De câte ori scriu un articol despre persoane transgen, apare câte un gigel cu atitudine de bossu’ la boşi. Se bagă în seamă cu o superioritate de-ţi vine să-i pfooţi una, apoi îţi spune cum a citit el pe nu ştiu ce grup, sau site britanic de scandal, sau pe iutubul nu ştiu cui, cum cutărică a ajuns să regrete că a tranziţionat şi acum detranziţionează, dar nu are cum să-şi coasă cocoşelul de loc, de unde, deduce gigel, întreaga experienţă transgender ar fi invalidă.
Pe aceeaşi logică, am putea să ne uităm la statisticile de violenţă domestică din România. La fiecare 30 de secunde, o româncă este bătută. Ne e destul de clar tuturor că o femeie aflată într-un mariaj în care este tratată cu violenţă şi abuz este o femeie care a luat o decizie de viaţă greşită, şi într-o lume raţională, singurul pas firesc ar trebui să fie divorţul. Imediat şi fără ezitări. Şi, da, femei maltratate în căsătorie sunt mult mai multe decât persoane care decid că viaţa de trangender nu e pentru ele.
Dacă, după logica lui gigel, câteva experienţe de detranziţionare invalidează experienţa trangen, în ce hal ar trebui să invalideze aceste statistici instituţia căsătoriei? Ca mediu prielnic pentru abuz, hărţuire, teroare, nesiguranţă şi violenţă?
Evident, realitatea nu e sclava cazurilor punctuale.
Există oameni care tranziţionează pentru că vor să trăiască o viaţă adaptată la identitatea lor autentică. Aceştia sunt adevăraţii transgenderi.
Şi există oameni care tranziţionează din diverse motive fără legătură. Cum ar fi impresia unor bărbaţi că femeile au parte de mai multă atenţie. Abia când descoperă cât de lipsit de valoare şi consistenţă este acel tip de atenţie, încep să se prindă că de fapt femeia încasează, la nivel de societate, mult mai multe umilinţe şi înjosiri, ajung să regrete pasul făcut din calcul meschin şi să realizeze că ok, nu e incitant să nu te bage lumea în seamă dacă eşti un gigel neinteresant, dar e mai bine decât să fii hărţuită şi abuzată de oricine e prost şi gunoi şi ajunge la concluzia că pari o ţintă uşoară.
Sau impresia unor femei că, dacă adoptă o identitate de bărbat, vor fi mai protejate de prostie şi agresivitate random. De păreri nesolicitate despre rolul lor biologic. Şi de expedieri la cratiţă de la toţi băgătorii în seamă.
Evident că oamenii care tranziţionează din orice alt motiv decât asumarea onestă a identităţii veritabile obosesc şi se frustrează să trăiască o minciună, aşa cum oboseşti şi te frustrezi în general să trăieşti orice minciună, pe orice plan. Şi, după un tip, ajung la concluzia că beneficiile de suprafaţă (dacă există) nu compensează pentru negarea de sine din profunzime. Detranziţia este reasumarea identităţii pe care aceşti fake trans people au avut-o all along, pentru că, punctăm, decizia lor a încercat doar să rezolve nişte probleme de integrare socială / stimă de sine, nu să corecteze disconnectul dintre corp şi identitate.
Pe scurt, dacă auzi că Vasilică detranziţionează, e la fel de relevant pentru identitatea de gen a altora, pe cât e de relevant un divorţ pentru instituţia căsătoriei.
Şi acolo. Unii se căsătoresc din iubire şi compatibilitate adevărată. Alţii din frica de a rămâne singuri. Alţii pentru că vor “să-i ia şi pe ei cineva”, oricât de lame ar fi acest cineva. Alţii pentru că vor un statut social mai bun şi se folosesc de căsătorie ca de o scară spre “lumea bună”. Evident că deciziile luate din calcul se răzbună în timp când ajungi în situaţia că trebuie să convieţuieşti zi de zi cu boul pe care l-ai ales pe diverse criterii de integrare socială / stimă de sine.
OK.
Deciziile greşite ale unor gigei nu au nici o legătură cu valoarea în sine a conceptului de identitate de gen, ci strict cu responsabilitatea individuală a respectivilor gigei.
Mai dau un exemplu.
Când eram eu la liceu, toată lumea era presată de părinţi să dea la ASE şi la Drept, pentru că “faci la bani de-i întorci cu lopata”. Şi subsemnata a îndurat cu greu povara a doi ani de ASE.
O grămadă de oameni fără vocaţie economică sau juridică au fost presaţi de părinţi atotştiutori şi indiferenţi la personalitatea reală a copiilor să facă nişte facultăţi pe care le-au urât cu pasiune, după care, s-au refugiat în joburi aflate la polul opus şi nu au practicat niciodată de au învăţat în cei patru sau cinci ani de agonie.
Invalidează asta cu ceva facultăţile de economie şi drept?
EVIDENT CĂ NU.
Sunt şcoli perfect onorabile şi absolut minunate.
Pentru persoanele care au această vocaţie.
Iar pentru gigeii care au inspirat acest text, verdictologii lui peşte: dacă nu ştiţi cum e, puteţi admite că nu ştiţi şi puteţi alege să vă educaţi. Şi dacă vreţi să înţelegeţi experienţa transgen autentică, staţi de vorbă cu persoane transgen. Nu produceţi voi brainfarts din neuronii puţini care sunt pe cale să se usuce în absenţa utilizării.
Extrem de isterici gigeii astia conservatori, ca porcul dus la taiere, ca le fuge pamantul de sub picioare. Vezi ca mai nou o trambiteaza pe asta cu drag queen show pentru copii, asa ca invariabil se va gasi un gigel si la noi sa faca gat cu asa ceva. Brusc ii doare de copii, ei care sunt de acord cu batutul copiilor, ei care nu au ridicat nici un deget sa ajute copiii abuzati, ba chiar perpetueaza mizeria.
care e faza cu drag queens pentru copii? Nu înţeleg.
Ah, este o gasca in UK de conservatori cu reach maricel (printre care si romani) care fac podcasturi si urla ca din gura de sarpe ca prin drag queens shows for children vor sa corupa copiii, vor sa ii ia de langa parinti si sa ii perverteasca, ca sunt de fapt pedofili sub acoperire (asta fiind treaba politiei sa rezolve). De acolo se inspira multi dintre gigeii de la noi, pentru ca am vazut repetate papagaliceste subiectele. Fac glume de cacat ce bine ii sta femeii la cratita, spun ca bataia, disciplina de balta, si chiar bataile dintre copii (la gradinita si scoala) ‘builds character’. Baga si diverse filmulete cu cei care au facut detranzitionare (pe principiul “ati vazut, am avut dreptate”), iar acum vad ca se concentreaza pe copiii care asista la drag queen shows. Pe principiul – in loc sa mi-l lasi mie sa il bat si sa il abrutizez, sa ii bag in cap toate mizeriile care s-au perpetuat de secole, vrei sa il transformi in queen.
Neah, comparația tranziționării cu căsătoria nu merge. Căsătoria nu îți afectează ireversibil integritatea fizică în 99.99% dintre cazurile de divorț. Când vrei să detranziționezi, nu ai cum să obții organe funcționale înapoi.
O comparație mai corectă ar fi cu xenomelia (disconfortul extrem legat de un membru – o mână, un picior – care poate culmina cu o obsesie de a amputa acel membru – apotemnofilie). Unii se rănesc atât de tare că ajung la spital și chiar ajung să fie amputați. Adică, fix ca în cazul persoanelor trans, unele persoane ajung să își amputeze părți ale corpului pentru a se potrivi mai bine cu identitatea pe care o au.
În ceea ce privește xenomelia: lucrurile sunt clare – este o boală psihică din categoria BID (Body integrity dysphoria). Tratamentul de amputare nu e recomandat de doctori nu pentru că unii vor să își recapete mâna / piciorul care nu le mai crește la loc. Adică nu dorința de detranziționare face medicii să refuze amputarea membrelor, ci eficiența altor tratamente: selective serotonin reuptake inhibitors (SSRIs).
Dacă tu compari un organ genital cu un picior sau o mână, ne mărturiseşti cam cât de frecvent faci laba şi îmi pare rău pentru tine.
Veste: persoanele trans nu sunt interesate să folosească organe genitale neconforme cu identitatea lor. Exceptând cazul când fac sex work.
Din întâmplare, am o relație destul de apropiată cu câteva transexuale, și la fiecare a început altfel, în altă etapă a vieții. … Sunt modificări hormonale, se activează anumite gene etc. Nu au nici o legătură organele sexuale cu identitatea de gen și “sex work”. Câteva sunt foarte mulțumite exact de corpul lor feminin cu penis, fără a se gândi măcar la sex work (ideea în sine le repugnă). Cred că sexualitatea umană e chiar mai diversă în modurile de manifestare ca agresivitatea sau preferințele alimentare. Altora le face plăcere exact combinația de putere cu “sex work”. Cred că încercările de standardizare și etichetare a sexualității și identitatilor de gen, rolurile sociale etc sunt la fel de utile ca dezbaterile despre sexul îngerilor. Vezi și cazul lui Janae Marie Krock https://www.google.com/amp/s/weighteasyloss.com/powerlifter-matt-kroczaleski-has-sex-change/%3famp
Nu am încercat să standardizez şi să etichetez nimic, doar să combat un clişeu.