Dinamica fricii

O prietenă a fost zilele trecute la o nuntă. Și printre alte minunății direct importate din mentalitatea Evului mediu, preotul i-a spus următoarele proaspetei mirese: “Să-ţi fie frică de bărbatul tău.”

Să-ţi fie cee?

“Frică de bărbatul tău.”

Acum, spre norocul înaltei, sau mă rog scundei feţe bisericeşti, în rochia albă de dantelă era o persoană mai puţin promptă în retorts decât Lorena. Lorena ar fi răspuns ceva de genul: Dacă mi-era frică de el, aveam acum ordin de restricţie împotriva lui şi chemam poliţia la fiecare tentativă de contact, nu mă măritam cu el.

Dar serios, Biserica Ortodoxă Română? 2019 şi încă promovăm relaţia conjugală bazată pe frică, supunere şi control?

Am pentru voi o veste uluitoare. Luaţi cel mai bun om din univers. Pâinea lui Dumnezeu direct. Lipsiţi-l de putere, materială şi mintală, şi presaţi-l într-un punct bazat pe frică, supunere şi control.

Omul ăla va coopera poate, de suprafaţă, dacă nu are cum să scape, sau poate nici măcar nu va coopera. Dar în secunda în care va apărea oportunitatea să vă facă rău şi să se revanşeze pentru frică, supunere şi control, o va face cu vârf şi îndesat.

De ce să te foloseşti de autoritatea pe care ţi-au dat-o ierarhia bisericească şi o turmă de oi care sunt gata să înghită orice prostie pe nemestecate, numai să fie intonată baritonal, să insufli frică în ceea ce ar trebui să fie, mai ales în această etapă, a nunţii şi a lunii de miere, cea mai intensă şi onestă dragoste?

Sunt multe lucruri pe care poate, şi e chiar indicat să ţi le inspire un om alături de care te înhami la un parteneriat pe viaţă, dar frica în nici un caz nu se numără printre ele.

Frica e un sentiment negativ.

În secunda în care apare frica, orice emoţie pozitivă, grijă, tandreţe, afecţiune, preocupare onestă pentru binele celuilalt ies pe fereastră dând larg din aripi.
Poate că un om care face lucruri din frică de tine le face mai repede şi mai conştiincios decât un om care le face din iubire. Dar te poţi realmente bucura de lucruri pe care le-ai primit din frică?
Poate dacă eşti un psihopat, da. Dar cine şi-ar lega de bunăvoie şi nesilit de nimeni viaţa de un psihopat?

*
Frica este opusul dorinţei.

Ştiu, e total neortodox ca o femeie să-şi dorească sexual bărbatul. Dimpotrivă, femeia ortodoxă trebuie să fie o creştină frigidă şi smerită cu un vagin uscat ca deşertul Sahara, care nu face sex decât ca obligaţie conjugală, fără contracepţie, să simtă teama că iar rămâne borţoasă şi mai fată şi al paisprezecelea copil sortit unei vieţi de sărăcie şi lipsă de calciu.

Dar acum să privim treaba ca oameni care vor fi siliţi să convieţuiască. Cam cât de anticlimactic e să vezi în ochii celuilalt o sclipire de groază, de câte ori pui mâna pe el? Pe ce bărbat normal ar excita conştiinţa faptului că femeia aia ar prefera să fie într-o altă realitate, numai să nu facă sex cu tine?
Mai e de mirare că toţi moşii de la ţară, unde ortodoxia e pe trend, sunt alcoolici în grad avansat?

*

Frica exclude buna intenţie.

Sper că e toată lumea de acord cu mine când spun: doi oameni legaţi de frica unuia faţă de celălalt nu îşi doresc reciproc binele.
Ăla care inspiră frică vrea doar să primească lucruri, preferabil unidirecţional, folosind frica drept substitut pentru o formă de recompensă.
Iar cel căruia i se pretind lucruri fără existenţa unei recompense o să simtă o ranchiună din ce în ce mai intensă, echivalentă cu volumul lucrurilor neapreciate pe care le face.

Frica e temelia unui dezechilibru care nu poate duce decât la un deznodământ oribil, indiferent care dintre cei doi va avea până la urmă oportunitatea şi forţa de a-l strivi definitiv pe celălalt.

*

Frica e opusul respectului.

Și în cazul fricii, și în cazul respectului, celălalt are o atitudine atentă, promptă și grijulie. E ușor să le confunzi, la o privire superficială.
Dar în timp ce, dacă vorbim de respect, omul e deschis la sugestii și gingaș în maniere pentru că crede că meriți, pe baza calităților tale, atunci când vorbim despre frică, omul e atent, prompt și grijuliu din impunere exterioară, fără nici o legătură cu sentimentele lui reale.

Ah, și încă un lucru: respectul presupune reciprocitate. Frica, doar coerciție.

*

Frica e opusul diametral al încrederii.

Care e scopul căsătoriei în zilele noastre, când şi bărbaţii şi femeile sunt independenţi material şi perfect capabili să-şi gestioneze resursele?
Singurul scop pe care îl văd ca rezonabil şi real e formarea unui parteneriat pe viaţă. Doi oameni ţin unul la altul, reciproc, mai mult decât ar ţine la restul lumii, şi atunci aleg să îşi devină sprijin reciproc şi să-şi pună toate bunurile la comun, în ideea că unde-s doi puterea creşte, sau gen.
De ce îl alegi exact pe Ion şi nu pe Gheorghe?
Taman pentru că de Ion ŢI-E CEL MAI PUŢIN FRICĂ că ar putea să profite de momentele tale de vulnerabilitate şi să te ţepuiască apoteotic.
Cu alte cuvinte,pentru că în Ion ai cea mai mare încredere.
Pe scurt, sfatul corect şi valid psihologic ar fi: Femeie, NU-ţi fie frică de bărbatul tău. E cel mai puţin prost dintre toţi semenii lui, drept care, te poţi baza pe el.

Dar, desigur, asta ar presupune ca religia ortodoxă să devină mai puţin antifemeie. Ceea ce e în sine o himeră.

***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram. Sau, mai nou, devino parte a comunității mele pe Reddit.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

12 Responses

  1. Alexia says:

    Am auzit și eu fragmentul ăla din epistola apostolului Pavel, care se citește la cununiile religioase ortodoxe. Preoții puneau accent, desigur, pe teama și pe obediența femeii față de bărbat. Partea aia în care se spune “fiecare să-şi iubească femeia ca pe sine însuşi” nu părea așa de relevantă.

  2. Andrei says:

    Ok, cu toate că știți că femeile nu sunt pe picior de egalitate cu bărbatul în secta asta ortodoxă, de ce mergeți la cununiile religioase/sau botezuri? asta înseamnă că susțineți religia respectivă. Updaturile la lumea nouă se fac fix atunci când biserica vede că pierde enoriași.

  3. Alexia says:

    @Andrei – First, pentru că poate e nunta cuiva drag, și pentru acea persoană e important să fii prezent. Nu, asta nu înseamnă automat că susțin religia sau cultul respectiv.
    Apoi, am o veste șocantă: toți cetățenii contribuabili ai acestei țări (inclusiv eu și dvs.) susțin în mod concret și palpabil biserica ortodoxă, prin taxe și impozite, biserica fiind o instituție bugetară (și bugetofagă). Indiferent că vor sau nu, indiferent că sunt atei sau credincioși. BOR tot pierde enoriași și încredere de niște ani încoace, dar nu enoriașii sunt preocuparea lor de bază, ci cârdășia cu politicul. Au jurnaliștii de la site-ul săfielumină niște investigații foarte pertinente pe tema asta, merită citite.

  4. Lorena Lupu says:

    Andrei: Eu nu am mai călcat pragul unei biserici de la majorat.

  5. Floriana says:

    Fain articol. Ar trebui printat si lipit pe usa bisericii unde este preotul respectiv. Nici eu nu-s un mare fan al bisericii, dar la nunta a trebuit sa trecem si pe acolo ca sa nu ne punem in cap toate rudele. S-au trecut in revista toate indicatiile pretioase despre cum sa fie demeia in raport vu barbatul. Probabil fata mea i-a transmis preotului ce parere am despre aceste cuvinte sfinte pentru ca dupa slujba a explicat celor prezenti ca ei nu au voie sa schimbe nimic din ce e scris in carte, chiar daca totul este invechit si de multe ori fara sens. Apoi a apus ca intr-o casnicie sunt 2 persoane care trebuie sa se respecte, sa comunice si sa se ajute reciproc pentru ca altfel iubirea nu are sens. Se intampla sa mai gasesti si preoti cu ceva in cap.

  6. Lorena Lupu says:

    măcar atât.

  7. Sonyared says:

    :)) in textul de cununie religioasa apare si „Mărit să fii mire ca Avraam şi tu, mireasă, mărită să fii ca Sarra“
    Cine nu a citit Biblia ar fi cazul sa o faca, sa afle :)) cine era Sarra si ce facea ea sa fie ” marita’ ! 😉

    • Valverde says:

      Am rămas perplex când ți-am văzut blogul. Practic curvă (dacă am înțeles bine practici prostituția, poate mă înșel), dar ești selectivă cu clienții, apreciezi poezia.

      Am fost o singură dată la curve în Amsterdam și am dat de o conațională. Nu cred că avea nici 4 clase. Tu pari mai educată și mai inteligentă, asta deși îi faci trafic Lorenei

      • Lorena Lupu says:

        Nu, ea e lucrătoare sexuală. Curvă e strict mă-ta, și nu pentru că i-a plăcut pula de camionagiu. E dreptul ei. Curvă e mă-ta pentru că a împuțit lumea cu un gunoi de teapa ta.

        • Valverde says:

          Lorenoooo, hooo, fă, bolundo, că nu vorbeam cu tine!! Și mai termină cu atitudinea de pitici gratis când nu ai nici jumătate din traficul lui! Cu vorbe din astea arăți doar ca o bahmuțeancă de la coada vacii, până și Antonela îți poate da lecții de eleganță în exprimare. Să raspundă Sonyared dacă se simte jignită. Nu am vrut să jignesc cu nimic. Nici nu am jignit-o, dar pe tine da. Hai să nuanțez:
          Lorena, curvă, cocotă, prostituată, târfă – sunt sinonime. S-a inventat dexonline. Cauți acolo și vezi că toate astea sunt cuvinte pentru a descrie o femeie care practică prostituție = servicii sexuale contra cost.
          Am priceput, tu nu ești proastă, ești mai puțin neurotipică, ești în extrema stângă a gaussienei abilităților cognitive ale oamenilor.
          Nu ești nici săracă. Ești frugală, adepta minimalismului în frigider.
          Ia zi, ce cuvinte mai cenzurăm mâine?

          • Lorena Lupu says:

            Și dacă nu vorbeai cu mine, crezi că poți să fii țăran, băi, căcat?

            Tu îi spui unei femei că e curvă și tot tu guiți că vrei eleganță în exprimare și nu vezi ddublul standard, pișa-m-aș în gâtul mă-tii?

            Vrei eleganță? ÎNCEPE PRIN A OFERI ELEGANȚĂ, SAU MARȘ ÎN MORȚII TĂI.

            Nu poți fi cocalar borât și apoi floricică după ce omul te pune la punct.

            Iar cu traficul meu îmi scoți ochii DACĂ AI O RELAȚIE COMERCIALĂ CU BLOGUL, nu dacă ești un părerist mocangiu care nu a susținut acest content nici măcar cu 5 eurocenți.

  8. Cineva says:

    Am dat accidental de articolul asta, asa ca o sa incerc si eu sa-mi aduc “my 2 cents” here.
    Oamenii comit o eroare majora in multe cazuri: a spune un adevar pe jumatate, in mod partial este MULT mai periculos decat a nu-l spune deloc – lucrul asta ar trebui sa-l stie bine si clerul si laicii.
    Legile si poruncile lui Dumnezeu sunt aceleasi pentru totdeauna, nu se schimba, nu se modifica, nu se actualizeaza conform cu dorintele vreunei societati sau vreunor timpuri istorice. Dumnezeu este, printre altele, imuabil, nu are optiuni de “update”, conform cu ce vor oamenii, cu perioada in care traiesc sau concluziile la care au ajuns. Biserica isi face regulile si predicile incepand de la Biblie – regulile bisericii NU pot incalca Biblia sub nicio forma (inclusiv prin nementionarea adevarului complet).
    Mai exact: preotul are obligatia sa dea citatul complet din Epistola Sf Apostol Pavel – daca s-ar intampla asa, NU ar mai exista reinterpretari (atat masculine, cat si feminine) conform carora unul e boss de boss, sef (si nu neaparat la cutite), tovaras comandant suprem iar celalalt la cratita pe vecie fara niciun ajutor. Acolo unde laicul nu intelege, trebuie sa intrebe – fix din aceleasi motive enumerate.
    Biblia ofera o invatatura de viata extrem de sanatoasa si dovedita de-a lungul timpului – din pacate, insa, foarte putini o aplica asa cum ar trebui (de unde si abuzurile – provenite aproape exclusiv din reinterpretari / interpretari eronate sau ca urmare a citatelor spuse pe jumatate). Dumnezeu a creat femeia, deci nu putea sa-si subjuge propria creatie. Da, e drept ca sarpele a venit intai la Eva, nu la Adam, e drept ca femeia a fost prima neascultatoare, nu barbatul, e drept ca femeia a tentat barbatul si nu invers. DAR greseala Evei a fost reparata de Fecioara Maria, iar a lui Adam, de Iisus Insusi. Iisus / Maria inseamna reversul caderii initiale din Rai. Cum spunea si parintele Constantin Necula, Biblia este o carte pentru salvat, nu pentru decapitat.
    Lasand teologia la o parte: da, femeia trebuie sa fie supusa barbatului, asta asa este, dar DOAR IN ANUMITE CONDITII – FOARTE STRICTE SI FOARTE CLAR SPUSE – conditii care sunt DURE pentru barbat si pe care 90%+ din barbati nu le respecta. Da, barbatul este cap al femeii, DAR asa cum a fost, la un nivel infinit mai inalt, Hristos cap al Bisericii. Capul + madularele. Long story short: cati barbati incearca sa fie asa ? Metaforic vorbind (pentru ca nimeni nu mai este crucificat in zilele noastre – nu la propriu, cel putin). Femeia trebuie sa se supuna barbatului DOAR daca barbatul o iubeste, ocroteste, protejeaza, apara, respecta. Idea de supunere nu e gresita, pentru ca Dumnezeu a creat sexele diferit, complementare, nu la fel si nu egale. Asa cum divortul ESTE permis atat in Biblie (se numea “carte de despartire” in limbajul de atunci, atat in Vechiul cat si in Noul Testament), cat si in Biserica – dar doar in anumite conditii (care INCLUD adulterul – pedepsibil cu moartea in Vechiul Testament, violenta fizica, avortul, etc).
    Dar barbatul, avand mai multa putere, are si mai multa responsabilitate pe umeri si trebuie sa fie foarte atent ce face – la Judecata, barbatul are de dat raspuns mult mai greu decat femeia, absolvita, prin natura ei, de multe lucruri de care un barbat nu este. Ar trebui sa se spuna aceste lucruri, ca fac parte din Invatatura Ortodoxa…A lovi / bate o femeie este, conform Invataturii Ortodoxe, un pacat strigator la Cer (sunt cele mai grave pacate posibile – alaturi de adulter, sodomie, ucidere etc), pentru ca, lovind-o, ii lovesti sufletul care apartine lui Dumnezeu – deci lovesti in Dumnezeu Insusi. Se spun toate acestea, macar ca o mini-cateheza ?………
    Niciun preot care mananca cu adevarat Ortodoxia pe paine NU o sa spuna vreunei femei sa stea, sa locuiasca / traiasca alaturi de un barbat care-i lipeste creierii pe calorifer (ma scuzati pt exprimarea dura). O sa incerce sa-I impace, dupa ce va fi avut o discutie extrem de ferma cu el. Niciun preot Ortodox nu poate sa-I spuna unei femei sa ramana cu un barbat care o bate sau care nu vrea copii. Este drept, si un barbat poate divorta de o femeie care il inseala sau nu doreste copii (desi poate) sau, daca are, ii avorteaza – fiindca, in general, cazurile de violenta feminina contra barbatilor sunt destul de rare, deci se considera ca asta nu trebuie spus. Citatul despre “femeia trebuie sa se teama de barbat” (nu sa-i fie frica – biblic si chiar si semantic, frica e mult mai rea decat teama) STRICT in sensul in care sa nu-l mahneasca, sa nu-l amarasca, sa nu-l intristeze, sa nu-l supere – aceasta povata a fost data de Sf Pavel in conditiile in care de multe ori femeile sunt ceva mai guralive decat un barbat, iar capacitatea de cinism, ironie, sarcasm verbal a unei femei este mult mai dezvoltata decat a unui barbat, mai simplu prin natura lui. “Femeia sa se teama de barbat” strict dpdv verbal – practic, este o revenire a unei idei din Vechiul Testament conform careia “o femeie cu gura rea si inveninata e mai rea decat moartea” – nu mai stiu exact citatul concret, mi se pare ca de la Solomon provine.
    Supunerea nu este opusa iubirii (la un nivel inalt, merg mana in mana), frica in schimb da. Teama trebuie sa provina din iubire, asta e sensul spuselor lui Pavel, nu altceva – si este o teama care nu are nimic in comun cu vreun fel de violenta. Femeia trebuie sa se supuna barbatului DOAR daca acesta vine catre ea cu iubire, cu dragoste, cu respect desavarsit, cu tandrete, cu gingasie, cu ocrotire.
    Oaia are o semnificatie aparte in toata Biblia: este un animal foarte bun sufleteste, foarte pur si inocent – nicaieri nu se face referire la prostie sau la faptul ca oamenii trebuie sa fie prosti in vreun fel. Iisus Insusi este numit “mielul lui Dumnezeu”, in principal in Apocalipsa (dar nu numai). Si nu cred ca a existat pe pamant cineva care, ca intelepciune (mai presus de inteligenta) sa fie macar a miliarda parte din urmele pasilor Lui. Si totusi, Miel. Tot Iisus a spus : “fiti, dar, blanzi ca oile si inteligenti ca serpii” – sarpele, un animal mega-inteligent si blamat de toti (de ce ? inca incerc sa aflu….)
    Ortodoxia, in egala masura, nu condamna sub nicio forma (ba dimpotriva) relatiile trupesti intre soti (asa cum nici Biblia nu o face). Profetii / proorocii au stiut ca oamenii sunt oameni si au nevoi – inclusiv fizice. Se recomanda abtinerea de la relatiile carnale Miercurea si mai ales Vinerea, precum si in cele 4 posturi mari ale anului – pt cine nu poate, macar Vinerea si in Saptamana Mare. In rest, Biserica Ortodoxa stie cum sunt oamenii si nu condamna cu nimic relatiile trupesti / carnale.
    La un moment dat, tin minte ca Teodosie (arhiereul meu preferat) spunea ca venisera la el 2 femei simple, de la tara, sa-I spuna ca au tinut post, tot. Teodosie, insa, le auzise barfind. La care : ‘va dau dezlegare sa mancati cata carne vreti voi. Daca tineti post prin a nu va mai manca una pe alta si voi intre voi, va fi suficient. Degeaba omul se abtine de la carne, daca mananca venin”.
    Noul Testament a schimbat multe. Si poate ar fi bine sa fie stiut de oameni, barbati si femei deopotriva: o femeie POATE BINE MERSI sa mearga in Sfanta Biserica (inclusiv la Liturghie) cand e la ciclu, INCLUSIV sa se spovedeasca, daca simte nevoia – singurul lucru pe care nu-l poate face pe perioada ciclului este Euharistia (Impartasania). Niciun preot Ortodox care cunoaste bine invatatura nu va interzice ceea ce am spus in paragraful asta…
    Unul din lucrurile importante pe care preotul le afirma la Sfanta Cununie “fiti fericiti si sa va iubiti” – in fapt, dogmatic, Biserica (cel putin Ortodoxa) nu accepta o uniune intre un barbat si o femeie care nu se iubesc (cu alte cuvinte uniune fortata / impusa / dictata de altii). Sigur, casatoria in fata oficiului starii civile e o inutilitate, cea de la Biserica ar trebui sa fie suficienta – dar asta-i lumea in care traim. La urma urmei, trebuie si ateii sa aiba un loc al lor, macar aici, pe pamant. Dar pe Dumnezeu nu-L poti minti. Daca zici “da” in fata Sfantului Altar dar esti la fel de sincer ca politicienii din Parliament…..
    Ortodoxia este, poate, cea mai pro-femeie din tot Crestinismul (catolicii, fata de care am totusi un respect substantial, din anumite pdv, au facut mult mai mult rau femeii decat si-ar fi putut imagina, vreodata, sa faca ortodocsii). DIN PACATE INSA: religia e UNA, traditia e ALTA.
    S-a ajuns unde s-a ajuns, de mult timp, din cauza traditiilor care, de multe ori, n-au nici in clin, nici in maneca cu religia (iar cu credinta, nici atata).
    Un barbat cu adevarat PATRIARHAL si ORTODOX: nu loveste o femeie (sau pe nimeni, in general), nici fizic, nici verbal (oricare din cele 2 loveste sufletul, cel mai greu de vindecat). Chiar daca, pe masura trecerii timpului, nu-si mai iubeste omul de langa (na, sentimentele se schimba sau pier), chiar daca nu mai simte nimic pt femeia sa ca barbat (erotic, etc), tot o va iubi, in alt fel, o va ocroti, o va proteja, o va sfatui, o va ajuta cu tot si in toate.
    ORICE OM CREDINCIOS / ORTODOX stie FOARTE CLAR ca a lovi o femeie / un copil NU vine de la Dumnezeu, ci de la celalalt.
    Daca tot scriu un mini-roman, mai vin si cu alte completari pe care oamenii le interpreteaza dupa bunul lor plac, fara sa stie adevarul sau explicatiile canonice din spatele lor: la Sfantul Munte Athos nu au voie femeile din urmatoarele cauze majore:
    1) Porunca de la Maica Domnului Insasi (Maica Domnului acolo a locuit in ultima parte a vietii) – fie asta si ar fi sufficient
    2) Mentinerea fara niciun fel de ispite ale gandurilor pentru calugari (da, barbatii sunt mai slabi decat femeile din punctul asta de vedere, nu-I nimic rusinos aici sau de nerecunoscut, iar unei femei ii este infinit mai usor sa ispiteasca un barbat decat invers – e greu de presupus ca o femeie cu cap pune botul la toate linguselile tampe, barbatii in schimb fac asta – e si un motiv pt care, procentual, riscul ca un barbat sa insele e mai mare decat la o femeie). Calugarii de la Athos sunt extrem de puternic (ca har), dar chiar daca la ispitele fizice se poate rezista usor (mai ales cand esti la nivelul lor), la cele ale gandurilor nu. Si daca ti-ai imaginat / vrut / dorit ceva cu o femeie pe care o vezi, este, la nivel monahal, aproape la fel de grav cu actul fizic. Se doreste pastrarea curatiei gandurilor – nu ca o femeie ar murdari cu ceva gandurile cuiva, dar insasi viata monahala inseamna renuntarea la orice parteneriat cu un alt om).
    3) Athos-ul nu are nimic misogin: dupa Dumnezeu Insusi, cea mai adorata persoana acolo e chiar o femeie: Maica Domnului.

    Frasinei: Sf Calinic, se pare, a interzis accesul femeilor acolo strict pt ca la un moment dat gasise niste calugari care se destrabalau cu niste femei venite acolo. Vina a apartinut in egala masura si calugarilor, cu atat mai mult cu cat alesesera un fel anume de viata, dar pentru a se preintampina. Frasinei este si SINGURA Manastire din Romania unde femeile nu au voie, pt ca se respecta randuielile Athonite.
    In rest, femeile sunt libere sa mearga la orice Manastire / Biserica doresc – pt ca acolo Sus sunt privite ca egale barbatilor, cu suflete iar sansa la Mantuire este aceeasi, indiferent de sex. Acolo Sus. Aici, jos…..

    Consider ca am avut o sansa uriasa sa fiu Crestin Ortodox (si nu, nu sunt absolvent de Teologie, dupa cum s-ar putea crede, desi tot facultate umanista am facut) si nu ma intereseaza preotii (de orice rang ecleziastic ar fi in ierarhie) care nu respecta sau nu fac anumite lucruri – nu-I judec eu, n-am dreptul asta, vor da ei singuri socoteala la timpul cuvenit. La urma urmei, asa cum spunea si Parintele Cleopa :”nu va inselati, dragii mei, ca iadul este plin de preoti”. Nu ma intereseaza rangul ierarhic la care cineva se afla, ca sunt lucruri pamantesti.
    Biserica Ortodoxa NU trebuie sa faca greseala pe care o comite, de multi ani, Vaticanul – reduceri, “discount-uri” de la poruncile si legile lui Dumnezeu doar pt a nu pierde enoriasi. Nu e nimic de schimbat / actualizat / ameliorat, nici in Biblie si nici in Invatatura Bisericii. DAR, cand se spun niste lucruri, spuse pana la capat. Pentru ca Biserica trebuie sa serveasca deopotriva si barbatului si femeii. Amandoi apartin Bisericii, nu doar unul. Spus tot ce trebuie. E ok sa-I faci observatie unei femei ca vine machiata / fardata / rujata / in fuste scurte in Biserica, nimic de obiectat aici – in Biblie, pacatul se numeste “suleimenire” si este grav, pentru ca practic ispiteste / sminteste mintea barbatului care, ca natura interioara, poate fi de multe ori mult mai slab ca o femeie. Dar si pe barbat il dai cu capul de pereti duhovniceste, fie si daca doar ridica tonul la sotie.
    Nu te poti numi om credincios / crestin / orthodox daca iti lovesti omul de langa tine (fizic sau verbal), daca nu esti sot bun, iubitor, ajutator, tata bun de copii. Aceleasi lucruri se aplica si femeilor deopotriva.
    Eu n-am nimic cu oamenii de la tara, ba chiar ii apreciez cu mult mai mult decat pe cei de la orase. DAR sunt departe si ei de ceea ce trebuie – fie numai si daca ne gandim la numarul de superstitii, drastic interzise de Biblie. Un barbat Ortodox ca lumea nu bea pana ajunge in sant, isi bea mintile, o propteste pe nevasta-sa cu capul in sifonier (alegeti orice alt loc / obiect din casa), ii umfla ochiul mai ceva decat un cartof, ii ajusteaza dantura / ii face “operatie estetica” in mod gratuit dupa care continua, pentru asezonare, un tratament similar cu copiii lui. Asta nu e ortodox, mult mai curand e satanic. Si daca in secunda urmatoare crapa (la propriu), fix in fundul iadului ajunge, fara nicio posibilitate de scapare. Dumnezeu a dat femeia pentru barbat si barbatul pentru femeie ca sa fie uniti. Orice forma de frica sau de opresiune dezbina, de multe ori ireversibil. Biserica trebuie sa bage sperietii in oameni – dar cu asemenea exemple, ca sa fie conforme cu Invataturile.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading