Chiar nu intenţionam să dezvolt subiectul. Încerc să comentez politica doar la nivel de meme şi de glume pe Facebook, pentru că singurul lucru care nu mă interesează e haita de postaci proruşi sugând pwla cu zel pe pagina mea, pe care în sfârşit am reuşit s-o scot din restricţii şi chiar intenţionez s-o păstrez aşa.
Chit că, trebuie să admiteţi, mema e funny. (Şi puteţi da follow paginii pentru mai multe meme funny).
Sub această memă, a venit puhoi de lume să-mi explice cât e de nedemocratic să tai şansa unei biete femei nevinovate la o funcţie, blablabla.
Şoşoacă nu e o biată femeie nevinovată. Şi-a construit imaginea publică pe circotecă online, scandal şi poale-n cap.
„Bine, Lorena”, o să sară Janos șoșocarul. „Dar și Băsescu era cu circotecă, scandal și poale-n cap.”
Așa e. Dar circoteca lui Băsescu era utilizată strategic și constructiv. Omul a obținut pe plan internațional tot ce și-a propus să obțină, folosind scandalul doar pe post de condiment. Șoșoacă a primit dreptul de a candida la Parlamentul European, și a fost votată. Tot ce a obținut a fost să i se taie microfonul. Pentru că scandalul, gratuit și fără miză, era felul principal din meniu.
Toți ăia care văd un film despre reminiscențe ceaușiste și încep să abereze despre „imaginea țărișoarei” par atât de nepreocupați subit de imaginea țărișoarei cu o persoană ca Șoșoacă la conducere.
Decizia CCR în acest caz este una sanitară.
Nu aș vrea un președinte ca Șoșoacă, așa cum nu aș vrea un președinte ca Mălin Bot sau Nelson Mondialu. Dacă nu știi să stai pe fundul tău și să porți civilizat o conversație, dacă erupi în zbieret fără să te provoace nimeni cu nimic, dacă îți dau block pe TikTok pentru că, de câte ori dau accidental de un clip cu tine când tronez pe WC, mereu începi cu urlat asurzitor, care mă face să mă chircesc pe interior și să îmi fugă căcatul până înapoi în intestin, nu ai ce căuta într-o funcție publică. Fii influensăr de scandal în continuare.
Klaus Johannis are multe defecte. I le știm. Dar are și o calitate. Nu ți-e rușine să-l trimiți la un summit. Poate că speechul lui o să fie un pic boring, dar măcar va fi articulat și civilizat. E oarecum amuzant cum toți criticii rochițelor primăvăratice ale lui Carmen Iohannis nu vor avea brusc nici o problemă cu ținutele de nănașă-mare de la Apahida ale lui Șoșoacă.
Dar, dincolo de motivația prezentată public de CCR, mai e un detaliu.
Știm că Putin vrea să refacă vechiul bloc de influență sovietică. Și știm că vine și în direcția noastră. Poate în 2025, poate în 2026. Nu știm când, dar știm că vine.
Un imens asset al Ucrainei în războiul lor interminabil cu Rusia e calmul și talentul diplomatic al lui Zelenski. (Nu-mi pasă cu câți y se scrie, e ok.) Omul nostru și-a păstrat siguranța de sine și s-a dus frumos prin toată lumea, să explice cu calm ce se întâmplă, și să obțină ajutor financiar și arme. Fără un lider ca Zelenski, Ucraina pierdea războiul în câteva luni.
Iată comportamentul lui Șoșoacă după ce i s-a respins candidatura: a intrat live și a început să vitupereze incoerent toate conspirațiile care i-au trecut prin cap, de la masonerie la antisemitism și de la Palestina la pitpalac într-un copac. O vedeți pe asta conducând țara într-o situație de război?
Sorry. O țară nu poate fi condusă prin meme în grupul Utopia și nici prin Live pe TikTok.
„Păi, Lorena, și tu faci live pe Tiktok”.
Sigur. Dar eu nu aspir la o funcție în politică. Eu sunt un entertainer asumat ca atare, care nu vrea să se ducă la nici un summit și să țină un speech plictisitor despre politici NATO. Da, face parte din fișa postului.
Sper ca CCR să se țină tare pe poziție, acum că și-a redepus candidatura.
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da follow pe Facebook şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.
***
Dacă îți plac aceste articole, poți alege să-mi oferi susținerea de care am nevoie.
1 Response
[…] cum anticipam ieri: am scris asta și mi s-a umplut pagina de postaci proruşi. În prima jumătate a zilei, am avut treabă şi i-am […]