În zilele noastre, feminismul e atacat din toate direcţiile. În principal de masculi de proastă calitate, care găsesc că femeile conştiente de drepturile lor sunt mai dificil de bruftuluit şi de trimis la cratiţă decât strămoaşele lor educate în spirit de frică şi supunere.
Aceşti masculi sunt uşor de demontat, de expediat şi de izolat, dacă toată lumea refuză să continue interacţiunea inadecvată cu ei.
Momentul trist e când feminismul se atacă de unul singur, din interior, cu argumentaţia de tip “copiii săraci din Africa”.
Toţi aţi auzit argumentul “copiii săraci din Africa”. Era un fel de mâncare al cărui gust îţi provoca traume? Refuzai instant să-l mănânci. Şi atunci adulţii începeau să ţipe la tine că tu faci mofturi, iar copiii săraci din Africa mor de foame. O singură dată am îndrăznit-o pe aia cu “OK, păi să le-o trimitem lor” şi am încasat un dos de palmă de era să ajung eu, planând în spaţiu, confrate cu copiii săraci din Africa.
Vedeţi voi, argumentul “copiii săraci din Africa” nici măcar nu încearcă să justifice gustul mâncării, faptul că aceasta e sinistră sau că ar trebui să-ţi placă. Argumentul “copiii săraci din Africa” recunoaşte indirect că tocmai ai primit o porţie de rahat necomestibil.
Dar, prin raportare la oameni care nu au altă opţiune, cumva eşti obligat s-o mănânci oricum.
*
Cu un argument de tip “copiii săraci din Africa” a venit şi doamna Mungiu – Pippidi să apere la televizor erorile de imagine şi de vocabular ale doamnei Dăncilă, în virtutea unui feminism prost – înţeles. “Cum se face că pe vremea lui Năstase nu comentaţi nici unul?”
Comentam, doamnă. Comentam desenele animate de pe Cartoon Network, că la asta ne pricepeam pe atunci. Presupunerea că toţi avem aceeaşi vârstă în ţara asta e complet eronată.
Nu aveam de ce să-l comentăm pe Năstase pentru că nu înţelegeam foarte clar noţiunea de prim – ministru şi ce are el de făcut, pentru că interesul nostru era în primul rând captivat de Cow and Chicken.
Dar Năstase avea alură, educaţie, limbaj şi conduită publică de demnitar. Nu-ţi era ruşine să-l scoţi în lume. Lăsa loc de bună ziua. Pentru că un politician trebuie, volens – nolens, să aibă şi această calitate. Cea de a reprezenta demnitatea unui popor. De-aia îi spune “demnitar”.
Însă au existat nenumăraţi premieri bărbaţi care l-au succedat pe Năstase şi pe care i-am comentat cu sete, intens şi din toate poziţiile, până când le-a ieşit untul pe nas.
Feminismul prost înţeles – să scuzi erorile unui personaj care demonstrează zi de zi incompatibilitatea cu o funcţie de demnitar, prin comparaţie cu copiii săraci din Africa sau cu Adrian Năstase – e o lovitură adusă feminismului. Una mai gravă decât cea a mârlanilor din paragraful de deschidere.
Pentru că încă n-am întâlnit bărbat care să mi-l apere pe Liviu Dragnea cu argumentul “copiii săraci din Africa”. A făcut asta, asta şi asta, dar e bărbat, hai să-l înţelegem.
Bărbaţii sunt necruţători cu alţi bărbaţi pe care-i percep drept incompetenţi sau neştiutori. Să luăm bullyingul pe care un tip îl aplică unei femei care l-a refuzat, să-l multiplicăm cu zece şi vom obţine tratamentul aplicat lui Ponta de către Băsescu, de exemplu.
Feminismul eficient e acela care îndeamnă femeile să înveţe, să se perfecţioneze în meseriile lor şi să dea randament. Să demonstreze prin puterea exemplului că femeile nu-s de trimis la cratiţă.
La final, nici un fel de mâncare delicios n-a avut vreodată nevoie de argumentul “copiii săraci din Africa”.
Dă-dămult, mai dă-dămult circulă un zvon prin bursa zvonurilor din București. Zvonul ăsta spune cam așa:
Doamna Glucidu-Lippidi umblă din vremurile lui Născase încoace pe la porțile oamenilor care au bani, putere, funcții sau alte resurse și guiță că vrea o sponsorizare.
– Distinso, glucido, lippido, nu-ți dau sponsorizare.
– Hatunci donațâie.
– Nici donație.
– Hatunci ievenimănt.
– Nici eveniment.
– Hatunci o publicațâie, frățâioare!
– Nici de publicat nu te public.
– Haoleu! păi cum rămân eu?
– Cu ea în mână, cucoană.
Și uite cum rămâne distinsa doamnă cu ea în mână. După care se îngrijește să îl facă albie de porci pe fraierul care nu și-a permis să-i sponsorizeze fanteziile BBW. Cum a fost răposatul patron al lui Aldis.
Simpatică poveste, dar un lucru care nu sunt de acord sunt aluziile referitoare la gabarit. Poate că nici tu nu eşti 90 – 60 – 90.