Cinci iniţiative pe care le-ar avea militanţii pro-viaţă…

Dacă le-ar păsa cu adevărat de viaţă.
Şi nu ar folosi acest dezavantaj biologic – mă refer la faptul că în urma contactului sexual, un anumit sex rămâne cu potenţiala sarcină, iar celălalt, cu privilegiul de a se lăuda poporului că “am trecut-o la catastif şi pe aia” – strict pentru a o transforma pe femeie într-un element manipulabil şi controlabil.
Pentru că o femeie fără copii e un om liber. Nu-i place un loc de muncă? Îşi dă demisia şi pleacă. Nu-i place un partener? Se desparte şi pleacă. Nu se simte bine într-o locuinţă? Îşi caută alta. Şi tot aşa.
O femeie cu copii se gândeşte de zece ori înainte să demisioneze dintr-un loc de muncă, chiar dacă e abuzată peste prevederile contractului; se gândeşte de zece ori înainte să părăsească un partener, chiar dacă acesta o bate în fiecare zi; e blocată în toate iniţiativele ei individuale, pentru că deciziile pe care le ia trebuie să ţină cont de responsabilităţi părinteşti.
O femeie cu copii e uşor de şantajat şi uşor de înfrânt. Mai ales într-o ţară cu protecţie socială non-existentă, ca a noastră.

Aceasta e de fapt adevărata motivaţie a luptătorilor anti-avort.

“Da, Lorena, dar avem prea puţini copii.”
Prea puţini copii, raportat la ce?
Prea puţini copii, comparat cu câţi ar trebui să existe, să-ţi plătească ţie pensia? Sau prea puţini comparat cu câţi poate să întreţină populaţia?

Dacă am avea prea puţini comparat cu câţi poate să întreţină populaţia, toate casele de copii ar fi goale. Tot surplusul de copii dat la o parte de părinţi care nu fac faţă propriilor responsabilităţi ar fi fost absorbit de familii dornice de urmaşi.
Din păcate, atâta timp cât casele de copii dau pe dinafară, concluzia e că avem mai mulţi copii decât ne permitem. Noi, ca naţiune.

Dar hai să zicem că magnifica Coaliţie şi trepăduşii ei ar vrea în mod real să extirpe avortul, din preocupare sinceră faţă de viaţă. Iată ce ar putea face, pentru ca avortul să dispară de la sine.

A) Educaţie sexuală

E foarte interesant cum cei care vor interzicerea avortului vor totodată limitarea, dacă nu interzicerea educaţiei sexuale. Ar trebui să fie logic. O tânără care ştie cum funcţionează organele ei genitale e o tânără care ştie să se protejeze şi, prin urmare, e o tânără care nu rămâne gravidă. Deci, nu va avea de ce să facă avort.
Mama a avut ea hibele ei, dar, în calitatea ei de părinte singur, era esenţial pentru ea să nu-i vin acasă cu burta la gură la 16 ani, aşadar, de cum am început să dezvolt ţâţe, mi-a dat o carte din Ungaria – mult mai libertini ungurii pe atunci – care descria anatomia bărbatului, anatomia femeii şi metodele de protecţie. În două ore de lectură, am fost pe deplin lămurită.
Mulţi dintre boii care m-au lătrat că susţin dreptul femeii de a alege ce face cu corpul şi banii ei m-au întrebat didactic-mustrător: Câte avorturi ai avut, Lorena?
De răspuns lor nu le-am răspuns, pentru că nu am nici o obligaţie să le livrez raport, în schimb aici pot confesa cu mâna pe inimă: Nici unul.
O fată care se protejează NU rămâne gravidă.

B) Promovarea mijloacelor de contracepţie

OK, de la un punct încolo, toată lumea află că dânsa-ntr-ânsa duce la bebeluşi, dar spune-le lucrurile astea sătenilor care vin de la crâşmă întărâtaţi şi nevasta are de ales între a “sta” sau a lua o bătaie soră cu moartea şi a “sta” oricum.
Chit că au deja şapte copii, gazele neplătite de cinci luni şi-i ameninţă executorul cu evacuarea.
Soluţia ar fi în campanii sociale de distribuit mijloace de contracepţie gratuit sau la preţuri modice acestor categorii sociale. Mai ales că îţi e clar că lipsa lor de viziune şi responsabilitate legată de soarta propriilor copii nu va duce decât la apariţia altor asistaţi sociali sau zilieri la negru.

C) Campanii pentru simplificarea procedurilor de adopţie

Am stat acum câteva săptămâni la o bere cu un cuplu care mi-a povestit cum se chinuie de două luni să adopte un copilaş de la casa de copii. Alt cuplu pe care-l ştiu se ataşase de un copilaş, demaraseră şi procedura de adopţie, dar exact atunci a reapărut pe tapet părintele infractor şi a avut o ieşire urâtă, apoi a luat copilul acasă şi tinerii noştri au rămas cu buza umflată. Naivi fiind, nu se prinseseră că iubitorul tată ar fi vrut nişte bani şi că urletele lui s-ar fi oprit ca prin farmec dacă i-ar fi întins o mie-două de euro.
Pentru militanţii anti-avort, însă, viaţa e fundamentală STRICT în cele nouă luni de sarcină. Esenţial e să fie născut. “Şi după ce s-a născut, ce faci?”, am întrebat eu un alt jeg uman care se războia fioros cu mine pe Facebook.
“Eu nu sunt plătit să mă gândesc la lucrurile astea!” mi-a ripostat jigodia.
Altă întrebare?

D) Politici de protecţie a mamei şi copilului

Pentru că un alt lucru pe care refuză să-l priceapă pro-liferii e investiţia financiară uriaşă pe care o presupune o sarcină, naşterea şi creşterea unui copil, dacă vrei să le faci corect. Ca să nu menţionăm scăderea bruscă a şanselor mamei de a-şi găsi un loc de muncă, mai ales unul de înaltă calificare sau de top management, odată ce nu mai poate spune despre sine că e “fără obligaţii”.
În cadrul legal de acum, să faci un copil e un risc uriaş. Şi nu e de mirare că o mulţime de femei, cele care au de mult de pierdut, refuză acest risc. Cu sau fără limitarea avortului, aceste femei nu vor face copii în condiţiile de acum, chiar dacă asta va presupune sex oral până la moarte.

E) Redefinirea condiţiei femeii în societate

Am mai scris-o o dată şi mă repet: nu ai chef să faci copii, cât timp multe joburi sunt pe bază de interviuri care-ţi scrutează atent obligaţiile, iar pe piaţa de dating, femeia cu copii e privită ca o povară cu pietre de moară de gât.
“N-o lua pe aia, că are copii!”
“În loc să-şi caute o fată cuminte, şi-a luat-o pe aia cu copil?”
Sună familiar?
Dar şi ăştia, dacă-s întrebi, sunt tot pro-liferi, că nu-i aşa, viaţa e sfântă şi copiii sunt extrem de dezirabili.
Cât sunt în uter.
Abia după ce ies, devin povara aia care, în absenţa unor părinţi conştienţi şi implicaţi (hei, dar ăştia nu voiau avort, oricum!) e împinsă de colo până colo, în silă.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

23 Responses

  1. Anna says:

    Grijulii foc, băieții. Când le ceri soluții ridica din umeri sau brusc nu mai e problema lor.
    Corect: domeniul lor de competență era cel de noua luni intrauterine. De restul se ocupa o alta coaliție, care-o mai fi ea.
    Bravo Lorena, soluții există, creier nu prea!

  2. STEM girl says:

    Stii ce imi place la astia cu coalitia? Cei mai vocali sunt barbati, tineri, neinsurati, fara urlatori in inventar, dar cu principii serioase de colhozar si niste fatuci hidoase de 15-19 ani care oricum nu sunt in prea mare pericol de a ajunge cu burta la gura. M-am impiedicat de niste specimene de genul prin oras unde stateau si faceau umbra pe o artera pietonala. Au tinut mortis sa imi bage pe gat pliantele, paream genul in drum spre ginecolog sa curmez o viata. L-am ochit pe “decanul de varsta” din grup, maxim 22 anisori si ceva tuleie mai pronuntate. L-am intrebat cate ore a stat luna asta ca voluntar cu copii defavorizati si orfani, daca ii pasa asa de mult de viata si mai ales ce se intampla cu ea. A ridicat din umeri, a zis ca el e implicat in cauza asta acum, poate alta data.

  3. Laura says:

    Cel mai tare a fost cand am dat sa vad postarea unui dobitoc care suna tare si raspicat ca vezi domne daca “si-a deschis cracii fara sa se protejeze sa suporte consecintele”. De unde intrebarea mea a fost, ok bun, de acord ea are o responsabilitate sa se protejeze…dar el ce pazeste? Nu el vine cu pistolul incarcat? De ce intotdeauna tot ea e cea care trebuie sa aiba prezervativul in buzunar? Ca pana una alta sunt doi oameni, deci fiecare ar trebui sa aiba responsabilitatea asta, nu doar ea. Totusi lasand la o parte sarcina, ca exista zeci de BTS.

    Si alta chestie observata la MUUUUULTI barbati..insistenta asupra pilulei ca metoda contraceptiva. Nu prezervativ, ca mno..cu prezervativul nu e fun. Foarte putini stiu sau inteleg ca totusi acele pilule contin hormoni, care au totusi un efect destul de mare asupra corpului mai ales pe termen lung. Asta lasand la o parte ca nu este recomandat sa le iei asa de capul tau, pentru ca cheaguri de sange si alte complicatii.

  4. nish says:

    eu zic asa: sa confiste de la toti maharii averile ilicite si banii bagati intr-un fond special din care sa dea la fiecare mama pentru fiecare copil facut cate cel putin 1000lei lunar! sa vezi ce s-ar pune fetele pe fft si facut copii! sa o bagi la puscarie si nu ar mai face avort!apropo…la fondul special sa participe si popii ,
    voluntar sau de nevoie…cu banii care ii iau de la babe etc etc…

  5. boemul says:

    aş fi perfect de acord să se interzică avortul. fix a doua zi după ce ştiinţa găseşte soluţia pentru transplantarea şi dezvoltarea embrionului în altă persoană, indiferent de sex. atunci ar fi mişto să mergi la o clinică şi să te înscrii pe o listă. cei care nu-s de acord cu avortul tău şi vor să preia embrionul să fie pe altă listă. oare ce listă va fi muuult mai lungă, prima sau a doua?

  6. Gică Bombardieru says:

    Sunt un căcat bolnav şi obsedat, gunoiul absolut al omenirii, care mă năpustesc periodic cu câte patru – cinci comenturi bolnave în care îmbin ura şi obsesia sexuală penibilă. Mă dau mereu altul, dar mă trădează retardul, obsesia şi nefuterea. Mă rog la Dumnezeu să vină peste mine o formă cruntă de cancer şi să uşureze pământul de viaţa mea scârboasă şi inutilă, în care unica satisfacţie e să îi hărţuiesc pe alţii cu gunoiul putred din creierul meu.

    • Lorena Lupu says:

      Gică aka multe pseudonime de cocalar greţos de-a lungul istoriei. Pretenaş prost, te străduieşti degeaba. Mă piş pe tine cu aceeaşi boltă dintotdeauna, o să-ţi dau blockuri ca şi până acum, şi totul va fi ca şi până acum: eu cu libertatea, tu cu supt pula în beznă.
      Nu te chinui să-mi răspunzi, ai deja block şi pe ipul ăsta, şi pe nume, deci o s-o sugi în spam, cot la cot cu reclamele la mărirea penisului.
      Cât de greu o fi, în morţii tăi de gunoi idiot, să nu mă citeşti pur şi simplu, dacă nu-ţi convine ce scriu? Unsubscribe şi gata. Este că eşti prea vită cretină să te prinzi de figură?

  7. Vmo says:

    O sa fiu avocatul diavolului și o sa spun ca sunt și destule femei care aleg libertatea și își părăsesc copiii prin orfelinate. E trist dacă orice dezbatere de genul asta o reducem la ideea ca toți bărbații e porci orice s-ar întâmpla!

  8. Marius D says:

    @VMO, avocat e mult spus, cel mult comentator de ocazie, argumentele tale sunt complet pe langa subiectul articolului.

  9. Lorena Lupu says:

    N-am zis nicăieri că toţi bărbaţii e porci, am zis că, în cazul în care se nimereşte ca exact ăla ales de tine să fie, tu te trezeşti, dintr-un om liber şi stăpân pe soarta lui, un sclav care trage la o căruţă timp de 18 ani şi nu ai cum să-l obligi să cotizeze mai mult de pensia alimentară ridicolă stabilită de statul român.

    Că n-ai cum să-ţi îndeşi copilul ăla înapoi în vagin, să faci ca trupul tău să reia formele de dinainte de naştere şi să stai 18 ore la muncă, doar pentru că tati a decis că nu mai are chef de responsabilitatea asta.

    Şi că e un risc pe care nu mi se pare corect să mi-l asum.

    E alegerea mea. Voi alegeţi ce vreţi voi.

  10. Vmo says:

    îți dau dreptate dar pe de alta parte cred ca deși poate multe femei și-au compromis cariera alegând sa crească singura copilul totuși nu au prea multe regrete. Pentru ca iubirea de mama, etc, chestii grele nu știm noi d-asta. Și apoi copilul nu e doar o colecție de probleme și frustrări ci de cele mi multe ori este exact opusul.

  11. Marius D says:

    Azi nu avem articol nou?
    O sa profit de aceasta “pauza” si o sa enumar cateva subiecte care mi-ar place sa fie analizate prin prisma Lorenei (adicatele de Lorena, pentru persoanele mai de la tara)
    Zic la-ntamplare, intr-o ordine aleatoare.
    1. E omul o fiinta monogama? Suntem facuti sa stam 20-30 de ani legati de aceeasi persoana, cand in realitate ne plictisim cam dupa 3-4 ani? Avem obligatia morala sa stam intr-o relatie?
    2.V-ati dori sa traiti in alta tara? Si daca da, ce va retine sa plecati?
    3. Marimea conteaza?
    4. Ce restaurante va plac in Bucuresti, top 5 sa zicem

    • Lorena Lupu says:

      Prietene, văd că la trasat sarcini eşti beton. Acum să văd cum te manifeşti la rubrica recompensat. Că încă n-am văzut vreo donaţie din partea ta.
      “Azi nu avem donaţie nouă?” aş putea întreba şi eu. Şi răspunsul este că nu.

  12. Marius D says:

    Off-topic:
    Suna profesoara. Ascult buimac vreo cateva secunde vocea acuzatoare, gandindu-ma speriat ce naiba am mai facut. Revin la realitate, intelegand ca nu e vorba despre mine, ci despre fi-miu. S-a urca in lift impreuna cu alti 2-3 colegi si cand a fost mustrat a zimbit rebel in loc sa arate ca ii pare rau.
    Zic “Da”, pt ca pe mine, spre deosebire de el, societatea m-a invatat cum sa ma prefac si cand trebuie sa mint. “Da, o sa il cert diseara”.
    Inchid telefonul, gandindu-ma cum sa fac sa nu afle mama ca iar am facut o tampenie. Dar nu mai e cazul.
    Ajuns acasa, nu stiu cum sa ii fac educatie pt ca nu stiu ce a gresit. Ma fac ca am uitat si mergem impreuna la basket.
    As da orice sa mai fiu copil.

  13. Marius D says:

    @Lorena, Ti-am trimis, verifica emailul

  14. Marius D says:

    N-ai pt ce, imi face placere sa te citesc.

  15. pisica says:

    uite, Marius, imi dau eu cu parerea pina iti raspunde Lorena. pentru mine monogamia este o stare de gratie in orice cuplu si extrem de dezirabila mai ales cand in peisaj apar copiii. nu poti si nu mai ai dreptul sa te plictisesti de monogamie pentru ca mediul cel mai prielnic in care-ti poti creste odraslele este cel monogam. te incanta ideea ca Maricica ta sa-si ia tiitor pe Costica si ala sa-ti educe puiul cu palme si injuraturi? Clar NU! eu clar l-as asasina pe Costica. pentru mine orice parinte care-si pune propriile nevoi pe primul loc este un prost ce nu intelege rostul vietii. in momentul in care vine un copil pe lume apai copilul ala si fericirea lui clar trebuie sa ocupe primul loc in viata ta si te asigur ca fericirea cea mai mare a unui copil e sa creasca langa mamica si taticul lui.
    altfel imi place ca-ti iubesti pustiul si-l educi cum stii tu, continua tot asa si nu mai apleca urechea la ce spune societatea asta stramba si bolnava in care traim. tu iti cunosti copilul cel mai bine. fa din el un individ puternic si generos.

  16. Nicu says:

    Unde duce crestinismul lasat de capul lui: “Noua lege anti-avort din Texas nu are excepţii pentru viol pentru că toţi violatorii vor fi înlăturaţi de pe străzi, spune guvernatorul statului american”
    Bătaie de joc la adresa femeilor. Anul 2021 si Texasul recladeste Evul Mediu.

Leave a Reply to Marius DCancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading