Despre iubire adevărată

Se pare că oamenilor le place opțiunea asta de a alege un subiect și de a dona minimum 50 de euro, pentru că, iată, scriem din nou pe subiect ales şi susţinut de comunitate.

Cum e cu iubirea adevărată? Mai există iubire adevărată în 2021?

Iar eu o să vin cu o afirmație care va suna îndoielnic, și anume: Abia în 2021 e posibilă iubirea adevărată.

Cât timp femeia era dependentă economic de familie, respectiv de bărbat, nu se mărita din iubire adevărată. Secole la rândul, se mărita din obligație, cu pretendentul ales de taică-su, din considerente materiale, din alianțe dictate de interes și așa mai departe.

Apoi, în secolul trecut, s-a produs emanciparea femeii și ideea de a-și alege singură partenerul, dar, pentru că mentalitatea “nu valorezi nimic dacă nu te ia şi pe tine unul” a continuat să existe, multe femei au făcut alegeri foarte proaste, dictate de disperare, de lipsă de stimă de sine şi de ideea că, dacă un oarecare se ţine după tine, ia-l, indiferent de compatibilitate umană şi emoţională, pentru că oricum nu găseşti mai bine.

Sigur, evoluţia de la această mentalitate de căutătoare prin gunoaie la ideea de libertate completă de alegere şi la “mai stai puţin, până te descoperi tu ca om, şi înţelegi ce ţi se potriveşte”, merge greu, mai ales într-o ţară bombardată de idei retrograde, de mentalităţi medievale şi de ideea că femeia e un animal fătător şi atât.

Drept care, în continuare există alegeri precipitate, dictate de fear of missing out, de aşteptări nerealiste şi de nevoi care nu au legătură cu omul respectiv (de exemplu, dudui care se mărită să scape de sărăcie, sau de o familie excesiv de despotică şi de băgăreaţă).

Dar, tocmai pentru că o mare parte din dependenţa economică a dispărut, tocmai pentru că sunt diverse opţiuni pentru femei abuzate domestic deci, tehnic, ai unde să fugi, nu mai ai de ce să rămâi de nevoie cu un cretin brutal), au apărut premisele pentru dragostea adevărată.

Cum văd eu dragostea adevărată, o să întrebaţi.

O văd aşa:

Când alegi să petreci timp cu un om nu pentru că ai nevoi şi vrei să ţi le împlinească, nu pentru că ai probleme şi vrei să ţi le rezolve, ci pentru că prezenţa lui dă bucurie zilei tale şi îţi ridică instant starea de spirit.

Sigur, acum nu mă interesează ca această afirmaţie a mea să fie răstălmăcită prompt de gigei ca o scuză să nu mai facă nimic în relaţie, pentru că dacă femeile le cer să ducă gunoiul, înseamnă că nu e iubire adevărată. Du gunoiul, gigele, că dacă devii o povară, starea de bine pe care o descriu mai sus o să dispară cam repejor. Haha.

Mă refer mai degrabă la toate acele situaţii când oamenii aleg parteneri care să le rezolve problemele şi atât. Un tip cu bani, care să te plimbe pe unde nu ţi-ai permis să te plimbi tu. Un tip descurcăreţ, care să facă pe psihologul moca dacă tu te zvârcoleşti de anxietate din orice. Sau, clasic, un tip cum o fi, numai să nu mai cotcodăcească babele din familie că de ce nu te ia şi pe tine unul.

De obicei, când alegerea este dictată doar de nevoie, rutina şi blazarea intervin de cum nevoia e satisfăcută. De aici şi cuplurile alea intens plictisite unul de altul, cu ochi morţi pe interior, care se chinuie din greu în contexte sociale să mimeze că se suportă.

Genul acela de relaţie se va destrăma oricum şi nu va face decât să îngroaşe statisticile de divorţuri. Sau nah, în trecut, când nu exista opţiunea de a divorţa, că, maică, e ruşââââne şi ce zic vecinele, oioioi, statisticile de neveste, sau chiar soţi decedaţi brusc în condiţii misterioase. Mai puţin dramatic, casele acelea unde plutea perpetuu conflictul în atmosferă şi ţi-era frică şi să tuşeşti, că se declanşa instant cearta violentă.

Cred că iubirea adevărată e mai posibilă acum, decât oricând înainte, prin simplul fapt că nu ai nevoie economică şi socială de un gogu care să-ţi rezolve problemele şi să te facă “femeie onorabilă”, ci poţi întâlni, pur şi simplu, o persoană cu care să te potriveşti natural şi să faci lucruri împreună în mod armonios.

Cam asta e viziunea mea despre dragoste şi e de-a dreptul plictisitor de simplă.

Dar, cum persoanele care sunt în prezent în viaţa mea nu îmi inspiră acel gen de bucurie – şi nu, nu merge cu forţa, nu merge cu “trucuri psihologice” (văd prin ele şi mă scârbesc instant) şi nu merge cu pisălogeală – aleg să mă bucur de tot ce pot face singură. Şi pot foarte multe. 🙂

***

Dacă v-a plăcut acest text, susţineţi activitatea siteului cu o donaţie.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading