Exercițiul “mă-ta”

De obicei, “mă-ta” sau “yo mama” e temă de glume, roast sau replici sarcastice.

Azi, însă, o vom folosi pe mă-ta într-un mod mai profund. Lol. Ştiu, gluma se dăruieşte pe sine.

Dar nu, chiar o vom folosi pe mă-ta într-un mod savuros. Nu, nu savuros în sensul ăla. Brrr.  Mă refer la faptul că o vom stima pe mă-ta. O vom pune pe piedestal. Ca sistem de referinţă.

Prima situație:

Dar de unde să ştiu ce jigneşte şi ce nu o femeie???

De multe ori, îmi adresează câte un gigel, fie în viaţa reală, fie în activitatea online, câte o ghiolbăneală. La care eu reacţionez fie băgându-mi p**a în toţi decedaţii lui (dacă e un context informal), fie întorc spatele şi plec (dacă e un context formal şi n-am nimic de câştigat), fie cu o replică nimicitoare (dacă e context formal, am ceva de câştigat şi gigelul încearcă să-mi ia faţa).

Unii ştiu exact ce fac, drept care se retrag sau încep să mugească a vită cornută, care cât îl duce repertoriul. Dar mai e şi categoria care îşi cere scuze şi îmi spune că, sincer, a crezut că face o glumă simpatică şi că nu înţelege cum mai vor femeile din ziua de azi să fie tratate.

Aici intervine exerciţiul mă-ta.

Tu pretinzi că nu ştii cum trebuie să fie tratate femeile. Dar dacă te duci cu mă-ta la mall, şi un gherţoi îi spune ceva nesimţit mă-tii, în secunda imediat următoare ţi se scoală un pumn pe dreapta să-i spargă ăluia dantura.

Deci, ştii.

Bun.

Data viitoare când nu ştii dacă o glumă e ok cu o femeie sau nu, îţi pui întrebarea: Dacă m-aş duce cu mami la mall, şi un gherţoi i-ar spune asta, i-aş f*te toţi morţii până i-aş fecunda maimuţoiul originar şi i-aş inocula un strop de civilizaţie umană sau nu?

Şi tehnica e infailibilă de fiecare dată. Nu spune unei femei nimic din ce te-ar deranja să-i spună gherţoiul nostru ipotetic mă-tii şi eşti bine.

A doua situație validă pentru exercițiul mă-ta.

De unde să știu ce să cer unui bărbat? 

Aceasta vine de obicei de la fetele crescute în familii extrem de despotice, care le-au ţinut din scurt şi nu le-au inoculat nici o fărâmă de stimă de sine. Ele se combină cu câte un gherţoi (poate chiar ăla din mall citat mai sus), pentru că atitudinea lui agresivă, nesimţită şi bădărănească e pur şi simplu o continuare a modului în care au tratat-o părinţii şi nu ştie ce să-i ceară.

Când colo, orice gherţoi care vrea să primească sex gratis în continuare şi nu e un animal psihopat, doar unul educat precar, învață brusc să aprecieze ce primeşte, la prospectul că i se taie raţia.

Mbun. Am scris 478945690 de texte în care îndemn femeile să aibă standarde şi să nu tolereze misecuvenismul şi nesimţirea. Şi de multe ori primesc mesajul: Dar aşa m-a tratat şi familia şi nu îmi dau seama ce e în neregulă.

Familia a fost familia. Simplul fapt că nu au ştiut să te iubească nu e un motiv să prelungeşti lipsa de iubire din viaţa ta. În plus, familia nu te f**ea. Sau cel puţin sper.

Mkay, aici o să aplicăm din nou testul mă-ta.

Te duci cu mă-ta la mall. Şi un gherţoi îi spune sau îi face ce îţi spune – face iubi ţie. Dacă acest scenariu îţi stârneşte o imensă indignare, păi îi scot ochii şi-i sparg ouţele, animalul dracului, nimeni nu vorbeşte aşa cu mami, înseamnă că de fapt știi exact ce ar fi cazul să te deranjeze.

Acum te înlocuieşti pe tine cu mami.

Şi nu tolerezi nimic din ce n-ai tolera să-i spună – facă gherţoiul lui mami.

Dau un clip edificator. Am setat să înceapă în momentul interesant:

Cu amendamentul că, o dată băgată p**a în morţii lui Gigel, o ţii băgată şi apăsată, nu te milogeşti tot tu de el ulterior. Trebuie să ştii sigur că te poţi lipsi de bou la orice oră – şi chiar te poţi, te descurci mai bine singură. Preferabil să apuci să faci exercițiul mă-ta înainte să-i torni copii.

Sper că exerciţiul mă-ta vă e util tuturor.

 

***

Dacă v-a plăcut acest text, puteți susţine activitatea siteului cu o donaţie.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

***

Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

1 Response

  1. Valentin says:

    Da. Bravos! Mai trebuie și pus în aplicare.

Leave a Reply to Valentin Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: