Sub fiecare articol de tabloid, văd 1000000 de comentarii care strigă:
Gigel: Mâncaţi căcat cu polonicul.
Costel: Habar n-aveţi despre ce vb, unsubscribe.
Ionel: Ce tâmpenie.
Maria: Cel mai prost articol citit în viaţa mea.
Titel: Maria, eşti o curvă. Tu n-ai citit decât cutia de detergent şi instrucţiunile de pe ambalajul cratiţei. Muie tabloid.
Maria: Titel, eşti un labagiu frustrat. Marş înapoi pe Pornhub. Eu în afară de textul ăsta citesc doar Dilema Veche. Boule.
Şi totuşi, cultura tabloidului e peste tot, în ceea ce distribuie oameni pe care altminteri îi respectai.
Exemplu: Azi dimineaţă, nişte oameni sharuiau de zor un articol care înşiruia infracţiunile comise de Paul şi Lia de România. Nu discut justeţea informaţiei, pentru că aceste două personaje nu mă interesează. M-a frapat doar plăcerea scabroasă cu care autorul articolului detalia divorţul doamnei, care-şi înşelase primul bărbat şi făcuse şi “sex în grup şi sex cu negri”.
Parcă-l şi vezi pe autorul articolului dând o labă libidinoasă, şi apoi ştergând repede tastatura cu un şerveţel, să continue restul relatării.
Pe bune, “sex cu negri” în 2016? Nu sex cu domnii Dwayne Mbao, 30, avocat şi Mobutu Moseka, 25, ofiţer de credite, adică fiinţe umane cu o individualitate, ci sex cu negri? E WRONG on so many levels. Ca să nu punctăm absurdul overall: “Iubita mea, dacă mă înşelai în limitele rasei caucaziene, închideam ochii cu generozitatea cu care îţi finanţez excursii la Milano. Dar tu a trebuit să încalci asta şi ai poftit la Dwayne şi la Mobutu. Divoooorţţţ!”
Ca să scăpăm de tabloidele dezgustătoare din jurul nostru, de intruziune, de băgarea cu anasâna în intimitatea altuia, primul lucru de care trebuie să scăpăm e propria noastră bală de plăcere la auzul detaliilor care nu ne privesc.
Varianta ok: “Au divorţat din cauza infidelităţilor ei multiple”.
Punct. Nu e treaba ta şi a mea dacă erau cu albi, negri, chinezi, femei sau extratereştri. Ai motivul divorţului, restul e problema celor doi.
Şi dacă va înceta să ne fută aprig şi cu strigături grija de cum se droghează / iubeşte / divorţează, etc. cutărică, vom da mai puţine clickuri pe căcat şi căcatul va muri de foame, aşa cum merită să moară căcatul.
Şi ca efect secundar, o să avem foarte mult timp liber. Pe care îl vom dedica propriilor priorităţi şi propriei calităţi a vieţii.
Pe de alta parte asemenea chestiuni se pot dovedi o mana cereasca pentru arta. Comedia cel putin s-a inspirat din asemenea tabloide de budoar, fie ca e vorba de Nunta lui Figaro, fie ca vorbim de Monty Python sau de stand up comedy. Daca n-ai avea asemenea bijuterii n-ai avea ce sa satirizezi. Ca unii nu le prelucreaza bine si scot umor penibil e o alta problema, dar principiul se pastreaza. Si nu cred ca doar comedia se poate hrani din asemenea cazuri. Nu stiu daca ‘Lunile de fiere’ ale lui Bruckner se bazeaza pe un caz real, dar romanul e plauzibil. As zice ca pentru un artist toata comedia umana ‘e treaba lui’.
nici un artist n-are nevoie să citească într-un tabloid despre astfel de chestiuni ca să le imagineze.
Nu cred in imaginatia pura, rupta de lume. Sunt scriitori care acumuleaza de multe ori fara sa-si dea seama. Pur si simplu cazul li se lipeste de memorie daca l-au vazut macar o singura data. Sunt si scriitori care pastreaza fise detaliate cu tot felul de fapte diverse. Nu vad cum imaginatia pura ar putea produce un subiect credibil, sau macar cu niste date credibile. Cand iti imaginezi ceva o faci din niste date ale realului. Evident, divaghezi, fantazezi etc., dar structura ar trebui sa ramana totusi credibila, reala cat de cat. Poate ca nu preiei un caz real litera cu litera, dar macar preiei un mecanism, esenta unor cazuri reale. In fine, probabil ca tine si de temperamentul artistului.
şi atunci cum îţi explici că arta a apărut odată cu omul, iar tabloidul acum nişte zeci de ani?
găseşte-i ce justificări şi scuze vrei tu culturii tabloidului. dar nu veni cu oligofreneala asta sinistră: arta are nevoie de tabloide.
N-am mai spus ‘tabloid’, am incercat sa adun sub palaria termenului ‘fapt divers’ cam tot ce inseamna fascinatie morbida/scabroasa, pornind de la Jack Spintecatorul la timpurile moderne. Si mie mi-a displacut zona, dar am avut un soc cand am aflat intamplator ca Emma Bovary a fost un fapt real, de ziar. Cred ca un an de zile mi-a luat sa ma adaptez cu ideea ca un scriitor – pe care il credeam rupt de tot – poate sa citeasca ziarul. Si nu sunt singurele exemple. Andy Warhol va realiza, pe la inceputul anilor 70, o serie sinistra de lucrari cu accidente rutiere, scaun elecric, asasinarea lui Kennedy etc. Aici intentia de tabloid e voita si inspiratia e clara: realitatea in cele mai dure forme. Parerea mea e ca si tabloidul, dar si genul acesta de arta in care as incadra lucrarile lui Warhol se bazeaza pe un mecanism uman ancestral: fascinatia pentru morbid, pentru zonele ‘negre’ ale sexualitatii, psihicului etc. Ca sa fim sinceri, aceste tabloide rezista pentru ca oamenii sunt fascinati de ele. E un fel de necunoscut de care oamenii se tem pentru ca evita sa-l exploreze, si atunci se folosesc de o realitate mediata care le serveste pe post de ghid de calatorie (ziare, carti, emisiuni TV.) Cred ca asta e mecanismul.
eu ştiam că Emma Bovary porneşte de la o damă care a refuzat avansurile lui Flaubert. şi el s-a răzbunat în unicul mod care i-a stat la îndemână – scriind o carte.
iar intenţiile lui Warhol erau 100% parodice.
Nu cred ca oamenii care sunt avizi / dependenti de senzationalul ieftin au alte prioritati sau ca isi doresc o ” calitate a vietii” – daca ii lasi singuri cu ei insisi probabil s-ar sinucide – sau ar lua-o pe aratura.
Poate ca am inteles gresit – bietul Flaubert! – dar e greu de eliminat realul si chiar tabloidul ca sursa de inspiratie. Cat despre Warhol, intreaga lui arta tine de real. Parodica daca vrei, dar atat de reala incat a renuntat la pensule in favoarea fotografiei/serigrafiei. In plus nu mi-l imaginez ca pe un simplu comedian (cu toate ca pana si Chaplin a fost tragic in cele din urma). Cel putin ultima serie are ca subiect moartea si mai ales FASCINATIA MORTII. Si asta ne-ar duce la intrebarea de baza: de ce sunt oamenii atat de fascinati de asemenea stiri ‘sumbre’? De ce acest ‘ah, ce stire scarboasa!’ ‘unde? da’ sa citesc si eu’?
Dan: realul e una, tabloidul e alta. oploşeala asta a ta pe capul meu în dimineaţa asta şi tentativa de a justifica căcatul e ca şi cum mi-ai explica că malaria e o idee bună, că uite câte opere de artă s-au inspirat din ea.
hai, gata. un om inteligent mai ştie şi când să înceteze.
Ok, inteleg, dar un roman ‘negru’, in care persoanajele viermuiesc, intra in tot felul de situatii marginale, scabroase, la limita nu e tot un fel de tabloid?
NU, PENTRU CĂ NU INTRĂ CU BOCANCII ÎN INTIMITATEA REALĂ A NIMĂNUI.
Nu e cumva acelasi mecanism al fascinatiei? Sa nu-mi spui ca 90% din cititoriii unui roman il citesc cu ochi de critic literar, ca au habar de constructia unui roman, de ‘arcul actiunii’, ‘arcul personajelor’ etc. Majoritatea il citesc pentru subiect.
ŞI TOT NU INTRĂ ÎN INTIMITATEA REALĂ A NIMĂNUI, DAR MAMĂ, CE-MI PLACE SĂ SUG PULA IRITANT.
‘E cu…’ ‘Pe bune?’ ‘Da, si personajul principal se…’ ‘Uau! Il cumpar si eu’. In plus notiunea de tabloid se refera la ‘senzatie’, dar pot exista si tabloide culturale. Banksy, Daminen Hirst merg tocmai pe aceasta fascinatie morbida. Dismalandul lui Banksy mi se pare un imens tabloid. Parodic, evident, dar tabloid. Cazuri. N-am spus ca tabloidul e bun in sine. In sine nu e nici bun si nici rau. Am spus doar ca poate deveni o mana cereasca pentru artisti, iar Banksy e cel mai potrivit exemplu.
ŞI TOT NU INTRĂ ÎN INTIMITATEA REALĂ NIMĂNUI, DAR DACĂ NU INSIST SĂ FIU UN ANIMAL OBSEDAT ŞI SĂ SUG PULA IRITANT, TURBEZ.
Ok, acum am citit cu atentie si incetez. Tu spui ca tabloidul e un lucru negativ, eu spun ca e cum e, si ca pentru artisti poate fi o sursa de inspiratie foarte buna. Pana la urma s-ar putea sa tina de temparament. End of the line 😉
iar eu ţi-am spus de x ori că artiştii s-au descurcat de mii de ani fără tabloide şi se vor descurca fără şi de acum încolo.
faptul că repeţi o imbecilitate n-o face mai puţin imbecilitate. o face doar o imbecilitate mai agasantă.
Poate ca am fost inteles gresit. Tabloidul e de fapt ‘stire de senzatie’ sau ‘publicatie axata pe stirea de senzatie’. Am vrut sa spun de fapt ca fascinatie oamenilor pentru asemenea zone e un izvor foarte bun pentru un artist. Ca aceste lucruri ne parvin prin tabloide, televiziune sau internet e doar o problema secundara. In definitiv bestialitatile lui Procopius din Caesarea din a sa Istorie secreta (in mare parte inventate sau preluate fara verificare) indeplinesc foarte bine functiile unui tabloid. Faptul nu e nou. ‘Stirea de senzatie’ si fascinatia marginalului au existat de mii de ani. Daca discutam despre forma, atunci e altceva.
Poate că ar fi cazul să ştii când să abandonezi un subiect, respectiv abuzul timpului unui om pe care nu l-ai recompensat niciodată cu nimic.
Nu îmi explici tu care e topicul articolului meu la care ai optat să comentezi. Tu eşti comentator la mine, nu eu la tine şi e treaba ta să te adecvezi la tema postării mele, nu invers.
Şi pentru că vorba bună nu funcţionează, am o veste superbă: încă o replică la acest topic şi ai block.
Inteleg, vrei sa adopt parerea ta. E ok, ai castigat. Tu ai dreptate si eu am gresti. Scuze in continuare.
Nu am nici o miză să fac un comentac moca să adopte părerea mea. Dar am o miză ca, dacă combat argumentul inept al numitului comentac moca cu un contraargument, numitul comentac moca să tacă-n morţii mă-sii şi să nu-mi strice toată înainte-de-masa cu pisălogeală penală, stresantă şi agasantă. că nu m-a câştigat la belciuge.
a, şi pentru că n-ai respectat ce am spus mai sus, adică “încă o replică şi block”, eşti banat. ai libertatea ca de acum încolo să freci la melodie secţiunea spam, printre cum ne mărim penisul şi cum ne mărim sânii. spor.
E mai din topor bascalia, dar parca tot merita vazuta 🙂