De ce se supără femeile dacă le întrebi de numărul foştilor parteneri

Ieri, Mihai Vasilescu a deschis cutia Pandorei cu un post intitulat Cu câţi te-ai culcat înainte de mine.

Au apărut o serie de reacţii decente, de la oameni care punctau că femeia aia nu prea avea cum să-ţi datoreze ceva înainte să te cunoască, prin urmare, numărul de parteneri e fix irelevant, de stupizi care perorau cum numărul mare de parteneri “devalorizează” femeia (în ochii cui şi de ce?), câte un cretin care decreta că el ar lua numai virgine (dar nu precizează ce are să le ofere, pasămite, specialitatea lui e doar ‘luatul’) şi femei care tind să-l facă nesimţit, porc şi măgar pe cel care întreabă.

Dar hai să atenuăm nevoia de a reacţiona emoţional şi să găsim explicaţia logică pentru ofensa femeii legată de această întrebare.

Principalul motiv de ofensă feminină vine din următoarea dovadă de ipocrizie masculină:

-Pe de o parte, cei mai mulţi bărbaţi sunt într-o perpetuă vânătoare de sex. Complimentează sperând sex la schimb, te freacă interminabil la melodie în speranţa că asta duce cumva la sex, te insultă online sperând că poate ai masochismul specific al femeilor fără stimă de sine etc. etc.

Dacă aş întâlni peştişorul de aur, nu i-aş cere viaţă lungă, bani, şi altă sticlă de vodcă, ci strict să-mi înapoieze numărul de ore de pisălogeală pe care mi le-au consumat diverşi bărbaţi pe când eram prea politicoasă să le retez avansurile cu foarfeca. Am devenit mult mai tăioasă după ce m-am prins de această ipocrizie. Şi anume:

-Deşi pretind, ordonă, milogesc, ţigănesc sex, bărbaţii TE CONDAMNĂ TOT PE TINE DACĂ CEDEZI PRESIUNII.

“Eşti curvă.”

“Bine, dar nu tu ziceai că faci şi dregi, şi că mori înecat în băltoacă etc?”

“Eu am dreptul să zic şi să fac orice, e treaba ta să rezişti, că altfel eşti curvă.”

Păi să nu-i f**i în gură pe fiecare în parte şi pe toţi laolaltă?

OK, o să zică fetele mele, atunci nu mai cedăm nimănui, ne vedem de treaba noastră, ne cumpărăm un vibrator, că ăla nu pune întrebări tâmpite, şi s-a rezolvat. We’re good.

Right?

Wrong.

Că dacă nu cedezi nimănui, eşti tot curvă, dar de data asta curvă frigidă şi înfumurată, nu ajunge nimeni la nasul ei, feministă entitled şi aşa mai departe.

Pe scurt, e ca la jocul de păcănele: NU AI CUM să câştigi. Ţi se pretinde sex imperativ zi şi noapte, de către un număr interminabil de armăsari în călduri, care au dreptul să insiste oricât şi oricum, dacă cedezi, eşti de vină că eşti curvă, dacă nu cedezi, eşti de vină că eşti feministă frigidă şi angry.

E extrem de plictisitor şi de fără miză, până la urmă. Pentru că eşti un om de sine stătător, iar rostul tău pe lume e să-ţi vezi de obiectivele tale şi să-ţi fugăreşti propria fericire, nu să masezi egourile fragile ale lui Ionel, Gigel şi Titel.

Deci, dacă te întreabă un oarecare cu câţi te-ai culcat, singurul răspuns normal şi firesc este “Nu-ţi datorez contabilitatea intrărilor şi ieşirilor, prin urmare, nu lăsa grija să te necinstească anal.”

Da, Lorena, dar de ce se enervează femeile când le întreabă potenţialul iubit chestia asta?

Pentru că femeile văd iubirea ca pe o alianţă, iar bărbaţii o văd în termeni de posesiune şi control.

Femeile care iubesc tind să ierte orice: “Ştii, iubito, am făcut-o cu jumătate de Bârlad”. “E ok, dragostea mea”. “Şi cu urşi bruni carpatini.” “Sper că ai folosit prezervativ”.

Şi asta pentru că, pentru o femeie, iubirea e înţelegere şi iertare. Ai făcut închisoare? Sigur au greşit ceva în dosar. Ai violat-o pe maică-ta? Sigur purta fustă scurtă. Ai mâncat căcat cu polonicul? Sigur nu erau linguri prin zonă.

Femeia îndrăgostită iubeşte complice şi găseşte circumstanţe atenuante.

Bărbatul însă – mai ales ăla educat că e rasă superioară şi cadoul lui Dumnezeu pentru omenire – tinde să iubească evaluând. Îşi ia nevastă ca şi cum şi-ar lua apartament. Pfff, nu-mi trebuie apartament cu treizeci de băi, ce să fac eu cu el.”

Iar când femeii i se pune întrebarea “Cu câţi te-ai culcat”, eventual pe un ton de procuror stalinist, înţelege în exact secunda aia că acea stare caldă de înţelegere şi complicitate pe care o oferă ea nu e cu reciprocitate.

Că ăsta e un alt prost care o va judeca pe etalonul “dacă ai făcut-o cu mulţi, eşti curvă, iar dacă ai făcut-o cu puţini, eşti nepopulară şi neatractivă”.

Din întrebarea asta aparent inocentă transpare jocul de păcănele, la care nu ai cum să câştigi.

Şi în definitiv, de ce ţi-ar păsa cu câţi s-a culcat?

În basme, prinţesa stă închisă în turn şi-l aşteaptă pe făt frumos cu paloşul gros. Dar asta e viaţa reală, şi dacă fata ar fi stat în turn, poate nu apărea ocazia s-o întâlneşti.

Există virgine care au zero disponibilitate spre loialitate şi angajament, şi prostituate care s-ar arunca în foc pentru omul lor. Numărul de parteneri sexuali are exact zero legătură cu capacitatea de a te investi într-o relaţie. Şi asta pentru că numărul de parteneri e dat mai degrabă de circumstanţe exterioare, pe când capacitatea de a te investi e din fabrică. O ai sau n-o ai.

Dar, cel puţin în cazul unora, mai ales cei abuzivi, intuiesc că există un motiv mult mai dark pentru care întreabă de numărul de parteneri. O femeie care a cunoscut mai mulţi bărbaţi ştie că nu ai nici un motiv să te laşi insultată, umilită şi bruftuluită, prin urmare, se ridică şi pleacă. Una cu mai puţină experienţă e o victimă ceva mai sigură, şi o poţi convinge că “aşa e normal să se poarte un bărbat” şi că “asta merită femeile ca tine”.

Femeile fără experienţă sunt naive, prin urmare manipulabile şi vulnerabile la abuz.

“De ce a stat Rodica zece ani cu boul ăla care o bătea şi o insulta?”

“N-a avut termen de comparaţie”.

De aceea, întrebarea “Cu câţi te-ai culcat înainte de mine” îi sună suspect oricărei femei. E echivalentul lui “Crezi că m-am îngrăşat, iubitule?”. Indiferent de răspuns, urmează scandal.

Şi în definitiv, răspunsul e irelevant. Fără să se fi culcat cu acei bărbaţi, n-ar fi devenit femeia de care eşti îndrăgostit acum.

Foto: pixabay.com

 ***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

 

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

3 Responses

  1. Alex says:

    În general nu întreb și nici nu vreau să știu.

    Dar altfel, sper ca ai avut atâți câți ai avut nevoie și când ai avut nevoie. 🙂

  2. Nimeni nu m-a intrebat vreodata asta. Cunosc multe femei care nu mai sunt virgine si nimeni nu le intreaba, nici nu le considera curve sau ceva.

    Nu conteaza numarul, conteaza cum decizi sa te manifesti, daca vrei sa-ti pui poalele private in cap public sau sa fii decenta si discreta.
    De asemenea nici barbatii care isi expun public aventurile nu sunt bine vazuti, serios.
    Singurii oameni care au obsesii cu virginitatea sunt babe 60+ dereglate mental, ca maica-mea, si astea sunt specie pe care de disparitie.

Leave a Reply to AlexCancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading