Top 10 Leo Iorga

Moartea lui Leo Iorga a fost un șoc pentru toată lumea.  Şi asta pentru că omul şi-a creat un statut de legendă, şi, se ştie, legendele nu au carii în dinţi, crampe la picior sau boli incurabile.

Există vedete cărora nu le ajungi nici cu prăjina la nas. Vedete care par inabordabile și inaccesibile. Și artiști care sunt memorabili exact prin alura lor caldă și familiară, de băiat bun care ține ușa babelor din bloc – iar Leo Iorga făcea parte din această ultimă categorie.

Să faci rock în comunism era un act de frondă, de vitejie şi un risc asumat, pentru că rockul, ca energie şi mood, era exact opusul dresajului lobotomizant şi al siguranţei terne plătite cu anihilarea oricărei forme de individualitate, pe care o impunea “iepoca de aur”. Taman de aceea, oamenii ca Iorga nu sunt simpli vocalişti, persoane care ştiu să lege armonios sau mai puţin armonios un şir de note. Oamenii ca Iorga erau ultima speranţă în libertatea spiritului, într-un regim care se alimenta din frici şi din anihilarea noţiunii de spirit.

Apoi, să te reinventezi după comunism şi să poţi în continuare să suni şi să rămâi relevant, în ciuda tuturor frecuşurilor şi orgoliilor neproductive din tumultuoasa istorie a trupei Compact e un exerciţiu de rezistenţă creativă şi profesională care ar merita un studiu în sine.

Noi nu suntem foarte buni în a aşterne siropoşenii, de aceea o vom scurta şi vom celebra viaţa şi opera lui Leo Iorga în modul caracteristic acestui blog: cu un top 10.

10. “Schimbul 3” (Schimbul 3, 1997) 

 

Cumva, destinul lui Leo Iorga în trupa Compact a fost extrem de ingrat. A oferit nişte vocals memorabile, devenite între timp istorie a rockului, pe trei albume fabuloase, puncte de reper pentru cariera formaţiei, apoi a revenit în trupă vocalistul original şi Iorga a fost dat afară pur şi simplu.

Data viitoare când nu eşti luat în considerare pentru mărire de salariu la muncă, ia-o în calcul pe asta.

Iorga şi prietenul său de suflet, compozitorul şi textierul Adrian Ordean au revenit însă în forţă cu un band nou, Schimbul 3. Sonorităţi noi, energie nouă, ironie cât cuprinde şi talent cu carul. Poate că Schimbul 3 nu a beneficiat de atenţia maselor, cum au făcut-o hiturile clasice Compact, dar asta nu ia cu nimic din geniul incontestabil al acestei melodii.

 

9. “Povestiri din gară” (Cargo, 1988). 

Ştiu, ştiu, ăsta nu e Cargo, dar am căutat peste tot şi nu găsesc nicăieri piesele vechi ale trupei Cargo în versiunea originală. Şi atunci ne mulţumim cu ce avem.

Cumva, rockul anilor 80 a fost masiv influențat de lyricsurile narative și accentele folclorice ale iredentiștilor de la Phoenix, iar Povestiri din gară este un excelent exemplu. S-a încercat un cover recent de către o trupă numită Reyident EX, și o ascultare în paralel e suficientă pentru a aprecia timbrul vocal, tehnica și, nu în ultimul rând, emoția autentică a interpretării lui Iorga.

 

8. “Trenul pierdut” (Compact, 1991)

Dincolo de preferința vizibilă pentru trenuri și gări, iată încă o mostră din vremurile frumoase când muzica de larg consum avea versuri cu oarecare calitate poetică şi nu vorbea doar despre funduri sexy şi ce te-aş f…?
Albumul “Cine eşti tu oare?” mi se pare un Abbey Road al rockului românesc, păstrând desigur proporţiile. Înainte să săriţi cu dumnezeii şi morţii: mă refer la faptul că fiecare piesă e iconică, memorabilă şi evergreen. Vi se pare puţin lucru?
OK. Câte albume din 1991 puteţi cita cu minimum cinci hituri, fără google?

7. “Omul negru” (Compact, 1991)

Da, ştiu, am o fixaţie cu albumul “Cine eşti tu oare?”. Dar, pe bune. Descărcaţi-l de undeva unde se vinde legal muzică şi constataţi cu uimire că ştiţi fiecare melodie fără să ştiţi de unde o ştiţi.
Piesa “Omul negru” e rock autentic, de dat din cap, rock de rockotecă clasică din anii 90, când chitara era regina scenei. Și cu riscul să mă repet: iată niște versuri care izbutesc să fie edgy fără să devină stupide și agresive inutil.

6. “Cine eşti tu oare” (Compact, 1991)

Da, e momentul în care introducem şi title trackul albumului Cine eşti tu oare?, pentru că e o altă piesă clasică de dedicaţii pe radio şi headbanging la rockotecă. Dacă te-ai născut  pe la jumătatea anilor 90, sunt şanse mari să fi contribuit şi piesa asta la concepţia ta.

Şi e un staple al anilor 90 piesa hard rock de dragoste şi moshpit. Aşa era deceniul. Dădeai femeile pe spate la propriu, înainte să le dai pe spate la figurat.

5. “O altă tăcere” (Pacifica, 2006)

Pe locul 5 este această minunată baladă din 2006, interpretată de Pacifica, trupa în care Leo Iorga a fost lead între 2003 şi până nu demult.
E de remarcat cum, cu vârsta, scade nivelul de gălăgie de dragul gălăgiei şi creşte complexitatea compoziţiei şi a interpretării, plus atenţia la detaliu. Modul în care transpare conştientizarea fragilităţii condiţiei umane printre riffurile captivante şi vocals cizelate te cutremură pe interior. După câțiva ani, artistul urma să primească diagnosticul de cancer.

4. “Singur în noapte” (Compact, 1991)

Am apucat să vă spun că albumul Cine eşti tu oare? e un fel de Abbey Road al rockului românesc? Dacă da, Singur în noapte e în mod sigur Come Together. O piesă catchy, pe care o cânţi singur în duş săptămâni în şir, de cum o auzi prima oară.

3. “Erata” (Cargo, 1988)

Din nou am căutat de m-am spetit, şi concluzia e clară: nu găsesc piesele timpurii ale celor de la Cargo. Pur şi simplu, românii sunt execrabili la a-şi conserva moştenirea culturală. Şi prin români mă refer desigur şi la mine.
Am găsit această versiune mult, mult mai veche, dar care păstrează din prospeţimea, energia şi umorul originalului, ca să nu vorbesc de acel inegalabil “lă lăi lălăi lălălălălălă”, care era deliciul tuturor beţivilor bătrâni şi tineri deopotrivă, din cele mai vechi timpuri şi până azi.

2. “Mă voi întoarce” (Compact, 1994) 

Parcă îl aud pe fostul meu redactor-şef preferat – pe când încă scriam plătit şi cu instrucţiuni – explicându-mi că greşesc mergând pe evident şi incluzând doar hiturile pe care le ştie tot prostul.
Mă voi întoarce e piesa titlu a albumului din 1994 al trupei Compact şi e genul de baladă pe care s-au golit mii de brichete fluturate în vânt, în cei mai grunge şi mai sălbatici ani ai deceniului.
Habar nu avea nimeni de ironia subtilă din după ani şi ani, mă voi întoarce, după ani şi ani, sigur voi veni.
Oamenilor le plăcea pur şi simplu muzicalitatea irezistibilă a refrenului.

1. “Să te gândeşti la mine” – (Compact, 1991) 

 

Şi locul I este tot de pe Cine eşti tu oare?, discul minune al rockului românesc postdecembrist. Mi se pare emblematic să tranformi o poveste despre despărțire într-un party starter autentic.

Cel puțin pe piața rockului românesc, Să te gândeşti din când în când la mine e hitul ultim al începutului de deceniu 90.

***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

2 Responses

  1. antigelu says:

    De acord cu topul.

    In liceu eram toti “compactisti” la baza, desi superficial unii erau metalisti, altii depech (cu frezele de rigoare) sau cu hip-hopul. Insa cand punea DJ-ul la chefuri/majorate un tren prin noapte sa ridice pulsul si catre final un ma voi intoarce sa bage tremolo in suflete…uitai de tot.

    Chestie hazlie: unul dintre noi era mai bronzat, asa ca uneori ii cantam o melodie – “Cine esti tu oareee” si corul raspundea “omul negru XI-A”

  2. Morbo says:

    Sunt acele trupe și acei artiști respectați din Romania iar cel puțin o treapta deasupra este Compact.
    Leo a fost, este, un gigant.
    Îmi place comparația cu Abbey Road, albumul Cine ești tu oare chiar e o nava amiral a muzicii românești.

Leave a Reply to MorboCancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading