Ăsta e un reportaj pe care l-am făcut în Playboy, în martie 2010. Mi-am amintit de el pentru că m-a abordat fotograful, Florin (la mulţi ani, Florin, btw):
***** Florin: ca n-am ajuns sa-l citesc vreodata
***** Florin: si mi-am amintit aseara si ma amuzam
Lorena Lupu: stai să-l găsesc
***** Florin: de experienta respectiva
******Florin: da’ sterge numele de familie, ca mama si tata nu au simtul umorului.
Şi l-am găsit, deci iaka:
Am un fetiş cu bice. (Activ, nu pasiv.) Fotograful, Florin, are un fetiş cu prostituate. (Versatil.) De aceea, cînd am primit invitaţia celor de la FetishMagazin.ro, care ne promiteau “cea mai tare seară fetish”, am decis fără ezitări că locul nostru era acolo. Am luat şi un bici la mine că a, nu se cade să te duci cu mâna goală şi b, poate găsesc şi eu pe cineva care vrea să fie bătut şi se bucură.
*
Invitaţia ne anunţa, misterios, că această petrecere privată este găzduită de “Enter Society Club”, la kilometrul 30 al autostrăzii Bucureşti – Piteşti. Wow, am zis noi, un cuibuşor de nebunii pierdut în pustietate. Toată lumea din redacţie a făcut interminabile speculaţii referitoare la clanul de mafioţi care organizează o atare petrecere şi la tainicele dedesubturi. “Dar să ne aduci poze cu biciuiţii”. De ce mai mulţi? “Dacă tot ţi-ai luat biciul, măcar foloseşte-l în plinătatea potenţialului.”
Semne promiţătoare
Vineri seara, zece şi ceva. Peste mai puţin de o oră începe petrecerea. Florin demarează.
În dreptul localităţii Potlogi, o maşină neagră cu geamuri fumurii se opreşte în dreptul nostru. Geamul coboară, şi un bărbat între două vîrste ne întreabă pe un ton enigmatic: “Nu ştiţi în ce direcţie e localitatea Floreşti?” Alături de el, în maşină, o femeie superbă. De ce ar căuta aceşti doi străini eleganţi localitatea Floreşti, în toiul nopţii? “De fapt, vrem să ajungem la club, la fetiş party,” recunoaşte bărbatul.
O jumătate de kilometru mai încolo, vedem o maşină înţepenită într-un troian de zăpadă de pe marginea drumului. În jurul ei, se frăsuie descumpăniţi un tip cu look de fotomodel, şi două brunete în costume de piele neagră, intens machiate. Hmm. Alţi oameni pe care e neverosimil să îi întîlneşti într-o seară geroasă de ianuarie, pe coclaurii patriei. “Le împingem şi noi maşina?” mă întreabă Florin. Pasagerii maşinii negre se alătură şi ei; fetişiştii fraternizează la nevoie. “Cu ce vă putem recompensa?” întreabă una dintre brunete, învăluindu-l pe fotograful nostru într-o privire lascivă. Florin scutură năuc din cap: “Mersi, avem tot ce ne trebuie.”
Peste alţi doi kilometri, ne opreşte poliţia, care gravita în jurul locului precum un cîrd de ulii. Vor să ne vadă actele, permisul de conducere. Etilotest. Se uită la noi ca la infractori, dar nu au ce să ne facă. Suntem nişte simpli fetişişti în legalitate deplină. Pleacă.
Încercăm să pornim şi noi, dar maşina piuie neputincioasă. I s-a golit bateria. Noroc că trece alt şofer pe lîngă noi, opreşte şi ne oferă din curentul lui. “La club?” întreabă nevinovat. “Da”. Hehehe, rîde el cu subînţeles.
Enter (at your own risk)
În sfîrşit, ajungem la adresă, şi dăm de un… supermarket! Ce e asta, frate? bombăn eu şi îl sun pe organizator, un misterios Don Costel. “Ocoliţi magazinu’, şi în spate veţi da de o uşă neagră, pe care scrie ENTĂR,” explică el.
Uşa neagră se deschide cu un scîrţîit îndelung. Noir! Urmează un şir de trepte de piatră. Îmbietoare ritmuri trance se strecoară în urechile noastre. Un tip în haine de piele ne întreabă cine suntem; îi explicăm, şi ne face semn spre o perdea…
În clipa în care trec de perdea, exclam: Unde Dumnezeu am ajuns??
Ei bine, dragi fetişişti, în spatele acelei perdele este o discotecă de ţară, plină ochi de flăcăi în treling şi adibaşi, majoritatea acneici şi transpiraţi, care ţopăiau ca nişte căpriţe zglobii, în timp ce cuplurile şi grupuleţele de genul celor întîlnite de noi pe stradă se înghesuiau năucite pe cîte o canapea, înghiţind cu noduri cîte un Martini.
Cîteva animatoare costumate în doctoriţe, dominatoare cu mască sau dive în latex roşu încearcă să-şi facă numărul, în timp ce cocalarii se străduiesc să nu lase nici un amănunt al anatomiei lor nepercheziţionat, cu mâini lacome şi agresive de flăcău de ţară. Subit, realizez că biciul ăla din poşeta mea poate fi mai util decât aş fi crezut la plecare.
Şi se făcu lumină
Între timp, îl găsim pe “Don Costel.” Un tip de vreo 40 de ani, cu păr lung, negru, haine de piele şi mustăcioară cochetă. Nu îi putem pune întrebări în discotecă, pentru că nu ne auzim; de aceea îl luăm la noi în maşină, să ne explice şi nouă ce se întîmplă.
“Sînt dezolat! Eu sînt doar un simplu PFA, şi am nevoie de bani pentru a face un fetiş party în adevăratul sens al cuvîntului. Dar cluburile din Bucureşti mi-au cerut sume exorbitante, iar barul ăsta e al unui prieten. Numai că prietenul ăsta a considerat că nu se merită să facă petrecere cu cei treizeci de invitaţi care sosiseră pînă la unşpe, şi a dat drumul ăstora din sat.”
În timp ce el îmi povesteşte toate astea, trei maşini de lux se îndepărtează în viteză.
“Uite-i cum pleacă! Nu poţi face nimic în rahatul ăsta de ţară. Ştiţi că la prima petrecere au venit oameni din toată ţara, de la Suceava şi pînă la Timişoara? Au plecat cu toţii dezamăgiţi, că nu era ce căutau!”
Păi nici nu ai cum să te relaxezi şi să-ţi vezi de fetişuri, cînd eşti înconjurat de patruzeci de ţărănoi neciopliţi, îmi dau eu cu părerea. Măcar dacă era o seară de discotecă normală, mai dansam şi noi puţin, un Coco Jumbo, o manea, ceva, dar aşa, cu flăcăii ăştia turaţi de anticipaţie şi cu testosteronul în vânt, mi-e frică să nu fiu ţinta unui viol în grup.
“Eu ştiu, domnişoară. Ştiu cum trebuie să arate un fetiş party ca-n străinătate, şi asta vreau să fac, da’ nu ne înţelegem cu patronii ăştia lihniţi după bani. Încercăm să facem rost de o investiţie, să ne mutăm în club Malibu, poate veniţi să ne vedeţi şi acolo.”
Încerc să mi-l imaginez pe fetişistul sucevean dezamăgit de acest episod tragic cum face din nou drumul, de data asta pînă în Malibu, în ce sat o fi fiind şi bodega cu acest nume. Nu izbutesc.
În loc de deznodămînt
“E inadmisibil!” declară M. şi C., un cuplu nemulţumit de pe margine. “Cum să ne cheme pînă aici, şi să ne lase la un loc cu toţi ăştia? Noi credeam că sunt serioşi. Ne scuzaţi, trebuie să mergem.”
Între timp, în sală nu mai rămăseseră decît vreo şapte femei: trei animatoare, care aveau în privire hotărârea fermă ca, de a doua zi, să se angajeze vânzătoare la pâine; două tipe care se sărutau pasional la o masă – cînd am vrut să le fotografiem, ni s-a atras atenţia că nu e voie, că una dintre ele e fata lu’ dom’ prefect, sau primar, sau mă rog, ceva cu “p”, şi două chelneriţe înfricoşate de perspectiva de a culege paharele de pe mese. Iar cocalarii setaţi pe babardeală începuseră să se frece unii de alţii. Gaură cu păr să fie, că restul sunt detalii.
Altminteri, e amuzant cum viciul devine brusc virtute din secunda în care tabără nişte masculi cu adevărat lihniţi în peisaj.
***
Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.
ete pula
hai ba, sariti la cacat?
Eu n-aş rîde de oamenii ăştia. S-au adunat din toate colţurile ţării, au băgat tot ce-au avut, unii poate s-au sinucis. Fetiş party-urile şi Caritas-ul ar trebui interzise prin lege.
bai prostovane, tu acu vazusi ca tara noastra n-are coaltze?
unii poate s-au sinucis
hahahahahahaha!
Cu ajutorul bunului Dumnezeu, poate crăpi și tu, să te poți culca, în sfîrșit, cu mă-ta.
ce te bagi tu’n seama cu bunul Dumnezeu ma enoriasu pulii?
mai degrabă trece cămila prin pizda mă-tii decît tu pe porțile raiului. și pe urmă cămila te fute și pe tine.
ba, am impresia ca te cam strang dintii-n gură(a) (ma-tii !).
da’ daca tot veni vorba, hai sa scoatem stacheta din ma-ta si s-o ridicam la nasu bloagei.
pai ori suntem hartisti ori ce pula mea.
vezi că ți-au rămas niște viermi pe mustăcioară de cînd i-ai dat limbi mă-tii
vezi ca nu stii carte?
se spune spirochete, hirudinee si oligochete oligofrenule.
hai, mars in proglota!
asta era ma bloaga cu cacatzi subtili?
hhahahahahaha!
auzi, dintii ca galosi pentru proteza ma-sii noroita.
hai duva-n pula mea de fraieri carditzi.
frate, da’ cineva care să comenteze normal nu există?
graure, am înţeles, eşti un cocalar idiot pus pe cocălăreală idioată. ne arăţi o faţetă nouă a personalităţii tale sau te banez?
cum poate pula sa aiba fatzete hartisto?
bine, mă. am înţeles, eşti unilateral. distracţie faină în spam. adios.
Da Gramo na fost invitat?
daca vreti sa aflati ce a facut radu de la pitici gratis aseara:
http://www.kristinelul.blogspot.com/
Da’ ce-a încărunțit pitici gratis, săracu’…
Pe de altă parte, cred că e cea mai bună filmare a mea.
Ati facut si poze? nu de alta dar m-as rade un pic sa vad tipele in piele neagra si machiate super inconjurate de adibasi :)))))))))))))
Si-as fi vrut sa te vad si pe tine gatita de fetish paty. Ai poze, ai poze?
Heheee… Și eu aș vrea să văd ceva gătit.
Tot respectul pentru Don Costel. Omul e ambitios si hotarat.
Tare si articolul ala cu telefoanele, pe care nu il mai vad. Mai ales faca cu Vlad Craioveanu.
Iata o mica poveste cu Mantzy:
http://kristinelul.blogspot.com/2011/07/mantzi-sau-femeile-nu-stie-sa-scrie.html
așa mică și tristă e povestea lui manțog?
băi, accepţi şi sugestii din partea publicului? că avem şi noi propuneri de blogări.
da, desigur, ii iau pe rand
dupa voce, da!
daca ti s-a parut mica inteleg ca ti-a parut rau ca s-a terminat repede
de pildă, adrian năstase – ministru, prim-ministru, blogger. ai încercat? se nefute cu tine?
zoso are pulă?
asta e tema ptr acasa?
:)))))
cristina, scuză-mi indiscreția, ce-ai făcut ca să semeni cu britney cînd ți-ai nepus-o cu chris cocker?
și totuși chiar nu există fetiș pentru cocalarisau pentru băiețași de la țară???
ciudat!
vară cu vacanță/concediu mișto!
Despre piticul batut de Vantu
http://kristinelul.blogspot.com/2011/07/mantzy-kamikazul-si-piticul-degeaba.html
The heart of your writing whilst appearing reasonable at first, did not sit very well with me after some time. Someplace within the sentences you were able to make me a believer unfortunately only for a short while. I nevertheless have a problem with your leaps in assumptions and one might do well to fill in all those gaps. If you actually can accomplish that, I would surely be impressed.
Vorba aia…pleci cu o idee de acasa sperand sa gasesti ceva si dai peste altceva. Pai logic ca te umpli de spume de nervi la o asemenea experienta. Ne mai ramane simtul umorului in astfel de situatii.
Socoteala de acasă nu echivalează contabil cu cea din târg.
Cam asa ceva:D
scz ca ma bag intre doua Doamne faine.
Asta ma duce cu gandul la o intrebare
Care este deosebirea de perceptie a fericirii dintre un contabil si o conabila?
Contabilul este fericit cand ii iese socoteala
Contabila cand ii intra socoteala
Tzaranul chiar daca este de vitza veche tot ,,tzaran,, ramane
Scz mele frumoase Doamne o seara calda si placuta