Cocalarul prost al zilei 1: Nu ştiu, şi sunt mândru de asta

Are şi răbdarea mea limitele ei. Taman de aceea, periodic, o să ţinem şi rubrica: “Minunile naturii: cum pot trăi nişte specimene fără un creier funcţional”.

Animala de azi s-a oploşit pe sub cronica mea despre “S-a născut o stea”, să se laude cu cât e de proastă.

 

 

Remarcăm că, pentru cocalarul prost al zilei, a i se sugera să dea câte un goagăl să nu moară prost e “a ataca gratuit o persoană”. Reacţia e similară cu a face propuneri indecente unei femei. “Ce, mă nesimţitule, mă crezi c***ă?”

Numai că nu m-a luat la bătaie că îi atribuiam aptitudinea de a se informa şi a afla lucruri, în loc să se laude cu cât de intens nu le ştie.

Apoi, când i-am atras atenţia că, volens-nolens, să te baţi cu cărămida în piept că eşti ignorant e un gest care spune lucruri despre tine, cocalarul prost al zilei s-a ofuscat tot.

Mamă-mamă, ce rant.

Deşi – aici e the catch – eu nu-l jignisem cu nimic în primele două replici. Îi spusesem doar că a-ţi face coming outul ca ignorant şi fudul de aspect e un gest destul de grăitor, dar nu precizasem nicidecum în ce sens.

Sensul şi l-a atribuit singur. Şi unde nu s-a umflat rânza în cocalar şi n-a început să spumege – şi, haha, să fix arunce cu atacurile de care mă acuza el pe mine.

Întrebarea finală rămâne însă: Ce “contraargument solid” se impune la “eu habar n-am nici despre X, nici despre Y”?

***

Aveţi interacţiuni cu cocalari similari? Hai să-i facem vedete. Trimiteţi interacţiunile cu ei, print screen.

 

***

 

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

10 Responses

  1. Nautilus says:

    Cică, în era geologică în care netul era pe dial-up şi fire de cupru strânse cu patentul, dorinţa nr. 1 în viaţa cocalarului prost de atunci era de A ŞTI.

    Unul “ştia” engleza, altul “ştia” karate, altul “ştia” cum merge Bursa. Afacerea mergea dacă “ştiai” pe cineva, lucrarea înainta dacă “ştiai” meserie, ticăloşii nu trebuiau să “ştie” că ai bani ş.a.m.d.

    Şi atunci vine un hipstăr al vremii lui şi zice cam aşa: în lumea banală care suferă de stupiditate din ce în ce mai flagrantă, adevărata calitate stă în a NU ŞTI chestii!

    Lumea “ştie” că ăsta era Daniel Dăianu. Eu nu ştiu dacă e adevărat 😀

  2. AntiGelu says:

    Se zice ca o persoana cu Aspberger schimba des subiectul discutiei, sarind de la un subiect la altul fara sa urmeze un model anume.

    In cazul asta, stapina lui Pulica zice duios de Gaga si asta se trezeste declarand ca pina de curand nu stia de Halep, deci nu ii pasa nici de Gaga. Si deci nu se poate pronunta.

    Il poti suspecta de Aspberger, dar astia sint inteligenti. Daca urmaresti discutia ce a urmat iti dai seama ca persoana e analfabeta functionala. Si nici ardelean nu este.

    Vorbeam cu un coleg de scoala despre video si ce casete existau in circuitul disponibil noua (ceasca era inca viu si vesel), cand la un moment dat, un alt coleg iese de sub un pat si ne spune ca “da, da si cateaua mea a fatat noua pui”. Asa si asta.

    Eu cred ca nu a vrut decit sa se bage in seama si sa deschida cumva discutia. Si in loc de “cf frumi?”, s-a dat neinteresat.

    PS O fi adevarat. Si eu am auzit de Daianu era apreciat pentru ca nu stie.

  3. Alexandru' says:

    Omul s-a arătat necunoscător dar destul de chill, cu un “meh…” vizibil în atitudine. Presupun că aveai ceva chef de contre și altoiri, că altfel nu-mi explic absența unui simplu ignore. Haios e că ai scris o carte care se numește Trollywood, dar gestionezi eronat subiectul, alimentând gratuit trollajul asupră-ți :). Oricum, de la “meh” la “cocalar prost” este ceva diferență, dar mno… ai și tu ego-ul tău, ai și tu tendințele tale inconștiente de autoflagelare, ai și tu chestii…

  4. Lorena Lupu says:

    Nautilus: ămnu. Dorinţa de a şti e ceva natural.

    AntiGelu: lol, fix aşa. Plus isteria de pe la a treia replică.

    Alexandru: it takes one cocalar prost to defend another cocalar prost.

  5. Alexandru' says:

    Lorena, Y U so cute? 🙂 U make things much too easy. Thanks, but no thanks.

  6. Lorena Lupu says:

    Să fac things so much easy când tu îi scuzi ţigănia ăstuia şi-mi atribui mie tendinţe de autoflagelare şi alte idioţenii, doar pentru că
    -ăla a venit să se laude cu câte nu ştie,
    -eu i-am zis că în timpul în care a scremut comentul putea da google să afle
    -şi ăla a început să spumege de acolo?

    Unde e tendinţa de autoflagelare în asta şi de ce mi-ar păsa să fac things easy pentru genul tău de individ care găseşte mârlănia altuia perfect ok şi condamnă doar riposta normală omenească la stupizenie?

  7. Alexandru' says:

    Bun, pentru că m-ai făcut cocalar prost (oi știi tu ceva), îți prezint varianta scurtă de răspuns, cea detaliată fiind destul de complexă și nefăcând parte din proritățile mele imediate.

    Faci things much to easy se referă la faptul că alimentezi posibilitățile de a fi “lovită” în scris, de-aici și remarca despre autoflagelare. De ce zic autoflagelare? Pentru că o conversație online îți oferă prilejul de a respira dincolo de primul impuls și de a evita discuții de genul celei prezentate de tine, discuții a căror traiectorie este destul de clară din start. Mai simplu, dacă te bagi în raza de acțiune și alimentezi, o faci asumat, mai mult sau mai puțin conștient.

    “-ăla a venit să se laude cu câte nu ştie” – prefer pe cineva asemenea-i decât pe unul care le știe el pe toate. După cum am zis în primul comentariu, ignore it and it’s gone, dar ai ales să-l cerți că nu-i pasă.

    “eu i-am zis că în timpul în care a scremut comentul putea da google să afle
    -şi ăla a început să spumege de acolo?” – Cred că ești puțin cam sensibilă de numești aia spumegare. Omul probabil avea chef de joacă, căci replicile sale au o evoluție progresivă a ghionturilor și nu vomită cu ură. Dacă era să fie prost și atât, lovea din prima cu motiv de ban/block.

    “Unde e tendinţa de autoflagelare în asta şi de ce mi-ar păsa să fac things easy pentru genul tău de individ care găseşte mârlănia altuia perfect ok şi condamnă doar riposta normală omenească la stupizenie?” – Am explicat mai sus cum e cu autoflagelarea și making things easy. În rest, presupun că ține de viziune. Tu îl vezi mârlan, eu îl văd ca pe unul cu chef de joacă – un mârlan ar fi lovit puțin altfel din câte cunosc, dar pare-se că ai luat lucrurile mai în serios, iar respectivul s-a băgat în hora dictată de tine. Cât despre riposta normală omenească la stupizenie… cum ar fi trebuit să reacționez la faptul că m-ai făcut cocalar prost? că este, totuși, o stupizenie să concluzionezi chiar așa abrupt profilul unui om. Trebuia să mă supi pufi sau a fost mai ok să-ncerc a detensiona puțin atmosfera pentru a putea continua dialogul în termeni mai amiabili? Nu e ca și cum nu am avea un liber arbitru și, cum ziceam mai sus, este vorba, totuși, despre mediul online, unde e loc de respirat, iar uneori chiar e indicat să respirăm. Bine, tot timpul e indicat să respirăm, dar înțelegi ce vreau să zic 🙂

    Sper că ți-am răspuns suficient de clar la-ntrebări. Dacă nu, insistă, că încă-mi ești simpatică 🙂

  8. Lorena Lupu says:

    Am ales să îl ATENŢIONEZ că îmi umple rubrica de comentarii cu balast inutil. De ce să te bagi sub un articol de Lady Gaga să te lauzi că nu ştii despre Lady Gaga? “google it” nu e ceartă. e pur şi simplu recomandarea firească la “habar n-am cine e X”. E problema lui, nu a mea, n-are de ce să mă facă martor.

    -nu e nici o sensibilitate. să te dai de ceasul morţii cu “maaaamă, ce m-ai atacat personal” la recomandarea cu google it e crass overreaction. Altmimteri, e amuzant cum scuzi toate derapajele individului cu “chef de joacă”. CHEFUL DE JOACĂ PRESUPUNE RECIPROCITATE, SAU E INOPORTUNARE. Isteria ăstuia e “chef de joacă”, refuzul meu de a o tolera e “sensibilitate”. Double standard much?

    -nu eu te-am făcut cocalar prost, te-ai făcut singur cocalar prost aprobând comportamentul ăstuia. Eu doar am constatat.

    -să detensionez EU atmosfera când tu sari să-mi atribui idioţenii? Lol. Tu ai tensionat-o, tu o detensionezi.

    -îţi şterg linkul la site, publicitatea pe acest site e contra cost.

  9. Lorena Lupu says:

    Also, ai abuzat de prea mult timp al meu cu acest subiect, deci discuţia se încheie aici. Nu mă interesează nici ce alte justificări îi găseşti ăstuia, nici ce alte justificări îţi găseşti ţie, nici de ce aveţi voi impresia că lumea vă datorează răbdare pentru idioţenii. Not my case, never will be. Alte aberaţii ale tale pe topic vor fi şterse.

  10. Adi says:

    Mai usor cu hormonii pe site!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger