Hyde Park: seara lansării

Nu există emoţie pe lume, care să se compare cu aceea pe care o simţi când îţi ţii în mână noua carte. Toate enervările şi nemulţumirile trec ca prin farmec: o nouă linişte se pogoară asupra ta.

Mă bucur că nu mi-am lansat cartea în târg. Pentru că gălăgia de acolo omoară orice atmosferă. Tu vorbeşti despre o carte; la doi paşi de tine, alţii prezintă altă carte, şi vorbele lor le bruiază pe ale tale; mai încolo, unii cântă live, iar alţii execută un număr de răcnete promoţionale. Pe când, într-o cafenea, poţi râde o oră cu host-ul serii, Dan-Silviu Boerescu at his best, poţi glumi, şi poţi combate ideea de “lansare plicticoasă, cu eminenţe cenuşii”. Şi cu public care doarme cu capul în piept.

Noi am arătat aşa:

Sau, mai îndeaproape:

şi:

Amănunt important: dacă vă miră look-ul meu mai feminin decât oricând, trebuie să ştiţi că aceasta a fost una dintre condiţiile impuse de Dan – Silviu Boerescu. Mi-a cerut să îmi uit acasă blugii bărbăteşti, pălăriile şi accesoriile cumpărate de la raioanele pentru bărbaţi şi vestimentaţia unisex cu care i-am obişnuit pe cei din redacţie, şi să dovedesc lumii că am şi veleităţi feminine, dacă interesele partidului o cere.

La rândul meu, eu i-am cerut Boerescului să uite că e la o lansare de carte, şi să bage carismă. Să go stand-up comedy. În fine, sit-down comedy. Ceea ce s-a şi întâmplat. Sub privirea amuzată a lui Horia Nicola Ursu, editorul nostru:

De asemenea, le mulţumesc lui Marian Coman, soţilor Cristina şi Ştefan Ghidoveanu, şi tuturor celor care au fost acolo. Deşi nici acum nu mă pricep să dau autografe. În schimb, mă pricep să primesc flori cu graţie 😆

Photos: Cristian Samoilă.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

No Responses

  1. cleomf! says:

    Si mie mi-a lipsit lansarea 🙁

    Nu se poate face un reload? 😛 Prea am ratat si lansarea si piesa.. S-or alinia la un moment dat planetele si in favoarea mea. Am vazut eu cum ca Ada Milea ne va canta pe 3 decembrie in 100 Crossroads. Sa sper ca ne vom intalni acolo? 🙂

  2. cleomf! says:

    * mi-a lipsist lansarea cu tot cu tine, desigur. M-am gandit mai apoi cum ca n-o sa se inteleaga includerea. Eh, detalii, tineam sa le specific.

  3. blackcat says:

    Nicio masa fara peste oceanic zicea o reclama.Nicio Lorena fara “scandal” zic eu.In fond nu poti multumi 100% din privitori,cititori ,comentatori.Este chiar o prostie sa incerci acest lucru(a mai zis-o unul celebru ,inaintea mea).Dar cred ca editorul merita un loc pe scena,ca doar fara contributia lui evenimentul nu era posibil.Si cam asa se procedeaza pe la alte lansari.Poza aia,foarte discutata, cu bareta rosie mie mi-a placut.Chestie de gust.Despre carte ,alta data.Rabdare si tutun.

  4. Lorena Lupu says:

    cleomf: Sau poate mâine la Phoenix?

    blackcat: nu mă interesează cum se face în alte părţi, eu am vrut ceva complet nou şi ground breaking. un dialog de deux. oricum, editorul a stat aproape de noi, şi a intervenit când a vrut, dar eu am încercat să evit discursurile livreşti tipice lansărilor.

    în fond, de câte ori vezi la faţă sponsorii pieselor de teatru şi pe aceia ai filmelor? 😀

  5. cleomf says:

    As putea sa te astept la intrare doar de drag, pentru ca la Phoenix n-am luat bilet deci nu prea am ce invarti pe acolo.

  6. Lorena Lupu says:

    nu, nu, nu sta în frig pentru mine, nu merit riscul unui guturai. vedem când ne vedem în condiţii calde.

  7. cleomf says:

    Heheh, ramen pe o cafea in caz ca nu ramane pe o Ada Milea. Ori pe un ceai. Ori o tarie care sa oamoare toate virusurile dadatoare de guturai.

  8. Oana says:

    Lorena, am si citit-o 🙂 Am terminat-o acum o jumatate de ora. Inca o data felicitari. E minunata si m-a pus mult pe ganduri. Poate spune oricine orice despre tine, dar ca autoare esti exceptionala si sunt putin geloasa. O parere mai dezvoltata o ai aici: http://www.club-fantasy.ro/?p=1166
    Frumoasa lectura!

  9. Lorena Lupu says:

    Uaaau! Realmente mă bucur că ţi-a plăcut. 😀 😀 😀

  10. coramica says:

    Am citit cateva poezii (cam ce ai pus tu pe blog si ce a pus acum Oana.) Cateva versuri imi aduc aminte de ironia si de jocurile de cuvinte ale lui Marin Sorescu:”Alţii pun taxă la intrare
    (Mă refer la intrarea în sufletul lor).”
    Si definitia nepasarii…frumos! Am vazut ca tie iti pasa de cuvinte si de poezie. Frumos!

  11. Lisa says:

    Da, alte nickuri. Nu stiu daca e o persoana bisexuala sau cu “bipersonalitate”. Oricum ar fi, tot o persoana idioata ramane…scuzati limbajul badaran.

  12. Isa says:

    App de bi, nu stiu de ce o data apar Isa si alta data Lisa… oi fi si eu bi.

  13. drawforjoy says:

    Felicitari pentru lansare. Cu sufletul am fost si eu acolo alaturi de scriitorul imbracat in rosu.

  14. coramica says:

    @Isa – dar cum esti, de fapt?

  15. Lorena Lupu says:

    drawforjoy: e ok, sufletul contează. 😀

    coramica: măritată.

  16. coramica says:

    Nu la aia ma refeream, ci daca e Isa sau Lisa.

  17. Lorena Lupu says:

    Şi una, şi alta. 😀

  18. coramica says:

    Bine, draga! Ce fete glumete sunteti! Imi place.

  19. Lorena Lupu says:

    bravo, maitre! mare lucru să ştii să faci postludiu!

  20. Am terminat cartea. Superba! 🙂

  21. mihai says:

    Salut http://www.SpuneNuDrogurilor.com este o echipa recent formata, nonprofit, care si-a propus sa lupte pentru constientizarea opiniei publice, a tinerilor debusolati de societatea în care traim despre tot ceea ce înseamna consum de droguri într-un fel sau altul.
    Daca prin actiunea ta, salvezi o singura viata de la decadere, considera ca ti-ai atins scopul, alaturi de noi toti ceilalti.

    Daca doresti sa sustii aceasta campanie, afisaza pe blogul tau un banner, codul se preia de la: http://www.spunenudrogurilor.com vei fi sustinut si tu de aceasta campanie lasa un comentariu daca ne sustii sa te sustinem si noi Scuze de deranj

  22. Lorena Lupu says:

    raluca hippie: mă bucur mult, mult.

  23. Isa says:

    @lorena: divortata.
    @coramica: da, si isa si lisa, intr-adevar. Isa e mai frecvent insa.

  24. Ben Ami says:

    felicitari! a fost frumos cu adevarat. iar rochia cea rosie a fost foarte… misto. 🙂

    daca ai fi purtat-o la Gaudeamus ai fi vandut de 5 ori mai multe carti. cu conditia sa fi avut atatea exemplare la dispozitie (intrucat, putina lume stie asta, s-au vandut TOATE exemplarele de la stand). absolut halucinant!

  25. anaid says:

    frumos, frumoasa, lectura a fost o reala placere, la mai mare ! felicitari pentru nota de eleganta, pentru privirea distinsa si patrunzatoate ,”a real lady”

    p.s. iti sta foarte bine in rosu desi ti-as fi pus un aceesoriu pe ici pe colo 🙂

  26. Anca says:

    Draga Lorena,

    Dupa acea seara “cosy” m-am “iritat” vazand comentariile referitoare la “cine-cum te-ar mai fi imbracat, aranjat, ce (nu) se vedea…scl”; si mi-am amintit de niste versuri eminesciene (Scrisoarea I):

    “Rele-or zice că sunt toate câte nu vor înţelege…
    Dar afară de acestea, vor căta vieţii tale
    Să-i găsească pete multe, răutăţi şi mici scandale –
    Astea toate te apropie de dânşii… Nu lumina
    Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele şi vina,
    Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt
    Într-un mod fatal legate de o mână de pământ;
    Toate micile mizerii unui suflet chinuit
    Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit.”

    Irina.

  27. Lorena Lupu says:

    anaid: nu prea am accesorii, recunosc. am pierdut pe ici pe colo toate biju-urile pe care le-am primit cadou. nu sunt o fire eminamente feminină. 🙁

    anca (sau irina): eu am o mână de hateri, a căror principală ocupaţie este aceea de a mă detesta. îmi imaginez cum decurge o zi a ăstora: trezire – cafea de dimineaţă cu bârfe despre lorena – vizitare blog lorena şi aruncare de înjurături de pe al 80-lea id diferit – plecat la muncă – bârfit lorena în autobuz / metrou – început muncă – bârfit lorena în pauză de cafea – mers acasă – mâncat cu gândul “loreno, mesteca-ţi-aş ficaţii” – postat alte înjurături blog lorena – futut cu fantezii despre lorena – culcat şi visat răzbunare lorena. Şi tot aşa de 7 ori pe săptămână.

  28. anaid says:

    una peste alta lucrurile par sa fi iesit “ca la carte”

    p.s. pari o tipa plina de feminitate si un accesoriu pe ici pe colo, nu te-ar face nici mai mult, nici mai putin “real lorena” 🙂

    p.p.s.cat despre barfe,e tare nasol cand nu sunt! 🙂

  1. December 1, 2009

    […] Spre seară, cînd toată lumea a început să se relaxeze, pentru mine a început a doua lansare a zilei, în afara tîrgului, de astă dată, cu Lorena Lupu şi-al său HYDE PARK. Poze şi o relatare amănunţită, aici. […]

  2. December 1, 2009

    […] să vă holbați la imagini colorate pe monitoarele voastre, intrați pe blog-ul Lorenei Lupu, pe post-ul ăsta, unde pe lângă poze, puteți citi și gândurile ei despre propria […]

Leave a Reply to Lorena LupuCancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading