Mircea Diaconu a dat o jenă de interviu

Dacă lumea teatrului din România ar fi avut skills elementare de editare foto, poza strâmbată de nemulţumire că i se ia lumina de reflector a lui Mircea Diaconu ar fi avut deja 367890 de meme. care mai de care mai grosiere. By the way. Pe principiul “Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume”, am făcut eu o memă cu Mircea Diaconu. Nu e cea mai reuşită glumă a mea, dar pariez că dacă lansez aici acum Thread cu meme ale lui Mircea Diaconu, veţi face o treabă mai bună decât mine.

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de Lorena Lupu (@lorena.lup)

Şi dacă vreţi meme mult mai inteligente, ardeţi-mi un subscribe şi pe Instagram. Pentru că merit.

Pentru cei trecuţi de 50 de ani: meme e o formă de glumă, tataie. Nu, nu insinuăm serios că dl. Diaconu ar dori ca Grivei să nu vorbească sau ceva. E doar o glumă care exploatează pentru efecte comice expresia facială a unui om.

Bun. Imediat după ce a râs întregul internet de Mircea Diaconu şi de profunda lui rupere-npl de drepturile femeii hărţuite, nişte colegi blogari de pe siteul Cultura La Dubă i-au luat un interviu. Săracii oameni. Habar nu aveţi de calvar, ce chin, ce jale e să intervievezi un dobitoc. Efortul de a extrage din interlocutor o frază cu sens, în timp ce îţi crapă obrajii gândindu-te la cititorii tăi mai educaţi care o să te ia cu păi parcă tu ştiai să faci interviuri, ce s-a întâmplat? Te-a lovit o cărămidă în cap în drum spre Nottara?

Parcă e şi surprinzător că Mircea Diaconu e atât de prost şi de javră. Doi în unu, ca nesul. Omul e marioneta perfectă. Reuşeşte să pară inteligent şi educat cât timp îl ghidează cu mână de fier şi autoritate de procuror stalinist un regizor de şcoală veche. Dar de cum îl laşi de capul lui… ai de pulili noastre bârzoete şi îmbujorate.

Uite ce ar fi făcut un artist inteligent, în locul lui Mircea Diaconu. Ar fi luat-o tandru şi părinteşte în braţe pe artista care se confesa, ar fi pupat-o pe creştet şi ar fi zis: Ştiu, iubita mea, acest tip de hărţuire vă urmăreşte peste tot, din prima zi de admitere, uneori şi pe la pregătiri pentru admitere dacă nimeriţi un libidinos bătrân, şi până în prima zi de menopauză, şi uneori şi după. Îmi pare sincer rău că vouă, artistelor românce, vi se întâmplă asta, şi promit să fac tot ce pot să vă susţin.

Dacă ar fi făcut asta, Mircea Diaconu ar fi devenit eroul nescris al tuturor femeilor românce şi azi, ar fi fost puhoi de likes şi follows pe contul lui, ca la Jason Momoa.

Şi da, reiau superoferta. Consiliez contra cost persoane publice. Se pare că e acută nevoie. Te sfătuiesc cum să manageriezi o situaţie de criză şi să ieşi erou. Îţi scriu şi discurs, la nevoie. Contactează-mă la birou@lorenalupu.com.

Revenind: cu câteva cuvinte simple, de omenie basic, Mircea Diaconu ar fi putut deveni eroul serii. Dar Mircea Diaconu, cum am zis mai sus, e bun doar când are mâna unui regizor serios adânc îndesată în locul umbros de unde îi porneşte coordonarea. În rest, e lemn.

După ce toţi fotografii prezenţi la gală au publicat poze în care se strâmba ca un figurant cu dizabilităţi mintale distribuit în rolul mut Prostul satului în Moromeţii 3, SE IMPUNEA un damage control ca acela descris de mine mai sus.

SE IMPUNEA un live pe reţelele sociale, cu următorul mesaj: O respect din suflet pe colega mea şi regret din inimă că s-a înţeles greşit atitudinea mea. Dădusem comandă de pizza pe Glovo, când am intrat pe scenă, pizza nu venise şi nu sunt eu când mi-e foame, plus că nu aveam nici Snickers în buzunar. Îmi cer scuze tuturor femeilor pe care le-am lezat cu atitudinea mea şi cărora le-am transmis că experienţa lor e irelevantă.

Şi cu asta, şi-ar fi spălat obrazul. Dacă ar fi avut o fărâmă de inteligenţă. Sau dacă ar fi fost consiliat de mine.

Dar nuuuu.

Dacă tot i-a dat Cultura la Dubă platformă să mugească în voie, Diaconu a dat un interviu absolut abominabil prin care, surpriză. A confirmat că Viorica Vodă avea dreptate în tot ce spusese.

Pe de o parte: a bătut multă monedă pe discreditarea artistei. Că a terminat teatru de păpuşi, că nu a făcut decât să “figureze” la Nottara, că nu e angajată cu carte de muncă la nici un teatru, că asta e de fapt problema ei, şi anume faptul că nu e angajată, că ce vă uitaţi dom’le la ce spune şomera asta, sărăkia asta lipită pământului care poate că o să moară cerşind la metrou?

Care era legătura între faptul că nu e angajată şi faptul că a fost hărţuită, domnule Diaconu, l-aş fi întrerupt eu, şi aş fi insistat pe întrebare, fără să-l las să abereze, până când aş fi primit un răspuns.

Probabil acela că femeile care nu au un contract ferm cu un teatru sunt proprietăţi ale comunităţii şi poate să tragă oricine de ele cum vrea, sau ceva.

Pe de alta, insistenţa între a pune egal cu toate trucurile, micile umilinţe, mârlăniile şi sabotajele cu care o actriţă este practic constrânsă să se culce cu un director – producător – regizor de care nu e atrasă, sub ameninţarea nimicirii carierei sale, şi “amantlâcuri”.

Scrie redactorul Culturii la Dubă: Deși am încercat să separăm ideea de relații consensuale față de abuzuri de putere și relații nedorite, actorul a negat că astfel de hărțuiri ar exista în sistem și a lăsat de înțeles că vina pentru astfel de situații este a persoanei care le acceptă.

Evident. Consimţământul femeii nu a fost niciodată relevant, de aceea se şi perpetuează hărţuirea. Chiar Diaconu o punctează: “Erau atâtea femei care ar fi dorit să urce pe scenă (râde)…încât nu ei trebuia să facă vreun efort vreodată.”

Cam acesta e nivelul de respect de care are parte o actriţă în Românica misogină. Uneori, chiar şi actriţe respectate, cu multe roluri principale şi mulţi ani de experienţă pe scenă.

Şi încheierea e apoteotică. Cui nu-i convine, să se lase de teatru: “Slavă Domnului, sunt atâtea alte meserii. Să rămâi atâția ani, 20 de ani în chestia asta, când pățești lucruri de tipul ăsta, asta nu pot să înțeleg. Plec și mă fac bibliotecară sau orice altceva pe lume.”

E tratamentul tipic de abuzator, stimaţi concetăţeni. Minimalizarea şi ponegrirea victimei, invalidarea importanţei consimţământului, şi la final clasicul sunt alţii o sută care bat la uşă pentru jobul ăsta, pleci când vrei tu.

Ăsta e Mircea Diaconu.

Şi pentru că industria filmului e formată în continuare majoritar din bărbaţi bătrâni convinşi că soarele răsare din prima lor b*şină matinală, cariera lui va merge înainte fără probleme.

***

Dacă v-a plăcut acest text, puteți susţine activitatea siteului cu o donaţie. Aici.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

***

Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

10 Responses

  1. Sykophantes says:

    Diaconu: O uriasa dezamagire de vreo 15 ani-ncoace. Si ce simpatic imi era cand ii dadea replica lui Caragiu: “N-am gasit alta rima…”….

  2. Jean Valjean says:

    Mai e mult pana departe. Si nu doar cu mosnegii astia care se cred stropii din flatulenta ci cu generatii intregi de barbatusi care isi trag seva si convingerile din astfel de atitudini. Care cred ca stromeleagul lor e vreun dar al zeilor catre femei si ele ar trebui sa vina in genunchi doar ca sa li se permita sa-l adore. E incredibil cat de inradacinate sunt toate astea in mintea putintica a romanasilor.

  3. Cora says:

    Am avut un profesor de arheologie la Facultatea de Istorie din Craiova, prof. dr. Petre Gherghe, autor a numeroase lucrări, familist cu copii mai mari decât noi. În câteva rânduri ne-a chemat pe mine și pe alte colege în cabinetul de arheologie să ne arate, chipurile, niște artefacte în proces de restaurare. De fapt ne-a chemat să ne povestească despre importanța experimentării sexului oral în rândul intelectualilor și despre experiențele lui anale cu yoghinii. S-a mai comportat așa și cu studente din alte generații. Am povestit colegilor și părinților noștri. Știi care au fost reacțiile ? ” Aaa, păi a încercat cu voi că a intuit că sunteți slabe de minte și s-a gândit că poate puneți botul.” “Cum erați îmbrăcate?” “Ați râs cu el și i-ați părut ușoare.” Nimeni n-a comentat nimic despre ticăloșia și grețoșenia individului, deși toți îi cunoșteau obiceiurile de ani de zile. Mai făcea parte și din Comisia de etică a Universității. Acum omul este liniștit la pensie, fără să suporte vreo consecință.

    • Lorena Lupu says:

      Dacă te rog din inimă să îmi scrii despre asta mai pe larg în poşta redacţiei, te superi?

      • Cora says:

        Nu mă supăr, îți voi scrie acolo. Mulțumesc. Domnul profesor merită să fie făcut și mai celebru decât este. Deocamdată, îi sunt cunoscute obiceiurile doar în Universitatea din Craiova.

  4. GG says:

    Misoginism-ul unui artist nu-i scade valoarea ca artist. Misogini in arta / cultura lumii, din toate timpurile, au existat nenumarati. La noi in tara, e suficient sa mentionam genii precum Ion Creanga, George Calinescu, Camil Petrescu – si nimic nu scade din stralucirea unor astfel de stele doar pt ca ei, ca oameni (posibil si ca barbati) au avut niste minusuri – iar in cazul lui Camil Petrescu, cel putin, misoginismul este explicabil (la ceilalti 2 mari, insa, nu). Eminescu insusi a avut partea lui de misoginism. In egala masura in care George Sand a avut partea ei de misandrie, cel putin comportamentala.
    Nu sunt de acord cu reactia lui Mircea Diaconu, este un actor foarte mare, printre putini din vechea generatie de aur ramasi. La urma urmei, ne place / ne convine sau nu, teatrul a cazut pe verticala (ca si industria filmului) dupa 1989. Pe vremea lui Ceausescu s-au dat cele mai mari valori ale teatrului si filmului. Un Branzovenescu mai bun decat Diaconu n-a fost poate nici macar Birlic.
    All in all, insa, intr-un punct a avut dreptate: daca nu-ti convine / place, pleci, indiferent cat de mult ti-ai dori sa imbratisezi o arta pt care te-ai nascut cu vocatie / talent (debatable). Sunt multi oameni pe lumea asta (printre care si eu) care, poate, ne-am fi dorit sa intram si sa traim dintr-un anumit domeniu dar, pentru ca nu ne-au convenit diverse aspecte din acea lume, am plecat de acolo. Sigur, cu regrete, cu oftaturi, cu inghitit in sec. Insa oricat de mult ti-ai dori sa faci ceva, daca stai 20 de ani si te chinui intr-o lume unde, admittedly, trebuie sa faci anumite lucruri sub tine, ca demnitate, pt a ocupa o functie, pleci. Indiferent de domeniu si de CAT de mult ti-ai dori acea performanta.
    Lumea nu se va schimba, puternicii vor avea putere intotdeauna si slabii vor fi slabi (evident, aici nu ma refer la femei, ci la oameni in general). Suna cinic ceea ce spun, dar legea celui mai puternic va fi legea suprema in orice timp si spatiu, indiferent cat este de nedreapta. Inclusiv in statele asa-zis “democrate” din vest e la fel.
    Situatii de genul celei de mai sus se intampla si la case mari, in tarile cu industrie a filmului solida, de genul SUA, India, UK. Nu e drept, nu e corect, dar este realitatea.

    • Bogdan says:

      Diaconu e un actor ok în general, n-a strălucit nici măcar într-un singur rol din cîte filme în care juca am văzut. Și am văzut destule. Nu e nici măcar mare. Foarte mare e deja exagerare. Misoginismul (sau orice alt comportament josnic) unui artist îi scade valoarea ca om. Iar artistul și omul sunt aceeași ființă. Artistul Diaconu nu e o entitate separată de omul Diaconu doar pentru că interpretează niște roluri. Eu nu fac schisma asta de doi lei ca să justific caracterul infect ca om. Iar Mircea Diaconu nu e la prima abatare în care își arată acest caracter. E la a țîșpea.

Leave a Reply to Jean ValjeanCancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading