In the Mood for Hate

(publicat iniţial pe 360, pe 17 august)

Azi urăsc. Urăsc cu premeditare, urăsc în mod deliberat, urăsc din imprudenţă, urăsc de gradul 1, 2, 3… n. Şi urăsc aşa:

-Pe cei care depind de mine.

-Pe cei care au aşteptări mari de la mine.

-Pe cei care au aşteptări mici de la mine. (gen: “Oricum nu eşti tu în stare să…”)

-Pe cei care cred că mă provoacă, simulând aşteptări mari, respectiv mici.

-Pe cei care vor să-mi impună reguli stupide.

-Pe cei care mă stresează cu lucruri pe care nu le vreau.

-Pe cei care ştiu ce e cel mai bine pentru mine (sau vor să-şi impună interesele lor drept ce e cel mai bine pentru mine.)

-Pe ăia de sus care tot sparg pereţi de câteva săptămâni (mă mir cum de le-a mai rămas ceva de spart prin casă)

-Pe vaca de administratoare de bloc, care ne-a trecut două persoane la întreţinere, deşi m-a vizitat o prietenă fix patru zile.

-Traficul gălăgios de pe bulevard.

-Pe toţi cei care n-au ştiut cum să mă iubească, deşi ar fi putut s-o facă atât de simplu, dacă n-ar fi preferat să joace false atitudini bengoase.

-Pe toţi cei care mi-au tras ţepe financiare (this is a long list, dar pe ăştia îi urăsc doar când stau prost cu caşcavalu’ curent).

-R.A.T.B.-ul şi Metrorexul (mai mult R.A.T.B.-ul, Metrorexul îmi place, e mediul meu fertil de scris, dar azi îl urăsc aşa, din oficiu.)

-toate alimentele sărace în calorii şi în e-uri.

-pe Ion Ion Ţiriac, că s-a născut într-o familie bogată, şi freacă menta degeaba. Eu, să nu fi existat lupta cu ziua de mâine, şi să fi fost liberă să fac ce vreau, aş fi fost cel mai creativ şi mai fericit om din Univers.

-uşile închise.

-şi cheile care nu se potrivesc la ele.

Later edit: Cel mai tare mă urăsc pe mine, şi neglijenţa faţă de un biet animăluţ negru, nebăgat în seamă (din cauză de deadline-uri) şi iubit doar expeditiv. Mă urăsc la culmea culmilor, când mă surprind că fac ceea ce urăsc la alţii.