În direct, de departe de front

Am trăit revoltele stradale ale ultimelor zile cu o neimplicare de care uitasem. În timp ce lumea dădea foc Bucureştiului, eu stăteam în splendidul sediu TABU dintr-un îndepărtat colţ al oraşului şi munceam pe rupte, cu colegii mei, la închiderea numărului. Spre surprinderea mea, aici s-a respectat predarea. Am făcut-o exact când am zis că o facem, nu cu o săptămână după.

Şi trebuie să recunosc, m-am bucurat că nu m-a trimis nimeni corespondent pe front. Nu aveam nici un chef să mă bag între cocktailuri molotov şi bastoane de jandarmi. Ştiiiiu, ştiu, este vorba despre foamea gloatelor şi nepăsarea politicienilor. Trecem prin al patrulea an de creştere exponenţială a sărăciei, lumea s-a săturat şi a ieşit să mai spargă o vitrină, să-şi ostoiască nemulţumirile. Vedeţi, aş putea scrie despre asta de parcă aş fi fost acolo. Dar, nu. Şi CE BINE CĂ NU.

Vine un moment în viaţa unui om când se bucură că poate lua o pauză de realitate. Pauză de vise roz, de poveşti frumoase şi de stil. E exact lucrul de care aveam nevoie. Îmi place: cum simt eu o nevoie, cum se aliniază toate astrele în aşa fel, încât să mi-o îndeplinească.

Am emoţii mari pentru numărul de februarie al TABU. E primul număr la care am lucrat full-time, full-energy. Sper să vă placă. 🙂

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

No Responses

  1. goodman says:

    e bine cand totul e bine.

    ps: chiar daca te-ai fi bagat intre cocktailuri molotov şi bastoane de jandarmi, Bogdan te-ar fi aparat cu pieptu’i de arama si craniu-i de otel. nu stiu daca stii, da’ Bogdan a fost la trupe de elita.

  2. mama lui bogdan says:

    Domnu Gudmen ieu v-a rog s-a nu va bate-ti joc de fimiu care ieu am voe ieu lam facut ieu al omor recunosc ieu am insistat sa faca armata buna care mam temut ca ajunge omocsecsual care vam povestit destule dejea. Am zis cu sotumeu intelectoal care s-a nu ne strice baiatu asta traditiea anceputa de iel adeca barbatumeu care iel zicea femee ieu daca am facut scoli care nu poate veni acuma un mucs s-a mi le anuleze care ie fatalau m-a face de ras. Lam trimis decat la armata meam zis barbate da daca pune mana pe o arma care o cofunda cu ma scuza-ti un penix nu ne face de ras? Dintre care barbatumeu trecut prin vieata mea zis femee pai daca a-l prinde careva coleg c-a face mascari cu arma mitil bate de nu mai pupa iel vieata linistita care domnisuara Lorena drept v-a spui asea mantristat care a venit Bogdan an permisie ierea decat lovit anvinetit cu dinti sparti lam antrebata mama ce ti-santamplat care iel atuncea a mintit ca la batut colegi care iel ierea mai frumusel si lea furat femeile care dupe acea am aflat ieu adevarul domnisuara scumpa. Bogda se ascunse dupe un copac care pupa arma si o ma scuza-ti lingea care spunea cu asta v-oi omora ieu unguri care ne ia tara nu n-e vom preda decat ca colegi lui la vazut care iei na auzit ce spuniea Bogdan cand a vazut ca linge arma a zis ca ierea omocsecsual care e adevarat decat c-a noi am crezut caia trecut la batut domnisuara scumpa de mea nenorocit baiatu ieream ca mama lu Bubico dupe aruncarea lui din tren zau. Asa ca domnu Gudmen nu v-a bate-ti joc care tragediiea omului ne e bat jocora dumitale.

  3. Condeera says:

    Mi-a placut interviul ala cu Andrei Serban, deci de data asta pun bani deoparte ca sa cumpar revista.

  4. Nautilus says:

    Mai bine zis, n-ai avut nimic de revendicat, nici de la ăia, nici de la ăilalţi, şi te-a durut în acelaşi loc ca şi pe Preşedintele Nelu Rânjilescu, operat în timpul revoltei într-o parte mai sensibilă 🙂

    ~Nautilus

  5. Nea says:

    Pauză de Realitatea, că bine zici

  6. boemul says:

    diseară mă duc şi eu pe front, aud că azi e cu autorizaţie. măcar mi-o iau pe coajă la demonstraţie autorizată 🙂

  7. Gheara says:

    ,,Femeia e un sac cu căcat. ” – Abatele Odon, Manastirea Cluny , pe la 1100

    Are dreptate. Sau cu balegă. :))

  8. Gheara says:

    Să n-aveţi niciodată incredere sau să vă lăsaţi influenţaţi de plânsul femeii. Femeia e falsă in tot ce spune si face.

  9. Gheara says:

    Cum se pisa cainele asa plange femeia

  10. Gheara says:

    In ceea ce priveste golanii si retardatii , plebea dezgustatoare care provoaca dezordine si agitatie inutile zilele astea in Bucuresti, am de transmis un singur mesaj: MA PIS PE VOI SI PE MAMELE VOASTRE. Il sustin pe Conducatorul Traian Basescu. Oricum sunt insignifianti, cand or iesi 200000 sau 20000 in strada mai vorbim. Si atunci tot ar trebui puse tancurile pe ei. Linistea si ordinea conteaza, nu agitatia unor imbecili. Niste trepanati. Mase de manevre.

    Aia care au vandalizat duminica nu au fost ,,ultrasii Chiorului” cum mananca cacat propaganda bolsevica. Nu, eu am informatii din interior. Am rude si relatii in Jandarmerie, dar mai ales in Politie. Au fost niste golani din gloata.

    Repet: MA PIS PE VOI SI PE MAMELE VOASTRE, pe toti care faceti dezordine si galagie. Si imi doresc sa va bata Jandarmeria si Politia pana va cacati pe voi. Iar pe fundal, sa se instaleze la universitate niste megafoane uriase, iar in timp ce sunteti carditi cu bulane, furtune cu ape si gaze, sa se cante asta:

  11. bogdan says:

    Baftă cu revista!

    Am fost zilele astea pe la Universitate, seara. Am vorbit cu cei de acolo. Oamenii vor întîi să cadă Băsescu, și după aceea mai văd ei. Din clasa politică nu este plăcut niciun politician, toți sunt compromiși.

    Că veni vorba de făcut pe badigardul, azi eu și cu încă unul vom face acolo pe badigarzii pentru unii care vor împărți fluturași.
    Mă distrează ideea că s-ar putea să iasă de o cafteală. Normal, alta ar fi fost situația dacă spiritul lui goodman ar fi fost cu noi, însă cred că oricum acestui spirit nu i-ar fi plăcut ce scrie în acei fluturași.

    • goodman says:

      anunt pe bune: ofer kent, whisky, valuta si 50 de lei celor ce inteapa cu ace cururile badigarzilor impartitorilor de fluturasi cu texte ce-mi bulesc spiritu’.

      ps: neseriosii sa se abtina.
      pps: astept provincia.

  12. goodman says:

    @Excelentei Sale, Presedintelui Romaniei, Domnului Traian Basescu
    @Gheara

    de-ar avea dusmani putere
    m-ar taia, m-ar face lemne
    mi-ar vinde carnea cu gramu’
    sangele cu kilogramu’
    …………………………..
    sangele cu kilogramu’
    ca sa mi se stinga neamu’
    dar D.zeu, ca un sfantâââââ
    lor pe plac nu le-a facutââââ

  13. Gheara says:

    @Goodman:

  14. Mel says:

    “Pauză de vise roz, de poveşti frumoase şi de stil.”- ai preluat deja stilul Tabu! Succes!

  15. bogdan says:

    Doar ce m-am întors de la Piața Universității, de la acea acțiune. S-a terminat cu bine, așa că am răsuflat ușurat. Am fost atât de ușurat încât mi-am permis să mă relaxez și să iau un ceai fierbinte de la un tânăr. Tineri curăței umblau printre manifestanți cu niște lăzi de plastic precum cele de pâine, tapate cu staniol, pe care erau pahare cu capac, cu ceai fierbinte, cred că au fost luate de la vreun fast-food. Curios, l-am întrebat pe puștiul fin ce partid dă ceaiurile, însă acesta nu a vrut să-mi spună, a zâmbit și mi-a zis că nu contează de unde vin ceaiurile. Pe unele dintre băncile din fața Teatrului Național erau pungi de hârtie cu covrigi.

    Am vorbit cu manifestanții. Toți au o îndârjire pe care nu pot decât să o admir, o îndârjire care o văd în premieră la români, o îndârjire mâhnită, grea, ca viața pe care o duce majoritatea. Toată lumea îl vrea pe Băsescu out. Însă, în plus, nimeni nu mai vrea să audă de PDSR sau PNL. Toți vor altceva. Nu mai vor să fie păcăliți în continuare, așa cum sunt de douăzeci de ani încoace, nu-i mai vor pe măscăricii care ne conduc de douăzeci de ani, niște măscărici sângeroși însă.

    • mama lui bogdan says:

      Domnisuara Lorena scumpa ieu v-a rog frumuos s-a ma ajuta-ti care ieu nu m-ai stiu sal strunesc pe fimiu uita-ti si dumevoastra cum mam straduit care sal cresc fara omocsecsualitatea acieasta care iel totus na scapat de iea. Cum s-a procedesc domnisuara scumpa care vede-ti bine cum scriie iel chear aseara la dumevoastra pe bloc despre un baiat fin care la vazut iel la manifestatiie care asta anseamna ca iel nu merge pentru binele tari care doar binele ma scuza-ti curului lui care vriea sal strapunga baiatul fin. A scris iel m-ai sus lam antrebat pe pustiul fin ce partid da ceaiurile care ieu vreau sal antreb da cine pisda mati teanvatat s-a te dai la baetei ca tatatau intelectoal senvarte an mormant c-a te vede cum te esciti la baeti nu tar fii rusine porcule care team educat frumuos. Domnsiuara Lorena v-a rog ajutatima cumva care sal scapam de blestemu acesta rusinos ieu sant decat crestina care neam de ne-amu meu na vazut omocsecsualitate mie rusine si lui Nelu Care a zis ca az ninu vine la mine de rusiinea carei ieste pa suflet.

  16. Nea says:

    Scuze, poţi să mă suni la 10 noaptea.

  17. Nea says:

    Am citit interviul cu Andrei Şerban, bun, bun, bun. Şi întrebările, şi ce a zis el, chiar când nu a vrut să răspundă.

Leave a Reply to bogdanCancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading