Ghid de freak-out

Noi, oamenii, avem gândirea grav futută de poveşti. Unde, dacă făt-frumos se amorezează de ileana cosânzeana, e musai reciproc, dacă ivan salvează peştişorul de aur, ăla e musai să se simtă şi să-i îndeplinească trei dorinţe, etc.

Şi atunci, dacă ni se pune pata pe cineva, cei mai mulţi considerăm că se înţelege de la sine că şi ăluilalt, respectiv ăleilalte, i se pune pe noi, sau dacă nu, trecem cu arme şi bagaje la “operaţiunea de cucerire”.  Că, la un moment dat, îşi va da seama şi se va îndrăgosti, şi totul va fi curcubee şi etc.

Well?

Well, wrong.

Nimic nu e mai stresant pentru un om decât hărţuirea interminabilă din partea altuia. Şi nu, dacă ăla nu manifestă şi singur o anumită “deschidere” în privinţa ta, agasarea nu face decât să strice lucrurile. La sfârşit, o să constaţi că-şi dă logout de pe messenger şi facebook, de cum intri tu, că la mobil răspund mereu colegii / colegele de muncă şi te anunţă că a plecat de la birou şi şi-a uitat mobilul – dacă omul e un finuţ. Dacă e cineva care s-a săturat de fineţe, o să te trezeşti că te ia o dată la pule de-ţi merg fulgii.

Aşadar, haidem să stabilim împreună un ghid de freak out:

1) Unor oameni nu le place să fie abordaţi foarte familiar de necunoscuţi.

Mie mi s-a întâmplat asta cu Emil Brumaru. Îi citisem toate volumele şi rămăsesem cu iluzia romanticului senzual, care e dispus să ţeasă vrăji şi vrăjeli cu oricine. Când m-am dus să-i cer un autograf, l-am abordat cu o glumă puţin sexuală, că  na, ziceam eu, inovatorul erosului românesc nu poate fi abordat cu un biet “bună-ziua”. M-a privit cu o severitate rece, de unde mi-am dat seama pe loc că discursul literar nu e totuna cu discursul literal. Deci, faptul că un om scrie simpatic şi natural nu înseamnă că se va angaja automat în bătăi reciproce pe burtă cu tine.

2. ) Nu te angaja în tot felul de mărturisiri dubioase, să pari interesant.

Numai în romane proaste de dragoste, eroina e pusă pe jar de halul în care eroul bate câmpii. În realitate, ea se uită lung la tine şi se întreabă: “De ce are ăsta impresia că io-s taica părintele şi el e în confesional?” De aceea, încearcă să nu arzi etape. Simte-l pe celălalt. Dacă ăla pare dispus să-ţi povestească cum a căzut în cap la naştere, fă-o şi tu. Dacă partea lui de conversaţie e un lung şir de “ăhă”, “da”, “nu”, “nu ştiu”, e semn că abia aşteaptă să te dai jos de pe capul lui. Sau ei.

3) Nu încerca să obţii cu tot dinadinsul atenţia cuiva care nu ţi-o acordă de la sine.

Fiecare dintre noi avem o gaşcă de oameni care ne iubesc şi una de oameni care nu vor să audă de noi. Cei care o fac greşit îi consideră pe a) redute deja cucerite şi pe b) teren de lucru. Sănătos e să faci taman invers. Ăia care îţi oferă afecţiune sunt cei cu care merită să trăieşti experienţe mişto, să glumeşti, să râzi, iar ăia care te ţin la distanţă trebuie ţinuţi la distanţă. Cu cât lupţi mai mult pentru atenţia unui om care nu pare dispus să ţi-o acorde, cu atât ăla se va simţi mai futut la icre şi te va ocoli cu cercuri din ce în ce mai mari. Sau, dacă e genul, te va folosi pe post de ciuca bătăii de joc. Tu o vei confunda cu prietenia, ăla se va folosi de umilinţa pe care ţi-o induce, să-şi hrănească propriul respect de sine.

4) Nu-ţi face vise legate de oameni.

Energia unui om care are un film în cap cu tine se vede şi se simte. Şi adevărul e următorul: nimeni nu vrea să stea faţă în faţă cu cineva care nu-i place în mod deosebit, dar în ochii căruia citeşte “vreau să dai salariul acasă şi să fii însărcinată cu copiii mei”. Dimpotrivă, filmele de acest tip stârnesc doar reacţia: “WTF is wrong with you, man! Ţi-am sugerat eu vreodată că vreau să devin casnică pentru tine, când eu sunt a natural born career woman!?”

5) Ia-i pe oameni aşa cum sunt, nu aşa cum ai vrea tu să fie. Sau, dacă nu-ţi plac aşa cum sunt, lasă-i în pace.

“Îl schimb eu pe Gigel”. Iată o noutate: dacă Gigel nu pare dispus să se lase schimbat de tine, nu, nu-l schimbi. Iar dacă pare dispus? După ce te fute o dată, îi trece. La fel şi cu Mărioara, dar în loc de “te fute o dată”, pune taman interesul material sau de altă natură pe care îl are eventual numita Mărioara faţă de tine.

6) Când constaţi semnele descrise mai sus: logout instant la apariţia ta, nerăspuns la  buzzuri, apeluri, “nu suntem acasă”, etc. – soluţia unora e: “băi, ce pula mea nu răspunzi!?”. Asta e soluţia complet idioată, de cerşetor penibil de atenţie care, în funcţie de obrăznicia tonului şi laşitatea oponentului, va fi recompensată cu pretexte, cu explicaţii şi mai multă eschivă, sau cu o porţie sănătoasă de “marş în pula mea de pisălog agasant!”

Soluţia justă e: “ok, nu prezint importanţă pentru x, să trecem la y”. PE BUNE! Pare frivol, neserios, uşuratic şi cum vreţi voi, dar aşa veţi obţine două rezultate dintr-un şut: în funcţie de gradul de plictiseală pe care i-l inspiri lui x, va răsufla uşurat(ă) că a scăpat sau va încerca la rândul lui să refacă conexiunea; şi în tot acest timp, ai şi tu un pic de distracţie cu cineva nou.

7) Nu da sfaturi cui nu ţi le cere.

The smartass e persoană mişto doar în romanele de capă şi spadă scrise de autori lihniţi după atenţie. Şi lihniţi. Wishful thinking: după plecarea eroului, toţi îi cântă în strună calităţile. Fact: “bă, ce bine că a plecat figurantul ăla băşit de la masa noastră!”

8) “Hai în oraş cu mine.” “Îmi pare rău, am o diaree împrăştiată”.

Din nou: sesizezi cumva din reacţiile celuilalt o atitudine deschisă, “hai să ne frecăm burţile”, sau una politicos-evazivă? Hai, că e uşor de observat diferenţa. Dacă cineva nu comunică cu tine decât să dea cel mai monosilabic răspuns posibil când pui tu întrebări, e ca în bancul ăla cu badea Ion în compartiment cu duduia de la oraş. “Niţică slană?” “Nu, mulţumesc!” “Niţică horincă?” “Nu, mulţumesc!!” “Aha, deci despre futut nici nu poate fi vorba!”