Cum să săruţi cu burghiul (Australian kiss)

(Uneori, wordpress îmi recomandă postări de citit. Ba nu, mereu îmi recomandă postări de citit. Dar unele-s halucinant de inepte.)

Deci, poză cu un burghiu:

Ioi, tu. Ştiu sigur că aţi auzit cu toţii de sărutul cu canguri (old Australian kiss), dar pentru că nu aţi auzit de sărutul cu burghiul (new Australian kiss), luaţi această postare ca pe o lecţie gratuită, utilă şi plină de semnificaţii. Şi totodată ca pe un material de labă.

Aborigenii credeau că sărutul cu canguri e romantic şi plin de pasiune. Apoi au venit coloniştii britanici cu burghiurile (sau burghiele?) în vânt şi au exclamat: “Acum să te ţii romanţ!”

Australian kiss (sărutul cu burghiul) presupune:

-să deţii burghiu. Dacă nu deţii, împrumuţi pe termen scurt sau mediu. Sau închiriezi cu ziua.
-să ştii să îl porneşti. Încearcă întâi cu vechi incantaţii aborigene. De obicei merge. Dacă însă burghiul are o zi leneşă, efectuează mişcări spiralate cu limba pe toată lungimea sa. Tot nu? Atunci foloseşte un deget şturlubatic pentru a stimula butonul de ON / OFF
-să ştii să îl opreşti. deşi, în culmea plăcerii, s-ar putea să nu ţii neapărat să îl opreşti.

Desigur, într-o zi, pe tărâmurile australiene a aterizat vestitul hedonist francez Charles de Mumancour. Acesta a degustat plăcerile locale şi într-un târziu a decretat: “Întotdeauna e loc de mai bine”. Şi a inventat supersenzualul şi romanticul French-Australian kiss, care presupune că îţi gâdili gâtlejul cu burghiul. De jos în sus.

Ce să faci când săruţi cu burghiul:
-să verifici întâi dacă ai alergie la metal. În acest caz, mâncărimile provocate de alergie vor adăuga un plus de stimulare a simţurilor
-să ai grijă să îţi clăteşti gura cu nişte Pronto înainte. Să-i oferi burghiului o senzaţie de “acasă”
-să nu muşti din burghiu. mai au şi alţii nevoie de el. savanţii britanici au calculat că un singur burghiu poate mulţumi 28 de familii a câte 5,2 membri. Ce-i drept, după utilizare rămân 4,9. Savanţii nu ştiu de ce.

Ce să nu faci:
-nu suge mânerul burghiului ca prostul. Foloseşte instinctul pentru a-ţi da seama la care capăt al burghiului trebuie să te afli
-nu te arde şi nu te îneca (dacă, în flăcările pasiunii, nimereşti cu fundul pe aragaz sau pici în cada plină cu apă).
-nu folosi burghiul pe lateral. Steven Tyler de la Aerosmith ştie de ce.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

No Responses

  1. mastic says:

    Exista si mai putin cunoscutul Tasmanian kiss.

  2. Roxana says:

    Asta din imagine cred ca este pickamer, sau ceva de genul.
    Burghiu este doar spiralul

  3. mastic says:

    Nu exista o lectie teoretica, doar una practica, dar presupun ca nu o sa te pedepseasca nimeni sa-mi iei un interviu pentru asta.

  4. vexxxler says:

    mie mi se părea scârbosss =]]] dar acum nu mi se mai pareeee =]]]] si am supt șiiiii mânerul =]]]] ce scârbosssss sunt.

    in altă ordine de idei, noroc cu limbile în pizdă că mai schimbi gustul de gură.

  5. Lorena Lupu says:

    roxana: chiar mă întrebam când o să apară primul fan al lui Captain Obvious.

    mastic: interviurile în Playboy nu se obţin atât de uşor. mai ai de muncit să ajungi în clasa aia.

    vexxxler: corect.

  6. mastic says:

    Ei, fiecare dupa posibilitati.
    Dar nu ma gandeam la un interviu pentru revista, asa cum nici Tasmanian kiss nu s-ar potrivi pentru asa ceva. Nu are oricine buzele ca ale tale.

  7. Lorena Lupu says:

    reamintesc că intenţia acestui post era pastişa, nicidecum procurarea a tot felul de apropouri greţoase de la diverşi internauţi.

  8. Geo says:

    What’s an Australian kiss?The same thing as a French kiss, only down under!

    What does a vibrator and soybeans have in common?
    They are both meat substitutes!!!!

  9. viorel says:

    dialogurile absurdului,dar probabil inainte de cele 3 zile de intuneric devenim foarte subtili

  10. mastic says:

    Presupun ca te referi si la comentariile mele. Sau doar ale altora pe care nu le-ai publicat?

  11. Lorena Lupu says:

    Eşti de o perspicacitate rară.

  12. moti says:

    Ciocan pneumatic … Nu poate fi folosit la gaurit. Nu provoaca alergii (varful este confectionat din otel calit similar cu cel folosit la instrumentarul medical). Nu are buton de ON/OFF din motive de securitate (porneste doar daca este tinut in mana, il lasi pe jos sau il scapi, se opreste instantaneu). Pentru detalii tehnice, consultati producatorii (producatoarele) consacrati (consacrate).

  13. dadatroll says:

    Ce chestie. Numi vine sa cred ca nam lasat un coment aici pana acuma.

  14. Radu says:

    Asta-i din categoria “Daț-aș muie cu picamăru'”

  15. rhodmyryam says:

    Acum inteleg reclama de la mercador, nu trebuie sa fie nou, doar sa mearga, vruuum, vruuum!

  1. August 16, 2010

    […] More here: Cum să săruţi cu burghiul (Australian kiss) […]

Leave a Reply to Geo Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: