E un mare noroc să ai un amic cu cunoștințe în economie și finanțe, mai ales când guvernul țării tale e pus să-i demoleze economia din pură foame și incompetență, cam cum taie diverse popoare primitive pomul cu totul, să-i mănânce fructele.
Iată o succintă analiză a modului în care lanțurile de supermarketuri ar fi afectate de o asemenea inepție, semnată de Niki Vrânceanu, președintele ONG-ului Centrul European Pentru Strategii Durabile.
*
Un Lidl care vinde bine poate vinde într-o lună marfă de 1.000.000 de euro. De aici, adaosul comercial mediu fiind de 10%, nu-i rămân mai mult de 80.000 de euro.
10.000 de euro, cel puţin, se duc pe salariile vânzătorilor. Alte 5.000 de euro, pe utilităţi (curentul electric trece de 10.000 de lei pe lună, probabil), 10.000 de euro se duc pe amortizare (recuperarea investiţiei) şi încă vreo 5.000 pe cheltuielile generale (salariile din Centrală, publicitatea, etc.) Mai rămân 50.000 de euro. Asta duce la un impozit pe profit de 8.000 de euro. Adica 0,8% din cifra de afaceri.
Un impozit de 5% pe cifra de afaceri ar rade tot profitul!
Desigur, aici am presupus că magazinul a fost construit din banii reţelei şi nu din credite.
Dacă magazinul a fost construit pe credit, la o investiţie de 2.000.000 de euro (cel puţin atât costă un magazin făcut de la zero), doar dobânda de 5% face 10.000 de euro. Dacă mai punem şi o rată de 30.000 de euro pe lună, credit pe cinci ani, din cei 50.000 de euro, magazinului îi rămân doar 10.000 de euro.
Astfel, impozitul de 16% va fi pe la 1.600 de euro, adică de 0,16% din cifra de afaceri. În varianta asta, un impozit de doar 1% pe cifra de afaceri ar rade tot profitul.
Supermarketurile au venit în România ca să facă profit şi ca să-l trimită la ei în ţară. La fel cum românii au plecat la muncă în UE ca să trimită profitul în ţară. Cum ar fi ca toate ţările din UE să le pună românilor de acolo un impozit, astfel încât acestora să nu le mai rămână bani de trimis în ţară? 
Impozitul pe profit e o miză falsă. La vânzări de 1.000.000 de euro, statul încasează lunar cam 150.000 din TVA, bani pe care nu i-ar fi incasat de la vânzătorii autohtoni, că nu prea ştiu să taie bon fiscal. De asemenea, tot lunar, se mai duc vreo 2.500 la CAS şi vreo 1.000 de euro la Sănătate, bani pe care buticarul cu salariaţi la negru iarăşi nu i-ar fi vărsat.
Doar TVA-ul aduce statului, curat, peste 15% din cifra de afaceri! Produsele sunt mai ieftine decât la buticarul român iar salariații au cu toții contract de muncă și contribuție la pensie.
Peste toate acestea, să privim un pic și din punct de vedere logistic. Carrefour și Swartz (Lidl și Kaufland) ocupă o foarte mare parte din retail. Dacă acești jucători dispar, buticarii români nemaiavând capacitatea logistică de a aproviziona țara, ne întoarcem instantaneu în 1996.
Adică, la produse scumpe, de provenienţă dubioasă, vândute fără bon fiscal și cu salariați plătiți la negru.
***
Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.
***
Sh*t They Say