Mai țineți minte citatul ăla din Game of Thrones: Do you know what the realm is? It’s the thousand blades of Aegon’s enemies, a story we agree to tell each other over and over, until we forget that it’s a lie.
Un astfel de story pe care îl găsești pe absolut toate forumurile de nef… pardon, redpill inceli e cel cu toți acei bărbați buni care sunt refuzați fără de milă de femei care, în secret, se culcă toate numai cu golani infractori care le bat și le abuzează.
Dacă îi întrebi: n-a pățit niciunul personal chestia asta. OK, poate în liceu, i-a plăcut și lui de o fată, care era amorezată de superstarul clasei, dar tot în liceu, era valabilă și inversa: toți băieții erau în limbă după fata populară a clasei. Ține mai mult de nevoia de a te integra în colectiv decât de iubire adevărată. Dacă nu ești ca toată lumea și nu îți place și ție Loverboy Mondialu, observă lumea că ești ciudată. Iar teama de a fi ciudat e cea mai mare panică a adolescenților din toate timpurile. Spune-mi că sunt urât, prost, nebun, numai nu mă face ciudat, te implor. Asta pentru că schimbările bruște din corpul tău te fac să crezi că e ceva în neregulă cu tine, și cel mai îngrozitor coșmar e când cineva din afară o confirmă.
De aceea, adolescența e o perpetuă negare de sine și o vânătoare de țapi ispășitori, și, pentru a te feri să devii ținta clasei, da, îți place și ție de Loverboy, să nu spună colegele că ești ciudată.
Okay. Deci nu neg că vreunuia i-a plăcut la un moment dat de una, în liceu, iar aia era amorezată de Loverboy-ul clasei.
Asta s-ar fi putut remedia simplu: dacă ea îl place pe altul, înseamnă că pierzi timp, și prin urmare, te reorientezi cu amorul spre cineva disponibil.
Și la revedere.
Nu e greu de ghicit că, atâta timp cât oricine, bărbat sau femeie, e cu dorințele ancorate în Cutărescu, bați la porți închise cu lacăt și nimic din ce faci tu nu are acea semnificație. Dar hei, ține doar de inteligență emoțională minimă să te prinzi de asta.
În schimb, „băieții buni”, ca și „fetele bune”, nu au niciodată în vedere ideea că reciprocitatea aia poate să existe sau poate să nu existe. Ei „sunt buni” și atunci „merită diplomă și coroniță”, și anume atenția amoroasă a cui cred ei de cuviință.
Ce am recomandat în ultima poștă a redacției pentru cititoarea amorezată de băiatul de pe net e valabilă pentru toată lumea: verificați DACĂ persoana cealaltă a remarcat măcar că existați, sau că manifestă vreo formă de atracție pentru voi, sau pur și simplu, e politicoasă și atât, dar atenția ei e în altă parte. Când e în altă parte, tu ești prieten / prietenă și atât. Și da, prietenii fac asta. Se ajută între ei. Probabil că și ea te ajută pe tine cu lucruri, nu doar tu pe ea. Că așa funcționează prieteniile. Dacă era un băiat acolo, nu era nimic ieșit din comun să vă ajutați reciproc.
Dar când vine vorba de femei, bărbații au această percepție augmentată a ajutorului. Unul mi-a scos la un moment dat ochii că mi-a dat like-uri. Da, mi-ai dat like-uri pentru că am content absolut genial, nou zi de zi, deci muncesc pentru like-urile mele, exact ca un influencer bărbat, căruia nu ți-ar da prin cap să-i scoți ochii că i-ai dat likeuri. Altul mi-a scos ochii luni în șir că mi-a achiziționat prima carte, la cei 25 de lei preț, până când l-am întrebat unde morții mă-sii pot să îi virez 25 de lei, să-l eliberez de conștiința sacrificiului. Gigeii te invită la un cappuccino de 10 lei, apoi se laudă oricui are chef să-i audă că mureai de foame cerșind la intersecție și te-au salvat ei din bunătatea inimii lor.
Hell, unul intra să mă frece la icre zi de zi cu comentarii arogante și detestabile, în care își revărsa peste mine mentalitățile de țăran medieval, apoi tot el țipa tare că mă ajută cu „sfaturi”. Sfaturi fiind mugetele alea inepte care mă făceau să vreau să pun mâna pe o macetă și să îl feliez ca pe un tenderloin – cu diferența că ăsta nu era tandru. Îl blocam, apoi își făcea al 33567890-lea cont fake și mă „ajuta” și de pe ăla,
Asta pentru că era convins că povestea femeilor care preferă gunoaiele scârboase e adevărată și încerca să devină un gunoi cât mai scârbos, să vadă artificiile de dorință la mine. Evident, singura dorință era să-i pfoot un bocanc în bot. Preferabil unul de munte, cu ținte.
Realitatea e că 90% din femei sunt sătule de melteni cum e câinele de lanț, că le vine să vomite cu jet când vine al 35680-lea țăran bășit să latre la ele și, tocmai de aceea, un procent solid aleg să rămână single și să nu se complice.
Și cu cât procentul de gigei convinși că mârlănia place femeillor crește, cu atât crește și procentul de femei care îți dau block de la primul muget pentru că sunt deja traumatizate online de sute de gherțoi și nu mai pot duce încă o interacțiune cu un consum inutil de biomasă care se crede miezul din dodoașcă.
Tot redpilli se vaietă de marja IMENSĂ de eșec, și acuză feminismul modern că e de vină pentru că femeile nu au chef să le suporte harnelile infecte.
Și nu remarcă frântura de logică. Which is it, b^^tch? Cum se face că în legendele tale, noi ne cordim cu țărăneți, dar de cum te manifești ca țărănete, îți iei o mu** epocală și un block prompt de la 90% din domnișoare?
Da, există un procent de doamne cărora le plac banii și atunci își aleg unul care are din belșug, pentru că preferă să plângă într-un Mercedes decât să fie fericite în metrou. Dar și în acel caz. Melteanul pe care îl tolerează nu e acceptat pentru că e meltean, ci pentru că sare cu cașcavalul. E prea puțin util să fii meltean când tu mănânci pufuleți două săptămâni înainte de salariu. Dana Budeanu, cea mai mare antifeministă dotată cu vagin, o repetă în fiecare clip: „Dar trebuie să ai bani, băiatule”.
Dacă ești „mafiot”, dar nu ai nivelul financiar solicitat de Budeanu, ești blocat mai prompt decât ultimul „fătălău”.
Femeile normale, care nu au pretențiile materiale ale lui Budeanu, vor bărbați normali, de la care să primească respect și iubire. Iar o femeie care te iubește nu își va bate joc de iubirea ta pentru banii altuia. Iar dacă nu te iubește – de ce pierzi timpul cu persoana greșită?
***
Dacă apreciezi această rubrică, poți susține la rândul tău site-ul în singurul mod care contează. Aici.
***
***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube şi pe TikTok.
Poate n-ar strica să definim băiatul bun și băiatul rău. Eu zic că în general femeile sunt atrase de bărbați puternici, masculini – fie ei buni sau răi. Nu te gândi acum la tine; faptul că pe tine te atrag bărbații să le zicem mai mămoși nu stabilește o regulă; tu te definești drept queer, așa că ești, în fond, o excepție. Ori un „băiat rău” este oarecum mai tupeist, mai încrezător în el, mai puternic, deci implicit mai masculin. Așa că multe fete îl găsesc mai atractiv. Și nu îl găsesc mai atractiv pentru că e starul clasei, ci fix invers: e starul clasei și sufletul petrecerilor tocmai pentru că are un echivalent masculin al acelui je ne suis quoi feminin.
Sigur că, dacă e rău pe bune, atunci vorbim de o masculinitate pervertită, dar măcar există acea vână în el, spre deosebire de un bărbat „cuminte, așezat, de treabă”, dar moale și pasiv, despre care nu simți (ca femeie) că te poate proteja, că îți conferă o siguranță, că e pe picioarele lui și că poate rezolva orice, se poate descurca în orice situație, poate să te scoată din orice, să reușească în orice-și propune etc. La fel cum există femei mortale, după care roiesc zeci de bărbați, există și bărbați din ăștia mai electrizanți. Faptul că unii dintre ei sunt răi… mă rog, e adevărat, dar nu de aia îi găsesc unele fete atractivi, nu pentru că sunt vulgari, sau duri, sau violenți, sau gunoaie. Ci pentru că au o componentă masculină (chiar dacă la unii se manifestă dizarmonios).
Un bărbat care îți scoate ochii că ți-a cumpărat cartea cu 25 de lei, de exemplu, nu este nici bărbat puternic și nici măcar bărbat rău; este doar o caricatură de bărbat, din toate punctele de vedere. Ăsta nu intră la categoria bărbați răi, ci la categoria bărbați jalnici.
Uite câteva calități care, în opinia mea, definesc un bărbat (autentic): simțul onoarei, onestitatea, inteligența, capacitatea de sinteză, spiritul de inițiativă, punctualitatea, propunerea unor țeluri și capacitatea de a merge până în pânzele albe pentru a ți le împlini, integritatea morală, tandrețea, protecția și delicatețea față de sexul slab (cel care ridică palma la o femeie nu e bărbat, e cârpă), spiritul de dreptate, ținerea cuvântului dat, capacitatea de a-ți procura cele necesare (dacă te târâi de azi pe mâine, neavând niciodată bani, nu prea ești bărbat), lipsa viciilor (un bărbat nu e niciodată sclav), faptul că inspiri încredere. Aceste calități pot fi prezente, în diferite nuanțe și proporții, mai multe sau mai puține, și la băieți buni, și la „băieți răi”. Adică, și la cel care a ajuns, prin forțe proprii, director la 21 de ani, și la șeful mafioților din cartierul tău. Ambii vor avea o anumită virilitate nativă, o anumită forță, o anumită componentă masculină care include câte ceva din calitățile de mai sus. Dar ele nu vor fi prezente la bărbații slabi, moi, lași, lipsiți de verticalitate, fricoși etc. Și ăștia nu atrag niciodată pe nimeni (de sex opus).
Echivalentul masculin al je ne sais quoi-ului feminin NU este tupeul și nici obrăznicia. Sorry.
Mie mi se pare ca se pune problema gresit, referitor la definitia masculinitatii vs feminitate. Chiar cred ca am beneficia foarte mult ca specie daca am renunta la conceptele astea de gen, si am lasa genul sa fie legat strict doar de ce genitale ai si cum te poti reproduce cu ele decat la ceea ce te defineste ca persoana.
Ce a descris Aldus la barbat autentic poate fi aplicat in aceeasi masura si la o femeie “autentica”, cu mici amendamente de genul “protectie si delicatete fata de cei mai slabi/neputinciosi ca el/ea”, care pot fi copii, batrani, sau alte femei sau barbati care au nevoie de ajutor, sau partea cu a procura cele necesare, asta ar trebui sa o faca si femeile si barbatii. Nici o femeie nu e “autentica” daca sta si asteapta sa i se dea lucruri doar pentru ca e femeie.
Astfel de calitati pot fi apreciate de ambele sexe, si sunt. Apoi, pe langa asta, intervine atractia sexuala care e separata, poate exista sau nu, si nu stiu daca poate fi vreodata garantata de prezenta unor calitati.
Redpill reduce totul la aparente, si aici e una din probleme. Barbatii redpill cred ca tot ce trebuie sa faca e sa para intr-un anumit fel sau sa proiecteze o anumita imagine. Am un frate de 23 de ani, cu mult testosteron in el, care vrea sa “proiecteze putere” sau sa “para puternic”. I-am zis ca asta e o prostie, si ca puterea nu e ceva ce proiectezi, ci ceva ce vine automat din realizarile pe care le ai si din cum te simti tu cu tine ca persoana. E la fel de subtila ca si atractia sexuala. Ei, pentru ca redpill nu isi dau seama de asta, incearca sa imite niste chestii pe care le vad ei din afara la persoanele pe care le considera puternice. De exemplu, cand esti puternic, stii ce vrei si nu pierzi timp cu prostii sau cu prosti. Spre exemplu, nu bagi in seama in mod sexual toate femeile, nici macar pe cele foarte atractive, pentru ca stii ca “a fute pe una” nu e neaparat ceva in care vrei sa investesti timp, iar pentru o relatie, e nevoie de mult mai mult, si investesti doar daca esti foarte sigur ca vrei asta. De aici, ei au inteles ca trebuie sa te porti prost cu femeile si ele te vor considera puternic si atractiv.
Greu, ce sa zic. Si chiar nu zic ironic, mie mi-a luat ceva sa ajung la concluziile astea. Cum ziceai, Lorena, in celalalt articol, era fain sa ma fi nascut direct la 30 de ani cu tot ce am invatat pana atunci, dar nu cred ca perioada de invatare de dinainte e optionala, cu totii trebuie sa trecem prin asta. Trist e daca ne blocam pentru totdeauna in cum gandeam in adolescenta.