House of the Dragon 1×6

Până acum, am fost în linii mari foarte fericită cu acest serial. Povestea perfect condusă, ca în sezoanele de început din Game of Thrones, personaje excelent conturate şi suficient de surprinzătoare încât să nu te aştepţi la ce urmează să facă, dialog spumos meme-abil.

Apoi, serialul a sărit zece ani şi a schimbat o parte din distribuţie. Iar eu sunt like: Cine plm sunt oamenii ăştia?

E complicat, ca actor, să duci un personaj din punctul în care l-a lăsat interpretul de dinaintea ta. Trebuie să creezi o formă de racord interpretativ. De la motivaţii şi intenţii, la fel de a fi, manierisme, ticuri, detalii. Pentru ca, chiar dacă omul propriu-zis e altul, publicul să recunoască personajul. Mai ales că noi nu am petrecut cu Rhaenyra şi Alicent o scenă, cum se întâmplă în filmele cu “x la tinereţe”, ci jumătate de sezon.

Din acest punct de vedere, Emma d’Arcy a făcut o treabă minunată, a continuat personajul acolo unde l-a lăsat Milly Alcock, iar Olivia Cooke (Alicent) şi John Macmillan (Laenor) au zis: Noi o să facem ce vrea muşchiul nostru.

Şi rezultatul a fost ceva de genul: Cine sunt oamenii ăştia?

Olivia Cooke joacă o b*tch perversă şi intrigantă, iar John Macmillan un gay ultra flamboaiant care acum a ieşit din Macaz şi se pregăteşte să defileze în tocuri de zece centimetri la Parada Pride, rujat verde fosforescent.

Unde e problema cu asta?

1. Nu e aia epoca istorică. În calitate de nevastă a unui rege într-o societate feudală, nu-ţi prea permiteai atâta obrăznicie, că riscai să te onoreze cum o onora Robert Baratheon pe Cersei. Cu o palmă peste dinţi, that is. Dacă aveai parşivenii, erau mult mai subtile, altfel punea ăla dragonii pe tine. Nimeni nu o va egala pe Lena Headey în rolul de villain absolută care era totuşi supusă mentalităţii medievale, până şi-a îngropat bărbatul. Cum strecura ea răutăţile în mod ultrasubtil pe sub mustăţi, în timp ce se temea să nu mai ia o scatoalcă peste bot. Şi nu poţi fi gay la modul “slaaaay queen yas mama” într-o societate unde orientarea ta sexuală te putea trimite în temniţe.

2. Nu aşa au început actorii tineri rolurile. Emily Carey a făcut un rol complex, o tânără bine intenţionată, dar coruptă treptat de propriile frici şi angoase cultivate de manipularea tatălui ei, iar Theo Nate a jucat un soldat competent, sobru, care se nimereşte să fie gay şi are o iubire cu un alt bărbat. Cumva pe oamenii ăştia m-ar fi interesat să-i văd mai departe.

Apoi, am avut o problemă la story telling.

Pe de o parte, înţeleg. Trece tot sezonul şi nu apucăm să ne războim already.

Dar dacă introduci personaje interesante şi complexe, cum ar fi Laena cea matură sau ser Harwin Strong, tatăl neoficial al copiilor Rhaenyrei, dă-le timp şi scene, să ne bucurăm de ele. Nu le da ortul popii de cum i-am cunoscut, că mai mult ne enervezi. Absurdităţile din sezonul I al lui Game of Thrones nu erau mai puţin absurde decât cele ale sezonului al optulea. Erau altfel prezentate dramaturgic.

Acum, să trecem la aspectele pozitive.

Dacă Game of Thrones original propunea nişte antieroi extrem de sadici şi curgea sângele din orice nimic, ticăloşii din House of the Dragon sunt mai subtili, mai diurni, şi de aceea, sadismul lor loveşte mult mai adânc. De exemplu, Ser Criston, soldăţelul pe care Rhaenyra l-a făcut cavaler, care i-a distrus atmosfera nunţii căsăpindu-l pe iubitul lui Laenor şi care, ca prin minune, a scăpat nears pe rug şi acum e garda de corp a lui Alicent, e exact dobitocul obsedat de tine care ştie că nu te poate avea şi atunci varsă venin cu fiecare ocazie şi caută să te provoace şi să-ţi facă rău pe unde poate. Nu e nimic famtasmagoric în acest personaj, e atât de real încât aproape că arde şi e ca un comunicat important către ţară: fetelor, nu vă f cu proşti! Atenţie: nu vă f cu proşti! Pentru o viaţă sănătoasă, consumaţi zilnic fructe şi legume, minimum doi litri de apă pe zi şi NU vă f cu proşti.

Larys Strong, fratele frumuşelului cu care Rhaenyra a făcut cei trei copii, e un alt specimen pe care îl întâlneşti peste tot, deşi da, cruzimea cu care îşi masacrează fratele şi tatăl e mai mult decât ar fi dispus gigelul de rând să facă. Slugarnic, slinos, şantajist emoţional şi şantajist pur şi simplu, personajul inspiră atât de multă repulsie, încât îţi vine să întinzi mâna prin ecran şi să-i f**i două, dar cu mănuşi de plastic, să nu te murdăreşti. Ceea ce, până la urmă, e scopul oricărui antierou.

Dar peste toţi, domină psihoza dezlănţuită a reginei Alicent.

“Păi, Lorena, n-ai zis tu mai sus că e o breşă de racord etc?”

Da, am zis că e vizibil că actriţa nu a aruncat un ochi pe tot ce a făcut interpreta dinaintea ei şi NU ai cum să vezi acelaşi om, indiferent cât te-ai încrâncena să suspenzi neîncrederea şi să strângi ochii. Dar dramaturgic, personajul e incredibil şi strălucit scris. În mâinile cuiva ca Lena Headey, ar fi fost perfecţiune pură. Asta pentru că personajul spune şi face destule tâmpenii ca să nu fie nevoie de actorie exagerată de teatru de bâlci pentru a plusa, că nu ai ce. Nebunia e acolo şi mergea jucată subtil şi graţios, ar fi fost cu atât mai cringe. OK, ce vreau să spun este că nu prea mi-a plăcut Olivia Cooke.

În rest: episodul sare zece ani. Alicent are patru copii, dintre care trei, Aegon, Helena şi Aemond sunt deja adolescenţi. Aegon e insuportabil, genul p*lifrici arogant bully pentru restul copiilor, convins că le ştie pe toate. Rhaenyra are trei copii, nu cu Laenor care, conform pactului de non-agresiune, îşi vede de ce mai agaţă pe Grindr-ul medieval, ci cu simpaticul şi foarte tandrul Harwin Strong.

Desigur, e curios faptul că ea şi Laenor nu au făcut un mic efort, chiar şi în grup dacă ar fi trebuit, să dea naştere minimum unui urmaş legitim, care să arate ca Laenor şi să nu alimenteze zvonurile legate de originea copiilor ei. E curios şi faptul că nu a folosit mai frecvent ceaiul ăla tip pastila de a doua zi, dacă tot îi plăcea o viaţă erotică liberă. Chiar nu e cazul să faci câte un copil de câte ori ţi-o tragi.

Aşa, are trei fii albi cu păr negru ca al tatălui lor, curtea clocoteşte de bârfe, mai ales Alicent şi Criston, care îi abuzează pe faţă fiii la antrenamentul de scrimă şi, din nou, nu păţeşte nimic, în timp ce Ser Harwin Strong, care intervine în apărarea copiilor, îşi pierde postul de comandant al gârzilor oraşului.

Aici am o problemă.

Cum puşca mea Criston omoară un om la nunta moştenitoarei tronului şi hărţuieşte pe faţă prinţişorii, dar pare să aibă scutire generală de consecinţe, în timp ce un om care-i dă doi pumni pentru că abuza prinţii şi pentru că a lezat onoarea prinţesei e dat pe loc afară din funcţie?

Emma d’Arcy e absolut minunată. Amestecul perfect de tandreţe, forţă şi autoritate. Te face să ţii cu tabăra neagră şi să vrei să scape de toţi cretinii care se coalizează împotriva ei. Are ceva din disperarea şi vulnerabilitatea cu care o interpreta Emilia Clarke pe Daenerys, înainte să devină invincibilă şi atotputernică, şi foarte plictisitoare.

Overall, episodul nu s-a ridicat la calitatea de până acum a serialului, şi schimbarea de distribuţie nu a ajutat prea mult. Poate că era mai bine să-i îmbătrânească prin makeup şi CGI pe unii din interpreţii iniţiali.

***

Dacă v-a plăcut acest text, puteți susţine activitatea siteului cu o donaţie. Aici.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.