În ultima vreme, au explodat incelii și „alfamasculii” pe net, iar tâmpeniile pe care le debitează ei sunt regurgitări ale acestei scheme:
E complet implauzibil că vei vâna la 30 de ani tipul pe care l-ai refuzat la 20. Probabil că e filmul pe care și-l proiectează în cap Cezar Ionașcu, că la un moment dat o să se întoarcă Ozana Barabancea la el în genunchi, să-i ceară scuze pentru modul în care i-a dat flit, iar el o să o refuze ca un campion. Deși în lumea reală, știm că Ozana are un milion de alte priorități.
Dar dincolo de improbabil și imposibil, obiectiv nu e cazul să te arunci într-o căsătorie de cum ai strâns decorul petrecerii de majorat. Și asta pentru că:
1. O să fii un adult frustrat, care nu a trăit și nu vrea să-i lase nici pe alții să trăiască.
În fiecare club, există câteva figuri deprimante: bătrânul sau bătrâna care face pe puștiul / puștoaica. Și nu spun cu asta că nu te poți distra de la o vârstă în sus. Spun doar că, de la o vârstă în sus, dacă ești un om umblat prin viață, știi cât să bei, să nu devii penibil, știi ce glume să faci, să nu devii deplasat și știi să dansezi, nu să te scălâmbăi. Bătrânul netrăit, care are sentimentul că a trecut viața pe lângă el, se îmbată rangă, sparge bani de parcă și-ar putea cumpăra tinerețea înapoi și simte musai nevoia să apuce gagicile de sâni, ceea ce e cu atât mai dizgrațios la vârsta lui.
De aceea, ființa umană, bărbat sau femeie, are nevoie de câțiva ani de petrecere fără responsabilități. Să apuce să se plictisească de cluburi, baruri și dans pe mese. Mai bine faci asta la 20 de ani, când îți stă bine, decât să dormi la crâșmă că nu ții pasul cu tineretul.
2. La 20, rar știi ce vrei cu adevărat.
Când ești nou ieșit de sub papucul părintesc, ești încă incomplet format ca individualitate cu nevoi proprii și mai mult un mic papagal ce repetă mecanic ideile mămicii sau prietenilor (depinde de cine te-ai atașat mai mult și nu, nu e obligatoriu să fie părinții).
Cel mai bun mod de a descoperi cine ești de fapt și ce îți dorești TU PERSONAL, nu ce ți se dictează să dorești, e locuitul de unul singur, pe cont propriu. Nu prea ai cum să te oferi în totalitate unei povești de iubire, când nici tu nu știi ce e cu tine? Discerni greu esențialul de neesențial, te nemulțumesc lucruri și nu poți explica, pentru că nici tu nu știi ce e cu tine, te enervezi pe fleacuri și ignori fapte importante, și nici nu are rost să vorbesc despre nivelul de așteptări nerealiste pe care ți le transmit comediile romantice și telenovelele de tip „În mrejele iubirii”.
3. Maturizându-te, descoperi că ai cu totul alte nevoi.
Cum să fie, când ai 20 de ani? Frumos, hazliu și solist de trupă rock. Cum să fie, când ai 35 de ani? Echilibrat, răbdător și stabil din toate punctele de vedere. Portrete total diferite, nu-i așa?
Nevoia de aventură și de experiment de la 20 de ani e reală. Dacă o strivești pentru a asuma nevoi care s-ar potrivi unei persoane de 35 de ani, ajungi în scurt timp să-ți detești viața. Nevoia de a construi stabilitate și liniște de la 35 de ani e și ea reală. Atunci ești pregătită cu adevărat să-ți asumi o relație cu tot efortul, suișurile și coborâșurile ei.
Și presupunând că ăla de la 20 de ani insista agresiv și te convingea să te măriți: nu ar fi obținut versiunea ta de acum. Ci una imatură și mereu pusă pe cheltuieli excesive și decizii neprevăzute.
4. Apariția copiilor echivalează cu finalul libertății personale, măcar pentru primii 14 ani.
Cine îmi spune că are copii mici, dar face tot ce vrea când vrea, sau are o mamă foarte iubitoare care preia îngrijirea copiilor, sau are milioane de lei de investit în menajere și bone, sau minte. Noi, oamenii simpli, și mai ales femeile, devenim brusc assistant manager full time, și prin full time vreau să spun 24 de ore pe zi, la dispoziția copiilor noștri. Mereu le trebuie câte ceva, mereu le e foame, sau sete, sau dor de codru verde, sau se pișă, sau se cacă, sau au de întrebat 5679 de întrebări, sau de plâns zgomotos.
E perfect în regulă să nu te înhami la asta până nu înțelegi complexitatea responsabilității și nu știi ce te așteaptă. Că dacă vrei să afli cum e cu adevărat miracolul maternității, nu trebuie să te uiți la un recital de 8 martie, ci la o gașcă de mame ușor pilite. Când se apucă să suduie tot ce au de făcut și mâine, și poimâine, și răspoimâine. Atunci auzi cu adevărat ce te așteaptă.
5. E ok să te asiguri că ești stabilă material
Să ai banii tăi e cel mai important lucru în zilele noastre. Omul care are banii lui poate părăsi joburi abuzive, căsătorii abuzive, chiar și orașe în care nu se simte bine. Omul care intră într-o căsătorie de la 20 de ani și își investește toate veniturile numai în bunuri comune nu are un plan B, dacă într-o zi alesul se trezește și-ți spune că te părăsește pentru una mai tânără.
Când ești pe picioarele tale, zâmbești și-i urezi drum bun și multă Viagra. Când depinzi financiar, e semnul oficial că încep vremuri grele.
***
Indiferent ce aberează incelii, nu vă pripiți să vă aruncați în căsătorii de care nu sunteți pregătite. Lor le e ușor să vorbească. Unui bărbat sătul de obligații părintești îi e simplu să plece după țigări și să dispară 20 de ani. De aceea suntem toți crescuți de mame singure. Dar ca femeie, odată ce ai dulcele prunc în brațe, va atârna de fusta ta măcar 18 ani. Decide informat dacă vrei sau nu, dacă poți sau nu, dacă acum sau mai târziu.
Iar prostul care are o obiecție că „te-au folosit alții” spune doar că intenția lui personală era în primul rând să te folosească. Unul care se bucură de prezența ta are o singură întrebare legată de alții: Sigur au dispărut din peisaj? OK. Să bem pentru asta.
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da follow pe Facebook şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.
***
Dacă îți plac aceste articole, poți alege să-mi oferi susținerea de care am nevoie.
De aia îi spune maturizare. Să îți întemeiezi o familie înainte de 30 de ani e dovada maturizării, segmentul de 20-25 de ani e uriaș de mare, mai ales că la vârsta aia ai energie să faci de 1.5-2x mai multe chestii decât la 30+. Majoritatea bărbaților serioși și care au timp și își doresc o căsnicie, vor să facă asta o femeie cât mai tânără, pentru că vor copii (biologie). Ce bărbați se însoară în general cu femeile trecute de o anumită vârstă? Fix ăia cu care nu ar vrea femeile să se mărite din prima, dacă au opțiuni. Bărbați cu tot soiul de defecte, fizice sau la nivelul caracterului, neadaptați sociali, plictisitori, enervanți. De aceea ca femeie, îți faci mai mult rău decât bine dacă amâni fereastra asta optimă a căsătoriei. Aici mă refer la oamenii average, unde se încadrează majoritatea. Stabil material nu înseamnă să ai casa ta cumpărată, că așa nu mai apuci nici 50 de ani. Dacă o iei pe rate oricum nu e a ta până peste 20-30 de ani. Stabil financiar poți fi și la 25 dacă știi ce vrei de la viață, dar o persoană fără obiective va oscila mereu după cum bate vântul și nu va face prea mult ca să-și atingă scopurile.
Ăsta e BS incelistic redpill și aș aprecia să nu-mi umpli pagina cu el.
Pețitorii pe care l-am avut peste 30 au fost mult peste ratații jenanți care se dădeau la mine când eram o gâsculiță de 20, și cred că asta e experiența tuturor fetelor.
Matematica și biologia nu dau greș niciodată. Experiențele tale cu bărbații se încadrează la False consensus effect, faptul că se dădeau ratați jenanți la tine când erai tânără și nu pețitori de calitate cum ai avut peste 30 spune mai multe despre stilul tău de viață probabil toxic pentru o relație stabilă decât despre o analiză a bărbaților.
Cred ca tine foarte mult si de felul fiecaruia de a fi, mai exact de structura sufleteasca (si subliniez: sufleteasca, abia ulterior spirituala, pt ca te casatoresti in primul rand cu sufletul, ca spiritul (mintea / ratiunea / logica) oricum sunt pe planul 2, sufletul definind omul, cu adevarat, fiind si partea lui nemuritoare, care merge dincolo).
Am vrut sa ma casatoresc prima oara la 22 de ani, n-a fost sa fie, asta e, nu mai conteaza acum motivele. Aveam 22 de ani si eram cu respectiva (prima) de 4 ani si din pacate doar atata a durat. Sunt oameni care isi doresc stabilitate, certitudine si siguranta mai mult ca orice – iar eu, beneficiarul unei educatii considerabil conservatoare si traditionaliste, sanatoase si cu mentalitate de pe vremuri – asa cum ar trebui s-o aiba toti (dupa parerea mea) vedeam casatoria in primul rand prin prisma asta. Iubirea oricum se duce, greutatile vietii si diferentele de caracter dau oricum cu insecticid peste fluturasii din stomac – care, sigur, sunt rezistenti, in functie de cat sunt de puternice sentimentele, dar oricum mor mai devreme sau mai tarziu.
N-am tinut sa-mi “traiesc” viata in sensul celor spuse mai sus, nefiind fan / adept nici al cluburilor, barurilor, iesitului cu “prieteni” sau socializarilor inutile si pierzatoare de timp si de energie. Am fost considerat rar un nebun si cel mai adesea un ciudat – paradoxal, asta avea sa-mi prinda bine peste timp, desi anii de generala si de liceu cat am fost considerat ciudat au fost durerosi rau, sufleteste vorbind. Cand esti considerat un ciudat inveti (daca nu esti prost) un lucru important: sa te descurci singur mental si sa cauti sa intrepatrunzi lucrurile in adancime, neavand pe nimeni sa te invete (desi, dureros, inveti de la cei din jurul tau).
Consider, sincer, ca oamenii doresc sa-si “traiasca” viata si din cauza lipsei unei educatii sanatoase (cam cum se face in anumite tari pe glob, unde familia este pusa pe primul loc, inainte de orice, nefiind egalata in importanta de nimeni si nimic pamantesc).
Sunt oameni care-si doresc lucruri de tineri, fara obligatii si responsabilitati viata parca n-are rost – ma rog, e punctul meu de vedere, deci strict subiectiv. Mi-au placut aventurile, nu neg – cele pe munte care mi-au pus viata in pericol (prapastie, etc). Cele cu femei ? Hmmm, nu. Ori e serioasa treaba, ori mai bine lipsa. Cat despre lipsa libertatii personale ca urmare a aparitiei copiilor ? M-as fi lipsit cu cea mai mare bucurie de acea asa-zisa “libertate”.
Empatizez cu comentariul tău, mai puțin cu partea care pune semnul egal între conservator și sănătos. Sănătate e să accepți diferențele între oameni, nu să dai tu verdict ce e mai bine pentru alții. Vrei să afli ce e mai bine pentru alții? Întreabă-i.
Libertatea aceea care pentru tine nu e importantă e fundamentală pentru mine, de exemplu.