Toată lumea care citește cu regularitate acest blog știe că sunt un mare fan al muncii remote. Mulți nu sunt de acord cu mine. În principal cei cu familii numeroase, care fac gălăgie; cei cu relații dificile (în special rudele care nu înțeleg că munca de acasă e totuși muncă și au pretenția să te întrerupă și să te trimită să duci gunoiul când vor ele) și cei care locuiesc în zone gălăgioase. Eu stau într-un colțișor paradisiac și verde al Bucureștiului, unde se aud doar ciripit de păsărele și foșnet de frunze (când nu pun eu Rammstein), stau singură și îmi iubesc singurătatea, și sunt cea mai productivă când zac la mine pe canapea cu pisica pe post de proptea pentru cot. Deci, iubesc munca de acasă din toate baierele sufletului meu.
Dar și munca de acasă are câteva dezavantaje. Și anume:
1. Îți reduce toleranța socială.
Ce înțeleg eu prin toleranță socială? Nivelul de răbdare și de amabilitate pe care suntem dispuși să-l investim în semenii noștri, în contact face to face.
O persoană care lucrează la recepția unei clădiri de birouri este antrenată să zâmbească politicos, să treacă peste orice inadvertență sau ghiolbăneală a vizitatorului cu eleganță relaxată și să nu-și dorească să fugă mâncând pământul de cum constată că e prost.
Munca de acasă, în liniște, te face să îți pierzi o parte din aceste deprinderi. Să nu mai ai răbdare cu prostia omenească și să vrei să pleci de câte ori o interacțiune devine tensionată, în loc să cauți cu tact o soluție. Ceea ce, pe de o parte, e bine, pentru că nu persiști în interacțiuni toxice. Dar poate fi rău, pentru că tinzi să dai prea mare importanță oricărei microagresiuni.
2. Cochetăria noastră cea de toate zilele.
Mie îmi place să merg la coafor, la cosmeticiană, la epilat, la toate aceste servicii care te fac să te simți badass b**ch. Dar când muncești de acasă și te dezobișnuiești să alergi de colo-colo, trei stații de autobuz până la salonul de cosmetică devin: Îîîîî, chiar am nevoie acum de asta? Poate săptămâna viitoare.
Și, dintr-o badass b**ch, te pomenești că te transformi în nevastă americană. De-aia care stă toată ziua în pijama, cu părul lățos și monosprânceană. Problema cu asta e că și stima ta legată de propria persoană scade, pe măsură ce nu-ți place ce vezi în oglindă. Și cine-mi spune că nu e așa, minte.
Și restul lumii începe să te trateze mai nasol, dacă nu mai arăți ca o badass b**ch. Testată pe pielea mea. Când arăți bine, lumea e mai prietenoasă, mai promptă în apreciere, mai dornică să-ți placă. Când arăți așa și așa, lumea caută să scurteze interacțiunea și să te trimită cât mai prompt la plimbare. Și din nou, cine îmi spune că nu e așa e sau o splendoare 100%, sau un Quasimodo care nu a experimentat niciodată cum e să fii apreciat și de aceea nici nu-și dă interesul.
3. Te îngrași
Dacă mergi la muncă, de obicei comanzi din oraș (și porțiile nu sunt foarte mari) sau îți pregătești o caserolă (în care încape o cantitate limitată de mâncare). Acasă, însă, poți cădea în capcana de a ronțăi nonstop. Că doar ai făcut aprovizionarea în weekend și ai un frigider și un dulap plin de bunătăți.
Trebuie să faci un efort de voință cu tine însuți, să stabilești un volum x de mâncare pe care NU îl vei depăși și să te ții de el,
Capcana sedentarismului.
E relativ simplu să arunci în rucsacul cu care mergi la muncă un trening și un prosop, și să te oprești la o sală în drum spre casă, să elimini stresul de la job trăgând de fiare. E și cel mai bun mod de eliminare a stresului de la job.
Când lucrezi de acasă și te dezobișnuiești de exercițiul mersului colo și colo, sala pare depaaaaarte. Depaaarte. După ce termini munca, tendința ta e să faci o baie caldă și să te pui în pat, să dormi. Și te pomenești într-un cerc vicios în care nu te mai miști pentru că nimic din nevoile tale imediate n-o cere, și îți pierzi din ce în ce mai mult musculatura frumos definită și forța fizică. Ceea ce, pe termen lung, îți poate afecta sănătatea.
Îți pierzi cheful de o viață socială.
Când ai 20 de ani, „Hai la o petrecere!” e idealul tău de viață. Când treci de 30 și te scufunzi în capcana singurătății pe care o reprezintă un job remote, „hai la o petrecere” începe să-ți sune a înjurătură.
Ești obosit dinainte de a ajunge acolo. Te obosește numai gândul că te vei chinui să faci conversație cu oameni care nu te interesează. Iar dacă mai e și o adresă de tipul „la dracu-n praznic”, unde nu știi câte sute de lei o să coste Uberul sau dacă o să ai unde să parchezi, reacția oficială e „nuuu, la naiba, nuuuu”. Îți inventezi rapid o diaree cu bulbuci, să te sustragi.
Iar faptul că te sustragi e rău pentru că…
Lumea uită că exiști
Cele mai bune oportunități profesionale apar pe la beri. Sau de la cineva care a mai lucrat cu tine și știe că ești o fabuloșenie.
Dar dacă tu te închizi în peștera ta, lumea uită că ești o fabuloșenie și tinde să se adreseze celor care sunt pe moment acolo. Și tot tu pierzi.
De aceea e bine să combini serile liniștite la Netflix cu mâțul în brațe și o cană de ceai alături (de când am renunțat la alcool, beau oceane de ceai) și serile de veselie out and about. Niciodată nu știi ce ofertă nouă te va surprinde.
În concluzie, deși iubesc cu pasiune joburile remote, cred că versiunea sănătoasă pentru profesionistul modern e un job hibrid. Câteva zile din săptămână acasă, să prinzi și relaxarea muncii liniștite de pe propria canapea, și să poți chema meșteri să repare chestii în timp ce tu muncești liniștit pe propria canapea. Și câteva zile la birou, să nu uiți să rămâi conectat social și să interacționezi face to face cu oameni.
Voi ce experiențe aveți?
***
***
Dacă apreciezi acest articol, poți susține la rândul tău site-ul în singurul mod care contează. Aici. Pentru donații de 50 de euro sau mai mult, îmi poți propune tu un subiect. Pentru donații de 25 de euro sau mai mult, poți propune o poezie pentru cele 365 de zile de poezie.
***
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.
iubesc munca de acasa. cred ca se si potriveste personalitatii mele. de la inceput mi-am impus o disciplina (de ex. nu muncesc in pijamale. tinuta lejera, decenta, ca mai am si video calluri si mi se pare de porc sa inchid camera. nu lucrez decat unde am amenajat locul pentru asta, nu stau in varful patului cu laptopul in brate. in cele 8 ore nu fac nici o treaba casnica. maxim spal farfuria in care am mancat, ceea ce oricum faceam si la sediul angajatorului.)
nu mai fac cam 3 ore cu deplasarea prin oras si nu mai am iritarile pe care le poate provoca transportul in comun la ore de varf.
mananc mai putin si mai sanatos (daca nu imi iese supermarketul pe drum de 2 ori pe zi, se reduce numarul de dulciuri si crantanele. in 2020 am dat jos din motivul asta vreo 15 kg).
din cele 3 ore pe care inainte de 2020 le petreceam in trafic in fiecare zi de munca, acum o ora e alocata exercitiilor fizice acasa (traiasca aplicatiile de profil).
cheltuiesc (teoretic) mai putini bani pe haine, incaltaminte si tentatiile care inainte imi ieseau in cale pe drumul de la job spre casa.
sunt mai prietenoasa si mai amabila cu colegii, colaboratorii, pentru ca sunt mai putin martora chestiilor care pana in 2020 ma iritau la ei.
nu ma trezesc la 5 juma cu lehamitea ca trebuie sa plec de acasa sa fac pe drum de peste o ora prin oras, statii, autobuze… (dar in continuare ma trezesc pe la 5:30 🤪)
dupa program, viata sociala e ca inainte (mai putin faza cu traseul), saptamanal cam 5 din 7 seri spectacole, intalniri cu prieteni, d’astea. in plus, treburile casnice care inainte erau facute exclusiv in weekend acum pot sa le fac si in cursul saptamanii (orele alea salvate de la trafic mi-au schimbat viata).
mi-am dezvoltat hobby-ul cu plantele de apartament.
o chestie naspa e ca mi-am pierdut obisnuita de a avea permanent o carte in geanta si de lectura in transportul in comun.
alt neajuns e ca acasa cred fumez mai mult…
daca mi se mai arata ceva, iti zic. 😁
eu mai mult am fost deranjat acasă decât la birou. Acasă trebuie să auzi soneria, vecinii cum fac lucrări prin casă, cum spală haine. Oh da, nu aveați de unde să știți că mergeați la serviciu. Să te ferească sfinții să ai copil și nevastă, că atunci chiar nu vei putea să lucrezi acasă optim. Chiar dacă copilul e la grădiniță sau are program, dacă lucrezi acasă e considerat că stai acasă și automat va trebui să faci niște chestii în timpul ăla, gen preluat pachete, dus copilul de la A la Z. Că nu “durează mult”. Și uite așa din taskuri care ar lua cam 3-4 ore la birou, acasă se întind la 4-12h, fiindcă îți pierzi concentrarea și trebuie să reiei multe lucruri. Niciodată nu am fost deranjat la birou mai ales dacă am spus că sunt ocupat. Plus că salariile cele mai mari nu vin de la joburile remote. E plină piața de leneși de unde pot să aleagă companiile și să îi plătească sub valoarea lor. Drumul spre muncă te relaxează, îți face un program de care ai nevoie și pe care nu îl poate înlocui un hol despărțitor. Faptul că te aranjezi frumos în fiecare dimineață (că atunci când lucrăm de acasă o facem în tricou și pantaloni scurți ) îți formează disciplina care utilă în alte aspecte ale vieții.