Flame-urile de Internet sunt aparent nişte tâmpenii. Jucării pentru copii. Mai aruncă unul o “muie”, mai un diagnostic psihologic emis de un necalificat, mai un invectiv – hihi, râdem şi mergem mai departe.
Da, flame-urile par inofensive, dar o dată ce încep să distrugă relaţii între oameni, deja te întrebi dacă nu ar trebui să fim infinit mai precauţi când scriem ceva.
Mă gândesc acum la doi oameni. Doi oameni frumoşi (deşi nu chiar ca Ostap Bender). Un tip deştept, incisiv şi haios şi o fată interesantă, amuzantă şi totuşi serioasă, sofisticată şi totuşi simplă. Nu dau nume, că nu am eu chef. I-am citit luni în şir tachinându-se, flirtând, jucăndu-se cu vorbele – şi părea combinaţia ruptă în rai.
Dar nici raiul nu durează o veşnicie, şi de la o vreme, între cei doi oameni s-a rupt orice formă de comunicare. O fi vreo gravă nepotrivire de caracter? veţi întreba. Unul vrea neapărat hăis şi altul cea, şi nu ai cum să-i mâni în aceeaşi direcţie? Ei bine, nu despre asta e vorba. Cei doi prieteni ai mei – odinioară lipiţi ca marca de scrisoare – s-au pierdut unul pe altul dintr-o cauză absolut penibilă – convingerile politice.
Eu, o apolitică definitivă şi irevocabilă, stau şi mă uit la politicienii actuali şi îmi spun aşa: să creadă unul în partidul A şi celălalt în partidul B, şi să ajungă practic să se urască din cauza asta e ca şi cum eu şi vecinul meu de vizavi (parteneri de seminţe, bere şi table de ani buni) am ajunge să ne urâm pentru că io m-aş face fan Guţă iar el fan Vali Vijelie, fiecare am zice că Guţă, respectiv Vali Vijelie, sunt cei mai tari şi am începe să investim pasiune în această afirmaţie. Şi să ne dăm cu tablele, berile şi sămânţa în cap. Apoi eu să scriu “muie la dujmani” cu pipi pe preşul lui iar el să îmi picteze “Vijelie pă vecie” cu caca pe uşa mea. Ar fi ridicol. În definitiv, opiniile sunt simple opinii, în schimb oamenii care ne sunt aproape (oricât ar fi de departe) sunt oameni.
Politica e o curvă, prieteni. De ce să acordaţi mai multă importanţă curvelor (care or să vă fută şi or să plece mai departe, că asta le e menirea), decât prietenilor?
Întreb şi io aşa, că tot tună şi fulgeră afară.
ceva era putred in Danemarca oricum, din moment ce le ardea de politica. am ceva experienta in relatii incepute furtunos si terminate banal, dar niciodata nu a fost vorba de convingeri politice ci mai degraba de frica de rutina.
Lucrurile sunt complexe cu aceste ”flame”-uri de pe internet, cum le spui tu. Nu mă încumet să îmi dau cu presupusul în cazul prietenilor tăi, până la urmă știu pea puține despre cazul lor. Ce pot să spun este că am observat destule certuri pe net, soluția pentru evitarea conflictelor este un comportament la fel cu cel din lumea reală, mă refer aici bineînțeles la un comportament decent.
Eu am amici cu care am opinii politice divergente (dacă vorbim strict de amici), când băieții vorbesc de ce-i doare, eu zic ”da”, îi aprob formal, și îmi văd de ale mele. Uneori fac asta și cu alte subiecte. Viața e prea scurtă să-mi stric relațiile de prietenie pentru niște chestii superficiale.
d-aia plăcu mie bogdan! a înțeles că a fi diplomat, chiar dacă implică un pic de fățărnicie, dualitate, etc. îți oferă o stabilitate emoțională de mai lungă durată. de ce să fim foc de paie când un jar e atât de bun să coacă lucrurile pe îndelete?!
că ne place să fim beliegeranți pe internet asta e doar supapa pentru lumea de panseluțe în care trăim; care panseluțe de sensibile ce sunt, ca răspuns la o palmă pun mâna pe arme de foc – acu o coasă, un topor, o bâtă treacă meargă, că mai poți fugi.
atât timp cât sticks and stones will brake my bones,words wil do me no harm.
FIGHT !(în vocea softului din MortalKombat)
Ionuț/ alexandru, eu nu am nevoie de supape, pot să fac sport sau sex pentru asta :), sincer, pe net, prefer să mă simt bine și să nu mă cert.
Acum și dacă partenerului/ partenerei într-o relație i-ai spune tot ce gândești, s-ar duce dracului relația aia. Mă refer în primul rând la gândurile mai șugubețe. De exemple, am văzut ieri una în stație la metrou, blondă, cu ochii albaștri, cu minijup, ciorapi închiși la culoare, cizme gen mușchetar, negre, mulate. Avea o față ce sugera un amestec extrem de atrăgător de inocență și perversitate, ochii vii, buze senzuale, fremătătoare și forme de moare lumea, perfecte de mângâiat, era făcută în ciuda pulii. M-am așezat în fața ei, așa s-a nimerit, mi-am zis: ”Yes, God”. S-o vezi pe aia când și-a așezat cu senzualitate picior peste picior, avea pulpă și gambă perfecte, după mine. Ești profund mișcat când vezi o așa superbitate. Când s-a ridicat și a plecat avea un mers, tată, nu mai spun. Asta apropo de gânduri. Am avut gacici frumoase, senzuale, inteligente, dar când vezi una așa nu poți să nu ai o epifanie.
exact! păi până acu s-a văzut că tu nu ai purjat, deci ești în categoria doing ok in real life! și asta cu gândurile… mda. de aia-s gânduri că-s pentru tine. rstul de le împărtășești sunt idei.
cel mult “break”. bâtele şi pietrele n-o să-ţi frâneze oasele.
Acum nu am înțeles dacă erau cei doi împreună. Că în opinia mea este contraproductiv să o freci pe net cu cineva cu care ți-o tragi. Freac-o cu străinii pe net, în pat e altceva. 🙂
io nu-s omul care să folosească eufemisme. Când vreau să scriu “futut”, scriu “futut” fără jenă. Dar eu vorbesc de prietenie.
sa ai o disputa pe convingeri politice e ca si cum ai avea o disputa pe tema fiabilitatii traficului autobuzelor pe marte vs jupiter. la fel de irelevant, fara substanta si fara posibilitatea vreununui combatant de a oferi un argument real, solid si pertinent.
politica, precum orice altă curvă, folosită corect, poate fi, la un moment dat, foarte utilă. asta-i una.
iacă a doua. cei doi ori nu fuseseră adevăraţi prieteni niciodată, ori curva a deconspirat ceva trăsături de caracter bine ascunse până atunci. ale unuia dintre ei sau ale amândurora. ce spune Bogdan numai prietenie nu e. făţărnicia sau lipsa de interes nu au ce căuta într-o prietenie. să ai loc în tine, pe lîngă ale tale, uneori multe şi grele, pentru ale celuilalt, firesc, de la sine, fără efort, e prietenie. să le laşi, uneori, pe ale tale, multe şi grele, pentru ale celuilalt, e prietenie. să-i arăţi celuilalt oglinda, când vezi că nu-i ceva în regulă cu el, cu riscul de a o încasa tu de la el, e prietenie.
certurile dintre ei pot părea doar unora ridicole. dar mai rău decât ridicol poate fi, uneori, să te bagi în certurile lor, mai ales dacă nu ştii toate detaliile. drumul spre şi mai rău e pavat cu intenţii bune. depinde ale cui. asta fuse a treia.
si apropo, votezi, Lorena?
Lecturacioasa, mie după ce mi-a murit tatăl, când aveam 23 de ani, a avut grijă de mine aproape ca un tată un domn de la un fost job de -al meu, din vremea studenției. Chiar nu-mi păsa cu cine ținea respectivul domn, fără de care mi-ar fi fost foarte greu. De ce să mă contrazic cu el dacă mie nu-mi păsa? Omul m-a ajutat, l-am ajutat și eu pe el apoi, am făcut ciubucuri împreună, am fost în cârciumi, am vorbit de femei. În rest, ce mai contează?
nu despre situaţii de acest fel e vorba în propoziţie.
Şi… stai aşa. De ce limitezi paleta de situaţii? Las-o aşa cum e, să existe loc de discuţii.
ca să nu punem sare pe rănile unora. de aceea.
ce pot suscita divergenţele de opinii sunt patimile care ne fac pe toţi (read my lips: PE TOŢI) meschini, mârlani şi nesuferiţi.
Deci nu “deconspiră bla-bla-bla” ci “deformează”.
de acord. orice fleac are potential conflictogen, iar optiunile politice nu sunt scame pe creieri, in masura in care sunt produse ale unor convingeri, valori si principii morale si ale unui iq social. cand o anume optiune e asociata statistic si punctual, unui iq liliputan,mie uimitoare mi se par doar rezerva si dorinta de negociere, nu conflictul. cand orgoliul face din miza o supernova incendiara, e semn ca miza trebuie cautata in alta parte decat partitura manelei.
dar nu sunt de acord ca intelepciunea sta in noninterventie.din exterior si de la distanta, perspectiva poate fi mai lucida si mai complexa. si daca este, poti risca o interventie terapeutica. daca e ceva de salvat. daca nu, salvezi principiul.
până la urmă, eu mi-am exprimat o simplă opinie. cine vrea să o ia în considerare, o va lua, cine nu, nu.
sigur c-am luat-o, de vreme ce-am asezat-o si pe a mea, alaturi, in aceeasi vitrina.
da, Noemi, de acord. dar perspectiva lucidă să constituie o condiţie. şi complexă, evident.
incontestabil
Dragă Lecturacioasa,
By the way, văd că nu ai mai scris niciun comentariu la răspunsul meu la testul tău de romantism. ”No news, good news”, deci e de bine, să înțeleg, corespund. Povestirea e de fapt adevărată până la partea cu ”nu m-am mai îndrăgostit niciodată de atunci”, în realitate m-am îndrăgostit de de ajuns de multe ori după aceea. Deși, nu neg, câteodată mă iau amintirile, mai ales primăvara și toamna, ca reumatismul, și amintirile nu sunt numai cu ea. Hai că am fost de un romantism prea dulceag pentru gustul meu! 🙂 Hasta luego! 🙂
îmi place foarte mult “Patul lui Procust”. alege, Ladima sau Fred Vasilescu?
în interiorul blogului, comentariile se văd în ordine cronologică, de aceea am avut întâi impresia că mă întrebi pe mine.Dar uite că nu.
Bogdan eu sunt genul de persoană care nu ştie să se abţină, nu am diplomaţie, tact şi spun oricui cea ce gândesc, îmi place, nu-mi place…etc. Nu obişnuiesc să dau sfaturi şi nu mă amestec în viaţa nimănui dar am o idee…timp de o săptămână, două…o lună, în fiecare zi caut-o la metrou’, o vei întâlnii şi spune-i sincer, că te-ai îndrăgostit de ea! Îţi foloseşti farmecele şi o inviţi în oraş şi mai departe ştii tu ce să faci, eşti băiat mare! Oricum când îţi doreşti ceva, nu contează mijloacele uzitate, poate fii şi măritată, tu o desparţi de ăla, ft. frumos şi cu răbdare, la o adică…te înprieteneşti şi cu ăla cu care ea se fute…ce zici?
tu de gramatică ai auzit?
fii serios, dane, ce nevoie au ei de gramatică să scrie scenarii?
😛
iniţial am crezut că omul ăsta scrie la mişto, adică “greşeşte” în mod deliberat. avea oarecare haz. acuma văd că e pe bune! şi adevăru’ ăsta dureros fute tăt meciu’.
gen dadatroll?
a, nu, îmi pare rău să te anunţ, nu oricine poate fi dadatroll.
nu ştiu dacă-s un om fericit sau nu, dar sper să nu mă împuşti dacă-ţi spun că nu ştiu cine e dadatroll.
ovidiu, da-mi voie sa te corectez punctual:” intalnii” cu doi i e perfectul simplu, aici ajunge unul singur, la fel si cu innebunitorul verb a fi. poate fi, as fi-cu un i, sa fii-cu doi i.
bon. acum da-mi voie sa-ti trag un pumn in nas pentru tentativa de a ne prosti( “prostii” e fie substantiv la plural, fie , encore, perfectul simplu: eu prostii de cap pitipoanca, tu ma prostisi de cap cu metroul, el ma prosti cu etc) cu machiaverlacuri juvenil acneice si lipsite de fason.pricepusi?
nu îîncearcă să ne prostească, aşa e iiel pe bune. chiiar crede în ce scriie.
ntz, nu-ti iese. excesul e neconvingator:)
nu îmi propuneam să-mi iasă.
Mersi pentru sugestie, Ovidiu, dar aici e vorba de Craiova, iar eu sunt în București. Și după atâția ani, întâlnirea s-ar putea să fie penibilă. Dacă vrei să strici o poveste cu final ambiguu, întâlnește-te cu respectiva după mai mult de un deceniu și atunci vei avea un final de căcat. Până la urmă, e mai cuminte să am imaginea ei în minte așa cum era la 19 ani. Apropo de mari iubiri, să vezi ”Casanova”, verisiunea BBC, cu David Tennant și Laura Fraser.
umila mea opinia mea pe subiect
1. nu este vorba numai despre net sau politică. acelaşi lucru îl vezi pe stradă cu privire la orice altă temă, spre exemplu fotbal.
2. “ce pot suscita divergenţele de opinii sunt patimile care ne fac pe toţi (read my lips: PE TOŢI) meschini, mârlani şi nesuferiţi.”
adică vrei să spui că toţi oamenii lipsiţi de patimi au opinii convergente pe orice temă? fii serioasă.
divergenţele de opinii sunt ok. suntem diferiţi. gândim diferit. suntem unici. fiecare. nimic mai ok.
există însă două tipuri de abordare a unei opinii. prima: eu cred că băsescu e cel mai bun. asta e părerea mea. tu eşti în dezacord. e ok şi asta. accept faptul că tu ai o opinie diferită. nu mă cert cu tine pe tema asta. dacă doreşti să discutăm, discutăm, cu argumente, chiar accept posibilitatea să îmi schimb opinia la final. sunt flexibil.
şi a doua: eu sunt FAN băsescu. nu există altă variantă. Băsescu este adevărul suprem. singura soluţie. dacă spui altceva, mă aprind. da, asta este patimă, sau, aş numi-o eu, fanatism. şi prostie. cu carul.
eu aş reformula ce ai zis tu astfel: divergenţele de opinii sunt ok atât timp cât nu investim patimă în ele, moment în care ele escaladează (sau mai corect spus se degradează) în nişte mici fanatisme.
3. scuză-mă, dar prietenii tăi în cauză dau dovadă de multă imaturitate la faza asta.
băi, frate, eu mor pe oamenii care iau comentariile mele de tip “A este B” şi deduc de acolo că am zis “B este A”
voi nu aţi făcut la şcoală o materie care se numea logică?
în pulele mele structuraliste, astăzi şi mâine:
a) nu am zis că nu e normal să ai divergenţe, am zis că trebuie să fii atent cât de mult te laşi dus de val
b) “A este B”. “Adică tu vrei să zici că B este A?”, întreabă comentacul chiulangiu la logică. Nu, în pula mea, vreau să zic doar că “A este B”, atât. Dacă A este B, există B care nu este A.
“scuză-mă, dar prietenii tăi în cauză dau dovadă de multă imaturitate la faza asta.” no shit! 😆 nici nu încercam să spun chestia asta, noroc că ai trecut tu să pui punctul pe i.
păi da, de acord, dar totuşi te-ai exprimat greşit. “ceea ce pot suscita divergenţele de opinii”, unde a suscita înseamnă a da naştere, de fapt era corect spus “ceea ce pot escalada divergenţele de opinii în certuri”. dar în fine, ai dreptate. să nu fac abuz de limbaj…
apropos: cam multă patimă ai pus în reply, vezi că e doar o banală citire de la stânga la dreapta, sau de la dreapta la stânga a lui A=B… 🙂
dar fie, ai dreptate, eu am greşit explicând axiome… 🙂
da, am pus patimă pentru că oamenii ilogici mă enervează. Nu e vorba de divergenţe de opinii în acest caz, ci de disperarea unui om inteligent care îşi dă seama că nu are cu cine.
Nu am zis A=B, am zis A este inclus în B. Despre B nu am zis nicăieri că este inclus în A. Prin urmare, foloseşte dracu’ chestia aia inutilă dintre urechi.
Uite, prima chestie la care s-o foloseşti: “POT suscita”. Acel “POT” îţi spune ceva (gen: posibilitate şi nu obligativitate)? Dacă izbuteşte să îţi spună ceva, înseamnă că nu eşti chiar irecuperabil, doar că mai trebuie să iei lecţii de logică înainte să îmi ţii mie teoria chibritului.
eu prin “a suscita” înţeleg a da naştere şi nu a amplifica. dacă este greşit sensul îmi cer scuze, nu sunt prin formaţie un om al literelor.
deci eu traduc “ce pot suscita divergenţele de opinii” prin “ce pot să creeze opinii diferite” sau “ce pot să ne facă pe mine şi pe tine să avem opinii diferite pe un anumit subiect”. şi am punctat doar că divergenţele de opinii sunt ok, atât timp cât nu se transformă în altceva. e ok un articol care, citindu-l împreună, ne creează opinii diferite. de acolo mai departe depinde de noi cum ne raportăm la aceste opinii şi cum le gestionăm. asta am vrut să punctez.
în ce priveşte apelativele adresate, să ştii că eu iau răspunsurile tale drept un compliment.
nu le lua ca pe complimente, ia-le ca pe efectele lipsei de logică demonstrate de tine în comentariile de mai sus. reciteşte ce ai zis tu şi reciteşte ce am zis eu.
da, “divergenţele pot suscita = genera = naşte patimi” sau “le pot amplifica pe cele deja existente.” sau pot să nu o facă. deci care e până la urmă problema ta cu această frază? nu e nimic greşit în a ea. şi nu o folosi drept scuză pentru chixul de logică dat de tine mai sus în spectaculoasa tâmpenie marcată de mine mai jos cu bold:
unde eu am zis A poate fi inclus în B, iar tu ai înţeles, neajutorat fiind de la mama natură, că am zis B e musai A.
“ce pot suscita divergenţele de opinii sunt patimile”
eu am tradus prin:
“ce pot genera divergenţele de opinii (dintre două persoane) sunt patimile”.
logica este bună. traducerea (probabil că) nu.
să deduc că traducerea corectă ar fi: “ce pot înteţi/transforma în altceva nişte banale divergenţe de opinii sunt patimile”… ?
sper că e mai clară acutm traducerea mea. e fundamental greşită? nu încerc să justific nimic.
şi ba da, iau răspunsurile tale ca pe un compliment.
“divergenţele de opinii POT (futu-i, cum să scriu P O T , P O T mai evident, să-l vadă toţi miopii) suscita patimi care P O T deveni altceva etc etc..”
POSIBILITATE şi OBLIGATIVITATE sunt chestii diferite. POT genera nu e OBLIGATORIU să genereze, în pula calului, a măgarului şi a raţei.
A e inclus în B nu e egal cu B e inclus în A.
în continuare nu înţeleg ce nu înţelegi.
:)))))))))))
măi, tu pui sensul invers decât l-am pus eu tot timpul. stai că acum e clar.
deci tu spui:
divergenţele de opinii pot cauza patimi
iar eu citesc:
ceea ce poate sa fie O CAUZĂ PENTRU divergenţele de opinii sunt patimile.
adica, ceea ce poate să dea naştere (suscita) divergenţelor de opinii sunt patimile. ele pot crea divergenţe de opinii. iar eu am spus ca nu-i nimic în a se crea divergenţe de opinii cât timp ele nu se transformă în altceva. 🙂
ceea ce pot suscita divergenţele de opinii sunt patimile. care/ce factori pot suscita/genera divergenţele de opinii? patimile…
un poliţist e întrebat la examen: “Care este subiectul la întrebarea: Venea o moară pe Siret?” El răspunde: “Venea!”. Profa: “Cum ai pus întrebarea?” El: “Cine omoară pe Siret?…” :)))))))
Aha. Deci dacă inversam topica la ‘Ana are mere’ şi ziceam ‘Mere are Ana’ mă corectai că e dezacord gramatical.
😆
Nu, eu aş fi fost fericit, dar probabil ţi-ar fi sărit ceilalţi în cap. :)) Sau poate că nu. Fă o experienţă din asta, scrie odată o aberaţie, să vezi câţi zic: ai dreptate, Lorena, aşa e… no offense to anyone in particular… :))
Poti sa le recomanzi sa se trateze:
:)))))))))))))))
iata varianta mea de formulare, care sa scada febra la un nivel functional;”ce pot Escalada/Radicaliza divergentele firesti de opinie sunt patimile( intelese nu ca pasiuni benigne, ci ca excese emotionale, incontrolabile si compulsive, care demonteaza luciditatea si simtul critic/ analitic) si care Activeaza…( aici urmeaza o enumerare pe cateva coloane).”
să nu o mai frecăm interminabil şi aiurea, eu zic că cine are creier, înţelege.
iar cine nu, nu înţelege oricum.
noemi kronstadt, am observat ca tu chiar esti definita de simtul critic si analitic. ai putea sa-mi spui daca sintagma “patima de a fi lucid” are proiectie in viata reala?
pot sa-ti spun, creca. proiectie nu stiu daca are, dar umbra, sigur. una luminoasa:)
mmmmm, imi place cum suna” patima luciditatii”.
iar te iei de licente? de fapt, tu stii sigur ca doar cu astea te mai poti strecura printre monoliturile definitiilor definitive.
da, ma-nnebunesc dupa panselutele apodictice si generalizarile sapientiale. sa le construiesti cu gravitate si-apoi sa le demontezi ca pe-un tractoras de plastic cu remorca.
noemi kronstadt, aproape nici o insusire negativa nu e dominata de ostentatia negarii (nici macar patima). ea este initiata de subconstient ca propunere apriorica. pentru a se concretiza, insa, trebuie sa inlature mai intii norma consacrata. astfel ca, razboiul dintre bine si rau este intotdeauna razboiul dintre suficienta (binele) si exaltarea acesteia (raul).
despre reflexul conditionat prin care reusesti sa distingi “luminosul” de ” intunecos” putem vorbi, dar nu la lectia despre lumina si intuneric.
daca-ntelegi ce vreau sa zic, daca nu, nu.
cred ca amesteci metafizica cu psihanaliza si psiholingvistica. nu ca mixul n-ar fi suculent, dar a stabili intensiunea termenilor cheie ne-ar lua timp pretios. ce spusesem mai devreme era a cote de wittgenstein, pas d’epictet.
sunt convinsa ca-mi vei explica, daca nu voi intelege, pana voi intelege. “noemi” ajunge.
noemi kronstadt, tu esti LUCIDITATEA adica binele. eu sunt PATIMA adica raul. in timp ce eu initiez o revolta sincera (da, patima e sincera) tu te prevalezi de un drept care nu e nici macar funciar. normal (vai, normaliatatea!) ca binele va cistiga. el a cistigat intotdeauna, dar nu pentru ca este cel mai bun. procesul conflictului dintre B si R n-a trecut niciodata de proba cu martori.
bine, putem sa ne caftim. eu sunt legolas, iar tu esti boromir, sedus de magia Inelului. eu te fixez luminos si zambesc din coltul gurii. tu te framanti si suferi, eu iti pun mana pe umar si zambesc din celalalt colt al gurii. tu te uiti la mana ca la o kestie potential toxica, dar ceva din transparenta privirii mele te blocheaza inainte sa ma arunci in tufis. apoi vin orcii si te perforeaza, interfata cu raul se sparge, tu suferi si mai tare si apoi mori.mori definitiv, nu inainte de a-ti fi recapatat demnitatea si stima de sine. eu te privesc luminos, dar nu mai zambesc, fiindca sufar pe dinauntru. ceea ce nu ma impiedica sa fiu eficienta si sa mai casapesc niste orci.
te-ai prins, da?
calata si numai pe psiholingvismul wittgensteinian trebuia sa recunosti relativitatea insusirilor. insusirile sunt mai bune sau mai proaste din cauza unei conventii. verificabile istoric ca fiind bune sunt in general cele considerate etice, morale, legiferante,etc. nu stim ce s-ar fi intimplat in circumstanta convenirii asupra altor insusiri ( de ce credem ca e bine ca s-a convenit totusi asa, vb. mai tirziu). sa nu-mi spui ca au existat incercari(gen anarhism) care au esuat tocmai datorita neaplicabilitatii lor pe social..socialul poate fi un cobai al dracu de rezistent ale carui limite de toleranta sunt neinchipuit de elastice. banuiesc ca umanitatea nu s-ar fi dezintegrat (cel putin ca specie) daca “luciditatea” ,de pilda, ar urma ca si calitate umana dupa “patima” sa zicem.
cine ziceai ca sunt eu?
bine ma noemi, uite cum e treaba: in dialogul cu tine eu am pus patima. de-aia recurg la mixuri suculente, le dau dracu de adevaruri, principii, repere si alte chestii de sine statatoare. toate sunt chestii de sine statatoare in afara de PATIMA. asta e singurul lucru imprevizibil, irascibil, incoerent, anarhic dar VIU. sa ajung sa sacrific o istorie doar pentru patima sincera de a nu inceta dialogul cu tine e o chestie pe care doar eu o stiu.( scepticismul shopenhaurian insusi a fost demontat de “simpla incoerenta vie”..daca vrei iti povestesc.) mai viu decit o clipa vie nu poate fi nimic iar partea nasoala e ca doar unu cite unu aflam asta.
asta e foarte frumos, creca:).
dar ideea disjunctiei dintre luciditate si patima n-a avut alt sens decat acela analitic explicativ.imi place sa cred ca luciditatea e doar un instrument mai bine calibrat decat altele si nu un scop in sine si suficient sinelui sau.un instrument complementar patimii, care o va impiedica sa-si devoreze stapanul si sa desfiinteze miza reala a jocului.
noemi??
recunoaste macar ca nu esti convinsa ca nu ma crezi. ci doar “educata” sa simti asta. asta e buba socialului, duce individul in situatia de a confunda educatia cu acumularea de prejudecati. despre cum e calat socialul pe implanturi cu “suflari in iaurt” vb. intr-o next meeting in care sa mai fii si tu trol de pestera iar eu macar un smigal dubitativ.
trol de pestera nu vreau sa fiu, e mare, urat si nesemnificativ . dar as vrea sa fiu un balrog. cred ca tolkien a neglijat resursele uriase ale unui protodemon in economia mitului.
ce faci tu, creca, e sa-mi atribui un delict de intentie. sa crezi ca eu cred asta, ca daca n-as crede asta, precis as crede cealalta. si care pitecantrop crede ca socializarea inseamna exclusiv acumulare de prejudecati, in absenta carora ar exista o gandire pura si virgina?
gindirea pura si virgina exista. numai ca nu are temporalitate. dar nici atemporala nu e. porneste, e-adevarat, dintr-un declic nihilist insa barbarismul acestuia este anulat instantaneu si mutat pe un nivel superior. acela al onestitatii demersului. onestitatea, chiar si cea intelectuala, e singurul demers mai presus de bine si de rau.
din lipsa, probabil, a unei alte dimensiuni, onestitatea isi improvizeaza extensii in “patima”. pentru ca doar patima poate dilata cit de cit elementele fixe ale dimensiunii pe care lorena o afla intotdeauna pe fundul cutiei de bere.
noemiii, macar socializeaza-mi ideea ca vorbesc singur!
acum, Lorena, eu sper ca tu să fi făcut, până la urmă, un lucru bun. adică oamenii aceia despre care scrii să râdă, separat, dacă nu se poate împreună (şi ei ştiu mai bine, cu siguranţă, din ce s-au luat şi de ce nu râd împreună), părându-li-se lor, de data asta, cauza pentru care tu pui atâta patimă, absolut penibilă. no offense to anyone in particular. 😉
Niciunul, D’Artagnan în tot ciclul cu mușchetarii și poate ceva din Contele de Monte-Cristo.
Apropos de “disputa” mea cu Lorena de mai sus, pentru cine a citit. Aici e un alt motiv al “flameuri-lor” dintre două persoane, care apare numai pe net. Şi care apare foarte des.
Pe net nu ne cunoaştem şi nu ne vedem unii pe alţii. De cele mai multe ori avem vârste diferite. Provenim din zone diferite. Ne exprimăm diferit. Glumim diferit. Suntem tipologii diferite. Nu de puţine ori am asistat la certuri începute la modul A îi spune o glumă lui B iar B o ia ca pe o ironie sau mişto la adresa lui şi de acolo se iscă scandal. Pentru că A nu îl cunoaşte pe B în real life, nu ştie modul lui de a glumi.
Pe un site scria ceva frumos pentru cei care îşi fac cont acolo, de genul: Aveţi grijă cum glumiţi (sau aşa ceva) până începem să vă cunoaştem mai bine. După aceea vă putem ignora…” 🙂
@Lorena:in acceptiunea ta ce inseamna exact cuvantul “futut”???
intromisiune sună prea complicat pentru tine sau e ok?
Te rog io, nu. Deci… nu. Nu pui pauza dupa 2 puncte, atunci nu. Imi pare rau. Nu poti fi eu-ul meu masculin oricat ar fi de flatanat pentru personalitatea mea internetica. Si 3 semne de’ntrebare. Nu.
vezi, mă? semnul cel mai sigur că eşti vedetă. apar tot soiul de lookalikes şi de clone.
lookalikes si clone? ne. nimic nu e ca mine cu chiar daca totul seamana cu ceva.
şi maicăl jecsăn era unicat. da’ uite:
Prințesă Noemi, am mai citit și eu ce s-a scris la câte-o trecere de-a mea pe-acasă, azi de abia dacă am stat un pic pe acasă, mi-a plăcut cum i-ai luat apărarea lui Ovidiu Marinescu, să-mi aduc aminte, dacă mă duelez, să te iau ca martor. 🙂 ”Onoarea mea este fidelitatea”, o spusă drăguță, apropo de onoare. 🙂
pai, din cate imi amintesc, lui ovidiu i-am tras un pumn in nas. eu i-am luat apararea metrorexului, pe care te trimitea el sa-l pichetezi.
Ești galantă :). Et in arcadia ego, s-au dus timpurile când pichetam Metrorexul în căutarea vreunei năluci. Mai bine prefer să găsesc și să urc treptele castelului în care locuiești. Sper să găsesc o cale ferită de eventualele proiectile sub formă de ghivece cu mușcate.
politica adevarata e ca femeia. Pentru unii mama, pentru altii curva.
pina la urma, exista certuri care sa nu fie ridicole?
da. alea între oameni care CHIAR NU AU NIMIC ÎN COMUN.
Acolo, cearta are rolul de a semnifica, exact ca şi simptomele în cazul bolilor, existenţa unui deficit sau a unui exces.
am impresia ca i-am ghicit. si mai am impresia ca nici macar nu s-au certat inca, sau daca au facut-o, au facut-o in privat.
Adam?
sau, dupa gust, maimuta.
măi para, nu e exclus ca tu să-i fi ghicit, dar dacă eu nu dau nume, nu îl dai nici tu.
Oh, I have bought the mansion of a love,
But not possessed it, and though I am sold,
Not yet enjoyed. So tedious is this day
As is the night before some festival
To an impatient child that hath new robes
And may not wear them.
asta era ea, iar in cazul nostru, el.
🙂
cearta fara bataie ii ca cocosu fara gaina. sau ca pisatu fara besina.
ce, politicienii de la noi nu se urasc, aia-i problema. doar joaca teatru. daca se urau se bateau in parlament, ca la altii.sau poate nu se bat pt ca, vorba lui schwarzenegger, sunt niste girlie men- fatalai.