Nevoile speciale ale pisicilor senioare

Cine are de 17 ani una și aceeași pisică, așa cum o am eu, știe că e mai mult decât un suflețel pereche. E un fel de parte a corpului tău care nu este atașată direct de tine, dar te preocupă, te alintă și te doare ca și cum ar fi.

În plus, pisica e printre puținele făpturi pe care bătrânețea le face și mai adorabile. Pulică, de exemplu, e mult mai drăgăstos, mult mai afectuos, mult mai lipit de tine, când pleci de acasă, plânge zgomotos în ușă, când te întorci, urlă de cum ieși din lift. Și e firesc să fie așa. Vârsta vulnerabilizează oameni și animale deopotrivă. Și îi face dependenți de cei apropiați.

Intenționam să scriu de ceva vreme un text despre pisici senioare, dar m-a convins o cititoare, care mi-a trimis următorul mail:

Ultimele două săptămâni au fost printre cele mai cumplite din viața mea ever (și-am trecut și eu de-a lungul anilor prin evenimente super stresante și chiar cu adevărat tragice, ca majoritatea muritorilor lol). Dar, de data asta, e de enshpe ori mai rău, pentru că mă simt  vinovată și direct responsabilă de ce s-a întâmplat, și realizez că ar fi fost o problemă evitabilă dacă eu, personal, aș fi fost mai deșteaptă și mai informată.

N-am copii ”umani” (o alegere asumată și pentru care mă felicit în fiecare zi), dar cele patru pisici ale mele (adoptate de la refugii sau găsite pe stradă) sunt bebelușii mei iubiți pentru care mi-aș da ani din viață, un rinichi și/sau alte organe,  și pentru care aș renunța (și chiar renunț on a daily basis) la multe plăceri fără nici cea mai mică strângere de inimă (de exemplu, partenerul meu și cu mine n-am mai fost într-o vacanță împreună de MULȚI ani de zile, pentru că nu avem încredere să ne lăsăm copilașii îmblăniți pe mâini străine). 

Mă consideram o persoană foarte informată și responsabilă, sunt (sau credeam că sunt) la curent cu toate problemele de sănătate pisicească ce pot apărea, pisicile mele au toate asigurare  medicală și merg la veterinar la cel mai mic semn de ”ceva nu-i în regulă”, uneori – destul de des, de altfel :))) chiar când nu-i nimic și totul e în imaginația mea de persoană care suferă de anxietate generalizată auto-diagnosticată. :))) Ei bine, Ghiță e genul de motan stresat și anxios  care nu suportă să iasă din casă, să vadă străini, iar călătoriile la veterinar sunt un calvar si pentru el (vomitături în mașină, ppkk pe masa vetului, etc. – fostul nostru veterinar  care a ieșit între timp la pensie spunea despre el că e un ”suflet sensibil”) și implicit și pentru noi. Are 15 ani, și pentru că aveam impresia că o duce bine, că are energia și vigoarea unui pisoi, am ales să nu-l mai ducem la controlul anual de câțiva ani încoace. N-a ajutat nici pandemia, vizitele de rutină la vet au fost suspendate cu totul în ultimii doi ani. 

Ei bine, acum două săptămâni starea lui de sănătate a început să se deterioreze brusc, de la o zi la alta. A început să bea multă (MULTĂ!) apă (el care nu bea apă aproape deloc de cînd îl știm,  pentru că mănâncă mâncare  udă în conservă, care-i 70% apă, deci nimic anormal), să facă pipi de 6-7 ori pe zi (în mod normal făcea de 2-3 ori), să slăbească vizibil de la o zi la alta (el a fost toată viața puțin chubby), să vomite, să se ascundă sub pat… L-am băgat în cușca de transport și l-am dus  la spitalul veterinar de urgență cât am putut de repede. După o zi întreagă de teste, scanuri, analize, diagnosticul este hipertiroidie! 

Și aici începe problema mea de mamă (i)responsabilă de pisici : Mă consideram informată și vigilentă, urmăream în permanență semne de boli frecvente la felinuțe (insuficiență renală, diabet, etc), dar hipertiroidia mi-a trecut pe sub radar deși, din ce citesc acum, e una dintre bolile cele mai frecvente la pisicile senioare și geriatrice (deci trecute de 10 ani). Semnale de alarmă (ca hiperactivitatea) eu le-am interpretat ca fiind ceva pozitiv, un semn că e bine și activ și-n plină formă.

Hipertiroidia poate fi depistată cu un simplu test sanguin încă dinainte de a da simptome, și mai ales înainte de a se ajunge la efecte asupra altor organe (rinichi, inimă, ochi, etc.). După spusele doctorilor, Ghițuc al meu  are numai un ușor murmur la  inimă (care nu are nevoie de tratament) și un început de insuficiență renală (care se poate trata). Hipertiroidia în sine se poate trata cu medicamente, și, depistată la timp, are un prognostic bun, iar pisica mai poate trăi fericită ani de zile  (ceea ce și sperăm cu toții lol). Deci, cu puțină indulgență, aș putea spune că am avut noroc și că Ghiță al meu o să fie bine pe termen lung. 

Acest mail a fost argumentul decisiv pentru un articol care, în mintea mea, se scria de mult, doar că îmi lipsea impulsul de a mă apuca.

După împlinirea vârstei de 10 ani, pisicile sunt oficial senioare. Și, odată cu vârsta, se remarcă, în măsură mai mare sau mai mică, schimbări fiziologice și de comportament: li se reduce vederea, auzul, mirosul, flexibilitatea, precizia mișcărilor, acuratețea reacțiilor. Desigur, acestea depind de la caz la caz. Din câte îl observ pe al meu, nu mai adulmecă la fel de bine ca în tinerețe, dar aude și vede impecabil.

Totodată, pentru că că nu mai pot sări la fel de sus ca înainte și se mișcă mult mai încet, pisicile devin conștiente de propria vulnerabilitate, iar asta le face, cum am punctat mai sus, să devină mult mai needy față de stăpân. Îi caută compania mai des, tolerează mult mai greu plecările lui, ignoră mâncarea în momentele în care acesta nu e acasă, stau în brațe nonstop, și caută să se asigure că au un sprijin perpetuu în tine.

Ceea ce nu e greu de oferit.

Dar pe lângă asta, e nevoie de îngrijire suplimentară.

  1. Mâncare specifică pentru pisici senioare, și predominant umedă.

Pisicile bătrâne sunt mai supuse pericolului deshidratării decât pisoiașii. Iar dacă sunt și genul care nu bea apă, trebuie să ai mereu pregătit pliculețul de mâncare umedă, să te asiguri că se compensează apa, mai ales în zilele de caniculă, dar și în rest.

Mâncarea pentru seniori e adaptată necesităților specifice ale organismului lor. Poți completa cu câteva ghivece cu plante prietenoase cu stomăcelul lor, și cu carne de pui fiartă, în multă zeamă (e un mod de a băga apă în ele.)

2. Periaj mult mai des, și mult mai blând

Odată cu vârsta, pisicile nu mai au nici flexibilitatea, nici disponibilitatea să se spele pe tot corpul. Intervine un fel de blazare bătrânească. Dar tot cu vârsta, pielea lor devine mai uscată și mai sensibilă, deci nevoia de îngrijire crește.

Ia o perie foarte moale și perie-le, dimineața și seara, blând, dar ferm. O să-ți mulțumească cu un tors blând și pupici pe mâini.

Bonusul va fi că nu își vor înghiți toate acele gheme de păr pe durata năpârlirii de vară și nu vor vomita. Ceea ce e nasol deopotrivă pentru sistemul lor digestiv și covorul tău.

Completezi toaleta cu niște hârtie igienică înmuiată în apă călduță cu care le ștergi în zonele intime și pe lăbuțele din spate, adică locurile mai greu accesibile pentru bătrâni, dar care necesită curățenie zilnică, indiferent de specie.

3. Scurte plimbări și stimularea chefului de joacă

Cu vârsta, pisicile își pierd masa musculară și trec și printr-un soi de depresie gen pușca și cureaua lată / ce bărbat am fost odată, iar asta se manifestă prin zăcut fără chef.

Soluția e să cauți câteva momente de-a lungul zilei, cam aceleași, în funcție și de programul tău, în care să le plimbi (eu îl plimb pe Pulică pe scările blocului) și să te joci cu ele. Cu timpul, se obișnuiesc cu aceste momente și ajung să le aștepte cu nerăbdare. Iar când pisica ta se pune în ușă la ora ieșirii la plimbare să miaune ca un cățel nerăbdător, e semn că ai învins.

Și nu, nu trebuie să le plimbi mult. Când simți că au obosit, le iei acasă, le dai ceva bun și le alinți pentru succesul expediției.

4. Verificarea danturii

Eu sunt chioară, drept care, dantura lui Pulică o verifică veterinarul.

Dinții se strică în timp, pe măsură ce înaintăm în vârstă, iar acest lucru e valabil și pentru animale. Cu diferența că ele nu pot apela de unele singure la serviciile unui stomatolog de top care să le dea anestezie și pe intrare pe ușă, și atunci grija asta e în sarcina ta.

Dacă pe tine te doare o rădăcină de măsea cariată, hei, și pe pisica ta.

5. Pipăit zilnic

Tot odată cu bătrânețea, corpul pisicii se umple de diverse umflături, noduli și întărituri. Majoritatea benigne. Dar nu strică să le pipăi cu regularitate și să-l duci la doctor de cum apare una nouă, să te asiguri. De obicei, când cancerul începe să dea simptome, e mult prea târziu.

6. Analize anuale.

Acestea pot detecta toate dezechilibrele și disfuncțiile din organism. Și așa cum tu trebuie să te duci la analize anuale și control general, odată ce ai trecut de 30 de ani, e valabil și pentru pisica ta. Să i se depisteze din timp eventualele probleme, înainte să devină boli în toată regula.

Iar asta, independent de pandemie.

Recunosc, nici eu nu i-am făcut analize lui Pulică în 2020, respectiv 2021, dar mailul ăsta e exact șutul în poponeț de care aveam nevoie să mă responsabilizez.

7. Mult mai puține excursii

Recunosc, înainte îl puneam pe Pulică în cutia lui și îl luam prin toată țara, unde aveam treabă. A văzut pisica asta la hoteluri ca o lucrătoare sexuală.

Dar pisicile bătrâne tolerează mai greu schimbările și mișcările, de aceea, dacă plecarea nu e importantă (a se citi “job plătit”) renunţ la ea fără ezitări. Iar dacă e job plătit, aranjez să stau minimum de timp şi să mă întorc în aceeaşi zi, sau cel târziu a doua zi dimineaţa, pentru a traumatiza cât mai puţin animăluţul.

Şi acum am ajuns la câteva dintre cele mai frecvente boli ale pisicilor senioare.

A. Bolile de rinichi

Când funcţia de filtrare a sângelui de către rinichi scade în eficienţă şi pisica nu mai poate urina.

Noi am avut problema asta din tinereţe, iar Pulică n-a mai mâncat boabe uscate, nici măcar de dietă, de atunci. Numai mâncare umedă, să mă asigur că îşi primeşte regulat porţia de apă.

Cum le observi: Fie pisica nu bea apă, şi atunci nu face pipi, e letargică, plânge toată ziua şi zace, fie bea excesiv de multă apă, face excesiv de mult pipi, dar pentru că rinichiul nu-şi face eficient treaba, pisica îşi pierde pofta de mâncare, începe să slăbească şi să vomite.

“Dar de unde ştiu că nu vomită gheme de păr?”

Pentru că ai periat-o de două ori pe zi, cum ţi-am zis mai sus!!

Necesar: vizită urgentă la veterinar pentru că, prin acumularea toxinelor în sânge / blocajul rinichiului, odorul tău blănos poate muri în chinuri lente.

B. Bolile de inimă

Oboseală accentuată la efort minim şi bătăi neregulate pe care le poţi simţi când îi pui palma pe piept.

Necesar: vizită urgentă la veterinar, pentru că o pisică bolnavă de inimă poate face stop cardiac oricând.

C) Diabet

Întocmai ca oamenii, pisicile bătrâne, hrănite cu mâncare procesată industrial, mai ales cele supraponderale şi sedentare, ţinute în casă, pot face diabet, adică o creştere a nivelului de glucoză în sânge, combinată cu insuficienţă de insulină, pentru că pancreasul se epuizează căutând să producă insulină să regleze nivelul glucozei din sânge.

Simptome: sete excesivă, urinat excesiv, poftă de mâncare ridicată.

Necesar; vizită urgentă la veterinar şi injecţii cu insulină, altfel, complicaţiile vor fi asemănătoare cu cele suferite de oameni.

D) Artrita

Dacă pisica ta bătrână se chinuie să sară, şi are dureri intense de articulaţii, este vorba de artrită. Aceasta nu e letală în sine, doar incomodă şi demolatoare pentru calitatea vieţii animăluţului. Nemaivorbind de faptul că degenerarea poate îngreuna utilizarea litierei.

Artrita se poate preveni parţial cu exerciţiu regulat (joacă) şi menţinerea unei greutăţi normale, iar veterinarul poate ajuta cu un plan de tratament pe bază de antiinflamatoare nonsteroidiene.

E) Hipertiroidia

Pe aceasta v-a descris-o elocvent cititoarea mea mai sus.

F) Cancerul

De cum daţi de o umflătură nouă pe corpul pisicii, jeap, telefonul, zbang, programare la veterinar. Mai bine te crede ăla un nebun obsesiv-compulsiv, dar pisica e bine, decât să ignori potenţiale boli până e prea târziu.

Asta pentru că pisicile sunt gangsteri naturali. Nu îşi arată manifest bolile, cum fac de exemplu câinii sau mătuşile care se văicăresc toată ziua. Îşi ignoră şi minimalizează deliberat simptomele, se comportă ca şi cum totul merge blană, şi e treaba ta să nu le crezi şi să le monitorizezi cu mai multă atenţie şi îngrijorare decât Klaus Werner Iohannis.

***

Dacă ţi-a plăcut acest articol, susţine site-ul cu o donaţie.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram, subscribe pe YouTube.

***

A ieşit noul meu clip “cf”. Vizionează-l, dă-i like şi share.


Ce le-a fătat mintea

You may also like...

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Discover more from Trollywood

Subscribe now to keep reading and get access to the full archive.

Continue reading