Idee de afaceri trăsnet

Într-un an şi ceva de Playboy şi încă un an şi ceva de Maxim, am intervievat cam tot ce înseamnă bărbat valabil şi interesant (a se citi “cu creier şi umor”) din show-bizul românesc.

Interviu, în cazul Playboy, e o monstruozitate de 6 pagini de revistă, ceea ce înseamnă 12 pagini de Times New Roman, la font de 12, cu spaţiu dublu. Ceea ce se traduce prin “conversaţie lungă, profundă, în care el îşi povesteşte viaţa până la cele mai infime detalii”. Că şi eu sunt scorpie. În sensul că nu pun botul la “poezioară”.

Ce e aia “poezioară”? “Poezioara” e marfa stas pe care omul încearcă să o impună drept “adevărul despre mine” şi s-o livreze, identic, tuturor publicaţiilor. Luaţi pe cine vreţi voi. Vedeta voastră preferată. Daţi search pe Google cu “nume prenume interviu”. Veţi vedea că fiecare are 4-5 clişee pe care le zice TUTUROR, FĂRĂ EXCEPŢIE. Cele 5 clişee luate laolaltă alcătuiesc “poezioara” şi, de regulă, sunt la fel de departe de omul real cum sunt eu, acum, de cimitirul vesel de la Săpânţa.

Modul de a face intervievaţii să treacă de poezioară nu e să-i violentezi din prima cu “cut the bullshit”, ci să îi laşi s-o turuie, să se relaxeze că nu muşti, apoi să-i surprinzi cu întrebări neaşteptate, dar blânde. Aşa le dai drumul la robinetul de umanitate. Şi lucrurile devin foarte frumoase şi intime.

Dacă unul a refuzat să treacă de “poezioară” considerându-se “artizdul poporului care nu are de zis decât ce are de zis”, nu i-am publicat interviul. Dacă vreau să public poezioare, îmi fac cont pe www.agonia.ro.

Bun, ideea e următoarea: eu aş putea duce lucrurile la “the next level”. Aş putea scrie biografii. Dacă am făcut odată omul să se deschidă şi să mi se dezvăluie în ce are el mai personal şi mai frumos, o pot face şi pe întinderea unei cărţi. Nonfictionul e oricum punctul meu forte şi plăcerea mea vinovată.

Desigur, nu aş face asta decât cu ăia care s-ar băga să coopereze şi să mi se dezvăluie la fel de onest şi de autentic după cum au făcut-o şi în interviu. Dragoste şi biografie cu sila nu se poate. Şi speculaţiile sterile nu mă încântă. Ei ar avea garanţia unei opere literare de calitate, care să pună accentul pe ei, nu pe mine (cum fac anumite biografii scrise de critici cu coaie, de-ţi vine să le torni gaz lampant în cur, să bagi un fitil şi să dai foc), iar eu aş avea garanţia unui bestseller.

Ce părere aveţi de ideea mea de afaceri?