Despre pornografie şi sex surpriză

Ieri, am scris despre cazul violatorilor vasluieni. Am scris cu ură, cu furie, cu indignare. Cu dorinţa de a-mi transforma cuvintele în bici, care să rănească.

Azi vreau să ne calmăm puţin şi să ne gândim cu groază la un aspect complementar, pe care un cititor de pe Facebook l-a relatat cum urmează.

Cojocaru Ionut Paul: ln alta ordine de idei: „O cauză principală a acestor infracţiuni este vizionarea la televizor, pe tot parcursul zilei, a programelor cu caracter pornografic.”a declarat şeful IPJ Vaslui, comisarul şef Mihai Carp.
WTF? In mintea toarasului militian cauzle injunghierilor sunt cutitele de bucatarie!

Şi ştiţi ceva? Comisarul şef Mihai Carp are în mare măsură dreptate.

Un indiciu în acest sens e dat de noţiunea de “sex surpriză”, folosită de cei şapte băieţi.
Aceia dintre noi care sunt familiari cu site-urile porno ştiu că multe filmuleţe sunt “sex surpriză pentru Mary Ann”, unde Mary Ann e o blondă siliconată şi botoxată, care, oops, dă din întâmplare în duş peste echipa de fotbal şi trece la un blowjob colectiv entuziast.

E clar că sursa de inspiraţie a atrocităţilor din Vaslui e pornografia gratuită pe net.

Şi asta pentru că, dintr-o utopie a sexului pentru bărbaţi frustraţi de soţiile lor obosite de la muncă, şi care se relaxau pe o fantezie video cu o blondă chitită pe supt pula – conştienţi în tot acest timp că e O FANTEZIE, că e EXACT INVERSUL MODULUI ÎN CARE FACI SEX CU O FEMEIE REALĂ, pentru copiii ăştia din judeţe înapoiate, pornografia a ajuns MANUAL EDUCATIV DESPRE SEX.

Vizionând astfel de filme, şi neavând în jur adulţi inteligenţi care să le explice că ele se apropie la fel de mult de sexul adevărat cum se apropie seria Fast and Furious de o zi obişnuită de lucru în America, o mulţime de puşti cresc convinşi că sexul trebuie să fie ca-n filme porno. Că orice femeie arde de dor să stea capră oricărui străin bocciu ca noaptea. Că aia care nu stă e vacă nesimţită pentru că-l privează pe el de ceva ce i se cuvine. Că femeile, în mod natural, sar la sex oral în exact zece secunde de la începerea actului amoros. Că sexul oral se face obligatoriu fără mâini. Şi aşa mai departe.

Nu sunt naivă, să-mi imaginez că ai cum să restricţionezi accesul juniorului la pornografie. Am avut cu vară-mea, care e cu zece ani mai mică, o tentativă de discuţie sexuală acum câţiva ani şi m-a luat condescendent, cu “OK, ce vrei să ştii”. Dar acest acces la pornografie ar trebui dublat cumva cu explicaţii.

Pentru că dacă dezbraci sexul de aura intimităţii, a dorinţei, a pasiunii, a anticipării, a amânării, a amăgirilor, a jocurilor de toate tipurile, a atracţiei care se coace în timp, nu rămâne decât o frecare mecanică a câtorva centimetri de piele.
Şi cineva trebuie să le spună asta adolescenţilor. Tuturor adolescenţilor. Să creşti crezând că Mary Ann e datoare să-ţi facă felaţie după două replici e la fel de distructiv ca a creşte aşteptându-l pe Făt Frumos călare pe unicorn să te ducă în castelul de cristal.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

29 Responses

  1. maria says:

    Nu stiu ce sa zic… simt ca problema are radacini mult mai adanci decat “educatia sexuala” facuta de coectiile hard core. Simt (ma bazez pe simturi pt ca mintea mea inca refuza sa proceseze tragedia in intreaga ei complexitate) – asa ca repet – simt ca aici este vorba de o animalizare profunda a acelei colectivitati, de o inversare totala a valorilor, de lipsa de discernamant data de o iresponsabilitate clara incurajata de “puterea haitei”… Pe scurt, SIMT ca problema este cu mult mai grava acolo – ca nu a inceput cu cazul fetei violate bestial anul trecut si ca nu se va sfarsi acum cu acest scandal.. Ma tem ca avem de-a face cu de cel putin doua generatii cu handicap total la capitolul umanitate si bun simt (sunt toti la fel: copii, parinti, vecini, politisti…poate chiar judecatori…). Ce poate restul societatii sa faca in acest caz? Sa ii judece pe toti? Sa ii puna la zid? Sa ii izoleze? Oricum ei nu vor intelege nimic si vor continua sa se victimizeze…

    • daria caza says:

      Ai dreptate, Maria. Nu filmele porno sunt cauza acestei nenorociri, chiar daca violatorii s-au inspirat, probabil, din ele. Ar fi prea simplu sa dam vina pe filme si sa nu luam in seama mediul social “de grota”, mizerabil, periculos, in care acei oameni traiesc. Judecati si judecatori. Barbati si femei, idiotizati, fara simtul valorilor, fara discernamant, cu un nivel de inteligenta alarmant de scazut. Nu stiu ce se poate face. Deocamdata sa se aplice legea corect si mai departe, poate ca aplicarea la sange a legii, poate zic, ii va face sa priceapa ca ceea ce s-a intamplat acolo, este inacceptabil pentru restul lumii.

  2. Iosif says:

    si ce daca fata nu vrea sa se futa?
    o convingi usor cu un sut in burta
    si ce daca fata nu stie s-o suga
    baga-i-o pe gat, faci o fapta buna!

  3. cristi says:

    Problema e destul de nashpeta. Astia sunt produsul parintilor cretinoizi care-i cresc. Care nu stiu sa vorbeasca pe sleau cu ei despre absolut toate problemele care ii framanta, sa incerce sa le raspunda la intrebarile specifice varstei. Azi la stiri le-am vazut mamele catorva dintre nimeniindrum astia! M-am dumirit de ce au comis atrocitatea! Niste țațe care se imbracasera cu hainele din camera de la drum, grase, cu batic pe creier, venite direct de la staulul vacii si care si-au indeplinit menirea pe pamant turnanad 3-4 avortoni pe care, nu-i asa, tre’ sa-i educe scoala! Ca ele si-au facut datoria! Au stat sa le traga retarzii de soti o bataie buna dupa care o pula zdravana si au fatat fecalele umane! Astia cu sapca intoarsa (c-asa l-au vazut ei pe Snoop Dog intr-un clip pe “net”!

  4. Nautilus says:

    Chiar și într-un clip porno, Joe care o fute în duș pe Mary Ann nu se urcă în mașină și să dea peste niște reporteri pe trecerea de pietoni. Poate dacă e mai mult snuff decât porno.

  5. George says:

    nu vreau sa ma fac ca inteleg invers, da’ e ca si cum scarbele alea ar avea ca scuza pornografia. e ca si cum eu dupa 20 si ceva de ani de impuscat si ciopartit in jocuri video, m-as apuca sa incurc realitatile.
    avem legi care nu se aplica nici macar asa permisive cum sunt, avem latenta in reactie, interes catre orice e balci, si mai presus de toate, o frica dementa fata de oricine manifesta un oarecare tupeu.
    celor mai multi dintre noi ne lipseste “vana” in asa hal, incat parca pe noi ne-a schilodit pornografia, si nu p-aia 7.

    • Ioana Vlasie says:

      Ai dreptate.Si apoi site’urile pornografice chiar se pot bloca de administratorul laptopului.Dar ce sa știe un părinte care își lasă copilul non stop la calculator, ca sa scape de ei,pe baza ca ce; toți copii au telefoane performante și tablete, al meu de ce sa fie mai prost? Pai pentru că tu ești prost și nu știi sa îl folosești! Si in general dintr-un prost si un cretin, rar ies genii, indiferent ce le cumperi copiilor tai.Calculatorul nu se lasă pe mana unui copil 24 din 24 ci cu supraveghere, cu atat mai putin atunci când tu nu știi sa îl folosești.
      Și eu tind sa nu fiu de acord cu câteva lucruri din postarea de mai sus, dar de asemenea respect pt modul de a scrie..

  6. Lamasu says:

    ideea asta nu mi-a venit pana n-am citit articolul tau

  7. Astia sunt vestitii violatori de babe in devenire din Vaslui.

  8. gabi says:

    functionam mult p3 analogie: monkey see, monkey do… si, vazand de dimineata pana seara la tv violenta cu sau fara sex, nu-i mare diferență daca ai tai parinti sunt intr-o zi cei ce se palmuiesc, ori ajungi tu vedeta din mary ann…
    da stiri de genul magazin stiintific de pana-n 89, cu aplicatii practice nu fac rating acum. si un viol e plictisitor dpvd al ratingului, daca nu are putin condiment: ingenungheata, pana la epuizare, etc,
    media este un instrument de educare in special a tinerilor ce chiar duc lipsa de modele corecte de urmat pe termen lung.
    restrictionarea le media social? ha! try that ! ti-l faci pe al tau un outcast. de ai norocul sa fii un parinte rezonabil pe care sa-l inteleaga loazaca e nevoie de control rational in tot… e bine.
    sunt tari unde s-a dezvoltat deplasare pe baza vederii periferice, paca-paca in taci-scrin e continuu.

  9. mai says:

    Porngrafia e doar o mica parte a problemei.
    Marea problema e prostia, pentru ca maimuta nu pricepe ce e ala consimtamant, ce e aia bun simt.
    La fel de mare e problema lipsei de empatie. Adica faptul ca iti face placere sa faci rau. Asta e sub animale.
    A 3-a problema, care ar fi trebuit sa rezolve prostia, e educatia. Care in cazul asta lipseste cu desavarsire. Dintr-o mama proasta, degenerata care caca avortoni nu avea cum sa iasa ceva de calitate.
    Interpretarea filmelor porno in felul asta e o consecinta a prostiei, dar nu cauza suficienta. Nu cred ca ai vrut sa spui ca pornografia e cauza, probabil ai vrut sa spui ca, din cauza faptului ca populatia e inculta si retardata, ia de bun tot ce se intampla in clipurile alea. Si pentru ca nu s-a inventat inca o pastila care sa lumineze mintile, e nevoie de educatie sexuala.

  10. krantz says:

    Da, o să aibă ora de religie grijă de asta. Pentru că, în rest, “19 ONG-uri, printre care si Asociatia Parinti pentru Ora de Religie condusa de Romeo Mosoiu – consilier al Ministrului Educatiei, au trimis o scrisoare deschisa prin care le cer ministrilor Educatiei si Sanatatii sa promoveze in scoli abstinenta pana la casatorie, ca “cel mai bun lucru pentru sanatatea copiilor”.
    Ora de educaţie sanitară nu pare o prioritate. Nimeni nu prea vrea să semneze pentru ea. Trebuie introdusă cu forţa de către minister.

    • DDD says:

      educatia sanitara ca educatia sanitara dar incearca sa introduci educatia sexuala in scoli sa vezi ce de parinti cretinobisericosi o sa faca manifestatie pe strazile oraselor. Se prefera politica strutului amestecata cu speranta ca nu li se intimpla lor. Si uite asa dai de Urangutani (cer scuze animalului pentru comparatie cu indivizii vasluieni) care sar pe prima femeie care le iese in cale.

      • Nautilus says:

        Educația sexuală la Vaslui:

        – Preludiul începe cu o bâtă în cap;
        – Medicament contraceptiv: tampon vaginal cu vodcă;
        – Medicament pentru ridicarea p..otenței: vin de surcele;
        – Igiena sexuală: duș vaginal cu țuică;
        – Postludiu: mângâieri cu coada de topor

        😀

  11. Dan says:

    1.Pornografia ar trebui predata în scoli. 2.Barbatii n ar trebui sa se uite la filme porno și femeile la filme romantice. Pentru ca risca sa confunde realitatea cu filmul

  1. July 20, 2015

    […] comentariile de aici http://lorenalupu.com/blog/?p=9631 și am găsit un trol de […]

Leave a Reply to GioCancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading