Deschide-te, restaurant, închide-te, restaurant

Citesc că, de luni, se întâmplă o relaxare a măsurilor de prevenţie Covid la Bucureşti. Se deschid restaurantele în interior, teatrele, cinematografele.

Primul meu gând: Până când?

Ţin minte că s-au mai deschis la un moment dat, apoi s-au închis la loc, în regim fulger, “de azi până mâine”. Am încercat să şi produc un material cu un cuplu care avea programată nunta într-un restaurant exact în perioada când, anul trecut, s-au închis toate peste noapte, şi până la urmă, au făcut picnic la iarbă verde şi au pierdut şi avansul plătit peste tot.

Ţin să punctez însă, că empatizez din adâncul inimii mele mici şi negre cu toţi proprietarii de restaurante.

Închide-te, restaurant, deschide-te, restaurant. E ok, puteţi să deschideţi, ămnu, stai aşa, lacăt pe uşă de mâine.

Cred că turbam. Cred că îl căutam personal pe Arafat şi îl băteam de-i săreau ochii din cap.

Restaurantul e genul ăla de business care nu poate funcţiona la modul stop, pauză, start, play.

Eu, ca artist, mă pot opri oricând din a face evenimente, şi pot relua. Sau mă pot produce online, mai sărăcăcios din punct de vedere tehnic, e adevărat, că nu s-au înghesuit nici solicitanţii de publicitate, nici donaţiile pe acest site în perioada pandemiei – de aceea îi şi f**t prompt în gură pe cei care, nedonând nimic, au pretenţia să-mi spună ce să scriu sau de la ce să mă abţin (romgleză, argou, etc.) – dar întreruperea şi repornirea nu mă costă bani în plus. Deci, chiar şi în condiţiile mai dezavantajoase de acum, tipul meu de activitate e suficient de flexibil încât să nu-mi producă pagube suplimentare.

În schimb, dacă ai un restaurant, tot acest protocol modificat după ureche, deschide-te restaurant închide-te restaurant, vine cu daune economice pentru care eu aş da în judecată statul român fără să clipesc.

Chiria 

Dacă nu deţii imobilul în care ai restaurantul – şi cei mai mulţi nu îl deţin – chiria vine, necruţătoare, lună de lună, indiferent dacă ai sau nu activitate. Şi nu interesează pe nimeni că tu ai funcţionat doar între 5 şi 12 ale lunii. Cuantumul e acelaşi. Prea puţini proprietari au omenia necesară pentru a oferi o reducere, mai ales că mulţi privesc închirierea de imobile ca pe orice altă activitate aducătoare de profit.

Avizele

Fiind o unitate economică cu specific alimentar, restaurantul trebuie să aibă avize, şi trebuie să le reînnoiască periodic. Drumuri, cheltuială, stres, funcţionari ciufuţi. Şi colac peste pupăză, ai obţinut toată hârţogăraia necesară doar pentru a mai închide o dată. Chinuitor.

Aprovizionarea. 

Tot ca unitate economică cu profil alimentar, restaurantul se bazează pe un flux continuu al aprovizionării, iar asta pentru că majoritatea alimentelor, mai ales cele gourmet, sunt perisabile. Drept care, o lovitură de genul deschide-te-azi-închide-te-mâine poate lăsa o pagubă de mii de lei, nerecuperabilă, de vreme ce nimeni nu-ţi primeşte alimentele retur şi data de expirare vine, implacabilă şi rece ca mânia Domnului.

Vadul comercial 

Ca orice business local cu creştere organică, restaurantul se bazează pe formarea şi creşterea comunităţii de obişnuiţi ai casei, aka vadul comercial.

Iar acesta nu poate fi “îngheţat” luni în şir şi recuperat de la sine după deschiderea cârciumioarei la şosea.

Pentru că satisfacţia consumatorului e un factor volatil, de natură predominant psihologică. Şi un consumator stresat de potenţialul îmbolnăvirii nu va reveni natural la restaurantul unde îşi lua prânzul zi de zi, chit că serviciile şi produsele au fost excelente de fiecare dată.

Ca s-o traducem pe înţelesul tuturor: faci eforturi să-ţi fidelizezi un grup de clienţi, apoi îi pierzi brusc şi tot efortul se duce pe pl.

Frustrant? Frustrant cu spume.

Angajaţii 

Pentru ca un restaurant să funcţioneze fabulos, ai nevoie de echipa perfectă. De la bucătar şi până la omul de la vase, toată lumea trebuie să fie implicată şi să-şi facă treaba cu profesionalism şi zel.

În timpul întreruperilor, nu poţi garanta că echipa selectată cu grijă, prin încercare şi eroare n-o ia în toate direcţiile, mai ales într-o branşă în care 70% din venit nu îl constituie salariul de bază, ci tips. Omul pus pe tuşă caută alte oportunităţi, şi o dată ce le găseşte, l-ai pierdut. Iar căutarea unui succesor presupune timp, efort de training şi alte cheltuieli.

Serviciile de livrare costă de te îndoaie 

Majoritatea restaurantelor au căutat să menţină activitatea oferind delivery şi take away. Take away în România nu va prinde niciodată, din lenea tradiţională a poporului nostru şi impresia că nu eşti destul de boier şi de faraon dacă te cobori să îţi ridici singur mâncarea. Iar livratorii, profitând de disperarea de cauză creată de tot ce am explicat mai sus, cer cu neruşinare nişte scoruri de-ţi filează becurile. Detalii aici.

Concluzia: modul în care statul român şi-a bătut joc de branşa restaurantelor în 2020 – 2021 ar merita un serial de interviuri de sine stătător. Pe care îl pot produce. Aştept sponsorizări.

***

Dacă v-a plăcut acest text, puteți susţine activitatea siteului cu o donaţie.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

***

Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

2 Responses

  1. Morbo says:

    ar trebui ca horeca mondiala sa-si faca o internationala si sa vaneze prim tribunale (imclusiv penal) pe toti politicienii care ai decis “masurile”. ca sa simta pe pielea lor ca nu se pot comporta ca in China fara consecinte.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: