Ştiţi bancul ăla cu Bulă întrebat ce e fericirea? “Iau un ciocan şi mă bat pe degete de la 5 la 6!” Şi unde e fericirea în chestia asta? “Fericirea e la 6, când mă opresc”.
Unul dintre cele mai enervante obiceiuri ale motanului meu Pulică Splendoaremaximă e să vrea neapărat, cu mieunături, alintături, tors, furat, şantaj şi evaziune fiscală tot ce mănânc eu. Indiferent dacă-s alune cu înveliş wassabi, mămăligă cu brânză sau salată de varză roşie cu seminţe de pin. Şi reacţia mea e de obicei din registrul “Marş, mă”. Pentru că, dacă alimentul respectiv e un lactat, se şi ridică în două picioare şi-şi bagă capul în cutia sau vasul respectiv până la urechi. O secundă de neatenţie poate rezulta într-un motan cu iaurt pe sprâncene.
Buooon. Vineri, pe vremea aia oribilă cu lapoviţă, ninsoare, apocalipsă după Ioan şi alte plăceri, ăsta, un poet şi un termosensibil, a început să zacă apatic pe calorifer. Nici un interes faţă de mâncare, nici un interes faţă de joacă. Zăcut profesionist, categoria lemn masiv.
Pfoai, şi m-am speriat. Când motanul meu e fără vlagă, e semn de boală evidentă. Dacă nu e sus pe un dulap, încercând să sară pe tocul uşii, nu e el. L-am luat în braţe, l-am alintat. Mi s-a băgat sub tricou şi a continuat să zacă apatic. Mpula mea. Pe chestia asta stă scris veterinar. Dar ce mă-sa poate să aibă, în fond? Nici măcar nu are vorbe să-ţi zică dacă-l doare ceva sau e doar pe ciclu. În fine, l-am înfofolit într-o pătură şi l-am lăsat în pace.
Sâmbătă dimineaţa, mă trezesc. Golanul doarme dus. Dar asta face frecvent. Ies la bucătărie, pun de cafea şi desfac un iaurt. Când dă apa în clocot, mă duc să arunc cafeaua în ibric, să mai dau un clocot, etc. Şi dau să mă întorc la iau…
NU! Iaurtul meu era pe jos, baltă lângă cutia goală, iar ţăranul lipăia de zor. S-a uitat la mine temător, aşteptând ploaie de pule. Eu l-am luat în braţe şi am început să-l pup pe cap.
“Ţi-ai revenit, porc de mâţă ce eşti! Ăsta eşti tu! Te iubesc, scroafă mică şi neagră. Eşti bine!”
Era în derută totală, pentru că nu se aştepta la tratamentul ăsta. Iar eu tras concluzia weekendului: fericirea e uneori privilegiul de a şterge iaurt de pe jos.
Foto: Andra Tamaş.
pai de ce sa il stergi? l-o dat pe jos il curata :))
clar. cu cîrpă şi domestos. :))
Sau „privilejul de a linge iaurtul de pe jos” în cazul lui Pulică Splendoaremaximă. :))
superb =)))
mulţumesc.
Sau e „privilegiul de a linge iaurt de pe jos” în cazul lui Pulică Splendoaremaximă. :))
el nu era fericit, era meh încă ceva de mâncat.
Mda, mi s-a făcut dor să am pisică acum.
şi? go ahead.
Scuze de off-topic dar mai penibil decat un barbat care vorbeste cu “pula mea” e o femeie care zice la fel. Ai cumva 15 ani si crezi ca te afirmi vorbind cu ‘pula’ si fumand in toaleta scolii? Probabil ca nu si atunci de ce? Anticipez raspunsul: pentru ca asa vrea pula mea :))
Nu, nu te scuz pentru off-topic. Un om care nu poate procesa o informaţie că i se agaţă creieraşul de un mărunţiş insignifiant precum “pula mea” e derutat congenital şi, prin urmare, pierdere de vreme ca interlocutor.
Bah, esti nebun? Asta e farmecul ei. Desi noi ne-am maturizat totusi visam sa folosim din nou cuvântul cu p in discutiile cotidiene. Asa cum faceam cand eram adolescenți. Poate ca sunt sintomele crizei de varsta a doua atunci cand avem bani si ne cumparam super masini pe care le visam la 18 ani. Bani de super masini tot nu am dar macar cuvantul cu p cred pot sa-l folosesc din nou, desi mi-e cam rusine. Ia sa incerc: P…, P…, PULAAAA… ieeee.
Cam genul asta de dracii face si cainele meu; s-ar parea ca pisicile si cainii sunt mai asemanatori decat credem 🙂
Iubire, cum sa fac sa renunt la tine si la mail-urile tale?Mersi, Geo
Cu ce prieten imaginar vorbeşti, amigo? Când în acest univers ţi-am trimis eu ţie un mail?
“Da’ pe tonul pe care vrei să-l folosesc şi eu cu tine”. ok. domnita gingasa, la multi ani de ziua femeii, multa sanatate, noroc si inspiratie magica, toate pentru o femeie frumoasa si desteapta. te futi, vorba lui Camus?
mulţumesc. nu, mulţumesc.
Nu pot pricepe-n ruptul capului cum putea rămâne el apatic odată ajuns… sub acel tricou. 😆
1.Acest pisic e fenomenal! Se adapteaza la mediu ca sa obtina hrana mai usor, se preface bolav pentru a-ti distrage atentia. Ma ingrozesc cand ma gandesc cum vor fi urmatoarele generatii de pisici domestice..
2. cine e Camus?
2: cine e google?
da tu cine esti?
cine?
La punctul 1 sunt de acord. La al doilea, nu.
Il invidiez pe motanelul tau. Viata de boier, de vita veche 🙂
Lorena, esti greu de gasit. Noroc ca am dat click pe un link atasat la alt link, “sudat” de alt link…In mediul online romanesc, atunci cand cineva are o opinie contra curentului de indobitocire programata a utilizatorului de online roman, persoana respectiva/blogul este “aruncata” precum o masea stricata in coltul digital cel mai intunecos posibil.
@mihai007 ca tot te-ai “Bond”-uit artisitic, vreau sa cred ca intrebarea ta referitoare la Camus a fost o scapare, nu?
Lorena, editura care iti publica cartile, face si livrari in strainatate?
face. 🙂 scrieţi-le pe editor@hergbenet.ro.