Noul clișeu al pieței de beauty: calendarul de advent

De obicei, e o cutie mare și fantasmagorică de carton, pentru care a trebuit să moară o pădurice întreagă și să lase un sobor de urși fără habitat. Are 24 de ușițe, și fiecare include un minicadou. Menirea: să celebrezi 24 de zile în anticiparea Crăciunului.

Sigur, istoric, calendarul de advent nu înseamnă asta. E doar un format special de calendar decorativ, cu o imagine hibernală imprimată sau pictată, cu nămeți, sănii, reni, moși crăciuni, sau dimpotrivă, Maria Fecioara în iesle cu micul Isus în brațe. Include doar datele din decembrie până la venirea Crăciunului și e popular în țările germanice.

Încă din premisă, utilitatea unui calendar de advent obișnuit mi se pare dubitabilă, să zic așa. Încă un ciuruc în casă, colector de praf. Dacă ai un calendar normal, ăla include și zilele lunii decembrie, și poți să-ți numeri singur câte zile mai sunt până la Crăciun.

Probabil că le era destinat în primul rând copilașilor, să numere “de câte ori dormim până la Crăciun” şi prin asta să înveţe cum se foloseşte un calendar mai mare, cum funcţionează conceptul de timp şi noţiunea de dată, zi şi lună.

Apoi, au venit pe interval companiile de dulciuri, să scoată calendare de advent care includeau câte o ciocolăţică, o bombonică, un minidesert, un ceva-bun pe 24 de zile. Foarte drăguţ.

Dar acum câţiva ani, un geniu din marketing din industria de beauty a zis:

Ia staţi aşaaa. Cum scăpăm de tot ce n-a avut vânzare anul ăsta şi stă în depozite? Pfff. Hai să facem calendar de advent cu 24 de cadouri, să-i pfootem un preţ astronomic, să punem la oha “preţul real de 45679097 de lei / euro / dolari”, că prostul oricum nu ştie matematică, şi să profităm de lăcomia fraierilor care cred că prind pe Dumnezeu de picior cu un calendar de advent.

Sigur, nu e chiar aşa. Sunt calendare de advent făcute cu spirit de răspundere, care includ versiuni mini ale celor mai populare şi bine vândute produse (Kiehl’s, Lancôme) sau câteva dintre brandurile cele mai bune care colaborează cu reţeaua (pentru un retailer ca Net-a-Porter).

Şi, oarecum, aşa are şi sens iniţiativa. Practic, calendarul de Advert devine un instrument promoţional care îi familiarizează pe novici cu oferta şi calitatea companiei, iar pe fanii companiei, cu câteva produse la superofertă. Poţi testa lucruri noi şi interesante, sau poţi obţine lucruri care

Dar pentru multe companii, calendarul de advent e doar un mod de a mai stoarce nişte bani de la prostul snob urban.

Taman de aceea, dacă te tentează să-ţi achiziţionezi ditamai monstrul de carton în ideea a 24 de surprize, sfatul meu ar fi:

1. Nu pune botul la ce zic Elle, Cosmo, Glamour sau alte reviste pentru doamne.

Hai să vă povestesc despre o practică numită acţiunea de PR. Cam la trei luni, compania plătea un advertorial pe două pagini, cât exista print, sau un promo full price, pe online. Şi pentru asta, tu preluai în compilaţiile de “5 calendare beton de advert pentru anul ăsta” şi descrierea DATĂ DE EI. Nu, nu ţineai produsul în mână şi nu vedeai propriu-zis ce conţine. Scria “o combinaţie originală de surprize care te vor uimi”? Exact asta se copia şi se lipea în dreptul produsului respectiv.
24 de role de hârtie igiemică, fiecare de altă culoare, se califică ipotetic drept o combinaţie originală de surprize” care te vor uimi.

2. YouTube.

Dacă vrei să afli ce e într-un calendar de advent specific al firmei X, şansa destul de mare e s-o fi cumpărat cineva şi să bitch despre ea de zor pe YouTube, dacă oferta e underwhelming.
Aşa, se pierde elementul surpriză, bucuria pe care o trăieşti când deschizi uşiţele şi dai de produs, şi e o noutate pentru tine, dar măcar afli dacă te interesează real ceea ce e înăuntru.

Nu de alta, dar

Unele firme bagă extrem de mult balast.

Şerveţel umed demachiant (DA, UNUL SINGUR, LOL), abţibilduri, elastice de păr, figurine mici, pilă de unghii. Sephora e unul dintre principalii făptaşi.
Anul trecut, şi-au luat calendar de advent de muie pe Youtube, pentru că reuşiseră performanţa de a nu include nici măcar UN produs de makeup într-un calendar care nu părea creat de o companie de beauty, ci de un serviciu de recuzite pentru grădiniţa de handicapaţi. Măcar un pic de respect pentru handicapaţi, Sephora, că duc vieţi cumplite şi n-au ales să se nască aşa.
Anul ăsta, calendarul Frosted Party are şase (!) produse de makeup, deci, să zicem că au evoluat. În rest, tot abţibilduri, două (!) uşiţe cu acelaşi şerveţel demachiant, ceea ce e genul de cărpănoşenie obscenă pe care l-ar inventa un consilier PSD când vrea să fure banul public, două elastice de păr şi un număr interminabil de pliculeţe cu mostre de măşti: de nas, de buze, de ochi.
-Bună, Vasilica, porţi, mască?
-Nu, Ionel, port şapte măşti. Una de ochi, una de buze, una de nas, una de urechi, una de gât, una de păr şi o mască veneţiană deasupra, că mi-e ruşine să ies aşa în lume.

Dacă mergi la Sephora şi cumperi ceva, primeşti câte trei pliculeţe din acelea de unică folosinţă bonus. Să lichidezi cel puţin jumătate din calendarul de advent cu ele mi se pare ciordeală pe faţă.

Pentru comparaţie: şi  calendarul Marionnaud a scăpat în cutii o pilă de unghii, elastice de păr şi o oglindă (mulţumim, Marionnaud, o să le punem lângă cele 45 pe care le avem deja), dar măcar ai parte de o varietate mai mare de makeup generic utilizabil. Chiar arată a cadou pe care nu te crispezi pe interior să-l dai cuiva. Şi e şi cu 50 de lei mai ieftin.

Unele firme scapă de produsele care n-au avut succes. 

Creion de sprâncene pentru blonde? Ruj verde copac? Blush mov prună? Contur căcăniu închis, care ar arăta ca şi cum ai folosit o Milka pe post de cremă hidratantă? Ojă galbenă?

Ţi-e clar că, în loc să se gândească la un cadou festiv adecvat pentru Crăciun, compania a găsit în calendarul de advent o modalitate timpurie de a lichida stocuri.

Concluzii: 

Îţi trebuie o cremă de faţă? Mergi şi ia-ţi o cremă de faţă. Îţi trebuie un ruj de o anumită culoare? Caută acea culoare. Nu ai nevoie de încă o pilă de unghii, încă o oglindă minusculă şi încă un teanc de stickere, că nu ai opt ani. Şi chiar dacă ai. Cunosc copii de opt ani care te-ar scuipa în ochi dacă ai încerca să le dai un pacheţel de steluţe autocolante cadou.

 

***

Îţi plac textele Trollywood? Poţi susţine şi tu proiectul.

***
Vrei să mă urmăreşti în social media? Îmi poţi da like pe Facebook, follow pe Twitter şi Instagram.

Ce le-a fătat mintea

You may also like...

2 Responses

  1. Allexta says:

    Acum câțiva ani Body Shop vindea un calendar de genul la preț full size everything, și 60%din cadouri erau creme de mâini travel size..

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this:
Advertisment ad adsense adlogger