Hai, oameni din PSD, faceţi o mişcare

Un mod al lui Dragnea de a-şi şantaja membrii partidului să îl susţină, în detrimentul interesului public şi chiar al intereselor propriului partid, este prin duşmanul imaginar “statul paralel”.

Pasămite, nu este vorba de cetăţeni care-s profund nemulţumiţi că, de când a luat puterea, Guvernul (sau mă rog, cele trei guverne) au zero interes în a implementa programul “Îndrăzneşte să crezi”, ci un program de ciuntit legile în fel şi chip, care să-i ţină liberi şi în funcţii pe nişte oameni care nu au ce să caute acolo. În programul “Îndrăzneşte să crezi” nu scria nicăieri de dezincriminarea abuzului în serviciu, legalizarea furtului din bani publici până-n 200.000 de euro sau rescrierea codului de procedură penală.

Măcar din acest punct de vedere, orice pesedist poate recunoaşte că a fost dezinformat în privinţa a ce s-a promis vs. ce s-a livrat. Şi nu, nu duşmanul imaginar “statul paralel” şi-a încălcat aceste promisiuni.

Sunt convinsă că nu aveţi cum să nu remarcaţi că, în disperare de cauză, slugile pe care le afişează public stăpânul vostru sunt din ce în ce mai neputincioase intelectual. Pentru că oamenii cu un dram de inteligenţă se prind cu ce s-au asociat şi devin brusc incomozi. Aşa s-a şi ajuns în situaţia ineptă în care un partid îşi dă de unul singur moţiune de cenzură. Şi vina e, miraculos, tot a duşmanului imaginar “statul paralel”.

Te întreb sincer, dragă pesedist ajuns întâmplător pe pagina mea: te simţi reprezentat de duamna Veorica? De incapacitatea ei de a articula o frază cu sens? De momentele jenante care se nasc de câte ori interacţionează cu un oficial străin? Sau chiar cu presa românească, for that matter? Te simţi confortabil că ea e primul tău ministru, îţi conduce destinul şi, când apare public undeva, apare în numele tău?

Chiar crezi că n-ai în partid pe cineva care să te reprezinte mai vertical şi mai demn?

De ce trebuie să fim conduşi de oameni a căror prioritate e să fugă de zdup, şi să lăsăm această ţară să devină teren de joacă pentru interesele lor?

Dragă pesedistule, tu şi ai tăi v-aţi mobilizat şi aţi reuşit să decartaţi boala infecţioasă numită pe vremea aceea Adrian Năstase. Deşi potenţialul de teroare al lui Năstase era ceva mai ridicat, şi dat fiind că acesta controla partidul de la centru, era cu atât mai greu de anihilat. Dar v-a ieşit.

Sunt sigură că îl ai pe omul care va izbuti să tragă apa după aceşti doi ani lamentabili pentru imaginea partidului. Hai, scoate-l o dată din mânecă şi schimbă peisajul din sediul Guvernului cu nişte persoane cu care să nu-ţi fie ruşine.

Nu cred că vrei nici tu să-l auzi pe Dragnea cerându-şi scuze de la puşcăriaşi, hoţi, ucigaşi, violatori. Mai degrabă ar trebui să-ţi ceară scuze ţie, votantul lui, pentru că-ţi foloseşte banii şi drepturile ca şi cum ar fi ai lui personali, şi-ţi sacrifică integritatea ta de mâine pentru interesul lui de azi.

Sigur ai cu cine să-l înlocuieşti. Fă-o.

Dacă vei guverna aşa cum ai promis că guvernezi, oamenii nu vor avea motive să iasă la protest şi mişcările populare se vor stinge.

Nu te mai lăsa manipulat pentru interesele unui om care vede în tine o simplă rotiţă în calea propriilor aranjamente.

Ai deja guvernarea, ai puterea în mână. Preia-o şi fă-ţi tu ordine în partid. Detaşează-te de mizeria morală a liderilor de acum, şi condu aşa cum ai vrea să fii condus. Şi nu vei mai avea nevoie să-ţi inventezi duşmani pe care să nu-i poţi arăta concret cu degetul.

 

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

2 Responses

  1. morbo says:

    Vorbesti cu peretii. Toate sentimentele, valorile si logica la care faci apel acolo nu exista. Sunt aia care zic ca era mai bine pe vremea lui Ceausescu pt ca aveau loc de munca stabil si casa de la stat. Nimic altceva nu conta. Astia ii gasesc scuze lui Ceausescu si tu vrei sa renunte la dragnea?
    Si logica lor e ca dragnea le-ar da mai mult, daca ar fi lasat, saracul.

  2. Lorena Lupu says:

    Mai mult la gioale, poate.

Leave a Reply to Lorena Lupu Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: