Justificatorii

Azi, vom trata o specie de om care e direct responsabilă de propagarea răului în lume: omul care găseşte o explicaţie.

Poate fi colegul de muncă care-ţi justifică istericalele sinistre, inexplicabil tolerate de toată lumea, ale amantei şefului. Poate fi partenerul de biznis care-ţi explică împăciuitor de ce un colaborator are un comportament de o mârlănie greu de descris. Poate fi maică-ta, care-ţi explică de ce bogatul familiei explodează literalmente de aroganţă, ca un balon umflat dincolo de rezistenţa gumei din care e fabricat. Poate fi oricine.

Şi omul care găseşte o explicaţie vine să-ţi spună: “E adevărat, Gogu e cam violent / Vasilica ţipă ca proasta / Ionel fură portofele, dar vezi tu, a avut o viaţă grea, a făcut foamea, setea, dorul de codru verde şi n-a avut mereu bani de ciocolată Cibo, care, ştie toată lumea, e panaceul universal pentru traumele sufletului”.

Acum, drag public, să ridice două degete acela dintre voi care n-a avut o viaţă grea, care n-a făcut niciodată foamea, setea, dorul de codru verde şi care a avut mereu ciocolată Cibo la discreţie.

Bun. Faptul că ai avut o viaţă grea te transformă automat într-un nemernic? Nu. O sesiune-două-trei de foame îţi ia neapărat minţile şi te face să uiţi că eşti om? Nu.

Adevărul e că toate acestea te transformă într-un nemernic doar dacă se nimeresc să dea peste cineva care ar fi fost un nemernic şi în caz de viaţă uşoară şi cornul abundenţei adânc înfipt în fund la orice oră din zi şi din noapte.

Iar justificatorii, oamenii care ţi-l scuză pe nemernic nu fac decât să-i perpetueze nemernicului o stare de confort pentru a fi nemernic în continuare.

Ce încearcă nemernicul de fapt? Folosindu-se de aroganţă, agresivitate sau alte mijloace inechitabile, obţine lucrurile pe care şi le doreşte investind mult mai puţin decât un om care optează pentru un traseu echilibrat şi fair-play.

Care e soluţia corectă? Să-i arăţi nemernicului că manevrele lui sunt nefuncţionale. Exact ca un computer care dă ERROR – ERROR – ERROR de câte ori încerci un shortcut pe care nu-l recunoaşte.

Ce speră justificatorul? Speră ca, intrând în graţiile nemernicului, să aibă mai puţin de îndurat şi mai mult de câştigat. De fapt, demersul “înţelege-o şi tu pe cutăriţa, că a avut o viaţă grea, etc.” se completează cu “uite, băi, cutăriţo, eu te apăr de faţă cu lumea, ar trebui şi tu să…” Demersul aparent altruist e de fapt de un egoism feroce.

Justificatorii se comportă aidoma unor mafioţi. Ştiu că apără o chestie oribilă. O fac strict urmărindu-şi propriile interese. Şi, făcând asta, contribuie la perpetuarea manevrelor mafiote. Pentru că, dacă nemernicul n-ar avea apărători şi aliaţi, ar ajunge rapid la capătul şmecheriilor şi ar fi silit să schimbe foaia.

De aceea, vă rog mult, avocaţi benevoli ai nemernicilor, daţi-vă zece secunde în care să vă gândiţi: “merită persoana pe care o apăraţi justificarea voastră? e lucrul pe care-l aveţi de câştigat suficient de valoros încât să contracareze faptul că apăraţi un deşeu uman? sau chiar credeţi sincer că o viaţă grea justifică faptul că un om se comportă oribil?”

Dacă credeţi ultimul enunţ, e bine să vă ocolim. Nu ştim niciodată când veţi decide că aţi ajuns la nivelul de greutăţi optim pentru a vă da şi voi arama pe faţă.