Cinci iniţiative pe care le-ar avea militanţii pro-viaţă…

Dacă le-ar păsa cu adevărat de viaţă.
Şi nu ar folosi acest dezavantaj biologic – mă refer la faptul că în urma contactului sexual, un anumit sex rămâne cu potenţiala sarcină, iar celălalt, cu privilegiul de a se lăuda poporului că “am trecut-o la catastif şi pe aia” – strict pentru a o transforma pe femeie într-un element manipulabil şi controlabil.
Pentru că o femeie fără copii e un om liber. Nu-i place un loc de muncă? Îşi dă demisia şi pleacă. Nu-i place un partener? Se desparte şi pleacă. Nu se simte bine într-o locuinţă? Îşi caută alta. Şi tot aşa.
O femeie cu copii se gândeşte de zece ori înainte să demisioneze dintr-un loc de muncă, chiar dacă e abuzată peste prevederile contractului; se gândeşte de zece ori înainte să părăsească un partener, chiar dacă acesta o bate în fiecare zi; e blocată în toate iniţiativele ei individuale, pentru că deciziile pe care le ia trebuie să ţină cont de responsabilităţi părinteşti.
O femeie cu copii e uşor de şantajat şi uşor de înfrânt. Mai ales într-o ţară cu protecţie socială non-existentă, ca a noastră.

Aceasta e de fapt adevărata motivaţie a luptătorilor anti-avort.

“Da, Lorena, dar avem prea puţini copii.”
Prea puţini copii, raportat la ce?
Prea puţini copii, comparat cu câţi ar trebui să existe, să-ţi plătească ţie pensia? Sau prea puţini comparat cu câţi poate să întreţină populaţia?

Dacă am avea prea puţini comparat cu câţi poate să întreţină populaţia, toate casele de copii ar fi goale. Tot surplusul de copii dat la o parte de părinţi care nu fac faţă propriilor responsabilităţi ar fi fost absorbit de familii dornice de urmaşi.
Din păcate, atâta timp cât casele de copii dau pe dinafară, concluzia e că avem mai mulţi copii decât ne permitem. Noi, ca naţiune.

Dar hai să zicem că magnifica Coaliţie şi trepăduşii ei ar vrea în mod real să extirpe avortul, din preocupare sinceră faţă de viaţă. Iată ce ar putea face, pentru ca avortul să dispară de la sine.

A) Educaţie sexuală

E foarte interesant cum cei care vor interzicerea avortului vor totodată limitarea, dacă nu interzicerea educaţiei sexuale. Ar trebui să fie logic. O tânără care ştie cum funcţionează organele ei genitale e o tânără care ştie să se protejeze şi, prin urmare, e o tânără care nu rămâne gravidă. Deci, nu va avea de ce să facă avort.
Mama a avut ea hibele ei, dar, în calitatea ei de părinte singur, era esenţial pentru ea să nu-i vin acasă cu burta la gură la 16 ani, aşadar, de cum am început să dezvolt ţâţe, mi-a dat o carte din Ungaria – mult mai libertini ungurii pe atunci – care descria anatomia bărbatului, anatomia femeii şi metodele de protecţie. În două ore de lectură, am fost pe deplin lămurită.
Mulţi dintre boii care m-au lătrat că susţin dreptul femeii de a alege ce face cu corpul şi banii ei m-au întrebat didactic-mustrător: Câte avorturi ai avut, Lorena?
De răspuns lor nu le-am răspuns, pentru că nu am nici o obligaţie să le livrez raport, în schimb aici pot confesa cu mâna pe inimă: Nici unul.
O fată care se protejează NU rămâne gravidă.

B) Promovarea mijloacelor de contracepţie

OK, de la un punct încolo, toată lumea află că dânsa-ntr-ânsa duce la bebeluşi, dar spune-le lucrurile astea sătenilor care vin de la crâşmă întărâtaţi şi nevasta are de ales între a “sta” sau a lua o bătaie soră cu moartea şi a “sta” oricum.
Chit că au deja şapte copii, gazele neplătite de cinci luni şi-i ameninţă executorul cu evacuarea.
Soluţia ar fi în campanii sociale de distribuit mijloace de contracepţie gratuit sau la preţuri modice acestor categorii sociale. Mai ales că îţi e clar că lipsa lor de viziune şi responsabilitate legată de soarta propriilor copii nu va duce decât la apariţia altor asistaţi sociali sau zilieri la negru.

C) Campanii pentru simplificarea procedurilor de adopţie

Am stat acum câteva săptămâni la o bere cu un cuplu care mi-a povestit cum se chinuie de două luni să adopte un copilaş de la casa de copii. Alt cuplu pe care-l ştiu se ataşase de un copilaş, demaraseră şi procedura de adopţie, dar exact atunci a reapărut pe tapet părintele infractor şi a avut o ieşire urâtă, apoi a luat copilul acasă şi tinerii noştri au rămas cu buza umflată. Naivi fiind, nu se prinseseră că iubitorul tată ar fi vrut nişte bani şi că urletele lui s-ar fi oprit ca prin farmec dacă i-ar fi întins o mie-două de euro.
Pentru militanţii anti-avort, însă, viaţa e fundamentală STRICT în cele nouă luni de sarcină. Esenţial e să fie născut. “Şi după ce s-a născut, ce faci?”, am întrebat eu un alt jeg uman care se războia fioros cu mine pe Facebook.
“Eu nu sunt plătit să mă gândesc la lucrurile astea!” mi-a ripostat jigodia.
Altă întrebare?

D) Politici de protecţie a mamei şi copilului

Pentru că un alt lucru pe care refuză să-l priceapă pro-liferii e investiţia financiară uriaşă pe care o presupune o sarcină, naşterea şi creşterea unui copil, dacă vrei să le faci corect. Ca să nu menţionăm scăderea bruscă a şanselor mamei de a-şi găsi un loc de muncă, mai ales unul de înaltă calificare sau de top management, odată ce nu mai poate spune despre sine că e “fără obligaţii”.
În cadrul legal de acum, să faci un copil e un risc uriaş. Şi nu e de mirare că o mulţime de femei, cele care au de mult de pierdut, refuză acest risc. Cu sau fără limitarea avortului, aceste femei nu vor face copii în condiţiile de acum, chiar dacă asta va presupune sex oral până la moarte.

E) Redefinirea condiţiei femeii în societate

Am mai scris-o o dată şi mă repet: nu ai chef să faci copii, cât timp multe joburi sunt pe bază de interviuri care-ţi scrutează atent obligaţiile, iar pe piaţa de dating, femeia cu copii e privită ca o povară cu pietre de moară de gât.
“N-o lua pe aia, că are copii!”
“În loc să-şi caute o fată cuminte, şi-a luat-o pe aia cu copil?”
Sună familiar?
Dar şi ăştia, dacă-s întrebi, sunt tot pro-liferi, că nu-i aşa, viaţa e sfântă şi copiii sunt extrem de dezirabili.
Cât sunt în uter.
Abia după ce ies, devin povara aia care, în absenţa unor părinţi conştienţi şi implicaţi (hei, dar ăştia nu voiau avort, oricum!) e împinsă de colo până colo, în silă.