Despre toxicitate

Cum o spun de nenumărate ori, se scriu nenumărate texte despre toxicitatea masculină, dar mult prea puțin despre cea feminină, și de obicei, acel puțin e redactat de bărbați atât de frustrați de lipsa sexului din viețile lor, încât sună mai degrabă a “bine v-a făcut, băi, boilor”.

Aici, Gigel, behăind în comentarii: Cum adicăăă, Lorenaaaa, toxicitate masculină? De ce urăşti toţi bărbaţii??

Discuţia despre toxicitate masculină înseamnă că urăşti toţi bărbaţii în aceeaşi măsură în care discuţia despre turbare canină înseamnă că urăşti toţi câinii.

Când vorbim despre turbare canină, ce facem? Descriem simptomele, vorbim despre ce se poate face cu exemplarele care suferă de aceste simptome şi eventual stabilim mijloace de prevenţie, pentru sănătatea noastră a tuturor.

Nu e un atac legat de câini. E un mod de a preveni ca respectivii câini să te atace pe tine.

Aşa şi cu toxicitatea masculină.

Problema mea nu e cu bărbatul liniştit, civilizat, care înţelege interacţiunea online cu mine drept ceea ce este: uite un om care scrie să zicem că bine, care îmi oferă zilnic conţinut interesant, hai să nu-l stresez mai mult decât aş stresa patronatul lui Cartoon Network, de exemplu, că nu am vreun motiv real.

Problema mea nu e nici măcar cu bărbatul liniştit, civilizat, care nu e interesat de ceea ce scriu şi fac. Ăla îşi vede în pace de viaţa lui şi nu mă tulbură cu nimic.

Problema e cu agariciul torturat de complexe şi misecuvenism ordinar, care mă stresează lung şi aiurea cu băgări în seamă şi pretenţii nebazate pe absolut nimic, apoi tot el mă ameninţă, caută să mă şantajeze – n-are cu ce! – face o filmare despre cum îl bag în morţii mă-sii de jeg şi o răspândeşte pe tot netul, sau face un print screen la o mu** cu crengi pe care o dau drept replică la o obrăznicie şi o răspândeşte pe tot netul şi aşa mai departe.

Îmi asum aceste reacţii?

DA.

Şi punctez că SUNT NECESARE.

Într-o ţară care-şi educă atât de prost băieţeii, trebuie să-ţi cam bagi pwla în morţii câtorva dintre bărbaţii care rezultă, pur şi simplu să poţi şi tu să încapi în propria ta curte. Asta e realitatea.

Aş prefera să nu fie aşa.

Aş prefera să existe doar bărbaţii civilizaţi citaţi mai sus şi să nu trebuiască să mă enervez degeaba de trei ori pe săptămână. De aceea aduc des în discuţie toxicitatea masculină.

*

Dacă toxicitatea masculină e predominant hărţuitoare, acaparatoare şi lăudăroasă, adică ignore pe meritele altuia şi încordare nesolicitată de musculatură pe calităţile de cele mai multe ori absente ale agariciului cu pricina, cea feminină e pe nevoia extrem de agasantă de a da poveţe cui nu le-a cerut şi de a dojeni băbeşte oameni care chiar nu au timp de aşa ceva.

Cicăleală, i se zice.

Şi da, uneori cicăleala e utilă. Ai un iubi, ăla nu face nimic în casă, îl cicăleşti până pune osul la treabă sau îl laşi. Când eşti parte din cuplu, asumă-ţi singur responsabilităţile sau nu te văicări de cicăleală. Punct.

Dar în afara unei relaţii în care omul celălalt chiar are obligaţii faţă de tine, cicăleala e nesolicitată, agasantă şi detestabilă. Mai ales că mecanismul ei e de obicei următorul:

Vine pysy. Vrea şi ea să fie specială, dar nu o recomandă nimic. Atunci, îţi găseşte o vină pe care chiar nu o ai, şi începe să te mustre, pentru că aşa, cumva, ţi se impune drept o forţă demnă de băgat în seamă, sau ceva de genul.

Ieri, de exemplu, am repostat un text mai vechi. Despre toate răutăţile pe care societatea noastră le scrie la adresa bărbatului scund. Despre cum e desconsiderat, jignit şi umilit, deşi înălţimea e ceva ce nu poţi controla şi, pe lângă asta, ceva 100% irelevant, comparativ cu calităţile care chiar contează.

Şi am dat un alt exemplu. Despre cum mie calviţia masculină mi se pare repulsivă. Personal. Despre cum calviţia e corectabilă prin transplant de păr, spre deosebire de înălţime. Şi despre cum societatea, totuşi, e perfect ok cu asta.

Explicam şi mecanismul din spatele acestor atitudini: Societatea o să critice şi jignească bărbaţi care LUCREAZĂ pentru un look mai bun: poartă tocuri, îşi vopsesc părul, se epilează, se pensează. Dar societatea îmbrăţişează pe tăcute bărbaţi care nu fac nimic să arate mai bine.

Ce spuneam cu acest text? Spuneam cumva să linşăm de mâine bărbaţii chei?

NOOOPE.

Spuneam să îi hărţuim cu comentarii idioate, cum hărţuiesc incelii feministele, de exemplu?

NOOOPE.

Îndemnam femeile să respingă bărbaţii chei?

NOOOPE. DE VREME CE IDEEA TEXTULUI ERA SĂ NU MAI TRATEZI OAMENII ÎN FUNCŢIE DE DETALII FIZICE.

Şi atunci?

Dădeam un simplu exemplu despre cât de toxică şi selectivă e discriminarea socială.

Atât.

Şi vine pizmoiul ăsta în secţiunea de comentarii, şi începe să mă fwootă la icre: Ăvaaai, Lorena, dar tu discriminezi oamenii cu chelie, omaaagaaaa.

Îi recomand să recitească pur şi simplu articolul, şi să nu-mi mai atribuie o problemă imaginară pe care e ea chemată să o rezolve cu lecţioare şi poveţe, pentru că NU E CAZUL.

La care, începe: ăvaaai, dar de ce tolerezi doar lauda şi nu eşti flexibilă şi la critici, cotcodaaac, cotcodaaac, cotcodaac.

În momentul ăla, eu aş dori aplicaţia Bocancul Virtual TM. Cineva te freacă la icre neavenit? Tu accesezi aplicaţia. Din ecran se desprinde Bocancul virtual TM şi îi repede cu sete una direct în mufă. Aşa, din fundul grădinii.

Aş folosi aplicaţia deopotrivă pe agarici şi pe pisăloage. Nu mă mai acuzaţi de sexism. Urăsc aceste categorii cu sete egală.

Şi de ce nu accept critica idioatei?

Pentru că eu nu făceam chestia de care mă acuza idioata in the first place, dam’it.

Pentru că nu ai de ce să mă critici de ceva ce nu făceam, şi nu am de ce să tolerez asta.

Tipele care aveţi nevoia asta să faceţi procese de intenţie unor oameni care nu vă datorează nimic, bazate pe texte pe care le citiţi printr-o lentilă tendenţioasă, vă rog eu mult. Întrebaţi-vă sincer ce e în neregulă cu voi. Ce anume lipseşte din vieţile voastre. De ce căutaţi să mă impuneţi în interacţiuni cu alţii căutând să-i trageţi pe ei în jos cu născociri şi proiecţii.

Sunteţi la fel de toxice ca agaricii care trimit poză cu pwla.

Voi nu trimiteţi poză cu pwla, ci cu sufletul vostru otrăvit, toxic şi rău.

Same level of câââââh la recepţie.

***

Dacă ţi-a plăcut acest articol, susţine site-ul cu o donaţie.

 

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

4 Responses

  1. Mihai Buzea says:

    Salut, Lorena. Mă numesc Mihai Buzea, sunt (un fel de) scriitor și am în plan un roman despre un bărbat scund. Am căutat pe blog textul mai vechi despre care pomenești, dar nu am izbutit să-l găsesc. Mi-l poți semnaliza, dacă se poate? Mulțumesc!

  2. FakeGuy says:

    Atat calvitia masculina cat si inaltimea sunt partial corectabile, in ambele cazuri prin interventii chirurgicale. Transplantul de par e o interventie chirurgicala cu complicatiile incluse la pachet, de la respingere la infectii severe. De asemenea transplantul necesita un donator, chirurgia pentru alungirea oaselor nu. Nu e chiar o floare la ureche nici sa lungesti picioarele cu 5 cm (cam atat e posibil fara mari complicatii) si nici sa transplantezi cateva sute de fire de par. Daca as avea de ales, nu as face nici una din aceste interventii, mai ales ca tipele minione sunt in general mai dragute.

  3. Mihai Buzea says:

    Mulțumesc!

Leave a Reply to Lorena Lupu Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: