Gânduri de ziua femeii

Mi-e puţin ciudat să mă raportez la o zi care sărbătoreşte femeia din mine. Asta pentru că, tot timpul, asist sau uneori mă şi confrunt cu atitudini legate de care am o singură întrebare. Mereu aceeaşi: “Dacă ai avea în faţa ta un bărbat, ţi-ai permite să-i faci / spui chestia asta?”

Ca femeie în România, porneşti mereu de la prezumţia adversarului că eşti vag mai tâmpită, mai proastă, mai fraieră, şi ai de demonstrat triplu, înainte să fii acceptată drept ceea ce eşti. Ca femeie în România ai de răspuns la prejudecăţi, la mârlănii, la idei fixe, la instrucţiuni retardate: “Ar trebui să intri şi tu în rândul lumii, să-ţi faci un rost!”, la descurajări: “De ce-ţi trebuie ţie să faci ŞI chestia asta!”, la injurii, la negocieri financiare mult mai brutale: “În fond, e doar o pizdă, nu? Dacă o iei mai tare, o sperii, sigur!” şi, nu în ultimul rând, la cele mai grave cazuri de “capra vecinului” din istorie. Dacă un bărbat care excelează într-un domeniu oftică pe mulţi, o femeie care excelează va avea cea mai oribilă gaşcă de hateri, atât bărbaţi, cât şi femei. Încă n-am văzut femei invidioase pe succesul unor bărbaţi, dar bărbaţi invidioşi pe succesul unei femei – gârlă. Se numeşte Conjuraţia complexaţilor.

***

Mă iertaţi dacă, în condiţiile astea, nu mi se pare că un buchet de ghiocei o dată pe an e o compensaţie justă. Aş prefera să nu-l primesc, dar să văd femei tratate echitabil tot restul anului.