Dacă s-ar da o lege pentru 24 de ore în care să omorâm pe cine vrem noi fără să facem închisoare, opţiunea mea s-ar îndrepta spre Răzvan Penescu, leaderul siteului de mocăciuni liternet.ro, Mihaela Cârlan, liderul site-ului de mocăciuni Catchy.ro şi alţi câţiva lideri de site-uri de mocăciuni.
De ce i-aş omorî pe aceşti oameni fără remuşcări, fără regrete şi fără o secundă de ezitare?
Pentru că ei au devalorizat meseria de jurnalist în România şi arta de a scrie. Înainte să apară aceşti cerşetori cu site-uri, să se roage de lume să le dea texte moca, se considera că scrisul, exact ca orice altă activitate umană, e un efort remunerabil. Se angajau oameni. Erau plătiţi cu un salariu decent, care să le acopere eforturile. Iar oamenii creau texte cu conţinut original.
Apoi, au apărut aceste căpuşe cu siteurile lor moca şi cu milogelile lor de dă-ne şi nouă ceva pe gratis. Autorii şi jurnaliştii, narcisişti cum îi ştim, n-au putut rezista tentaţiei de a-şi mai vedea semnătura undeva şi le-au făcut acestor libărci conţinut, shareuri, trafic şi renume.
Când au prins de ştire patronii plătitori de bună credinţă, s-au enervat. Şi pe bună dreptate. Eu îţi remunerez munca, iar tu sclavageşti moca la liternet, catchy şi alţi păduchi de content? Păi şi ce, io-s mai prost? Ia hai, patru salarii neplătite.
Şi aşa, munca de ziarist s-a devalorizat, n-o mai fac decât postacii de ştiri la kilogram pe 800 lei pe lună, dar mocagiii netului încă se încăpăţânează să căpuşeze moca talentul şi creativitatea cui se îndură să le îngraşe contorul de trafic pe zero lei, zero bani.
Acum un an sau doi, Mihaela şi-a încercat norocul şi la mine. “Nu vrei să scrii pentru Catchy?” “Cum să nu? Cât se plăteşte?” am replicat eu automat, cu conştiinţa faptului că nu-s pară mălăiaţă în gura lui Nătăfleaţă. “Păi, noi nu plătim. Dar nu trebuie cine ştie ce, scrii şi tu amintiri din adolescenţă, nu te documentezi”. “Doamnă, pentru amintiri din adolescenţă moca am blog personal”. “Păi bine, dar uite şi Petronela o face.” “Şi dacă Petronela sare mâine în fântână, trebuie să sărim toţi, sau cum?” Atunci a simţit nevoia să fie agresivă cu nesimţita de mine care nu mă lăsam căpuşată moca şi m-a întrebat din ce trăiesc de fapt. Întrebare care îşi are rostul dacă tu oferi cel mai bine plătit job din istorie şi prostul te refuză, în nici un caz dacă încerci să-l tâmpeşti să-ţi dea gratis scrisul lui. “Din supt pula, bineînţeles. Şi voi continua s-o sug cât timp se remunerează, mulţumesc.”
***
De ce deschid acum tema? Pentru că libarca de Cârlan şi-a permis ieri să publice această mizerie. Parazitul oficial al scriiturii atâtor femei s-a găsit judecător moral peste cum parazitează diverse categorii evenimentele tragice din Colectiv. Probabil că le-ar fi parazitat şi ea, dacă ar fi găsit prostul care să-i scrie despre. Dar pentru că numitul prost n-a existat, atârnătoarea miloagă care a cerut texte moca de la oricine depăşea 1000 de followeri în lista de Facebook a devenit subit înaltă autoritate morală. Citez:
“Jurnaliștii
N-am văzut apetit mai mare pentru tragedii! (Se presupune că noi le-am vrea detaliate până la obscen…) Dar nu ca să le investigheze cu profesionalism cauzele, ci doar ca să umple ecranele telvizoarelor sau pe cele ale computerelor de bălării și să plimbe vinovăția de la stânga la dreapta și înapoi, fără noimă și vreun efect. Nu se pot abține de la senzaționalul ieftin, iar când e vorba de morți, încep să semene cu niște corbi.”
Când tot traficul tău, tot prestigiul tău şi tot ce eşti tu ca fiinţă umană se bazează pe aceşti corbi şi munca lor niciodată plătită de tine, ar fi cazul să taci. Mamăăă, dar cum să taci. Nici mâlc să nu scoţi. Unica poziţie pe care o poţi avea tu faţă de jurnalişti e aceea de eternă felaţie. Fără ei, n-ai fi nimeni.
Şi întâmplător, la Club Colectiv, jurnaliştii chiar au făcut treabă profi. Au fost pe teren, au reconstituit minuţios evenimentele, au fost la spitale, au monitorizat morţii şi răniţii, au ajutat familii să ia legătura cu copiii lor. Au identificat cauza raportată de martori: artificiile care au dat foc buretelui fonoizolant neignifugat de pe stâlpi şi tavan.
Că au existat şi conspiraţionişti, precum şi senzaţionalişti? E strict meritul tău şi al altor mocagişti care au indus ideea că jurnalismul e un hobby şi că nu trebuie plătit. Şi că “nu trebuie cine ştie ce, scrii şi tu din amintiri”.
Iar paragraful legat de medici m-a umplut de toate spumele universului. Zice aşa:
“Da, s-au mobilizat exemplar. Dar ăsta e NORMALUL! Nu e nimic excepțional în faptul că au răspuns când a fost nevoie de ei, oriunde s-ar fi aflat. Eroismul e parte din viața de paramedic sau de urgență. E în fișa postului. Nu i te poți sustrage. Dacă nu simți așa, nu ești în locul potrivit.”
Cu alte cuvinte, omul parazit, omul care huzureşte din munca gratuită a altora, se găseşte judecător – şi MINIMALIZATOR – al eforturilor supraumane ale unor profesionişti care au sărit din pat noaptea la 1 ca să opereze 140 de răniţi. Dacă tot vorbim de normal, Cârlan, ştiai că normal ar fi şi să-ţi plăteşti amărâţii ăia de colaboratori, nu să-i mocangeşti? Şi abia când tu oferi normalul, poţi judeca normalul altora??
Da, faptul că nişte oameni săriţi din pat noaptea la 1 au salvat vieţi e extraordinar. E minunat. E un miracol. Oricine ratează să priceapă asta merită să moară ars.
Apoi, madam se ia de psihologi:
“Incredibilă prestația unei invitate, psiholog de meserie, care a găsit de cuviință să-și facă reclamă deșănțată la serviciile ei și ale categoriei profesionale ‘năpăstuite’ din care face parte.“
Ei bine, da, psihologii SUNT o categorie năpăstuită. Exact ca jurnaliştii şi ca medicii. În principal pentru că există atâţia păduchi ca tine care să încerce să abuzeze de ei moca.
“Ei bine, da, psihologii SUNT o categorie năpăstuită. Exact ca jurnaliştii şi ca medicii. În principal pentru că există atâţia păduchi ca tine care ÎNCEARCĂ să abuzeze de ei moca.”. 🙂
eşti psiholog şi ai dat o labă pe paragraful ăsta?
Azi am descoperit ca situl “mult comentat” este restrictionat in reteaua cooperativei pentru care prestez. Are si IT-ul nostru (din afara tarii) demnitatea lui.
sunt medic si mi-am amanat o laba pina la salariu
Să fie cu iertare, da’ greşeşti. Greşeşti în sensul că nu numai jurnalizdii ăştia doi au pus umărul la decăderea profesiei de jurnalist, o meserie respectabilă de altfel. Şi probabil că ştii asta mai bine decât mine, nu e nevoie să dau exemple gen Click, CanCan şi ce alte căcaturi de “publicaţii” mai sunt prin online-ul autohton.
Nu ştiu ce a fumat tanti aia de a scris articolu’ de pe Catchy da’ pare expirat rău de tot, probabil e ceva la reducere de a putut debita aşa ceva. Mai ales partea cu medicii, căci se ştie că asemenea evenimente au loc în fiecare zi şi medicii ce confruntă cu crize de genul ăsta zilnic, a devenit rutină. O idioată care nu ar trebui să aibă dreptul de a accesa Internetul, ca mulţi alţii de prin Romanistan de altfel.
Am zis că ei şi alţii, n-am zis că numai ei.
Între noi fie vorba, cred că ţi-ar trebui mai mult de 24 de ore pentru a-ţi atinge fantezia. Da’ na, timpu’ e relativ, faci câte victime poţi în 24 de ore şi aştepţi ediţia de anul viitor.
Partea de căcat e că, pe lângă liderii publicaţiilor astea infecte, şi jurnalizdii care “scriu” articolele ar trebui vizitaţi în alea 24 de ore de bucurie şi sărbătoare. Pentru că se complac în ceea ce fac, scormonitul căcatului (inclusiv a Feisbucului) în căutarea senzaţionalului, şi pentru că atunci când li se dă peste nas o dau în “păi ce să fac, dacă sunt salariile mici şi asta ştiu să fac?”. Păi, în morţii tăi de jurnalist, dacă ai salariul mic de ce pizda lu’ bunică-ta nu-ţi cauţi alt loc de muncă? De preferat unul cu rezultate palpabile, nu trei like-uri şi două share-uri pe Feisbuc.
Şi să nu uităm mândria. Mândria a la Ioana Motoc, ceva jurnalizdă pe la RTV, parcă. Mândria a la Ana nu-ştiu-cum-morţii-ei, ceva jurnalizdă pe la Latrina 3, care era mândră şi zâmbea că are cea mai frumoasă meserie din lume, după ce plecase din zona incendiului.
Le doresc un sincer alupigus fericit cu ocazia aniversării zilei onomastice.
problema cu “sunt salariile mici” chiar este o problemă. şi peste salariile mici se suprapun obligaţii de genul “scrie şase texte pe zi, dar să facă trafic”.
omul chiar nu are ce face decât să scroleze Facebook şi să se roage să fi postat Răduleasca o tâmpenie.
Un text de calitate cere muncă şi inspiraţie.
Nu contest, salariile mici sunt o problemă (şi nu numai în jurnalism, da’ să ne limităm la profesia în cauză) dar asta nu scuză lipsa calităţii. Nu-i obligă nimeni să stea în branşă şi să pape rahat zilnic, sunt liberi să se orienteze spre o profesie din care pot câştiga ceva mai mulţi bani. Dacă sunt capabili, evident. Nu de alta da’ peste jumătate din jurnalizdi/jurnalizde nu sunt capabili/capabile să se exprime în mod coerent, darămite în mod corect.
În ciuda salariilor mici, mai există speranţe în jurnalism. Rare, dar există. Spre exemplu, la un cotidian din satul electrificat în care locuiesc, adicătelea Constanţa, lucra până nu demult o tipă care avea acelaşi salariu ca restul redacţiei dar care făcea materiale demne de citit şi dat mai departe, în timp ce restul redacţiei umbla cu “se opreşte CURENTUL în CONSTANŢA! Vezi dacă eşti afectat”. Păi, să ne fie cu iertare da’ merită muite pe unde le prinzi creaturile astea cu click-bait, furt de conţinut şi alte practici de genul.
Şi talent şi efort şi pasiune, da’ n-are rost să-ţi spun tocmai ţie, e ca şi cum aş ţine predică pastorului. Vorba vine, evident.
Bun. Şi probabil că fata aia, săraca, lucra zi şi noapte pe textele care meritau citite şi o găsea dimineaţa la calculator.
Nu era o nedreptate să facă atâta efort pe aceiaşi bani cu Gică Copipastă?
Din punctul meu de vedere, era. Şi dacă eram în locul ei i-aş fi băgat pula pe gât la patron şi-aş fi plecat din redacţie fluierând a pagubă. Dar eu sunt mai porc de fel. Din punctul ei de vedere nu era, pentru că-şi face meseria cu/din pasiune. Bine, a plecat din redacţie în momentul în care i s-a trasat sarcină de lucru să scrie de rău despre X şi de bine despre Y, ceea ce nu a acceptat. Şi chiar o respect pentru asta, că a plecat. Mulţi nu au curaj să plece pentru că “e criză, nu ne găsim de muncă, avem copii de hrănit, whateverthefuck”. Şi nu ştiu ce e mai deplorabil, modul în care-şi fac meseria sau faptul că şi-au făcut din “capul plecat sabia nu-l taie” un mod de viaţă.
bravo ei că a plecat. de obicei, oamenii care pun suflet în munca lor au şi coloană vertebrală.
Clar, oamenii care fac ceva cu suflet au şi coloana vertebrală necesară. Chiar şi-n jurnalism.
Pe de altă parte, articolu’ ăla infect spre care ai dat tu link are 2.053 de vizualizări (cu punct, nu cu virgulă cum au ei trecut pe pagină, trollolol) şi două comentarii, din care unul e o muie foarte lipsită de subtilitate din partea cuiva. Trafic şi engagement, nene, nu glumă. :))
ghici cât trafic i-a trimis textul meu. :*
Am păpat textul tău că pe o îngheţată cu vanilie într-o zi călduroasă de vara. Minunat!
Personal m-am confruntat cu problema asta. Eu cu mine.
Am avut o problema în a cere bani pentru activitatea depusă.
Mi se părea ruşinos. Pesemne că nu mă ducea capu’.
Mi-am revenit relativ repede.
Sunt total împotriva mocangelii pentru că nu pot rezulta niciodată lucruri valoroase din munca neplătită.
Cei care semnează articole pe muncă neplătită îşi prelungesc agonia.
Le înţeleg perfect judecata. Vor să ajungă cunoscuţi. În perioada când oricine, începând de la femeia care vinde varză până la băiatul care pune anunţuri cu pizza în uşă, îşi poate face blog. 🙂
Sunt artişti care prestează improvizat, cerând în joben oricât le da omul. Dar pretind să fie plătiţi. Corect!
Aş face lege că voluntariat se face DOAR la case de copii, spaţii verzi, şi activităţi care nu pot scoate profit şi din care beneficiază o comunitate.
cred că există astfel de lege.
ma iertati ca intevin dar Carlan nu e jurnalista. se vede si din articolele ei, nu au cap, nu au coada si nu au mesaj clar, sunt o insiruire aberanta de frustrari personale. O femeie de 60 de ani singura care vrea sa fie tratata ca o mare doamna si care se foloseste de povestile oamenilor ca sa castige bani din publicitate. In plus umba cu miloaga prin tot blocul si ma intreb daca exista vreun vecin neinvitat sa scrie caruia sa-i fi cerut bani cu taraita sau zahar, orez, etc. daca bani nu e 🙂 Din pacate am cunoscut-o si sper sa nu o mai cunoasca prea multa lume in aceeasi ipostaza. Are si ea nevoie de o carte de vizita ca sa poata sa-si gaseasca sponsori printre barbati si sa dea a dama bine. Problema e ca vede sponsorii si in fetele de varsta fiicelor ei si e pacat, doar Dumnezeu nu doarme!
vârsta şi singurătatea ni se pot întâmpla tuturor, Maria. hai să ne concentrăm pe partea profesională.
@ Lorena: n-am de unde să ghicesc, nexam acces la resurse. Cred că te poţi uita tu prin statisticile din Dashboard şi-ţi arată câte click-uri pe link-ul respectiv sunt.
@ Vali: ce se face în presă, adică munca neplătită, nu e voluntariat ci muială din partea angajatorului şi stupiditate din partea angajatului. E o oarece diferenţă între asta şi voluntariatul pe bune, ăla de-l fac unii pentru că aşa le place şi aşa ajută pe alţii.
WTF! Cacanarii astia nu platesc nimic, in schimb au site-ul blindat de reclame (si la produse de lux, nu orice Gerovital pentru clasa muncitoare). Pe principiul “S-a intalnit hotul cu prostul”. Am lasat un comentariu la articolul duduiei, momentan awaiting moderation. Am un sentiment ca nu va fi aprobat. Gee, I wonder why!
exactly.
Am lucrat pentru Mihaela Carlan (nu pot sa zic doamna ca cu mine n-a fost). 3 luni m-a mintit in fata ca vine salariul, tocmai ce au intrat banii dintr-un cont in altul. De ziua mea am rugat-o pentru bani ca chiar ma bazam pe ei. Mi-a zis ca intra dupa ora 14. Nu au intrat nici pana in ziua de azi, 4 ani dupa eveniment. M-a vanat cam 2 ani pana sa incep sa lucrez cu ea si am avut contract pe PFA. Este nu numai o cersetoare, dar si o hoata si o mizerabila in adevaratul sens al cuvantului.
opa, asta n-am ştiut. credeam doar că e o miloagă inofensivă.
Sunt constienta ca deep down inside, acest articol nu este amuzant deloc, insa eu am ras pe bune vreo 3 minute … Scrii foarte fain. O intrebare: ce fata a facut cucoana asta la raspunsul tau cu supt $%^&%? :)))
probabil a înghiţit în sec cu poftă.
Si, totusi, ai scris pentru ei: http://www.catchy.ro/author/lorena-lupu
verifică şi ce anume.
Daca as fi citit textul asta mai devreme, probabil nu as mai fi scris deloc ptr ei. Nu sunt atat de pornit ca tine, dar in esenta tot asta e ideea ptr care, azi, nu o mai fac. Asta e, m-au pacalit, sa fie sanatosi. Cred ca exista principiul, roata morii. 🙂
🙂