Despre pasiune

Image by Thanasis Papazacharias from Pixabay

Ieri, am scris un text în care, printre altele, am punctat că nu văd rostul unei relații din care să lipsească pasiunea. În rest, orice îți poate da un partener îți poți procura și singur. Sigur, cu excepția situației în care partenerul e Jeff Bezos și viața ta ar deveni peste noapte una de șampanie, caviar și merțane. Dar, cum Jeff Bezoși sunt puțini, și majoritatea potențialilor parteneri sunt la nivelul tău economic, singurul liant valid e pasiunea.

Și m-au certat comentatorii. Că pasiunea e overrated, că atracția ibidem, că oricum îți trec în câteva luni, că nu te poți baza, că hâr și mâr.

Păi da, prieteni. Această atitudine a voastră derivă dintr-o înțelegere extrem de limitată a termenului de pasiune. Voi o vedeți strict ca o înclinație spre a coțăi cu mai mult zel o anumită persoană. Și da, după câteva luni de sex cu X, îndeobște intervine saturația.

Dar adevărata pasiune nu se referă la sex. Da, include și factorul de atracție sexuală, dar nu despre asta e vorba în primul rând.

Când spunem că un om are o pasiune pentru un anumit domeniu? Să zicem, bucătărie. Când un om are o pasiune pentru bucătărie, își cumpără cărți de specialitate, masterclassuri, se înscrie la școala de bucătari, se abonează la canalul de YouTube al lui Gordon Ramsay și își devotează din proprie inițiativă, din pură plăcere, timp și energie aprofundării domeniului.

Pentru bucuria pe care o trăiește.

Să extrapolăm.

Când ai o pasiune față de o anumită persoană, o ai pentru personalitatea ei, pentru charisma ei, pentru tot ce e ea ca ființă umană. Vrei să petreci timp cu persoana respectivă, pur și simplu pentru bucuria pe care ți-o induce timpul comun. Modul în care comunicați, modul în care faceți lucruri împreună, modul în care vă înțelegeți îți dă exact bucuria pe care ți-o dă pasiunea citată de mine mai sus.

Iar  acest gen de pasiune nu dispare o dată cu saturația sexuală. Pentru că, exact cum spuneam mai sus, nu despre asta este vorba în primul rând.

Sunt cazuri în care nu e vorba despre asta absolut deloc.

În acest moment, eu am pasiune față de anumite prietenii. Pe care le am de ani în șir. Mă bucur de fiecare moment pe care îl petrec cu oamenii respectivi, pentru că e magic. Prezența lor e un stimulent intelectual și emoțional. Și nu, nu e vorba de sex. Compartimentez extrem de bine lucrurile.

Da, elementul care menține relația în viață și te face să dorești continuarea interacțiunii e PASIUNEA.

Pasiunea, așa cum am explicat-o mai sus.

Dacă un bărbat sau o femeie nu îți inspiră pasiune, ai doar un aranjament de conveniență. Sau, cum se spune în popor, “ţi-ai găsit şi tu pe unul / una”.

Nu văd nimic mai plictisitor, mai deprimant şi mai trist decât traiul alături de cineva pe linia “ţi-ai găsit şi tu pe unul / una.” Prefer viaţa cu un batalion de pisici – pisicile sunt fascinante prin tot ce fac, deci ştiu să inspire pasiune – şi unul de vibratoare unei relaţii de convenienţă.

Şi mi se pare extrem de trist că avocaţii acestui mod de a trăi nu ştiu cum e să îţi cânte inima de bucurie când persoana care îţi inspiră pasiune se apropie de tine.

Există mai multe motive pentru care nu au experimentat niciodată asta.

Fie că se concentrează exclusiv pe propria persoană şi nu au spiritul de observaţie necesar pentru a sesiza personalitatea şi carisma altora. Iar la asta se adaugă uneori şi invidia. Oameni complexaţi întâlnesc o persoană fascinantă şi carismatică, se simt brusc într-o competiţie în care celălalt nu s-a înscris şi încep să se poarte ca nişte idioţi bădărani, să reducă obiectul fascinaţiei la nivelul lor. Ceea ce mi se pare un mod abject şi oribil de a-ţi trăi viaţa.

Fie că au fost respinşi de persoana care le inspira fascinaţie, şi asta le-a indus o frică bolnăvicioasă de singurătate, drept care se mulţumesc cu ceea ce le e disponibil pe moment, şi au senzaţia că aia e viaţă.

Eu, Lorena Lupu, nu pot trăi fără pasiune. De ce sunteţi mii de persoane care citiţi în fiecare zi ce am de spus? Pentru că scriu cu pasiune. Trăiesc cu pasiune. Mănânc cu pasiune. Citesc cărţi cu pasiune. Învăţ lucruri noi cu pasiune. Comunic cu pasiune. Iar când merg cu metroul de la o staţie la alta şi am trei minute libere, joc Candy Crush cu pasiune.

Ce leagă două persoane care nu-şi inspiră reciproc pasiune? Faptul că mănâncă ciorbă în fiecare zi? Faptul că ai ce f***? Faptul că are cine să plătească facturile?

Mi-e milă de oamenii care trăiesc doar cu 5% din potenţial. Sunt morţi pe interior şi încă nu au aflat. Sunt mai zombi decât toate sezoanele din Walking Dead la un loc.

Da, pasiunea exclusiv sexuală e 100% volatilă şi efemeră. Dar genul de pasiune la care mă refer nu dispare niciodată. Te saturi vreodată de hobby-ul tău preferat şi de bucuria pe care ţi-o provoacă? Te saturi vreodată de clipuri cu pisici? Te saturi vreodată să râzi?

NU.

Pasiunea autentică se hrăneşte în fiecare clipă din sine însăşi, şi din obiectul pasiunii. Şi, cel puţin pentru mine, e singurul mod valid de a trăi.

***

Dacă v-a plăcut acest text, puteți susţine activitatea siteului cu o donaţie.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

***

Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.

 

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

4 Responses

  1. Ana-Maria says:

    Mi-a placut articolul, foarte frumos scris 😉

  2. Flori says:

    adevarul e ca te cam saturi uneori de toate

  3. Sykophantes says:

    Couldn’t agree more.

Leave a Reply to Ana-Maria Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: