Lapte Zuzulacap

Nu sunt o făptură pe care când o vezi îţi vine s-o ascunzi în căuşul palmelor ca s-o ocroteşti de lumea asta rea. Nu arăt ca un ghiocel firav îndoit de şale sub cea mai impotentă adiere. Pot mânca iaurt cu prune verzi de 3 ori pe zi, fără ca lăuntru-mi să pornească cruciade împotriva mea. Am o circulaţie periferică mai ceva ca Bucureştiul, de merg fluierând când alţii se zgribulesc lângă mine. Analizele îmi ies perfect de fiecare dată. Ginecoloaga mi-a spus că am cel mai frumos col uterin din câte-a scormonit. Pe scurt, ce să mai, sunt o stâncă de neclintit.

Cu toate astea, ceva din mine pune baterii în ceasurile biologice ale celor din jur, le trezeşte nişte instincte materne până-n pragul lactaţiei.

Iar laptele sânului generos al prieteniei lor, din care mă hrănesc zilnic cu lăcomie şi ingratitudine, iese uneori cu cocoloaşe bizare:

Exemplul 1. Merg pe stradă cu Prietena Z. Ochesc o pisică şi mă uit îndelung la ea. Mă abţin să merg s-o siluiesc la lugu-lugu, cum fac de obicei. Deşi pisica asta n-ar fugi de dragostea mea mâncând pământul, pentru că e moartă. Mă rezum la a o studia cu o curiozitate detaşată, încercând să-i fac o autopsie empirică de la distanţă.

Prietena Z (dojenitor, ca unui copil de 3 ani care se joacă cu chibriturile): Nu te mai uita.

Mulţumesc pe această cale Prietenei Z, care mi-a salvat psihicul fragil de propria mea curiozitate inconştientă.

Exemplul 2. Merg pe stradă cu Prietenul M. La fiecare cotitură, capac de canal, fir de praf, păr din nas de gândac, Prietenul M mă ghidează să calc pe centimetrul pătrat cel mai puţin periculos pentru picioruşele mele delicate. Mai precis, mă mână ca pe vite, folosindu-mi umerii pe post de ghidon. De fiecare dată.

Mulţumesc Prietenului M pentru eforturile pe care le face să-mi salveze fiecare pas de peticul de asfalt cu 0,027% mai inconfortabil.

Exemplul 3. Sunt în parc cu Prietenul A. Ne jucăm frisbee, cel mai extrem dintre sporturile pe care consideră el că aş putea să le practic (celelalte fiind statul cuminte sub un clopot de cristal şi macao într-o cameră sterilă). La un moment dat decid să fiu eficientă şi bag un sprint jalnic întru recuperarea discului îmboschetat.

Prietenul A: Oh… poţi să alergi!

Îmi iubesc prietenii la nebunie. Sunt sincer recunoscătoare pentru dorinţa lor de a mă proteja de vicisitudinile vieţii. Şi ştiu că mintea lor îmi cunoaşte capacităţile. Dar pentru inima lor mare si caldă, vai! tot un copil handicapat rămân.