Naziştii diversităţii

Singurul lucru care mă enervează pe lume sunt oamenii care mustră. Mai ales când mustră pe chestiuni care nu-i privesc direct. Da, eşti justificat să mă mustri când mă prinzi cu mâna la tine-n buzunar. Nu eşti justificat să mă mustri când eu n-am nici o treabă cu tine, nu ţi-am cerut un blid de mâncare şi nici nu mă ai pe inventar în nici un sens. Boule.

Din acest punct de vedere, specimenul pe care nu-l înţeleg neam e nazistul diversităţii. Băiatul care vine să mă înveţe pe mine că suntem diferiţi. Pe bune, prietene? Eu care sunt prietenă cu toate clasele sociale, toate etniile, toate vârstele şi toate orientările politice şi n-am şantajat niciodată cu “cine nu face ca mine zboară din listă”, unicul criteriu de zbor fiind încălcarea solicitării să comunici civilizat cu mine, eu am nevoie de lecţii de diversitate? Zi să mori tu. Boule.

Apoi, nazistul diversităţii începe să ragă la mine că eu râd de lume şi râsul e tot o formă de protest. Păi du-te-n pula mea e singurul răspuns adecvat unei asemenea inepţii. Boule. Deci eu îţi dau binecuvântarea să fii cum vrea pula ta iar tu îmi negi mie dreptul de a reacţiona cum simt de cuviinţă dacă e ceva de râs? Boule. De trei ori boule.

Niciodată în viaţa ta să nu te mai dai promotorul diversităţii, când îi negi cuiva dreptul la o reacţie. Boule. Diversitatea nu e monopolul tău şi al familiei tale, diversitatea e a noastră a tuturor. Boule. Şi aşa cum adventistul îşi ia liber sâmbăta, mormonul are şase neveste, amishul spală rufe în albia râului şi iehovistul moare de o simplă răceală pentru că medicina modernă e lucrarea diavolului, eu râd de proşti. E religia mea. Boule.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

11 Responses

  1. Mihai Nebunu says:

    Cam pustiu p-aci…….Si ce sa-n intzeleg din asta……C-ai boala pe tine! Nu de alta da tu asasinezi diversitatea de la tine d p blog mai ceva ca sapunu’ antibacterian
    Avanti ragazza!!!!!!!!!!!

    • Lorena Lupu says:

      ce vorbeşti, cretinule??

      am pulit eu altceva decât dobitocii care băgau atacuri personale speculative?

      niciodată, animal prost.

      iar dacă nu reuşeşti să faci diferenţa, în morţii mă-tii de gunoi cu ochi, între toleranţa faţă de opinii diferite (pe care o am) şi toleranţa faţă de mâncat căcat cu polonicul (pe care n-o am şi n-o voi avea), ce morţii ştoarfei de mă-ta cauţi aici?

      BAN!

      • cos says:

        De fiecare data cand ai un articol cu tematica asta, apare cate unul (chiar primul comentariu de obicei) care sa demonstreze ca ai dreptate. Cred ca se simt cumva cu musca pe caciula si ii mananca degetele pe tastatura.

  2. Active News says:

    Imi place foarte mult postarea ta!

  3. ralucahippie says:

    Am avut si eu cateva ciocniri cu bovine dintr-o specie inrudita cu aia pe care o descrii tu: si anume aia pe care daca ii critici/contrazici cu ceva, te acuza ca le incalci libertatea de exprimare.

  4. Vlad says:

    Nu spun că nu-i un punct de vedere cu o anumită valabilitate, dar eu unul nu pot – nici măcar din motive de comparație – să-i prețuiesc pe ăia care mor de o simplă răceală pentru că, în mintea lor, medicina-i lucrarea diavolului.

    De proști sau nu, îmi place să-mi zugrăvesc pofta de râs altfel. Îmi pare rău…

  5. hai-hui says:

    Conceptul de Gica-contra intra si el in aria diversitatii, nu?

    “Mai ales când mustră pe chestiuni care nu-i privesc direct. Da, eşti justificat să mă mustri când mă prinzi cu mâna la tine-n buzunar. Nu eşti justificat să mă mustri când eu n-am nici o treabă cu tine, nu ţi-am cerut un blid de mâncare şi nici nu mă ai pe inventar în nici un sens.”

    Aici lucrurile nu stau chiar asa (in viziunea mea). Pastrand ideea de “mana-n buzunar” (chiar daca e figurata) eu sunt justificat in a mustra (mai mult, e chiar un fel de obligatie) chiar daca mana nu este in buzunarul meu si nici nu cunosc victima/vinovatul…

    Contextual cred ca ai dreptate, dar la modul general, nu.

  6. Jigniti niste animale blande si nevinovate.Pe bune.Si care s-ar putea sa aiba potential intelectual ceva mai mare decat cretinii de felul asta. 🙂

Leave a Reply to VladCancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading