Educaţia s**uală nu înseamnă ce credeţi voi!

Simt nevoia să reacţionez la clipul acela viral cu Nicuşor la Madrid, când e huiduit pentru că spune că educaţia s**uală e importantă, încă de la grădiniţă.

Nu sunt de acord cu tot ce spune Nicuşor, aşa cum nu sunt de acord nici cu tot ce spune Lasconi şi nici nu tot ce spune Crin. Dar în privinţa educaţiei s*uale are perfectă dreptate.

Există acest mit printre suveranişti că toţi pedofilii sunt LGBT şi că toţi LGBT sunt pedofili, şi că FAMILIA cu majuscule trebuie protejată de „curcubeu” și totul e ok.

Asta deși știrile vuiesc de copile de 4, 6, 8, 11 ani hărțuite sau violate de unchi, tați vitregi, varii alți membri ai familiei sau prieteni. Indivizi care se identifică total ca straight, familiști, români verzi mândri de interesul lor legat de s**ul opus. Că doar victima e fetiță, nu băiețel.

Prin urmare, societatea asta verde și bisericoasă e plină ochi de prădători care își ascund instinctele sub fațadă smerită și predici sforăitoare de moralitate. Și educația s**uală, încă din grădinițe, îi învață pe cei mici să identifice semnele atenției dubioase de la corupători și să raporteze acest lucru unei persoane de încredere, părinte sau tutore.

Sunt mulți părinți educați, care evită să pună poze cu copiii pe net, să-i ferească de interesul dubioșilor. Dar sunt și cei care iubesc să mulgă likes pe social media cu „Vaaai, dar ce drăguță e aia mică”, 17k likes, campanii de la firme, cutare. Și uneori și copiii sunt cocheți și vor să fie fotografiați pentru likes, că au zis 400 de persoane din online că ești adorabilă, odorul meu.

Din ăia 400, nu știi câți i-au și pus gând rău copilului și cum, azi, mai mult ca oricând, e extrem de simplu să afli adrese și numere de telefon, nu știi ce surprize poți avea.

E mai mult decât important ca pruncii tăi să identifice comportamentele de tip grooming, să refuze ciocolățica de la nenea și să nu urce cu el în dubiță că are mai multă ciocolățică acolo.

Trăim vremuri în care naivitatea e periculoasă și poate avea consecințe sumbre.

Da, în liceu e important ca adolescenții să afle de toate tipurile de boli venerice, de toate modurile în care se pot proteja împotriva unei sarcini și de modurile în care pot refuza avansuri nedorite. Dar până atunci, chiar și cei de vârste fragede trebuie avertizați că dacă cineva încearcă să pună mâna pe ei în mod ciudat, nu e ok.

Pentru că prădătorii au o metodă infailibilă de a se justifica, de a apela la autoritatea lor de adulți și de a spune că totul e frumos și în regulă, trebuie doar să te relaxezi și să-l lași pe nenea să se joace puțin cu tine.

Asumă-ți faptul că mititelul sau mititica trebuie avertizați din timp că toate astea nu sunt ok, sau nu te mira că devii și tu subiect de știre de la ora 5.

Refuzul dacului verde de a-și educa copiii pe acest plan duce la tragedii de nedescris, la statistici dezolante cu minore corupte, racolate pentru trafic de persoane și/sau mame minore. Sau minore racolate pentru trafic de persoane și forțate să devină mame minore, pentru ca proxeneții să aibă cu ce să le șantajeze.

Un minor informat e un minor care are șanse să ajungă la vârsta adultă fără traume. Unul lăsat să creadă în cai verzi pe pereți e expus tuturor pericolelor enumerate de mine mai sus.

***

Izbește-mă cu o cafea.

***

Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da follow pe Facebook şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

2 Responses

  1. A. Eu says:

    Avem și prădători sexuali homosexuali, doar că nu se vorbește despre ei. Băieți mai mari care îi pun pe alții mai mici să le facă favoruri sexuale, agresiuni sexuale între băieți (mă rog, dacă ar viza o fată ar fi considerate agresiuni sexuale, așa sunt considerate glume nesărate), hărțuiri sexuale, violuri, in special unde sunt oamenii instituționalizați. Când vor vorbi homosexualii despre așa ceva? De ce nu vorbesc? Că vin de la ei și ei sunt cei mai vulnerabili. Și pentru femei ies în stradă, cum este un marș feminist, hop și ei.
    De ce nu ies pentru alți bărbați? De ce nu sunt statistici pentru așa ceva? Caută, nu există în România statistici.

  2. Sykophantes says:

    Ooh, de cate ori m-am certat pe diverse forumuri cu diversi idioti care cred ca educatia sexuala “ii invata pe copii sa faca sex”. De parca are cineva nevoie sa fie invatat sa faca asta (la nivel basic, pentru performanta e nevoie de exercitiu). Ca si cele mai simple animale avem in instinct toata informatia necesara ca sa facem sex. Educatia sexuala este, cum ai spus, despre cum sa recunoasca riscurile venite din partea pradatorilor sexuali, despre cum sa faca igiena corecta a organelor sexuale, despre tampoane interne si externe (nici o fetita nu ar trebui sa fie surpprinsa de prima menstruatie pentru ca parintii (sau macar scoala) nu s-au obosit sa-i spuna ca asa ceva va veni.apoi despre protectie la sarcini, protectie la boli cu transmitere sexuala si cate altele. Mi se pare extrem de trist cand aud de copile de 11 ani devenite mame pentru ca nu e vorba numai de viata vetitei de 11 ani, este vorba si de copilul care pleaca in viata cu un handicap major. daca educatia sexuala va reduce macar cu putin numarul de fete care au devenit mame prea devreme este cu totul justificata.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading