Despre urâţenie, pe bune

De multe ori văd următorul fenomen.

Ixulina postează o poză în care arată meh. Fie că are trăsături meh, fie că are machiaj meh, fie că are fizic meh, pe scurt e meh.

Când se reped cocalarii pe Ixulina s-o înjure “ce urâtă eşti, fă”, intervin. Ixulina nu are nici o obligaţie faţă de nici un cocalar din lume să fie frumoasă. E dreptul ei să fie cel mai insultător privirii fenomen din univers şi nimeni n-are vreun drept s-o agreseze pentru asta.

Dar când se reped femeile pe Ixulina s-o complimenteze: “frumoaso”, “drăguţo”, “adorabilo”, nu intervin, deşi insulta la inteligenţa Ixulinei mi se pare ceva mai gravă. În fond, Ixulina are oglindă şi vede şi singură că e urâtă de-i pui paporniţa-n cap. De aceea, minţitul de la obraz: frumuşico, drăguţo, sublimo, inegalabilo e bullshit.

Am postat din memorii o poză veche de casting, făcută pe la douăzeci de ani. Asta.

Unii dintre cei care nu mă cunoşteau au început să povestească ce frumoasă eram.

Nigga pliz. Am şi eu ochi. Eram o figură ştearsă şi inhibată, rezultatul unei educaţii din scurt, anihilante pentru personalitate. Nu e nimic frumos în poza asta, poate ingenuitatea, dar aia nu e o categorie estetică.

Şi da, îmi place poza asta. Îmi arată punctul zero din care am început să evoluez uman. Dacă mă minţi că e o poză frumoasă, cum pot să am încredere în orice părere a ta, pe viitor?

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

9 Responses

  1. Ce fata ai!!!! Ha haaaaaaaa!!

    E bun acest răspuns?

  2. wilheminaification says:

    De obicei ma abtin cand nu sunt de acord cu ceva, dar de data asta ma exprim: si tristetea e frumoasa 🙂
    Iar aia este o fotografie frumoasa.

  3. Lotus says:

    Lorena, cine se uită la poză? Dacă mă uit atent ai dreptate, e meh. Bluza aia roșie trebuia schimbată, mâinile ți-s parcă la spate, ți-o fi frică de cineva, iar fundalul galben nu-i nici el foarte strălucit, deși strălucește. Dar mie îmi place chipul tău. Ai trăsături faciale frumoase. Nu cred că are legătură cu inhibițiile, educația primită sau ingenuitatea. E pur și simplu din categoria: îmi place / nu îmi place de X. Nu poți explica de ce, că e machiat, că are sprâncenele subțiri sau o privire candidă. Îți place că îți place, e genul tău, nu trebuie să existe un motiv.

    Unii când îți zic că ești frumoasă, o fac pentru că așa te consideră ei.

    Dacă însă vorbim de tot corpul, te-ai cam îngrășat. 😀

  4. Lotus says:

    La sfârșit era un smile din ăla de făcut reclamă la Colgate. Nu știu de ce mi l-a făcut punct.

  5. Dan says:

    E ciudat cum in poza asta arati stearsa si in alte poze poti arata super. Cumva tine si de fotograf, nu doar de model. Cred ca frumusetea e mai curand o colectie de stari/sentimente care umanizeaza un chip. Cand cineva isi revede iubita nu are doar o imagine a prezentului, ci juxtapune sutele de fragmente de zambet, mici incruntari, gesturi, ba chiar si fragmente sonore ca inflexiuni ale vocii, culoarea zambetului etc. Poate chiar tactile, ca memoria atingerii unei maini. Un om e o colectie, nu un fragment desprins din context. Un fotograf bun stie sa prinda acel ceva care lumineaza figura unei persoane sau chiar atitudinea corporala. Un fotograf bun insufleteste chiar o poza de buletin. In poza aia nu e nimic, nici emotie, nici incadrare, absolut nimic. Ar trebui sa fie ceva. Si nu e vina ta, e clar vina fotografului. Chiar si pentru o banala poza de casting. Am observat ca pana si persoanele ingrozitor de urate pot deveni frumoase daca ceva din interior le insufleteste. Nu stiu, sa-i spunem carisma.

  6. Joker says:

    Adevaru’ e ca mai ai putin si plangi, in poza aia :))
    Si pe un ton mai serios – se vede multa vulnerabilitate acolo. Atrage lupii ca un magnet.

  7. dan ametitu' says:

    Ce fain ar fi daca fiecare ar putea sa zica ce vrea despre orice. Chiar daca minte, jigneste, pupincureste. Cu cat sunt mai liberi oamenii sa se exprime, cu atat mai usor sunt de evaluat. Cocalarul care o injura ca-i urata e cocalar TOCMAI pentru ca a injurat-o. Libidinosul care o minte ca-i frumoasa e libidinos pentru ca de aia. Poate sunt unii care evolueaza daca li se atrage atentia, asa cum si tu, sigur, ai renuntat la bluza aia.

  8. Dan says:

    Intrebarea e de ce ar simti cineva nevoia sa se asigure ca e frumos/frumoasa? Esti cum esti. Cui nu-i place sa apese telecomanda.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading