Când am citit ştirea cu Eugen Teodorovici care sugera impozitarea bisericilor, mi-am zis: ok, în ziua în care se va ajunge ca lucrul ăsta să se pună în aplicare, mă duc personal şi mă înscriu în PSD. Membru până la moarte. Dar, desigur, nu doar că au sărit liderii cât colo să nege, ci l-au şi demis pe loc pe Teodorovici din funcţia de consilier onorific al primului ministru.
Mai mult, creştinii habotnici urlau pe la subsolurile articolelor că e o acţiune de “ură împotriva bisericii”. Pe bune? Eu una plătesc impozit de la 18 ani şi nu am simţit-o nici o clipă ca semn al urii statului faţă de mine. Toţi cetăţenii români care câştigă un ban cinstit plătesc impozite (imense, în multe situaţii) şi nimeni n-o ia ca pe un semn al urii statului faţă de cetăţean. Companiile plătesc impozit pe profit (şi am tot auzit că în curând vor plăti pe cifra de afaceri) şi o tratează firesc, ca pe o îndatorire firească faţă de bugetul statului.
De ce numai biserica şi fanii ei o iau ca pe o “ură”?
“Eu zic totuşi să încercăm să mai păstrăm nişte instituţii în România, cel puţin să le ajutăm să existe”, a afirmat Liviu Dragnea. Dacă impozitul te împiedica să exişti, eram toţi morţi pe mirişte.
Şi iată care-s argumentele mele în favoarea impozitării bisericii.
A) BOR e o imensă corporaţie, cu sediu central (Patriarhia), sucursale regionale (arhiepiscopii şi episcopii) şi locale (suma bisericilor dintr-un anumit oraş). Are proprietăţi imobile şi mobile, o organigramă extrem de clară, un număr mare de angajaţi şi oferă o serie de servicii, pentru care percepe diverse onorarii. Unele fixe, altele la latitudinea enoriaşului. Dar nimeni nu riscă să meargă la slujbă şi să nu contribuie la cutia milei, dacă nu vrea să fie anatemizat de comunitate.
Toate firmele din România plătesc o droaie de impozite. Pe profit, pe proprietăţi, pe salarii şi aşa mai departe. Şi majoritatea au zero subvenţii de la stat; mai mult, se luptă cu o birocraţie ca o junglă. De ce BOR ar avea scutire?
B) BOR desfăşoară activităţi comerciale
În orice biserică ai intra, găseşti o tanti care vinde diverse cruciuliţe, iconiţe, cărticele de cult şi lumânări mici şi mari, produse de biserică, şi cu venituri utilizate în folosul bisericii. Asta se numeşte comerţ, iar comerţul e acelaşi pentru toată lumea. Aşa cum bătrânica de la colţ care vinde pătrunjel din grădină e săltată prompt de organe, deşi ea o face pentru că într-adevăr moare de foame – şi legal, organele au dreptate, de vreme ce activitatea comercială trebuie impozitată – aşa şi obiectele enumerate mai sus, generatoare de venit, ar trebui supuse impozitării.
Altă activitate comercială oferită de biserici este turismul mănăstiresc, care costă bani, ca orice altă formă de bilet. Plăteşti când vizitezi o mănăstire, plăteşti pentru suveniruri locale, plăteşti pentru mesele oferite turiştilor. Nu văd diferenţa faţă de orice staţiune montană normală. Stai, ba o văd. Staţiunile montane nu-ţi impun să mături colbul drumului cu fusta în luna august.
C) Membrii BOR folosesc utilităţi publice, ca noi toţi
Pe ce se duc impozitele noastre, cel puţin oficial? Pe buna gospodărire a ţării. Instituţii funcţionale, pază şi protecţie, străzi bune, curăţenie publică şi aşa mai departe.
Nu e ca şi cum preoţii nu s-ar folosi de toate acestea, ca orice alt muritor de rând. Nu e ca şi cum biserica în ansamblul ei nu s-ar folosi de acestea ca orice altă companie.
Şi atunci?
D) Serviciul oferit de biserică nu este unul indispensabil
Singurele domenii în care are sens scutirea de impozite sunt cele vitale pentru supravieţuirea şi bunăstarea unei naţiuni. Eu, una, aş opta să scutesc de impozite educaţia şi sănătatea, pentru că fără acestea realmente nu poţi supravieţui decât în condiţii extrem de precare.
De serviciul religios te poţi dispensa fără probleme. Poţi să te rogi acasă, poţi să discuţi direct cu Dumnezeu, şi, ce e mai important, poţi trăi o viaţă demnă, generoasă, bună şi miloasă, după recomandările sale.
Preotul e ca nutriţionistul: mergi la ei să te mângâie cineva pe creştet şi să te laude că ai progresat bine, dar în definitiv, te descurci şi fără ei. Iar nutriţionistul plăteşte impozit.
E) Biserica nu e un organism neutru
Dimpotrivă, face propagandă politică şi socială foarte agresivă, şi caută activ să mâne societatea înapoi în Evul Mediu, cu familia de tip tradiţional, unde femeia e simplă proprietate şi copiii, la discreţia adultului care face din el ce vrea.
E o corporaţie care face lobby – şi încă cu extrem de mult succes; cele trei milioane de semnături ale Coaliţiei sunt obţinute, în mare parte, prin BOR.
Şi puterea civică presupune responsabilitate civică. Adică, impozit.
“Da, Lorena, dar biserica foloseşte banii pentru activităţi de caritate”.
Sunt multe ONGuri nonprofit, care real oferă caritate neutră: găzduiesc copii săraci, le distribuie rechizite şi haine, ajută bătrâni, etc. Biserica n-o face niciodată în sine. Caritatea bisericească e mereu cu valoare de convertire: “Domnul Dumnezeu îţi dă această pâine”.
Poate că Domnul Dumnezeu dă, dar fără donaţiile enoriaşilor, nu prea bagă-n traistă.
Aşadar, fără pic de ură, fără pic de patimă, am de zis doar atât: Biserica ar trebui impozitată. Sigur, pe plafoane. Parohia Măciuceştii de Vale, formată din zece bătrâne, un părinte care nici el nu mai ştie câţi ani are şi o biserică roasă de vreme ar avea venituri mult sub plafonul minim şi nu ar plăti nimic.
Dar Patriarhia Română şi toate afacerile ei adiacente ar trebui tratate ca orice mare corporaţie. De vreme ce asta sunt. Puţini manageri generali îşi permit să afişeze opulenţa Preafericitului Daniel. De ce să nu dai înapoi statului, dacă îţi merge atât de bine?
Foto: Wikipedia.
Jos pălăria pentru articol! Şi eu gândesc absolut la fel.
Mulţumesc. 🙂
Acuma sa te înscrii in psd ca ar face o chestie normala…
Eu nu m-as inscrie nici daca ar impozita bisericile si mi-ar da lunar 1000 euro fără sa fac nimic
Cultele religioase – absolut toate, nu doar BOR – nu plătesc impozit doar pe activităţile religioase, în schimb plătesc pe orice activitate comercială şi pe salarii. Deci firmele de turism sunt impozitate, la fel ca şi salariile angajaţilor.
N-am primit chitanţă niciodată.
Nu se primeşte pentru că nu se cere, dar chitanţier există. Eu am cerut şi am primit. Şi nu doar la noi în ţară, la fel şi în Grecia, Bulgaria etc. Pe de altă parte în afară de ce vedem la televizor există numeroase biserici de cartier cu acoperişul în paragina sau care se chinuie să-şi refacă pictura prin donaţii adunate cu ţârâita. Eu am în cartier o asemenea biserică, unde preotul se chinuie să o renoveze şi în acelaşi timp strânge donaţii pentru un cămin de bătrâni şi pentru o casă de copii. Preotul stă la bloc la trei camere – eu am patru – şi are maşină nouă, dar incomparabil cu ce am eu. Cred că ne uităm prea mult la televizor. Nu sunt religios, dar faptul că am facut o donaţie substanţială pentru căminul de bătrâni m-a făcut să mă simt mult mai bine. În rest e televiziune. Prefer ce găsesc în afara micului ecran.
Şi nu e singur preotul tău Val; la mine în oraş de pe timpul lui Ceauşescu s-au chinuit să construiască o biserică şi fiindcă n-au reuşit 3 preoţi au fost schimbaţi. Asta până când a ajuns la conducere un preot călugăr ( sau ceva în genu`) care, efectiv la modul propriu, şi-a suflecat mânecile şi a început singur să ridice biserica. Încetul cu încetul oamenii, enoriaşii, au început să ajute şi ei cu munca fizică formând echipe de constructori iar alţii, neputincioşi fizic, au donat bani, au influenţat prin cunoştiinţele şi pilele pe care le aveau achiziţia diferitelor obiecte trebuincioase bisericii. În zece ani biserica s-a ridicat şi sfinţit (dacă nu mai puţin, nu ţin bine minte) şi este mîndria tuturor. Preotul este şi acum acolo şi slujeşte iar oamenii spun că „are har”… şi se dau şi chitanţe, dacă vrei neapărat, dar eu de ruşine că n-am participat cu nimic nici nu iau chitanţă….
În general oamenii nu fac distincţie între ierarhia bisericească şi preoţii obişnuiţi. Ierarhia e NECĂSĂTORITĂ, în timp ce preoţii obişnuiţi sunt toţi căsătoriţi (e obligatoriu). Între două persoane cu acelaşi salariu – una având familie şi alta nu – persoana cu familie e automat mai săracă, pentru că totţi banii întră în bugetul familiei. Intră în hainele copiilor, tabere, rechizite, aparatul dentar etc. Majoritatea preoţilor de parohie sunt oameni obişnuiţi, care stau la bloc şi ţin o familie. Am cunoscut şi preot care moştenise un teren pe vremea când terenurile se vindeau ca pâinea caldă sau preot care avea pământ la ţară şi făcea agricultură. Ţinea şi familia, ţinea şi biserica, atât cât putea. Nu văd nimic rău în asta. Restul e televiziune, nu e viaţă reală.