Unul dintre motivele pentru care fac interviuri bune este, pur şi simplu, faptul că îl ascult pe om. E simplu. Stau şi îl ascult. Chiar dacă e plicticos ca o oră de chimie anorganică, stau, mă uit în ochii lui, receptez ce are de transmis şi găsesc modalităţi de a-i descătuşa personalitatea.
“Căcat, ce mare lucru, să asculţi?”
Păi e mare, coane Iorgule. Sunt oameni absolut inteligenţi, spirituali, de încredere, drăguţi, dar incapabili să asculte. Pur şi simplu, sunt mereu pe emisie şi niciodată pe recepţie. Şi chiar dacă au simţul umorului, chiar dacă-s simpatici, de la un punct încolo ajungi să-ţi doreşti sincer să le administrezi bocanci în muian.
Băi, frate, foloseşte nişte empatie! Vii să-mi spui megapovestea serii. Pot şi eu să te întrerup cu căcaturi pe lângă, să mă scarpin adânc în curu-mi şi să fac o mie de alte chestii disturbatorii. Uneori, te ascult din politeţe, iar tu nu remarci că e din politeţe, pentru că sunt atât de atentă. OK, nu cer nimănui să mă asculte din politeţe, pentru că eu ştiu să povestesc amuzant, dar dă şi tu urechile pe ON.
Cetăţeni, adevăr vă zic vouă, învăţaţi să ascultaţi. Degeaba sunteţi oameni mişto, cu umor şi farmec. Când celălalt se prinde că nu daţi doi bani pe prezenţa lui în conversaţie, îşi va petrece tot restul serii imaginându-şi moduri creative de a vă strânge de beregăţi. Şi nu vreţi asta.
Da cinei Iorgu asta de tea enervat?
Nu-l ştii tu. Unu’.
Din cauza unei nefericite defazari, am scapat postarea plina de miez din scrierea-ti anterioara. Uneori memoria de elefant a confuterului ne poate juca feste. Spre o pertinenta ilustrare, un text din 15 martie curent… Cu ghilimele pentru rigoare.
“Sondând în sufletul femeii”
Posted by Lorena Lupu on martie 15, 2012
Câteodată, Boerescu are chef să pună întrebări profunde despre eternul feminin. Ca de exemplu azi, când munceam să predăm revista.
-Lorena.
-Mdea.
-Imaginează-ţi pentru o clipă că ai fi femeie normală.
-Pana mea, n-am cum. Sigur nu preferi să-mi imaginez că-s un unicorn mutant cu 4 testicule?
-Nu, nu. Deci, eşti o femeie normală.
-Aşa…, murmur eu oarecum nesigură.
-Ce te motivează pe tine cel mai mult în viaţă?
-O iubire platonică şi învăluită în petale de trandafiri, cu relaţie stabilă şi intens emoţională cu un făt-frumos cu gene lungi, aptitudini de cântat la harfă, degete fine şi o pulă de 20 de centimetri.
-Hai, bă, termină cu miştoul şi zi ce te motivează pe tine.
-OK. Banii cât mai mulţi şi mai puţin munciţi.
-Dezamăgitor. Totaaaal dezamăgitor!
-Puii mei, tu m-ai întrebat.”
Ok, dar nu moduri creative. Doar cu coarda de la pian, chiar dacă pare repetitiv.
Dar defapt, cu ce te ocupi daca personalitatea respectiva n-a avut timp sa te asculte ca e prea smart?
s-a dat drumul la dislexici?
tl; dr