Am o prietenă, dramaturg în SUA. Acum ceva vreme, remarca uimită cum se caută interzicerea din programele şcolilor a unor romane clasice, capodopere de temelie ale literaturii americane, printre care şi “Coliba unchiului Tom”, pentru că, vezi doamne, rasismul prezentat acolo nu e corect politic şi aşa mai departe.
Acum, tânărul pedagog care a dat poporul pe spate cu un bun manual de limba română de clasa a V-a, Cristina Tunegaru, a venit cu o iniţiativă similară: Ce ar fi să scoatem din programă romanele unde este prezentată violenţa domestică şi aşa mai departe.
*
Iar eu clatin din cap şi zic doar atât: unul dintre motivele pentru care extremismul se extinde şi înfloreşte ca o invazie de gândaci într-un bloc din Dristor este EXACT corectitudinea politică. Şi EXACT faptul că “cei buni” refuză să discute subiecte sensibile, care, până nu demult, au constituit realitatea obiectivă, palpabilă, concretă, care îi înconjura pe oameni în viaţa lor cotidiană.
Nu ai cum să pretinzi că sclavia nu a existat. Putem să ne astupăm toţi urechile şi negăm în urlete feroce existenţa sclaviei. Asta tot nu va schimba trecutul. Dar ne va face să părem nişte copii de la şcoala de nevoi speciale.
Idem, nu ai cum să pretinzi că abuzul femeii de către bărbat nu a existat. Putem, tot aşa, să ne dăm cu popoul de podea şi să urlăăăăăm cât vrem. Faptele sunt imposibil de negat, de modificat şi de anulat.
*
Dimpotrivă, aş zice eu: unul dintre motivele pentru care societatea şi-a dat seama că sclavia e un lucru crud şi nedrept a fost “Coliba unchiului Tom”. Şi unul dintre argumentele femeii, în lupta ei pentru un tratament uman şi demn, e chiar “monografia satului românesc”, unde soţiile erau simple animale de povară, în gospodărie, cu diferenţa că periodic mai şi fătau forţă de muncă pentru pământurile bărbatului.
Aceste cărţi sunt importante. Prin puterea contraexemplului, sunt cele mai bune arme în slujba EXACT a corectitudinii politice care încearcă să le pună sub index.
Altfel, când vine Coaliţia pentru Familie să debiteze despre frumuseţea inestimabilă a familiei tradiţionale, unde femeia renunţă la propriile vise, stă la cratiţă şi mătură şi mănâncă bătaie pe bandă rulantă, cu greu mă pot gândi la un contraargument mai bun decât romanele clasice româneşti. La faptul că familia tradiţională însemna Persida care făcea toată munca în crâşma familiei, în timp ce Naţl era mai mult musafir şi o mai şi cotonogea de o îndoia. La faptul că Ion a luat-o pe Ana pentru pământurile ei, dar o bătea la concurs cu moş Vasile. La lipsa profundă de respect şi afecţiune pe care a însemnat-o familia tradiţională, din cele mai vechi timpuri ale societăţii româneşti şi până-n prezent.
Niciunul dintre scriitorii români clasici nu descria aceste cruzimi pe un ton aprobator: Yeea, dă-le dracu de curve, ce bine că erau bătute! Compătimirea lui Slavici şi a lui Rebreanu sunt palpabile şi evidente, pagină cu pagină. Printre rânduri, sentimentul că e ceva extrem de crud şi de nedrept în această situaţie de viaţă erupe cu o forţă de nedescris.
Iar citatul cu Nechifor Lipan care o bătea pe Vitoria? Păi ironia e exact în continuarea poveştii. El, bengosul, moare, iar ea, muierea, e aia puternică, stăpână pe sine, care iese victorioasă – “vitorioasă” – la final.
Nu interziceţi copiilor adevăruri care sunt mereu prezente şi, chiar în timp ce vorbim, caută să erupă iar peste noi. Dacă tu nu le dai Rebreanu şi Slavici, Coaliţia abia aşteaptă să le dea baliverne despre rolul femeii în societate.
Ţine-i pe copii sub o bulă de sticlă şi vor deveni vulnerabili la toţi microbii universului. Ţine-i sub o bulă de sticlă din punct de vedere intelectual şi vor deveni nişte mămăligi mintale, mai uşor de fraierit decât victimele defunctului Caritas.
“Mara” am văzut-o ca pe o corectitudine politică avant la lettre – căsătorie interetnică și întreprinzători care au succes/ Dacă stai să te gândești Mara e prima persoană din literatura română care pornește dintr-o situație bănească jalnică și prin muncă și abilitatea de a se descurca ajunge cu o s-o ducă relativ ok. De fapt, dacă mă gândesc, nu e nici măcar prima, e singura !
Iar bătaia conjugală știu că era reglementată prin secolul XVII – pravila lui Vasile Lupu. Dar din cele mai vechi timpuri? Oare Menumorut își altoia consoarta / consoartele?
Iar faza cu interzicerea e stupidă rău. Una e să introduci și scrieri actuale, alta e să procedezi ca și cum am fi apărut ca nație marțea trecută.
“femeile fatau forta de munca..” au fatat si fata in continuare cu diferenta ca acum plozii rezultati au “dreptul” la “identitatea de gen” adica un nascut baiat se poate considera fata iar o fata se poate considera baiat (incurajati fiind de la varste fragede de sistemul pervertit si depravat in care traim in prezent). eu regret ca nu m am nascut cateva sute de ani in urma si sper doar ca acest “sistem” sa duca la extinctia rasei umane.
Nu. Acum nasc. Nasc dacă vor, nasc când vor, şi mai trăiesc şi pentru ele, nu doar slugăresc ca proastele. Ştiu, e chinuitor gândul ăsta pentru genul tău de individ.
Bine, poti sa interzici orice ca oricum elevii nu citesc; ei din literatura romana inteleg ca e ceva cu tarani. Ei lenesi, profii isi bat joc predau prost, mare parte din elevi tot nu pricep nimic din nimic.
Mara este pentru mine un experiment de viaţă foarte interesant. Când onor programa din anii 80 m-a obligat să citesc romanul, am renunţat după primele pagini. Mi se părea indigest. Citeam cu pasiune Jules Verne şi ţineam un jurnal de invenţii, unde desenasem vreo trei elicoptere şi un fel de batiscaf care mergea cu apă distilată. Inutil de zis că am aruncat Mara şi m-am scos cu nişte comentarii pe care le-am învăţat mecanic.
Am citit Mara la 30 de ani şi am descoperit un roman fascinant ca artă a scrisului. Mi-am bătut capul multă vreme să înţeleg de ce romanul mi s-a părut insipid la 16 ani şi superb la 30. Nu cumva pentru că publicul target pentru care autorul a scris romanul era de 30 şi nu de 16? Nu cumva e vorba şi de o decodificare diferită în funcţie de un anumit grad de maturitate?
Culmea e că mulţi îl citesc la 16 ani şi pe urmă îl pun la index. E de şcoală. Mai mult, pe coperţile editurilor Mara apare în compania lui… Pinocchio! Că doar e lectură şcolară!!!
Am avut o discuţie cu un băiţel de 14 ani silit să rânească pe un text de Bacovia:
-Ăsta era nebun?
-Nu, a avut nişte probleme, nişte necazuri, era bolnav…
-Păi şi dacă avea probleme de ce nu şi le rezolva?
-La o anumită vărstă e mai greu să-ţi rezolvi problemele. Ai să vezi mai încolo.
Nu sunt expert, dar nu cumva literatura depinde şi de un anumit grad de maturitate? Un scriitor nu se aşteaptă cumva la un public care să-i împărtăşească şi experienţa de viaţă? Nu cred că Mara poate rezolva o familie disfuncţională, nu mi se pare un roman terapeutic. Un copil va trece printr-o experienţă negativă fără să aibă o înţelegere adultă. Rămâne cu o traumă confuză, dar nu cred că Mara va lămuri un puşti de 16 ani. Nici nu cred că autorul a scris pentru un public de 16 ani. Am senzaţia că programa noastră nu este acordată vârstei şi e păcat, că se pierd romane valoroase.
Sure, e un punct de vedere.
Am multe să-i reproşez doamnei Tunegaru. Ca principiu nu mi se pare ok, dar ca efect da. “Mara” n-are ce căuta la vârsta aia, e un roman adult. Aia e vârsta de “Căpitan la 15 ani” !
Asta nu e corectitudine politica, e prostie. Sau tiranie. Exact cum cenzurau nazistii sau comunistii. Exact cum a vrut Ceausescu începând cu miljlocul anilor ’70 ca arta sa infatiseze valorile omului nou. Nu e absolut nici o diferenta.
Ieri am citit un articol in The Guardian, in care se întreba daca sa fie infierat noul blade runner pt cum sunt prezentate femeile. Adica da, intelegem ca e distopie, dar chiar asa, e frumos sa te concentrezi atât pe barbati, cu femeile mai mult obiecte? Cum ar veni, de fapt nu prea intelegea ca e distopie, chiar daca zicea ca intelege. Concluzia era: Da, n-ar trebui chiar boicotat filmul, dar, pe viitor, mai multa grija, tovarasi!
Nu-s prost sa mă faca chestiile astea sa trec la aia de alt-right, dar astia care inteleg asa corectitudinea politica trebuie combatuti fără milă, la fel, exact la fel de intens, ca alt-right-ul. Chiar daca nu sunt asa ticălosi.
@valer
Asta pt ca Mara nu era in Romania, era in austro Ungaria. Care, ne place sau nu, era superputere.
@hussar
Si cu ce ne afectează chestiile astea? Se termina lumea? Snowflake!
Scos din şcoli, da. E un roman care ar trebui să se studieze la facultate. Dacă e de scos din şcoli eu susţin iniţiativa 100%, chiar dacă din alt motiv. Şi cred că şi Slavici ar susţine-o dacă ar fi în viaţă, că doar nu şi-a compus romanul pentru 16 ani. E păcat că se ajunge la chestii din astea. Sunt probabil nişte reflexe din anii 80, dar atunci literatura avea şi o formă de propagandă. Clar că nu citea nimeni şi că mergeau comentariile strună, că doar învăţământul mecanic e pe picioare şi astăzi. Pe o parte bagi schema, pe alta iese comentariul.
Mie mi-e milă de Slavici, că nu se poate apăra în niciun fel. Cum să dai un roman adult la 16 ani? Poate ar trebui să respectăm cumva memoria acestor oameni, nu să le facem pierdute opera la 16 ani, sub eticheta de… literatură şcolară!!!! Cred că nici Slavici nu l-ar fi citit pe Slavici la 16 ani!
Încontro merge învăţământul românesc? Direcţia nu pare foarte ok…
UPDATE: ce spun acum s-ar putea să nu aibă sens, dar literatura şcolară se bazează prea mult pe critică literară. N-am înţeles niciodată să dai critică literară unor copii de 14-16 ani. Literatura este o artă ca şi pictura sau muzica. Majoritatea rămânem amatori până la sfârşitul vieţii. Nu te duci la o expoziţie ca să faci critică plastică ad-hoc. La orele de pictură îţi iei acuarelele şi pictezi. Din câte ştiu prin alte părţi se facescriere creativă, se fac proiecte de roman, de nuvele. Nu ies capodopere, dar măcar înveţi practic cum se simte literatura.
Critica literară păstrată la noi din sistemul vechi are efecte dezastruoase. Zilele în care te chinuiai să descifrezi comentarii anoste la 16 ani (!) rămân undeva.
-Să citesc? Păi nu m-au chinuit destul în şcoală?!
O mică-mare confuzie între LECTURĂ şi CRITICĂ. Ok, să deosebeşti un roman de o nuvelă e necesr, dar de aici şi până la critică e o cale lungă. Din cauza asta au de suferit şi cititorii tineri, pentru că obiceiul de a CITI n-a fost cultivat în şcoală. Era lectura obligatorie, dar care eşua în comentarii anoste care trebuiau memorate. Critica literară ar trebui lăsată pentru facultate, când eşti destul de copt să-ţi însuşeşti un asemenea limbaj. Păstrarea ei în generală şi liceu mi se pare un mare deserviciu adus literaturii. Ar trebui trecut pe lectură şi scriere creativă, nu pe comentarii literare. Practică. Cum pictezi la orele de desen.
Chiar nu stiu de ce ar fi necesar sa deosebesc un roman de o nuvela. E cumva mai putin necesar decât ce inveti la fizica sau biologie sau istorie. Daca chiar ma interesează, Google. E foarte bine ca se învata la scoală, dar…nu stiu, mediile sau note la anumite materii ar trebui ponderate cu un coeficient subunitar. Eu cred ca scoala trebuie sa-ti prezinte o gama larga de domenii, asta ar fi scopul ei dupa ce inveti sa citesti si sa socotesti. Asa poti sa alegi ce iti place, dupa ce ti-a fost prezentat “totul”. In nici un caz nu cred ca scopul e sa iei note mari la toate materiile.
Pentru că ţine de o anumită cultură generală. Necazul e că aria criticii e specializată. N-are ce căuta în nucleul general.
Povestea asta se repetă în întreg învăţământul românesc: se sare peste nucleul general şi materiile ajung atât de specializate încât ieşi din şcoală tabula rasa. Adică se îndeasă atâta informaţie în capul copiilor încât la final nu mai rămân nici cu bazele.
Eu recunosc cinstit, sunt un imbecil total, dar nu e vina mea, nu eu am ales acest sistem de învăţământ.
Când am aflat că afară lucrurile stau altfel m-am simţit trădat. Am simţit că mi s-a furat o mare parte din viaţă. Acolo se fac proiecte colective, scriere creativă, matematică practică etc.
E un sistem bazat mult pe practic, pe cimentarea unui nucleu elementar, a unei culturi generale. La noi se pompează până nu mai rămâi nu nimic. Se face critică literară în clasa a 6-a!!!! E halucinant, sunt nişte comentarii de nu le pricep nici părinţii! Mai citesc copiii ăştia vreodată? Sau cât le trebuie să-şi vindece trauma (eu mi-o amintesc perfect) şi să descopere dragostea pentru lectură? Am ieşit din şcoală prostit de tot, iar cultura mea generală se reduce la nişte frânturi pe care mi le amintesc din când în când. Ăsta e adevărul, ăsta a fost sistemul! Dar nu se va schimba niciodată? Ce fac scriitori tineri, din ce vor trăi, dacă nu cultivăm obişnuinţa de a citi? De comentarii literare are nevoie un scriitor sau de un public care să-l citească?
Apropo subiect, nu-mi place denumirea de familie tradiţională. Sugerează nişte cetăţeni în costume populare, ceea ce nu mai găseşti nici măcar la ţară. În plus nu ştiu dacă e bine să generalizăm. Familia mea a fost foarte ok. Mama era medic şi tata era artist plastic. Nu ştiu, parcă nu are legătură cu tradiţia…
Si e o tâmpenie ca ar fi prea mici pt cartile astea. Pai ce sefeuri violente citeam la 14-16 ani…sa fim seriosi.
Nu e vorba neapărat de violenţă aici. SF-urile sunt antrenante de felul lor, dar Mara e un roman cu multe subtilităţi, care se pierd la 16 ani. E un roman scris clar pentru vârsta adultă, are un anumit tip de experienţă la bază, nu e SF. Tot nu l-aş clasa la 16 ani, să apară pe coperţile cărţilor lângă Scufiţa Roşie. E trist că e catalogat la lectură şcolară.
Nu, eu cred ca de pe la 12-13 ani e ok sa citesti absolut orice fel de carte. Si absolut orice fel de carte sa-ti fie explicata. Sunt scriitori care daca nu începeau sa citească orice fel de carti de la vârsta aia, nici nu ajungeau sa scrie de tineri cartile pe care le-au scris.
N-am spus că e n-ar fi bine, dar una e să citeşti FORŢAT şi alta e să citeşti liber. La 16 scoţi Mara din bibliotecă, o răsfoieşti şi o laşi din mână, pentru că vrei să afli prin ce aventuri au mai trecut Tom şi Alice (Joseph Delaney – Cronicile Wardsone).
Sigur că ţi se poate explica: condiţia femeii, satul românesc bla-bla-bla.
“Nene, io am 16 ani, uite şi buletinul. Citesc The Spook Aprentice… Lasă că citesc eu condiţia când mă fac mai mare.”
Programa şcolară spune clar că lectura trebuie acordată preocupărilor vârstei. De ce nu se respectă e un mister. Vladimir Colin a scris un roman care ar rivaliza oricând cu Stăpânul Inelelor, dar care n-are circulaţie pentru că nu e roman de limbă engleză. Şi e un roman bine scris, e chiar literatură, deşi e dublat şi de acţiune.
@ Dan
Babel? Pentagrama?
Legendele Țării lui Vam? Ăsta era cel mai fain scris, dar cu ideologia epocii
Iar dacă luăm pe bune faza cu adecvat vârstei atunci din toată programa ar rămâne Coșbuc și Sadoveanu, eventual Caragiale.
Nu-mi spuneți că Hortensia Papadat-Bengescu.e mai ok la cinșpe ani.
Iar concluzia unei fete de la noi din clasă despre Camil Petrescu a fost “adică era obsedat de nevastă-sa cât timp arăta bine, deși era curvă, după ce s-a îngrășat i-a pierit tot interesul”. Iar celelalte fete au fost de acord “așa-s bărbații, pretind că le trebuie femei decente, dar de fapt vor curve slabe”.
În ce-l privește pe Slavici cred că receptarea lui ține și de regiune 🙂
Eu am stat o vreme în Arad și mi-a plăcut Slavici o dată pentru optimismul de supus habsburgic – totuși Robert Musil, Joseph Roth și Rebreanu erau mai prăpăstioși – și a doua oară pentru că scria despre “noi”.
În schimb “Enigma Otiliei” cu burghezia bucureșteană mi s-a părut cumplit de indigestă.
Iar doamna Tunegaru pare că a citit mult Huxley …
Vă rog să nu mi-o luaţi în nume de rău, dar romanul lui Cezar Petrescu – Fram – a fost citit mai mult în repovestiri şi cărţi de colorat. Romanul a fost dat ca lectură suplimentară, dar niciodată studiat la clasă. Şi chiar ai ce să studiezi. Să nu facem confuzie între SUBIECT şi operă. Dacă adăugăm şi ilustraţiile lui Nicolae Tonitza obţinem un obiect de studiu şi pe parte de cultură plastică. Eu l-am citit la 15 ani şi mi s-a părut fascinant, şi totuşi acest roman extraordinar nu se studiază. Poţi învăţa literatură de-acolo, şi o înveţi pe un suport accesibil. Şi mai are încă două cărţi destinate copiilor.
Gellu Naum e o altă opţiune. Sadoveanu şi Slavici n-au scris totuşi literatură pentru 16 ani. Nici eu nu i-am citit la 16 ani, ci mult după 25. Şi mă bucur că am i-am citit mai târziu. La clasă m-am scos cu nişte comentarii pe care le-am învăţat pe de rost, că doar aveam treabă. Dumas, Jules Verne, Karl May… de-ale vârstei. Tot ce era literatură de liceu am citit la maturitate şi bine am făcut. Nu regret nicio secundă că n-am amestecat vârstele.
Cartea de care se distrau fetele era “Ultima noapte” a lui Camil Petrescu – în programa de Bac.
“Fram” nu-mi aduc aminte s-o fi avut în programă, mi-a dat-o cadou o rudă, dar nu mi-a plăcut de loc.
“Legendele Țării lui Vam” am găsit-o în casă. E minunat scrisă, dar prea îmbibată de ideologia de atunci ca să placă.
Tudor, Magda și Orheianu aș zice că sunt ok la șaișpe ani.
La fel și “Zodia cancerului”.
De Gellu Naum nu auzisem 🙂
Nu neg că interesul elevilor ar crește exponențial dacă s-ar studia Vladimir Colin, Liviu Radu sau Ovidiu Eftimie.
Dar școala nu-i un loc în care să te simți bine …
Şcoala românească nu e un sistem în care să te simţi bine. Prin alte părţi au alt sistem. Practic cam prin toată Europa au alt sistem. Noi am rămas cu un dinozaur imens numit CRITICĂ LITERARĂ (sau analiză, comentariu etc.) Asta înseamnă sute de comentarii şi scheme pe care trebuie să le îngurgitezi forţat. În alte sisteme critica literară este înlocuită cu scriere creativă. Elevii scriu. Cele câteva noţiuni literare se strecoară subtil, din mers. Scris şi lectură comentată liber, fără polologhie cu termeni savanţi. E un sistem bazat pe practică, al nostru pe teoretic.
Mai e o problemă: în liceu se studiază încă ISTORIA LITERATURII, un mastodont păstrat din perioada comunistă, perioada ţăranilor cu botniţă care furau struguri, a condiţiei precare etc. Istoria literaturii e un instrument specializat destinat filologilor, după cum istoria artelor plastice e destinată plasticienilor iar istoria muzicii muzicologilor. Istoria literaturii se face încă, dar istoria artelor şi istoria muzicii nu se fac decât la liceele vocaţionale. Oare nu vedem anomalia? N-ar trebui să se facă toate la orice liceu? Cine a decis că din toate cele trei arte literatura este cea mai cu moţ, atât de cu moţ încât toată lumea, încolonată, să-i studieze istoria? Ce, pictura şi muzica sunt un fel de surori vitrege? Desigur, nu e bine să ne punem întrebări, că doar ăsta e mesajul transmis de ani. Nu e şi condiţia femeii din Mara? Şi noi tăcem, suportăm şi – mai grav – ni se pare normal. Nu, istoria literaturii n-are ce căuta la orice liceu. Cum suntem nişte AMATORI de muzică şi nişte AMATORI de pictură la fel suntem şi AMATORI de literatură. Dacă ne arde pipota de istoria literaturii găsim pe undeva un curs specializat, sau dăm la un liceu vocaţional, unde e normal să se facă. Dar aşa? Ok, nu întrebăm, că nu-i frumos.
în ce privește “calitatea” școlii românești lumea e din ce mai lămurită și aici nu-i vorba despre competența și onestitatea cadrelor didactice, ci de concepția de la bază
măcar din atâta memorat mecanic de comentarii am rămas cu obișnuința de a da delete rapid la ce tocisem după teză/examen
Asta pentru că păstrăm aceleaşi principii din anii 60. Părerea mea e că tot ce avem de făcut e să ne aliniem învăţământului european. Nu să copiem un sistem sau altul, dar să preluăm nişte princpii. Sunt discuţii cam peste tot, posibil ca lucrurile să se schimbe. Nu scăzând orele, cum văd că se va face acum, ci remodelând programa după nişte principii răspândite cam peste tot în jurul nostru.