Despre stalkerițe

Acesta va fi un rant. Un text furios, pe românește. Cui nu-i plac textele furioase, sau are de-alea cu “ăvai, de ce nu putem comunica frumos ce ne îmbolnăveşte de nervi” sau cu “oh, ce dreptate ai fi avut dacă scriai aceleaşi idei pe un ton catifelat” e rugat să dea x din colţ şi să se care, preferabil în morţii mă-sii.

Mulţumesc.

Am nişte nervi acumulaţi de noaptea trecută.

Dacă îți înjuri hărțuitorii pe Facebook, Facebook te mai zuccă o lună și nu merită sacrificiul de a le povesti cum te-ai da muie cu un picamăr până prostia lor stăruitoare, infinit de enervantă și cumplit de inoportună dispare făcută terci, o dată cu creierul lor pus acolo doar ca să nu plouă în amigdale de proşti.

Unicul mod de a scăpa de hărţuirea lor e să le dai block, şi e păcat, că rămâi cu nişte morţi de mamă curvă în fundul sacului.

Dar de asta avem blog. Ne eliberăm tot ce ne stă pe suflet aici, apoi dăm un citat drăguţ: “Câmp cu flori, câmp cu multe flori” pe Facebook. E ca muia prin împuternicit, dar ce să-i faci, în era corectitudinii politice, mai delegi.

Azi, stimaţi spectatori, vom vorbi despre femei psihopate, idioate, nebune, dubioase. Sunt mai puţine decât bărbaţii. La zece adduri, cinci bărbaţi o să te ia la pisălogeală nesolicitată şi interogatoriu obraznic, raportat la una, maximum două femei. Dar alea care sunt psihopate îi depăşesc pe ăştia cinci la un loc. Te fac subit să vezi misoginismul, mişcarea alt right şi violenţa domestică într-o lumină cu totul nouă.

Stalkeriţele au o nebunie complet lipsită de sens. 

În general, bărbaţii stalkeri sunt simpli în hărţuuirea lor. N-au ce fu… acasă, li se pune pata pe tine, dacă nu cooperezi eşti urâtă, proastă şi curvă.

The end.

Sau ciclu repetitiv până îl blochezi all over.

Femeile stalker au un întreg joc de monopoly al relaţiei imaginare pe care o au cu tine, cu declaraţii de intensă iubire pe care nu le-a cerut nimeni, diverse reproşuri despre care nu-ţi dai seama de unde şi pe baza a ce au venit, mult delir necontrolat fără legătură cu nimic şi dicteu automat liber de orice tangenţă cu sensul.

Şi nu, faptul că nu răspunzi nu e un semn că ar trebui să înceteze. Cred că aud voci în capul lor cu răspunsurile tale; probabil prind staţii de radio străine cu implantul de măsea şi au impresia că e glasul tău celest. Conversaţia lor cu acest tu imaginar curge atât de firesc de la sine în mesageria ta privată, încât te întrebi dacă nu cumva deranjezi în cazul în care intervii să rogi să se cânte la masa vecină.

Şi mai şi plusează cu un 20% pseudopoezie proastă de oracol şcolăresc. 

Pe care ți-o lăfăie în mesaje private kilometrice și comentarii ca nuca-n perete, și ți-o bagă pe gât cu forța, în ideea că așa o să te prinzi și tu cât de speciale sunt ele de fapt.

Dar mai taci, fă.

Doar pentru că citesc la un moment dat ceva scris de tine în care se regăsesc, stalkerițele ajung brusc la concluzia că sunteți prietene intime. 

Nu contează că tu nu știi că există. Sau că știi că există, dar nu ai de ce să nutrești vreun sentiment special, de vreme ce ea te citea pe tine, nu tu pe ea.

Simplul fapt că psihopata dementă retardată decide că de azi ea e prietenă cu tine echivalează cu momentul în care labagiul nefutut decide că ești gagică-sa. Nici unul, nici celălalt nu consideră că e cazul să te consulte și pe tine în privința acestei relații fericite, dacă vrei și tu să faci parte din ea.

Și ambii încep să te footă la icre.

Mult. Prost. Cu discuții care în proporție de 90% NU te interesează.

Dacă aș putea avea înapoi orele în care am tot răspuns “ăhă”, “dadada”, “îhîm” câte unei nebune care bătea câmpii liber în mesaje private, în ideea că dacă tot îi livram distracţie moca pe blog, să-i livrez şi atenţie privată obligatorie, aş avea cel puţin cinci ani productivi în plus în faţa mea.

Şi dacă tu îi acorzi O DATĂ timp privat din politeţe psihopatei turbate, subit îi datorezi acest timp mereu. 

Şi chiar te ceartă că nu ai mai dat nici un semn sau ceva.

Ce semn să dau, fă, nebuna pământului? Mi se fâlfâie apoteotic de existenţa ta. M-ai agăţat cu “ke bine skrii Lorena” apoi ai trecut la futere obositoare la icre, şi eu nu m-am prins nicicum când am trecut din ipostaza de autor pe care-l citeai în cea de prietena ta imaginară şi psihologul tău moca. Ce ştiu sigur e că NU mi-am dat acordul la asta.

Apoi, psihopata turbată începe să-ţi comande.

Ar trebui să scrii despre asta, asta şi asta. Ar trebui să faci asta, asta şi asta. Mai că te-ai jura că nu eşti autor pe propriul tău domeniu, ci content creator salariat pe blogul ei.

Şi nu, nu e ca şi cum psihopata ar dona vreodată pe Paypalul de mai sus – jos – lateral, să zici că ok, pretinde dar şi oferă. OMG. Dimpotrivă, dacă-i sugerezi psihopatei că pentru ce are să-ţi comande poate să şi cotizeze, se isterizează toată. Ceeee? Cum să cotizeze ea??? Gen, cu bani? Şi atunci cu ce îmi cumpăr combinaţia de antidepresive şi nootropice cu care îmi întreţin nebunia de legat?

De unde vine impresia cretinei demente că poate să-ţi dea ordine, deşi concret, nu o justifică nimic?

Psihopata turbată are impresia că ea îţi face ţie o favoare, citindu-te. 

Ce, e muncă să postezi zilnic texte originale? Zi halal națiune că ai prilejul să entertain pe Miss Nimeni. Măcar nu mori ca un muritor de rând, mori ca un muritor din alt rând.

Cretina nebună are o încredere în sine și în forțele proprii cum nu vezi decât în filme motivaționale despre puterea nețărmurită a credinței. Şi are convingerea că universul e plăsmuit s-o servească. În toate, mereu.

Psihopata turbată minte de îngheață apele 

De exemplu, proasta toxică și scârboasă de ieri avea impresia să-mi mintă în nas că un print screen vizibil din avion ca print screen e cu mesaje “editate” şi “rupte din context”.

Iaca print screen.

 

E clar un print screen de chat de Facebook, şi e clar că nebuna vorbea singură, aşa cum a vorbit întotdeauna? Şi că nu ai ce edita la un print screen, să arate aşa?

Ei, bine, disponibilitatea de a minţi senin, cu tupeu, de a coafa adevărul cum le convine lor, de a îţi arunca în ochi proiecţia delirantă din mintea lor drept realitate e de-a dreptul năucitoare. Şi crispantă.

Cum mi-a spus o altă psihopată de acelaşi calibru:

“De ce, trebuie să fie adevărat ca s-o spun?”

What???

Psihopata dementă caută să-ţi inducă vinovăţie legat de faptul că te enervezi în privinţa bolii ei psihice. 

Cum ziceam, masculul e animal simplu. “Te f?” “Nu” “Eşti o curvă urâtă şi proastă”.

E o tentativă de umilire, dar una care nu are cum să te atingă.

Nebuna în schimb deviază discuţia de la cât de agasantă, stresantă şi necaptivantă e prezenţa ei la tine pe wall / pagină / mesagerie / viaţă la un veritabil guilt trip despre tot ce nu faci pentru ea.

Mereu tu – ăla care ar trebui să facă. Mereu ea – aia care ar trebui să primească.

Jet, fă. Nu-ţi datorez nimic. Singurul guilt trip e că nu te pot băga în morţii mă-tii pe şleau. Muie, Zuckerberg.

Apoi, psihopata dementă se trezeşte brusc cetăţean european cu drepturi. 

Ieri, după ce am blocat-o că n-am mai suportat aberaţiile, nebuna mi-a trimis un mail că îi încalc drepturile când postez mesaje private.

Desigur, ea nu îmi încălca mie 37895 de drepturi cu obrăznicia ei nesimţită, cu invazia în mesageria privată şi cu noianul de minciuni bolnave. Unicele care contau erau drepturile ei.

Muie, fă, jegule. Am prevăzut că o să capeţi subit drepturi de cum te blochez, de aceea am şi postat print screenul anonim.

Cine e de vină că te-ai trezit tu subit să faci circ interminabil dedesubt, ca orice nebună proastă penală care se respectă?

Dar la final, ambii psihopaţi te informează cu superioritate că există block. 

Nici bărbatul cretin, nici femeia cretină nu îşi asumă matur opţiunea evidentă de a nu te mai hărţui. Nu, domnule, ei nu au liber arbitru. Ei au doar pornirea obsesiv compulsivă necontrolată de a f… la icre pe alţii.

Nu au autocontrol şi nu pot procesa singuri că interacţunea e indezirabilă. Că ai şi tu drepturi.

Când un om îţi spune: blochează-mă, îţi spune: sunt prea psihopat să încetez în morţii mei singur.

Dar femeia psihopată are nota aparte: e convinsă că n-o vei bloca. 

“Hai, să te văd că mă blochezi”.

În mintea ei, ea e foarte interesantă pentru tine. Şi nu crede că tu chiar te lipseşti de circul imbecil şi fără sfârşit. Pentru că circul ei imbecil şi fără sfârşit se presupune că e ceva special.

Nope, nu e. Block.

Şi instant, apare mail de la nebună. Mailul pe care avea instrucţiuni clare în intro să-l folosească dacă voia ceva de la tine. Dar pe care nu-l folosea nici de-al dracu’ cât avea acces la mesageria ta privată.

 

 

 

 

 

 

 

 

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

5 Responses

  1. Maria says:

    Buna! Am avut asa o senzatie de zambet la inceput, dar mi-a trecut. Am 40 de ani, dar jur ca nu am intalnit asa oameni. Mai ales ca toti care te citim stim ca, celor care sar calul, le iei mortii la o cafea fara nicio problema.

  2. Mulțumesc pentru că m-ai învățat despre nootropice.

    Semnat o stalkeriță sănătoasă la cap.

  3. Lorena Lupu says:

    lol. unde dai și unde crapă.

  4. Dragă Lorena,

    Sunt una dintre cele care intră zilnic pentru o porție de gânduri aici. Dintr-un punct de vedere, aproape intru în definiția stalkerului, căci mă trezesc ”O mai fi scris ceva Lorena? Dacă da, hai să vedem ce!”

    Partea cu nootropicele îmi e de folos direct și imediat, deci îți datorez mulțumiri.

  5. Lorena Lupu says:

    una e să intri pentru o porţie de gânduri, adică exact munca dedicată vouă, şi alta e să mi te oploşeşti în mesageria privată ca pesta porcină.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger