Nu va fi niciodată nevoie să explic de ce un comentariu afectuos şi tandru e plăcut ochilor şi inimii, pentru că insistenţa pe lucruri evidente nu e specialitatea mea.
Dar există şi alte tipuri de comentarii. Comentariile care transmit nemulţumirea, antipatia, supărarea, ofensa, indignarea şi periodic, ameninţarea cu moartea. Mai nou, plăcerea opiniei publice este să le ia pe toate în acelaşi coşuleţ cu floricele şi să le eticheteze pompos hate speech.
Acum, nu zic că ar trebui să bagi în seamă exhaustiv orice cretinel de pe net care are pretenţia că-ţi spune ce să faci. La un anumit volum de trafic, ai turba şi ai ajunge la secţia veselă. Inclusiv acum îmi reproşez că există proşti care izbutesc să mă scoată din sărite, şi că nu mă lasă Zuckerberg să le iau morţii în trăsură adecvat. Sincer, Mark, vinde-mi toate datele la Cambridge Analytica, mă doare-n anus, oricum n-am nimic de ascuns şi dă-mi înapoi dreptul liberei expresii. Şi suntem ok.
Dar un lucru foarte sănătos e să înveţi să faci diferenţa între hate speech cel adevărat şi opinia incomodă, dar factuală, care te ajută pe termen lung să creşti ca om.
Şi iată cum.
1. Opinia incomodă presupune documentare şi cunoaştere, pe când hate speech vine din prejudecăţi şi ignoranţă
Nu poţi împroşca ură împotriva unei rase, sau a unei orientări sexuale, sau a unui trend, fără să vezi cu adevărat ce vor oamenii ăia. Dar nu la nivel de “iau cu copy paste nişte idioţenii convenabile despre marşul femeilor, şi încerc să fac să pară ca şi cum tot marşul ar fi despre asta”. Ci chiar îmi aloc timp să înţeleg nemulţumirile reale care au stat la baza respectivei mişcări, să cântăresc dreptatea adversarului meu şi să văd ce aş fi putut eu face, să nu existe respectivele nemulţumiri.
Nu poţi împroşca ură împotriva milenialilor pentru că au pretenţii diferite de viaţă faţă de ale tale. Poţi doar să te aşezi la o masă cu ei, să bei o cafea şi să stabiliţi ce puncte comune aveţi. Şi aveţi, mai multe decât aţi crede.
Nu-i poţi trata pe toţi gay-ii ca pe suboameni, doar pentru că nişte tradiţionalişti spălaţi pe creier spun că “homosexualitatea nu duce la procreere”.
E ridicol să reduci toată viaţa şi toate visele unui om la procreere. Sunt mulţi care au procreat, apoi şi-au abuzat sau abandonat copii. Sunt mulţi care nu pot sau nu vor să procreeze, dar sunt persoane minunate. Procreerea poate fi un scop pentru unii oameni, dar nu pentru toţi.
2. Hate speech generalizează, pe când opinia incomodă analizează circumstanţe, cauze şi efecte.
“Toate femeile sunt curve, mai ales că mă refuză”. “Toţi bărbaţii sunt porci (chit că eu n-am avut demnitate să-l părăsesc pe porcul particular care îmi determină afirmaţia”. “Toţi albii vor să oprime celelalte rase”. “Toţi musulmanii vor să oprime celelalte religii”. “Toţi gay-ii vor să te convingă şi pe tine să te f*ţi în cur”.
Iată mostre de hate speech. Dovezi că subiectul preferă să-şi lase propriul set de interese limitate să-i guverneze viziunea despre lume şi viaţă.
Opinia incomodă e cea care îşi asumă că nu ştie tot despre tot. Drept care, ia cazul particular, îl disecă, stabileşte ce nu e în regulă, ia în considerare conjunctura şi se foloseşte în primul rând de analiză din perspectiva subiectului examinat.
3. Hate speech merge pe wishful thinking, pe când opinia incomodă, pe fapte.
“Ixuleasca a ajuns acolo unde este după ce a supt pula întregului Bucureşti”, citeşti în secţiunea de comentarii.
Are autorul unei asemenea afirmaţii dovezi în acest sens, sau măcar mărturii de la oameni de încredere? Evident că nu. Este vorba doar despre proiecţia unor fantezii erotice personale şi a unui discurs care să-i justifice postacului propriul său eşec social. “Vezi, dacă eu n-am supt pula…”
Începuse o tanti să debiteze nişte elucubraţii atât de fanteziste la adresa mea, încât mi-a umplut anusul de lacrimi. Şi la un moment dat, am mârâit la ea: “Pe ce te bazezi, fă, pirando, când le defeci pe astea? Poţi să demonstrezi ceva din tot ce ai emanat?”. Iar ea a dat una de m-a înţepenit: “Nu trebuie să fie adevărate, să le spun!”.
Femeia tocmai dăduse, involuntar, definiţia hate speech-ului. Nu trebuie să fie adevărat, să-l spui. Trebuie pur şi simplu să înlocuieşti raţiunea şi imparţialitatea cu o mare ură pe adversarul imaginar şi multă libertate în a brodi rahat cu floricele.
Opinia incomodă are nevoia lăuntrică să fie adevărată, cu toată buna credinţă specifică unui om cu coloană vertebrală. Nu afirmă nimic fără să verifice dacă nu cumva e în eroare, şi-şi asumă dacă a greşit.
E doar incomodă, nu ineptă.
4. Hate speech merge strict pe soluţii radicale, pe când opinia incomodă, pe realism.
“Omorâţi-i pe toţi!” “F*teţi-le mamele cu penisuri găsite pe jos”. “Daţi-le foc”, zice hate speech. “Nu-i lăsaţi să se căsătorească”. “Excludeţi-i social!”.
Opinia incomodă spune aşa: “Nu e ok ce se întâmplă, dar cred că există soluţii. Ar trebui să-i facem să înţeleagă că.” “Hai să vedem ce vor.” “Dacă ce vor e nerealist, şi orice metodă de comunicare eşuează, ar trebui să identificăm o penalizare adecvată.”
5. Hate speech e agresiv şi încrâncenat, pe când opinia incomodă e calmă şi raţională.
Hate speech e doldora de sentimente clocotinde. Pentru că, îndeobşte, subiectul îşi transferă eşecul asupra unui întreg grup. Nu el e de vină că e vomitiv de urât şi stă cu mă-sa, femeile sunt superficiale şi materialiste. Nu ea e de vină că e o atârnache isterică, bărbaţii sunt toţi porci. Nu el e un negru infractor juvenil cu zero zile de muncă cinstită la activ, albii sunt cei care vor să-l oprime. Şi aşa mai departe.
Opinia incomodă vine dintr-un punct al obiectivităţii şi raţiunii. Nu caută să demoleze, nu caută să sfâşie, vrea doar să puncteze aspecte vitale.
Învăţaţi să le diferenţiaţi, prieteni. Pentru că opinia incomodă e o lecţie de viaţă, pe când hate speech, o lecţie de “aşa nu”.
***
Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.
Sh*t They Say