Momentul introvertitului

Povesteam ieri cu o prietenă pe care o sunasem să-i urez la mulți ani. Stăteam la o bere virtuală și virtuoasă. Poate chiar o Corona, haha. Și cum stăteam noi la pălăvrăgeală, stabileam în glumă cum virusul ăsta a venit ca un fel de karma pentru toate grupurile extremiste.

Și nu, nu credem nici că a fost natura care s-a răzbunat, nici că a fost un laborator malefic care și-a pus în cap să reteze dominația economică a Chinei, pentru că nu suntem fani ai conspirațiilor. Pur și simplu ne amuzăm de situații.

Pe de o parte, China. Prima putere mondială. Țara cu cea mai mare productivitate la hectar. Țara care a atins cincinalul în patru ani și un sfert. Dar știm cu toții în ce condiții. Cele mai abjecte condiții de muncă. Zero drepturi pentru angajați. Exploatare comunistă dezumanizantă. Cele mai proaste materiale de producție. Cele mai ieftine produse, care se strică din trei utilizări și trebuie înlocuite.

Apoi, dacă ne uităm în rapoartele internaționale legate de Covid, China raportează 82.000 de cazuri, deși tot atâtea avea în ianuarie. Habar n-am ce au făcut. N-au mai consemnat cazuri de atunci? Au ars toți bolnavii de vii și i-au folosit ca materie primă să producă diamante chinezești? NU ȘTIU.

Cert e că pe viitor, eu voi prefera să investesc mai mult în tot ce folosesc și să mă asigur că tot ce cumpăr e produs oriunde altcineva. Și o parte a populației, sper, va proceda ca mine.

Dreapta extremistă. Toți cei care negau existența virusului, toți partizanii imunizării, toți lăbarii cu aere de las-că-știu-io-mai-bine au ajuns acum să prelungească regulamentele și legile de distanțare socială, pentru că boala asta calcă, nu fwte. Când însuși premierul britanic Boris Johnson a făcut Covid, mi-a pulsat un pic clitorisul de plăcere.

Manosfera și alt rightul. Toate aceste gunoaie abjecte și misogine care s-au înhăitat prin 2012 și au devenit mainstream prin 2015 – 2016 cu discursul lor antifemeie, și cum femeia e mai slabă și cade mereu prima, și tocmai de aceea e cetățean secund ca valoare și-au primit răsplata: O BOALĂ CARE AFECTEAZĂ PRIMORDIAL BĂRBAȚI.

Cine e slab acum, curve mici și obraznice?

Și nu mă refer la bărbații ok, respectuși și de bun simț, ci la zombies spălați pe creier de idei alt right care m-au stresat de atâtea ori cu duma expirată a superiorității bărbatului. So, mai întreb o dată: CINE E SLAB ACUM, TÂRÂTURILOR?

Dar și extrema opusă și-a primit lecțioara, că femeile au ajuns toate la cratiță și la mop. Poate n-am făcut cu mânuțele mele personale atâta mâncare și curățenie în ultimii doi ani înnădit. Că nu stăteam acasă. Dar când stai acasă, nu ai de ales. Faci curat, sau stai în jeg. Nu poți pune de o cafea, băga lenjeria de pat la un spălat rapid până termini cafeaua, întins pe uscător, plecat, venit seara, găsit lenjerie curată, întins, culcat și restul casei mai vedem. Literally faci curat sau te confrunți tu personal cu haosul. Și-ți strică feng șuiurile. La fel și cu mâncarea. Cât delivery să comanzi? De ce să plătești prețuri de restaurant să mănânci la tine acasă? Nope. Am tăiat la ceapă zilele astea câtă nu am tăiat de când m-am născut.

O grămadă de lihniți după bani s-au văzut limitați în venituri și obligați să închidă temporar șandramalele. Toți ați lucrat minimum o dată – sau de mai multe ori cu companii sau persoane care și-ar fi scos mamele la produs fără să ezite, dacă asta ar fi adus semnificativ mai mulți bani.

Și atenție. Eu nu sunt omul care să critice dorința de a fi plătit. O avem toți. Toți vrem bani pentru munca noastră, pentru serviciile pe care le oferim.

Dar e acel punct când ești în stare să calci pe cadavre pentru bani, să îți exploatezi angajații sau colaboratorii până la limita absurdului, să îi nedreptățești flagrant pentru bani, și în acel moment, meriți o lovitură de la karma.

Toți extenuații și surmenații au putut lua o pauză. 

În momentul în care a venit Covid în România, eram în punctul cedării nervoase. Nu doar că munceam de dimineața până seara, dar mă și extenuaseră nervos toți țărănoii netului cu hate-ul lor pe piesa mea Jet. A fost pauza de care nu știam că am nevoie, liniștea pe care nu știam că mi-o doresc și luna de recuperare nervoasă pe care o meritam.

Cred că nu m-am mai simţit atât de odihnită şi de reîncărcată din uterul matern.

Dar mai e un aspect. Unul un pic mai subtil.

A fost momentul în care introveritiţii acestei planete şi-au primit revanşa. 

Toată viaţa, mai ales în ţările astea latine, unde lumea e bot în bot şi limbă-n limbă cu alţii, introvertitul e perpetuu pedepsit pentru nevoia lui de singurătate şi lipsa dorinţei de a se freca pe burtă cu toţi neinteresanţii. Introvertitul e genul de om care preferă să-şi facă treaba. I se fâlfâie de conversaţie, de temenele neproductive, de întreţinut relaţii. Preferă să investească timp în preocupări proprii, şi după câteva ore în context social, abia aşteaptă să se închidă în camera lui, să fie singur.

Introvertitul încasează toată viaţa următoarele:

Eşti un sălbatic! (o sălbatică)!

Cine o să te suporte?

Mai spune şi tu ceva!?

Dar noi chiar nu comunicăm??

Fii mai prietenos!

Fii mai sociabil!

Fii mai outgăuing!

Şi în filme – filme care mă ofensează personal – când e un personaj introvertit, el cunoaşte mereu un prieten adevărat sau un grup de prieteni adevăraţi care îl învaţă frumuseţea vieţii sociale şi îl “repară”. De ce mă ofensează? Pentru că nici un introvertit adevărat nu se vrea reparat. Aşa suntem noi, mai singuri. Şi suntem perfect ok cum suntem.

Mbun, acum că doamna Corona s-a înscăunat peste noi, e al naibii de satisfăcător să fii introvertit şi să vezi extrovertiţii chinuindu-se. Cam cum te chinuiau ei pe tine în normalitate.

Sigur, toate acestea sunt glumiţe între fete şi nu trebuie luate în serios.

**

Dacă îţi place acest blog, ai avut vreodată intenţia să-l susţii dar ai tot amânat, acum ar fi un moment foarte bun.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.

***

Ascultă Jet pe Spotify, cumpără piesa pe iTunes sau pe Amazon Music.