Când organizatorii îți fură premiul

O categorie pe care românii ratează s-o sprijine de cel puțin jumătate de secol e aceea a tinerilor scriitori. Sigur, există excepții, când tânărul scriitor e totodată vedetă, sau are bani să plătească tot ce mișcă și să ajungă pe buzele tuturor, sau când e Codin Maticiuc, adică o îmbinare a primelor două condiții.

Dar să fii un tânăr dintr-o familie modestă și să debutezi în literatură e, în România de azi, o utopie. Și, în rarele situații când un Consiliu Județean se îndură să organizeze câte un concurs, se poate întâmpla uneori ca puținii bani câștigați de premiant să nu ajungă niciodată la destinație.

Mălina Lipară-Văraru e o tânără scriitoare care a participat în 2022 și a luat premiul I la un concurs literar, Rezonanțe udeștene, organizat de Consiliul Judeţean Suceava, Centrul Cultural ”Bucovina”, Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Primăria Comunei Udești, în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din România, Societatea Scriitorilor Bucovineni, Muzeul Bucovinei, Crai Nou Suceava, Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, Biblioteca Bucovinei “I.G. Sbiera”, Asociația Culturală „Mircea Motrici”, Centrul Cultural “Unirea sub Oadeci” Udeşti, Biblioteca Comunală “Constantin Ştefuriuc” Udeşti.

Nu exagerez, aceștia sunt organizatorii menționați în materialele de promovare.

Și totuși, deși atâta lume a pus umărul la acest concurs, Mălina nu și-a primit premiul de doi ani. Explicațiile par rupte dintr-o piesă de teatru absurdă.

Să începem cu câteva detalii despre tine, pentru cititorii care nu te cunosc. Când ai debutat, ce ai scris, unde lucrezi?

Mălina: Nu am debutat încă, doar fac parte din volume colective, nu mă grăbesc anul acesta, fiindcă am făcut de curând 23 de ani și consider că abia acum am început să îmi croiesc maturitatea necesară (sunt o perfecționistă, poate puțin prea extremistă, dar asta mi-e firea). Scriu poezie și uneori proză, însă plănuiesc să debutez cu poezie și apoi să scriu un roman autobiografic. În prezent nu mai lucrez, însă în trecut am lucrat la o redacție de știri, la un anticariat (cele mai negre zile din viața mea în ce privește respectul din partea oamenilor) și am fost profesoară de română (ca limbă străină) la o școală internațională.

Dă-mi câteva detalii despre concursul la care ai participat. Cum ai aflat despre el, cu ce text te-ai înscris și ce s-a întâmplat după?

Concursul se numește „Rezonanțe udeștene”. Am aflat de pe Facebook, cum află tinerii în general despre orice ține de mediul cultural — în funcție de cum ai lista de prieteni, ai și un feed prestabilit, dar asta nu e nimic nou. La momentul respectiv era o proză numită „Cum să scapi de pietre la rinichi și fiere” (un inside joke de care cititorii se prind ușor citind textul până la final); între timp am modificat doar titlul și am lungit finalul, dar restul a fost păstrat integral. Încă nu a apărut nicăieri publicat în spațiul public. Am luat premiul întâi, dar nu a părut să conteze prea tare.

Cine a făcut parte din juriu?

Mălina: „Juriul concursului va fi alcătuit din critici literari, poeţi, prozatori, redactori-şefi de reviste literare, membri ai Uniunii Scriitorilor din România. Membrii juriului nu pot schimba ulterior, decât în condiții excepționale, ordinea rezultată în urma jurizării.”, atât scrie în regulament.

Cine e organizatorul concursului?

Mălina: Ioan Manole, un om de existența căruia nu știam până la concursul respectiv, dar despre care am aflat ulterior că e „influent” în sfera concursurilor literare organizate în Suceava.

„Scriitorul Ioan Manole ne-a spus că acest concurs îşi propune să descopere, să sprijine şi să promoveze noi şi autentice talente în rândul creatorilor din literatura de astăzi şi se va desfăşura pe trei secţiuni: poezie, proză scurtă şi reportaj literar.”, Iată un fragment selectat tot din regulament. Tot Ioan Manole a fost principala persoană de contact.

Și ce s-a întâmplat cu premiul tău?

Mălina: Regulamentul spunea că cine nu se va prezenta la festivitatea de premiere de la Suceava nu va primi premiul în bani. Am aflat în ziua în care s-au anunțat câștigătorii public, de la o prietenă care a fost la festivitatea respectivă, pentru că locuia în orașul cu pricina. I-am scris organizatorului legat de ce credeam eu că a fost o eroare (clar nu a fost), nici măcar nu mi-a răspuns în mod direct, doar mi-a transmis tot prin acea prietenă că problema se va rezolva. Nu s-a rezolvat, dar nu am făcut mare caz, deși, recunosc, m-am ofticat foarte tare, deoarece la vremea respectivă lucram la anticariat, câștigam foarte puțin pentru ce însemna traiul în Cluj, și mă chinuisem că scriu proza pe genunchi (la propriu) pe sub tejghea, făcându-mi calcule peste calcule că dacă reușesc să câștig, îmi pot plăti chiria pe luna respectivă din banii primiți. Totul ca să aflu că în 2024 încă mai circulă minciuni despre mine.

Dar tu ai fost anunțată în prealabil că e cazul să vii la festivitate?

Mălina: Nu, nici măcar nu am fost anunțată că am câștigat ceva (iar în cazul acestor concursuri, câștigătorii sunt înștiințați cu câteva zile înainte, tocmai pentru a se putea deplasa). Practic, nu am primit premiul pentru că nu m-am prezentat într-un loc în care nu m-a chemat nimeni.

Și spui că, după ce ai câștigat, nu ai primit nici un răspuns la mailuri?

Mălina: I-am scris organizatorului chiar pe Facebook, a văzut mesajul, din moment ce mi-a transmis prin prietena respectivă că se va rezolva problema cu banii, apoi totul a dispărut într-o ceață densă. M-am prins despre ce este vorba, dar, fiind foarte „simțită” și anxioasă în urmă cu doi ani, am decis să mă resemnez.

Dar de ce nu ai sunat la vreuna din instituțiile acelea multe partenere, să le transmiți că nu ți-ai primit premiul?

Mălina: Din cauză că nu am avut „curajul” necesar. Poate că a fost și vina mea că am tăcut, dar mi-a fost teamă de scandaluri și insistențe din partea mea în ce privește banii.

Niciodată să nu-ți mai fie. Artiștii au nevoie de bani să poată crea, iar dacă premiul era câștigat de tine, aceia erau banii tăi de drept.

Îți mulțumesc, Dacă totul ar avea loc în prezent, aș lupta pentru banii respectivi, fiind vorba de munca mea. În acea perioadă făceam și terapie pentru anxietatea mea extremă.

Ce a urmat?

Mălina: Am renunțat la a mai participa la concursurile unde vedeam numele dânsului, am mai auzit zvonuri cum că, de fapt, aș fi fost anunțată și nu m-am prezentat, dar, fiind zvonuri, nu le-am luat în seamă, deși mi-era clar că cineva (oare cine?) a păstrat banii mei pentru el, profitând de starea mea vulnerabilă.

Totul ca să aflu în prezent că domnul Manole le spune oamenilor că proza mea era despre cum făceam sex cu un coleg de la locul de muncă, tot el nelăsându-mă să mă prezint la festivitatea la care chipurile aș fi fost chemată. O mare și gogonată minciună, care a denaturat absolut tot ce era scris în proza respectivă, și, mai ales, care mi-a călcat demnitatea în picioare.

Ce legătură are subiectul prozei cu dreptul tău de a-ți primi banii câștigați prin voturile unui juriu?

Mălina: Teoretic, niciunul, cu atât mai mult cu cât am primit premiul întâi. Dacă proza mea ar fi fost atât de „scandaloasă” și proastă, probabil nu aș fi primit nimic, nu? Așa mi s-ar părea normal. În continuare, tot mi se pare SF ce susține domnul, cred că nici Sandra Brown nu ar putea să descrie scene sexuale în patru pagini A4. Mai mult decât atât, nu am spus nicio secundă în proză că aș face sex cu colegul meu. Am spus că dormim împreună, iar dormitul e dormit, nici măcar nu am folosit „culcat”, pentru a nu exista interpretări Acela a fost un pasaj de cel mult trei rânduri. Dacă vrei, ți-l arăt.

Nu e cazul. Conținutul erotic al unui text nu are legătură cu valoarea literară. 120 de zile ale Sodomei, scrisă de marchizul de Sade, abundă de dezmăț, și totodată, e una dintre marile capodopere literare ale umanității. Niciun om cu o cultură literară basic nu va judeca o scriere pe astfel de criterii. Te-ai gândit să formulezi o reclamație adresată instituțiilor organizatoare, în care să prezinți toată această situație, cu premiul neprimit și zvonurile care-ți încalcă demnitatea?

Mălina: Nu, din cauză că a existat un caz mult mai grav (cazul profesorului universitar Alexandru Matei, care a hărțuit numeroase studente și femei care au ieșit cu mărturii în spațiul public după ce mi-am făcut curaj să vorbesc prima. I s-a deschis chiar și dosar la poliție. Povestea aceasta s-a petrecut la final de februarie 2024, suntem aproape în iunie și nu s-a luat nicio măsură, deci nimănui, din păcate, nu i-ar păsa de ceva mult mai „mic”). Acesta e mediul, experiențele femeilor nu prea contează, misoginismul e în floare.

OK, dar aceea e o anchetă în e=desfășurare, iar anchetele durează uneori ani în șir. De ce să lași asta să dicteze acțiunile tale legate de alte nedreptăți?

Mălina: Cea mai mare teamă a mea (în continuare) e să nu iasă și mai mult scântei sau să pară că sunt „în goană după bani”. Cum am spus, am tăcut, până am aflat minciunile.

Am vrut mai mult să avertizez comunitatea tinerilor în ce privește integritatea acestui domn și să se ferească de concursurile la care e organizator. Și dacă aș suna la centrul respectiv, sunt 99% sigură că dintre cuvântul meu și cuvântul lui, al său va cântări mai mult.

Voiam măcar un „Scuze, bă, nu mi-am dat seama cât te va afecta asta, am fost un bou și trebuia să nu inventez nimic despre tine, din moment ce tu ai tăcut și am rămas cu banii tăi”, dar prostul până nu e și fudul, nu e prost destul.

Dacă vrei să se sschimbe sistemul, scânteile sunt inevitabile, deci embrace the scântei, că vei trăi cu ele toată viața. Iar banii sau ți-i ceri, sau rămâi fata bună și țepuită. Cum vei proceda în alte concursuri?

Mălina: Am renunțat să mai particip la concursuri, începând de anul acesta. Le-am câștigat aproape pe toate (și nu o spun cu aroganță sau superioritate) și consider că am trecut la „etapa următoare”, dacă vreau să am ceva suficient de calitativ încât să debutez. Oricum, dacă va fi cazul și se va repeta, în mod clar nu aș mai accepta și aș face și scandal, dacă e nevoie, pentru a-mi primi banii. E mai mult decât o treabă de bun simț, practic s-au aruncat dejecții peste munca mea.

(Screenshots cu Mălina cerându-și banii și răspunsul prietenei care i-a transmis răspunsul organizatorilor.)

Contactat în legătură cu situația, Ioan Manole a răspuns: „Nu vă cunosc, nu știu despre ce vorbiți, iar în ultimii douăzeci și cinci de ani nu am avut nici un fel de problemă în acest sens. Eu nu am făcut parte din niciun juriu la secțiunea proză.”

Desigur, nu fusese în juriu, dar fusese organizator.

(screenshot din regulamentul concursului.)

Evident că nu putem specula cine a băgat la buzunar banii unei copile de 21 de ani. Dar e bine să afle și sponsorii că autorii nu-și primesc premiile. Și mai devin și obiect de bârfe, colac peste pupăză.

***

Dacă apreciezi acest articol, poți susține la rândul tău site-ul în singurul mod care contează. Aici.

***

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.