De ce trebuie bărbatul să fie personajul negativ?

Peste comentariile de hate,  cocălăreală, țărănii, trec cu indiferență supremă, și mă și piș pe cei care le-au postat cu jet. (Apropo de jet, puteți cumpăra acum piesa Jet – short version – pe Amazon Music și pe iTunes.)

Dar alaltăieri, un băiat a postat un comentariu care m-a atins. Zice el așa: “Toate bune, dar de ce trebuie mereu bărbatul să fie personajul negativ? Mă mir cum de nu-și aruncă mamele băiețeii la gunoi, atunci când îi nasc”.

Întrebarea asta m-a mişcat, pentru că a) pare pusă de un om cu un suflet bun şi curat şi b) acest om cu suflet bun şi curat pare să ia asupra lui ticăloşia şi abjecţia altora.

Nu, nu cred că toţi bărbaţii sunt răi. Cunosc bărbaţi de o bunătate, loialitate, integritate. decenţă, conduită umană ireproşabile. Îi apreciez, îi respect. Dacă nu caută să mă combine, ne şi împrietenim.

Dacă au mentalitatea aia toxică de friendzone -“herp derp prietenia unei femei nu valorează shit dacă nu vine la pachet şi cu servicii vaginale” atunci zboară din friendzone cu tot cu loialitatea, integritatea, timpul pe care le aloc prietenilor şi scoatem chitanţierul.

Aşadar: cred că există mulţi bărbaţi buni pe lume. Şi cred că decenţa masculină porneşte odată cu înţelegerea a două premise: a) Femeile sunt oameni, exact ca voi. Dacă tu condiţionezi interacţiunea umană de existenţa raportului sexual, problema nu e la femeie, ci la tine.

şi b) Nu pretinde de la femei chestii pe care le-ai găsi aberante dacă altcineva ţi le-ar pretinde ţie. 

Şi la asta se adaugă finuţ şi un c, care e nongendered: Doar pentru că X place pe Y, nu e obligatoriu ca şi Y să placă pe X, şi nu înseamnă că X poate emite pretenţii la timpul lui Y.” Zic că e nongendered pentru că şi eu, ca şi voi, am fost în ipostaza lui X. Mi-a plăcut de Y, Y  nu mi-a arătat reciprocitate, Y nu îmi datora obiectiv nimic, am înţeles şi m-am retras frumuşel în banca personală din dotare.

So. Shit happens both ways. Diferenţa între mine şi masculul toxic e că eu am acceptat şi respectat dreptul lui Y de a întreţine amor cu gheb cu cine vor muşchii lui Y, nu m-am apucat să ponegresc pe Y, să înjur, să mănânc căcat cu polonicul, să filmez fără consimţământ, să montez lumea împotriva lui Y şi multe alte arme abjecte din arsenalul mascului de căcat care e eroul negativ al multor poveşti.

Şi la faza asta,  frustraţilor neatractivi le place să se înfoaie şi să zică ceva de genul: “Yeah, sure, dar de ce vă futeţi cu masculul de căcat care e eroul negativ al multor poveşti?”

Well, frustratule neatractiv, de cele mai multe ori nici măcar nu ne futem. Cele mai multe intrigi, răzbunări, uneltiri, intrigi, discreditări şi insulte sunt de la cei cu care nu ne futem. Pentru că masculul de căcat care e eroul negativ al atâtor poveşti crede cu tărie că, în secunda în care tu, om liber, îi refuzi acces la corpul tău, îi iei ceva ce îi aparţine de drept. Masculul de căcat e condiţionat de labagiii de manosferă, de mârlanii mai mari ai blocului şi de tot atâtea generaţii de căcaţi agresivi, misecuvenişti şi boi, să creadă că ajunge să vrea el, iar acordul femeii se forţează, se şantajează sau se obţine prin intimidare. Şi apoi tot masculul de căcat rage că de ce nu e el iubit.

Are vreo calitate, măcar o fibră în tot organismul lui care să inoculeze iubire?

NO FUCKING WAY.

Revenind, dragă om bun. Există o grămadă de masculi de căcat, gunoaie umane de cea mai joasă speţă, al căror unic scop în viaţă e să facă rău. Circulă zilele astea pe net un filmuleţ făcut de o zdreanţă similară într-o maşină. M-a enervat cu remarci dobitoace şi mojicii slinoase până mi-am pierdut controlul, şi în secunda în care mi-am pierdut controlul şi am început să mă piş pe morţii mă-sii, a scos mobilul şi a început să filmeze. Şi tot gagică-sa s-a luat de mine la un moment dat. I-am zis: “Pisi, eu în locul tău aş da un scroll atent pe Pornhub. Unul care instigă o ceartă să distrugă reputaţia unei femei în mod sigur are şi nişte filmuleţe cu tine sugând pula, tot în POV. Şi când le încarcă, să nu vii la mine să plângi, că o să-ţi cânt piesa mea “Jet”.

Piesele, filmele, reclamele, cărţile despre masculi de căcat nu te vizează pe tine, omul care nu faci nimic din toate astea. Nu ai de ce să te simţi atacat. Fii un om bun, decent, tratează civilizat femeile şi bărbaţii, fii bun nu ca să aştepţi sex la schimb, ci pur şi simplu pentru că asta e natura ta, şi cine ştie, cineva va scrie o carte sau o piesă în care bărbatul este eroul pozitiv.

Când fac interviuri cu bărbaţi, îi tratez uman, normal şi le expun părţile bune şi interesante, exact cum o fac cu femeile. Discriminarea nu e de partea asta. Căutaţi-o la confraţii voştri care inoculează ură şi zâzanie, care vă spun să nu fiţi prieteni cu femei decât dacă extrageţi şi sex, sau care fac clipuri cu ei înşişi umilind femei spre grohăitul gloatelor de mârlani.

Fii bărbatul ăla atât de special, încât să mă determini să scriu o piesă despre cât de minunat e un bărbat. Chiar vreau. Inspiră-mă. Be my muse.

Tovarăşii tăi mi-au arătat toate modurile în care un bărbat poate fi ticălos, abject şi josnic. Şi mă refer la oameni cu care nu m-am futut – fac menţiunea ca să nu mai aud clişeul cu vouă-vă-place-bad-guy. La mine bad-guy ia block din trei replici. Arată-mi tu toate modurile în care un bărbat poate fi bun, delicat, integru şi demn.

Promit să-ţi compun un cântec. Numai să meriţi.

***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.

***

Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

3 Responses

  1. Anca says:

    Am vazut si eu filmuletul si nu am crezut o secunda ca e ceva in neregula cu atitudinea ta, esti mai lucida si mai verticala decat majoritatea. Ala care te-a determinat sa reactionezi asa e un gunoi uman, si un cacat de om pentru ca te-a si filmat si apoi urcat pe net. Iar gagica-sa sa isi faca griji serioase ca sigur o va trata la fel, daca nu e deja pe redtube. Si pun pariu ca si de ea se leaga si o cearta in public. Cunosc mizeria asta de tipar de om. Si da, exista o groaza de barbati misto.

  2. Gigi Suru says:

    “există o groaza de bărbați mișto” – well, femelele planetei nu prea sunt de acord, se pare că bărbații mișto au fost răpiți de marțieni…
    https://www.google.com/search?q=good+men+no+more
    https://www.google.com/search?q=good+men+gone

  3. Timea Vinczi says:

    Nea’ Jiji Suru, “femelele planetei”? Texte şi key words folosite de inceli. Auzi la el, cum le numeşte pe femei: “femele”. Jet!

Leave a Reply to Anca Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger