Cum scăpăm de negativitate

Mi se spune că îmi place să critic bărbații, dar acest text va începe cu un obicei prost pe care îl au mai ales femeile. Nu, nu toate femeile, slavă Domnului. Și da, și unii bărbați au acest stil. Ajunge să fie un fel de a fi, și e un mod prin care îți otrăvești singur viața și ajungi să îndepărtezi alte persoane, pe criteriul “Ce, frate, să vină trista aia să strice petrecerea?”.

Sunt persoane care sunt constant ciufute. Şi nu mă refer la expresia feţei pe care o iau eu în poze, albă şi neutră, să se vadă detaliile machiajului. Nu mă refer nici la faptul că, dacă le interpelează Gigel necunoscut pe net sau pe stradă, îl mârâie. E perfect ok să nu ai nici un chef de agăţat şi nu datorezi universului răbdare şi diplomaţie cu nef***ii planetei.

Mă refer în schimb la oameni care au perpetuu o atitudine negativă, şi faţă de ei, şi faţă de tine, care pun mereu răul înainte, care caută mereu defectul şi care nu au niciodată un motiv de bucurie.

Restul lumii ajunge, după un timp, să te evite, pentru că se simt traşi în jos, şi pe bună dreptate. Genul de vampirism emoţional care vine la pachet cu acest tip de negativitate perpetuă, care-l face pe celălalt să se simtă în permanenţă ca şi cum ar fi angajat full time la proiectul “Tu” şi ca şi cum ar fi permanent vinovat că a mai uitat un mic detaliu e crunt.

Doar persoanele co-dependente şi cu sindrom Stockholm intră în acest joc, şi de obicei se termină cu ele aruncându-se de pe pod.

Mă întreb cum trebuie să fie viața pentru un astfel de om. Probabil, extrem de nasoală, și care parte din asta e din pricina felului lui de a fi. Partea mai proastă e că toți putem ajunge acolo. Şi atunci, pentru că toţi suntem vulnerabili şi influenţabili până la un punct, hai să vedem cum eliminăm tendinţele negativiste din vieţile noastre.

A) Cultivăm o stare generală de calm. 

Fie că facem meditaţie, yoga, luăm în braţe o religie sau ascultăm clopote tibetane, ideea de bază a stării generale de calm este că dacă apare o problemă, stă în puterea noastră să o rezolvăm cât mai repede şi bine, şi chiar dacă n-o rezolvăm perfect, măcar am învăţat lecţii. Cei care au apreciat efortul sunt oameni de păstrat, iar cei care se bucură meschin de răul tău sunt de eliminat.

Ideea e că liniştea interioară, pacea cu noi înşine e cel mai bun prieten al nostru. Ne întăreşte sănătatea, ne face să facem alegeri practice şi raţionale şi ne ajută să distingem imaginea de ansamblu de rahaturile mici şi irelevante. Tot liniştea interioară ne ajută să ne bucurăm de chestii mici: o cană de cafea bună dimineaţa, un moment de relaxare după o zi de muncă grea, o pungă de ursuleţi Haribo găsită în buzunarul unei geci când faci curat.

B) Ne bucurăm real de ceea ce avem. 

Stai în casa ta proprie, în timp ce trei sferturi de Bucureşti plătesc chirii exorbitante? Super tare, nu crezi? Toată HORECA a închis, dar tu deţii singura crâşmă care încă merge, pentru că clienţii tăi fideli stau pe terasă de drag? Yaaas, mama! Etc., etc.

Nu e un exerciţiu de lăudăroşenie faţă de alţii, ci strict de evaluare onestă a tot ce ai şi poţi. Nici nu e cazul să spui altora nimic. Contează să ştii tu şi să extragi bucurie din asta.

C) Ne asumăm că a vrea confort material e ok. 

După ce a ieşit spotul la videochat, au fost mulţi lătrăi, dar de obicei plecau după ce-şi făceau numărul. În schimb, a fost o gagică turbată de-a dreptul. M-a înjurat cu spume pe Facebook, pe Instagram, pe YouTube. O blocam pe o platformă şi venea pe alta să verse valuri – valuri de venin. Job? Casieră la nu mai ştiu ce magazin. Tipa asta care probabil că muncea pe rupte pe un salariu de mizerie, avea nevoie de o imagine ca a mea, actriţa plătită generos pe un spot publicitar la o industrie tabu, să-şi rezolve frustrarea generată de gândul că ar fi câştigat mai mult dintr-un job “murdar”.

Sărăcia e urâtă. Ăla care a inventat braşoava aia cu “sărac, dar cinstit” era un mocangiu care făcea capital de pe urma săracilor cinstiţi. Cei care te gaslight că nu contează confortul fie nu-ţi vor binele, fie au trăit vieţi urâte şi, exact ca hateriţa mea, suferă de o formă cronică de “sindromul caprei vecinului”. E perfect ok să vrei să fii plătit pentru serviciile tale.

Dacă tipa aia ar fi fost perfect mulţumită de jobul ei, nu ar fi avut motive obiective să mă caute şi să mă spurce peste tot. E un spot, dai x din colţ şi n-a existat. Că mă găsea urâtă şi proastă? Ai n spoturi pline de actriţe urâte şi proaste, dar nu te duci să le cauţi pe contul lor de Instagram să le înjuri degeaba. Faptul că a făcut-o ne spune mai degrabă câte lipsuri refulează făptura aia, cât de intens nesatisfăcută e de jobul de acum şi cum ar vrea de fapt genul de libertate interioară de care am dat dovadă eu.

D) Drept care, e perfect rezonabil să follow the money, cât timp nu faci rău altora. 

Nu, nu e cazul să jefuieşti bănci sau să omori bătrânele singure să le furi economiile. În schimb, poţi refuza să munceşti gratis sau prost plătit, poţi cere o mărire de salariu, dacă consideri că o meriţi, poţi argumenta calm şi cu forţă de ce o meriţi şi poţi lua decizii financiar avantajoase fără să te simţi vinovată.

Atâta timp cât faci munca, meriţi banii. Cine nu vede asta, nu merită investiţia ta de timp şi energie în continuare.

Nu ţine pică. 

Eu scot extrem de repede din viaţa mea sau neutralizez prompt proştii agresivi şi răi, pentru că sora voastră Lorena e econoamă cu timpul ei şi operează pe modulul “dacă eşti mai mult deranj decât utilitate, kindly du-te-n morţii mă-tii.”

Dar, chiar dacă le iau în tărbacă tot neamul, de la mamele care au omis să-i educe şi până la maimuţa care a comis eroarea de a se da jos din copac, nu mă implic emoţional. Când văd că e vorba de un prost insistent, ignorat masiv de femei, care vede în schimbul de insulte cu mine singura băgare în seamă pe care a extras-o de la o femeie de trei luni (pay  a sex worker for her time, gigele) sau unul masochist, venit să cerşească abuz (pay a sex worker for her time, gigele), le dau block prompt. Şi mintea mea trece instant la subiectul următor UTIL.

Acum vreo două săptămâni şi ceva, un gorobete emigrant, venit el să înjure pe pagina mea la vremea aceea și f***t în gură prompt și apăsat ÎN RIPOSTĂ, s-a apucat să renască un scandal pe Facebook. Scandalul inițial s-a întâmplat acum trei ani. Repet: acum trei ani. După trei ani, scuza aia penibilă de om nu are alt subiect decât vaaai, ce tare îl ustură fisura anală pe care i-am provocat-o.

Din nou, vă daţi seama nivelul de frustrare şi ratare? Eu, în trei ani, am făcut proiecte, am scris mii de texte, am semnat contracte, am iubit, m-am despărţit, am mai iubit o dată, m-am mai despărţit o dată, am făcut bani, i-am cheltuit, am făcut alţii, etc., iar viermele ăsta în continuare se bălăceşte în veninul ideii că o femeie i-a luat, provocată şi pe bună dreptate, morţii în proţap.

Încă o dată. Eu nu aveam nimic cu gigel. F*t în gură şi blochez câte 30 pe zi, pentru că familia tradiţională a produs un număr copleşitor de bădărani odioşi. Dar, taman pentru că nu fac o obsesie şi nu las ranchiuna faţă de gigel4545 să mă macine, când unul dintre rataţii ăştia se apucă să publice morţii de mamă cu care l-am taxat, primul gând e: Cine plm e ăsta?

Abia după ce mi se explică mai multe, deduc care prost a irosit trei ani din viaţa lui ofticându-se că a fost f***t zdravăn în bot, ÎN REPLICĂ la nesimţire.

Ce poţi desprinde tu din asta?

Să zicem că l-ai iubit pe unul şi ăla te-a înşelat. CEA MAI BUNĂ RĂZBUNARE e să nu porţi ranchiună. Să zici “dă-l în plm” şi să move on. Să-ţi găseşti o formă nouă de fericire şi să uiţi că a existat.

În secunda aia, tu te defineşti drept Maria Ionescu, sau cum te cheamă, nu ca Sărăcuţa victimă a lui Gogu Pxlămică. E o formă de detaşare care, pe termen lung, înseamnă putere.

Nu lăsa stresul să te copleşească. 

Dacă ţi se cer deadlines prea scurte, cere unele mai lungi. Dacă ţi se dă un volum prea mare de muncă, explică de ce e foarte mare, şi cere unul rezonabil. Fii răbdător cu tine şi stabileşte altora limite clare, pe care să înveţe să le respecte. Modul de a obţine performanţă nu e f***iul nonstop la icre, ci concentrarea calmă, efortul constant şi corect dozat.

E ok să ai defecte. Capacitatea de a fi autoironic e un mod în care poţi fi prieten cu tine. 

Cu cât mimezi perfecţiunea, cu atât iese la iveală cusătura cu aţă albă. E ok, eşti om. Sunt lucruri pe care nu le stăpâneşti. Nu e o problemă, le poţi aprofunda oricând. Iar dacă nu eşti în stare să treci de un anumit punct al evoluţiei tale în momentul X, e perfect în regulă să glumeşti legat de asta. Aşa te accepţi şi tu pe tine, şi aşa, în multe cazuri, elimini exact cauzele blocajului emoţional.

Şi la final, poţi adopta oricând un animal de companie. Dacă eşti genul responsabil. Dacă nu eşti, vezi pisoiaşi pe YouTube. 

Mare parte din negativitatea omenească derivă dintr-o formă de egoism. Din senzaţia că universul îţi datorează lucruri şi că rolul tău e să faci fiţe şi nazuri.

O responsabilitate, ca un animăluţ de companie, e un lucru minunat. Înveţi SĂ AI GRIJĂ DE ALTĂ FIINŢĂ. Să o hrăneşti, să o îmbăiezi, să o deparazitezi, să-i cureţi litiera, să te joci, să mângâi, să ţii în braţe. Grija de altă fiinţă e o formă de împlinire ca om.

Dar dacă e prea mult pentru tine, poţi oricând să deschizi YouTube şi să te uiţi la pisoiaşii altora.

 

***

Dacă ţi-a plăcut acest articol, susţine site-ul cu o donaţie.

 

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

 

 

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

5 Responses

  1. Vali says:

    La mine, tocmai când nu-și bagă nimeni nasul îmi merge bine. Au prins unii ranchiună și aruncă maxim cu minciuni. Sunt femei care acceptă să fie înșelate, lipsă de stimă de sine… Am o pisică pe care o hrănesc în fiecare dimineață în fața blocului.

  2. Marona says:

    “Ideea e că liniştea interioară, pacea cu noi înşine e cel mai bun prieten al nostru.” Cam asa zicea tata, doar ca inlocuia “cel mai bun prieten al nostru” cu “singura avutie de care are omul nevoie”, ca el n-avea nici dusmani, nici prieteni, oamenii nu-l pasionau ci maxim il amuzau la cate o rara chermeza de familie sau de colegi de serviciu, dar nu-i lua in serios si avea zero pretentii de la ei. Nu era deloc religios dar urma cele 10 porunci, ca sa nu piarda pacea mintii. Adevaratul lui “enterteinment” era in carti, citea numai carti de istorie si stiinta, in rest isi facea stoic datoria de a pune paine pe masa, netulburat de faptul ca nu-i ca ala si n-are ce sau cat alalalt.

    Era hatru, nu iritat, daca incerca oricine (inclusiv noi, copii lui) sa-l streseze cu pretentii nerezonabile, nerealiste sau misecuveniste, raspundea calm cu: “Ma vad nevoit sa ma retrag in vastele mele apartamente (o camaruta de 8 mp) si cer imperios sa nu fiu tulburat.”. Cel mai imperial om mic de statura pe care l-am cunoscut 🙂 Era stapanul propriului regat, format dintr-un singur supus.

  3. FLORIN says:

    Ieri a fost ziua ta, Lorena, nu-i așa? Eu am aflat abia acum, îți urez “La mulți ani” și multă, multă sănătate! Să ai parte de tot ce e mai bun pe lume! Florin

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger