Ieri, circula de zor pe Facebook o opinie din Ziarul Financiar. Asta. Povestea tragică a unui angajator cinstit care vrea să angajeze cinstit oameni cinstiţi, dar ăia nu vor să muncească cinstit. Şi toate astea pentru că ajutorul social e prea mare.
Mai-mai că aş fi pus botul. Biet om cu intenţii cinstite, care nu ai tu parte de oameni care să ţi le respecte.
Partea cu ajutoarele sociale m-a trezit însă la realitate.
Ceee?
Dacă ţin eu bine minte, ajutorul de şomaj e o glumă proastă, de 250 de lei lunar pentru proaspeţi absolvenţi şi câteva sute de lei pentru oameni care au rămas fără loc de muncă.
Să ţi se pară că aceste sume ar fi prea mult pentru un om e grăitor pentru remuneraţia pe care ai fi tu dispus să o oferi pentru 40 de ore din săptămâna lui.
Eu nu-i prea plâng pe oamenii care se vaietă că nu găsesc angajaţi. Dacă oferta e corectă, efort versus recompensă, de obicei, oamenii te înconjoară vioi. Dacă oamenii fug de tine, e semn că ai una dintre bolile caracteristice ale angajatorului român.
A) Cumulul de funcţii pe un singur salariu
Căutăm PR, dar care să fie şi secretară, şi să ne facă şi contabilitatea primară, şi să spele şi geamurile. Căutăm grafician, dar care să şi posteze content pe social media. Căutăm om bun de toate, să-l abuzăm intens până moare.
Am povestit ieri pe Facebook un episod din tinereţe. Eram mică, săracă, aveam pe Bestjobs un anunţ de traducător. Şi îmi scrie un gunoi cu ochi că uite, el are birou de traduceri, dar vrea o traducătoare care să-i facă şi secretariatul în aceiaşi bani.
Să ne înţelegem. Traducerea în România e plătită oricum ridicol. Şi traducerea, ca muncă, presupune linişte şi concentrare la căutat sensurile fiecărei fraze. Adaugă la asta îndatoririle de secretară, şi anume să răspunzi la fiecare telefon care ţârâie, să serveşti cu cafea fiecare client şi în unele firme să îl şi rezolvi oral pe superiorul direct. No. Fucking. Way.
Când i-am refuzat mirobolanta ofertă, tipul mi-a trimis o replică de genul: Sper să ajungă rata şomajului suficient de mare ca să vă băgaţi minţile în cap.
Pasămite: genul ăsta de lătură umană nu se gândeşte la angajatul lui ca la un om care trebuie să trăiască, ci ca la un om disperat, care să aibă cât mai puţine opţiuni, să accepte condiţii cât mai umilitoare.
B) Abuzul fără ruşine de timpul omului
Să ridice mâna acela dintre voi care n-a avut genul ăla de boss care te freca la cap cu telefoane şi pisălogeală şi în orele din afara programului. Pentru că, nu-i aşa, dacă îţi dă un salariu, te-a achiziţionat ca pe vita de la târg.
În România, încă se cere speechul ăsta ipocrit, că jobul e o extensie a fiinţei tale şi că vrei să-şi jertfeşti inima pe altarul muncii. Nu-i poţi spune unui angajator, de exemplu: Domnule, muncesc strict pentru că vreau salariu, şi tot ce mă interesează e să-mi plăteşti corect cele opt ore pe care ţi le ofer.
Dacă-i spui asta, nu mai pupi contract.
În România, trebuie să mimezi iubirea pentru un job ca un mascul care vrea să aibă parte de sex. Şi consecinţa, în ambele situaţii, e că jobul ţi se urcă complet în cap, îţi acaparează ziua şi devine nevastă pisăloagă şi detestabilă.
C) Întârzierea salariilor
Dacă aş avea degete să număr fiecare cunoştinţă care are bani de luat pentru că salariile întârzie, aş fi o specie diformă de animal miriapod 3D. O parte din patronii români pur şi simplu NU conştientizează că angajaţii lor au nevoie de bani pentru un trai civilizat. Că nu muncesc că n-au ce face acasă, ci efectiv pentru că vor să fie plătiţi.
Nesimţirea, plăcerea pe care unii din aceşti patroni o derivă vizibil din disconfortul şi jena angajatului ar merita circumstanţe atenuante în cazul infracţiunii de omor. “Acuzat, de ce l-ai omorât pe dl. Gicu Păstaie?” “Nu-mi dădea salariul, dar ducea un trai de risipă vizibilă.” “Achitat.”
D) Ciupelile din salariu
Ieri am citit pe Facebook povestea unei comentatoare: în provincie, un alt patronaş le asigura câte o pâine pe zi. Când a venit vremea salariului, au primit 200 de lei sau ceva. “Say what?” Păi nu v-am dat o pâine pe zi?
E) Salariul minim pe economie
Toţi ştim că din salariul minim pe economie nu se poate trăi. Ştim asta, nu? Suntem conştienţi că nu îţi poţi permite un trai cât de cât decent, nici măcar confortabil, din salariul minim pe economie din România?
Culmea e că, în provincie, sunt orăşele întregi unde, din cauza disperării şomerilor, se ajunge la o sumă tacit agreată care e mult mai mică chiar şi decât salariul minim pe economie.
Acum mai mulţi ani am vizitat Târgu Secuiesc. Oraş drăguţ, pitoresc, numai bun de o plimbare. Salariul minim pe ţară era în jur de 700 lei net. Oamenii de acolo însă aveau toţi 400 în mână, pentru că joburile erau puţine, ei mulţi şi flămânzi. Nu-ţi convine? Sunt alţii 100 la uşă.”
F) Şi apropo de asta. “Nu-ţi convine? Sunt alţii 100 la uşă.”
Lipsa de flexibilitate în dialogul cu angajatul, pretenţiile aberante justificate prin această filozofie, că dacă nu o faci tu, se găseşte altcineva suficient de disperat să o facă, sunt cele care au creat această indisponibilitate a pieţei muncii.
Ei iată, nu, nu sunt alţii 100 la uşă.
Nu sunt nici zece, nici cinci, nici unul.
Nu e nimeni.
E piaţa muncii după nişte decenii de abuz. Voi v-aţi aşternut-o. Acum savuraţi efectele.
in provincia regateana autoritatiile fac tot posibilul sa aiba cat mai multi asistati. Adica isi fac departamente care completeaza acte, accepte orice ca sa intre pe ajutor. Peste munti e fix opusul pun toate piedicile din lume ca sa nu iei ajutor.
E cu dus si intors problema.
Din pacate, aceasta practica a fost adoptata cu succes si de antreprenori straini. In Brasov, oras care musteste de industrie, muncitorii calificati sunt platiti cu minimul pe economie, sunt nevoiti sa lucreze in 3 schimburi sau in conditii mizere. Apoi, angajatorii se mira ca nu mai gasesc oameni calificati, ca nu mai scot scolile meseriasi ca alta data.
păi na, omul tot om. unde vede că e rost de hoţie, hopa şi el.
Eu m-as bucura din adancul inimioarei sa nu mai gaseasca negri mici pe plantatii. Dar tare ma tem ca nu e asa. Nu, va gasi oameni care nu au cum sa zica ba abuzului pe care il descrieti. Si mai e si atitudinea de a cere ploconeala pana la pamant pentru onoarea de a fi sclav. “De unde ai mai manca o paine, daca n-as fi eu?”. Nu se intreaba unul de unde ar avea el bimmer, vila etc. etc. daca n-ar fi prostii care muncesc 12-14 ore pe minim.
nu generalizati. nu toti angajatorii sunt la fel, si va spun sincer , oamenii chiar nu vor sa munceasca. Vor salariu de director pe un post de agent comercial, si sa mai bage si ceva in buzunar pe langa daca se poate si weekend-urile toate libere. Si nu ma refer la companiile straine, ci la micii intreprinzatori romani.
nu generalizez. ştiu că există şi angajatori ok.
dar explicaţi-mi şi mie ce vi se pare anormal în ideea de weekenduri libere.
Caty&Sandu SRL(afacere de familie) angajeaza urgent! Ea este Ecaterina Closcoveanu. Toti o cunoastem. Toata lumea o stie de doamna Caty, doamna Caty nu oricum, doamna Caty cu igrec. Doamna Caty a fost gestionara la Gostat, pe timpu’ lu’ Ceausescu, vanzatoare cu experienta si vechime, Sefa la Alimentara. Tot cartieru’ vroia sa-i intre in gratzii, ca de!…mai un pui pe sub mana pus de-o parte, mai un carnat, mai o gheara de banane, mai un pumn de bomboane cubaneze…era bine sa’i dai cu Saru’ mana pe vrema aia lu’ Caty. Doamna Caty e grasa dintotdeauna, are parul vopsit rosu strident, coc si bretonel intors spre interior in frunte, sa nu i se vada ridurile. Un neg salciu, sub buza de jos, si un fir de par in varfu lui pe care si-l smulge cu penseta in fiecare dimineata la cafea. Femeie puternica, robusta si intreprinzatoare n-a stat degeaba, ca fuma kent lung, iar dupa revolutie, oricum avea “vidio” si inchiria casete porno traduse de Irina Nistor, gandindu-se sa ajunga bogata ca Pamela din Dalas.
Nea Sandu, om cumsecade,cu mustata bine dichisita, fost prelucrator prin insurubare, aschiere la IMGB, carunt, freaca telecomanda pe Antena 3, injura hotii care i-au vandut fabrica la fier vechi si l-au obligat sa dea spaga sa se pensioneze pe caz de boala inainte de vreme. Prin nouajtrei isi rupea oasele cu vreo 5 sacose pline cu blugi prespalati Piramida de la turci, marfa lu Caty de la buticul, deschis in balconul construit ilegal al apartamentului de la parter unde vindea suc la dozator si sifoane pentru care trebuia sa dea spaga zilnic, vreunui fiestecine cu o mapa albastra care suna la usa si intreba daca doamna Caty e acasa.
Fata lor, durdulie, Dolores, stabilita in Germania, cand s-a maritat cu un turc caruia nu-i poate pronunta numele nici dupa douaj’ de ani, i mai suna din cand in cand si le zice “va pup mami, tati, sunt fericita, sa aveti grija de voi”. A evitat sa-i spuna lu’ Sandu de bataile pe care le incasa saptamanal, pentru ca are probleme cu tensiunea, iar sfatuita de ma-sa multumita de bratarile de aur, cerceii, si vergiheta groasa de pe deget pe care nu o mai poate scoate din cauza grasimii, cumparata de Sandu de la ginersu’ cand i-a dat binecuvantarea, isi inghite sclavia in tacere prin straini cu stoicism sa faca de ras familia perfecta care a muncit din greu ca sa aiba tot ce si doreste.
Nutzy, sefa de la firma (manager), e o fata saraca din Vaslui, care pe la 17 ani, a iesit la discoteca, cu prietenul ei, s-a imbatat pentru prima data, a facut dragoste nebuna cu el, il iubea, iar el dupa ca e a terminat, in loc sa o ia in brate, a mai chemat un prieten si a rugat-o sa l rezolve si pe el repede daca il iubeste cu adevarat, iar ea cuminte s-a conformat din dragoste, dupa care a mai aparut si prietenul prietenului, si inca unul, iar deja cand a ajuns la al cincilea prieten a inceput sa o doara, a ramas cu traume psihice neimpartasite, a fugit la Bucuresti, s-a angajat la buticu’ lu doamna caty, unde a mucit 5 ani 12 ore pe zi, fara carte de munca, sa-si plateasca facultatea particulara de management, neacreditata, unde a trebuit sa se culce cu profu’ intr-un final sa-si ia licenta.
Doamna Caty, ca o adevarata mama adoptiva, i-a platit masterul, dupa ce a pus toata firma cu datorii si impozite neplatite pe numele ei, de frica sa nu-l inhate pe Sandu astia sa-l bage la parnaie saracu’ om batran bucuros ca are Logan nou nout care habar n avea de cum se fac afacerile cu adevarat in Romania. Acum Nuty cu igrec e manager la coaforu’ ( beauty salon C & S ) munceste tot doispe ore pe zi la firma unde are trecut in contractul de munca salariul minim si doua ore pe zi part time, in speranta ca o sa-i semneze doamna Caty un contract cu salariu de 5000 de lei la care si va plati singura impozitul in speranta sa-i fie aprobat un credit sa-si cumpere o garsoniera in Titan pe care nu o va achita integral niciodata. E calma, se poarta frumos cu fetele angajate la coafor si le invatza cum sa pacaleasca mosii pe care i agata pe net de pe siturile de videochat. Ea n-a facut videochat, dar stie psihologia barbatilor de pe feizbuc, care i dau laic la poza cu buze tuguiate
Doamna Caty, tot roscata, tot grasa, fumeza Dunhill albastru, tipa isteric la fetele din provincie de la coafor, vine sa incaseze banii pentru vacanta in Grecia, suparata, cu bufeuri de menopauza, le face pitipoance, puturoase si le ameninta ca or sa ajunga sa lucreze la masaj erotic, daca mai stau cu aifoanele alea in mana si fumeaza toata ziua in loc sa dea cu matura.
Cam asta e patroana care se pricepe la orice, i spune electricianului cum sa traga cablul, macanicului cum sa schimbe filtrele la peugeotu 206 rosu’ luat in leazing, instalatorului cum sa monteze teava, aluia de la service GSM cum sa i instaleze facebookul pe samsungu’ 7 la care nu stie sa umble. Stie tot, se pricepe la tot. MARS LA MUNCA!
In est este o mare lipsa de forta de munca, oamenii au plecat in strainatate sau s-au mutat in Bucuresti, Timisoara, Brasov etc.In ultimul timp am auzit mai multi angajatori ca au ramas fara muncitori.
practic, au cules ce au semănat.
Pentru ca o afacere sa-ti ,,mearga,, ai nevoie sa-ti vinzi marfa, serviciile, productia.Pentru asta , inafara ca trebuie sa fii priceput in marcheting, management, relatii cu clientii, ai nevoie si de angajati aproape la fel de priceputi si cel mai important de clienti, in special cei cu bani.Clientii cu bani sunt: cei mai importanti, patronii carora le merg afacerile, angajatii in functii de conducere, atat la stat cat si la privat, urmati de ceilalti angajati platiti mai prost si pensionari.Din pacate , cei mai importanti clienti si anume patronii de mici afaceri sunt din ce in ce mai putini. Asta e si principalul motiv pentru care tu, comentatorule, cel care nu o sa te scoli niciodata dis de dimineata si sa ajungi noaptea acasa, asta insemnand sa fii patron, nu o sa te multumesti nicioata cu salariul primit.
Ajutorul social nu este reprezentat doar de ajutorul de şomaj. Sunt localităţi în care se dau ajutoare de la primării familiilor cu mulţi copii, celor fără un loc de muncă, celor puturoşi dar cu pile la primărie, etc. Şi aceşti oameni se complac în situaţia de a fi asistaţi, de a lucra cu ziua uneori, făra a presta o muncă de calitate, seara sunt cârciumile pline de toţi oropsiţii şi uneori n-au ce pune pe masă la copii. E greu şi va fi şi mai greu să găseşti oameni care să muncească cinstit, onest pentru a fi plătiţi aşijderea. De aici rezultă fluctuaţia mare de personal, muncă la negru, îmbogăţirea câtorva „deştepţi“, evaziune şi tot ce nu e bine pentru noi toţi la un loc!
Bravo, LORENA! M-a uns la suflet ceea ce ai scris. Multi ar trebui sa constientizeze aceste lucruri. Mai ales cei de la conducerea tarii. Si-au tras dintr-un foc (OUG) salarii de 3 ori mai mari (in august 2015, ordonanta lui Oprea)… Si ei vorbesc de solidaritate… Dar salariul minim il mentin la jumatate din cat ia AJUTOR SOCIAL un neamt (tot cetatean UE, aceleasi preturi de piata le are si el) CARE NU MUNCESTE si NU E SOMER (circa 400 de euro lunar plus ajutor de chirie). Rusine conducatorilor nostri… PESTELE DE LA CAP SE-MPUTE! D-aia merg lucrurile PROST in Romania…
Cunosc cum e sa lucrezi pe post de manager marketing, poate nu pe salariul minim, dar pe 1200 de lei, care de fapt in fiecare luna cumva deveneau 1000 de lei, si de fapt sa te ocupi cam cu tot dintr-o firma, inafara de depozit, contabilitate si “preluarea comenzilor”, care de fapt se rezuma la dat forward la cateva mailuri pe zi. Grafician, dar sa faci si marketing, sa faci minim 5 campanii pe zi, daca nu iti cad degetele, cu tot cu productie video si montaj si sunet, sa faci si data entry la 500 de produse intr-o zi, uneori 3 zile la rand, pentru ca deh… oamenii se mai razgandesc.
Si sa stai peste program aproape in fiecare zi si sa nu te lase omul sa fumezi o tigara afara, pentru ca este o corporatie, si “cultura corporatista” si toate cele, intr-o firma in care lucreaza 3 oameni. Sa nu ai voie sa asculti o piesa in casti, pentru ca daca suna telefonul sau skype-ul pe calculatorul tau sau altul trebuie sa raspunzi si sa fi pe faza, sau pentru ca “se consuma netul”. Sa lucrezi cateva saptamani pe gratis “de proba”. Oricum in provincie asa se poarta, daca nu lucrezi macar cateva zile pe degeaba, nu te angajeaza nimeni.
Ştiu. De aceea am şi scris acest text.
Alexandra, tu ceri să nu se generalizeze dar tu tocmai asta ai făcut: ”…Oamenii chiar nu vor sa munceasca. Vor salariu de director pe un post de agent comercial, si sa mai bage si ceva in buzunar pe langa daca se poate si weekend-urile toate libere.”. Și știi ceva? Eu chiar îmi doresc să crape toate afacerile celor care considerăcă e normal să se lucreze în week-end, fie și numai unul pe lună. Angajații nu sunt sclavi pe plantația mamelor lor. Eu am lucrat la o firmă unde angajații proaspeți trebuiau să se învoiască pentru sâmbătă sau chiar pentru duminică. Nu crezi că nesimțirea e prea mult prezentă în rândul ”patronilor” cu fantasme de oameni de afaceri din România? Și da, sunt și angajatori cu bun simț.
Frumos spus, am fost acolo. Dar de cativa ani ma invart in zona resurselor umane asa ca stiu cum stau lucrurile. Spre prost si foarte prost. In sensul ca cei tineri nu stiu sa faca mai nimic, nici nu vor sa invete si se plictisesc repede. Si asta la joburi foarte ok si cu potential real de crestere.
Mda, as putea scrie foarte multe, dar ma rezum la : domnul antreprenor habar nu are la cat este prima cursa transurbgalati (nici eu nu stiam, dar eram curios si am aflat), Poate, dupa ce ar verifica, ar fi mai intelegator cu intrebarea legata de pozitionare.
Legat de forta de munca, se gasesc oameni calificati doar ca multi nu au ‘bugete’ pentru ei. Se ofera serviciile acolo unde sunt vandute scump (international) dar forta de munca este platita cat mai ieftin (chiar si pentru Romania), nu este nici o drama, este o realitate, angajatorii care se adapteaza o vor duce bine, restul … probabil ca se vor duce in India ?